1918: Vasile Tomuț: Versul Bucovinei

Frunză verde de sulcină,

Vai, săraca Bucovină

Veselă ca și-o grădină,

Ca și-o floare din grădină,

Ca și-o grădină cu flori,

Și-ntrânsa voinici voinici feciori;

În timpul de primăvară

Ai fi stat atât pe-afară

Să privești cântecelor

La săltatul mieilor,

La zbieratul oilor

Și la vremea mierlelor,

Și la glasul cucilor,

La cântecul sturzilor;

Și pe la câmp, pe la țară,

Plugarii, șuierând iară,

Semănătorii voioși

Când vedeau timpul frumos,

Ciocârlia cânta-n vânt,

Nevestele prânz aducând,

Vesele și bucuroasă

Când vedeau vremea frumoasă,

Și feciorii șuierând,

Fetele flori adunând,

Copiii voioși jucau,

Părinții se bucurau;

Bucovină, țară-aleasă,

Dintre toate mai frumoasă,

C-ai fost plină de avere

Ca și albina de miere,

Băi de aur și de sare

Nu se află-n lumea mare,

Cu pământ frumos de pâine

Și munți frumoși de pășune,

Dar amu rău te-au fărmat,

De norod te-o-mpuținat,

Te-au spart toată dimprejur

Ca pe pânza de la ciur,

Că de multe ori pe-un loc

A rămas sânge și-a fost foc,

Te-au săpat peste tot locul

Și ți-am fost scăpat norocul,

Că pe noi ne-au scos din tine

Și ne-au dus prin țări străine

La alte legi lepădate

Și ne-au scos din sănătate;

Să ne fi lăsat în tine,

Împrejurul tău șfarm line

Rusuntine nu intra

Și nime nu te strica

Că ștantul de cătănie

Și landveri, și fantarie

Și lanșturmul cel bătrân

Te apăra de păgân,

Că cine-o rămas în tine,

Fete și babe bătrâne,

Copii mici și cu neveste

Stau cu toții strânși ca-n clește,

Iubesc muscalii la ele

Și mor copii de jele,

Mor de jele și de foame

Că n-au milă de la mame,

Că la tată nu pot spune,

Că-s morți și pierduți prin lume;

Bucovină, țară dragă,

Amu ți-au trecut de șagă,

Cam n-auzi mieii zbierând,

Nici plugarii șuierând,

Cântul nu cântă cu vers,

Ciobanii cu oi nu ies,

Tunurile-au arat pământul

Înfocate și trosnindu-l;

Bucovină, țară dulce,

Nu știu în tine când m-oi duce,

Că de patru ani de zile

Nu știu nimică de tine;

Multe vorbea-am auzit

Și mai tare ne-am scârbit

Că tot norodul din tine

S-a împrăștiat prin lume

Ca frunzele codrilor,

Ca puii păsărilor;

Nu suntem doi la un loc,

Toți împrăștiați din foc,

Nu știu de-om mai fi vreodată

Toți în tine laolaltă,

Măcar cei care-am scăpat

Din războiul crâncenat[1].

[1] Brăiloiu, Constantin, Poeziile lui Vasile Tomuț din Războiul 1914-1918, în Sociologia Românească, Anul IV, Nr. 7-12, iulie-decembrie 1942, pp. 548, 549