1942: Dragoş Vicol: Colind întârziat

Lerui Doamne lerui ler

sună-n inimă lumină,

iar pe ţarină străină

numai bubuit de fier…

Cling de dor bucovinean

lângă turlă de argea,

să-mi aprinzi şi mie-o stea

la icoană de făgan…

Să-mi colinzi şi mie-n sat

la fereastra cu cărţi multe:

or veni ca să te-asculte

versurile ce le-am lăsat

şi-o să vie fata cu

ochi de cer şi gând de nalbă

fruntea dragă, fruntea albă

ca să i-o săruţi şi tu…

Lerui Doamne lerui ler,

spune-i mamii că de mor

să stea seara în pridvor

să grăiesc cu ea din cer…[1]

[1] Revista Bucovinei, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, iulie 1942, p. 301