1909, N. Timiraș: Mama | Dragusanul.ro

1909, N. Timiraș: Mama

*

Trosnesc ferestrele de ger

și vântul șuieră cu toane.

O candelă, într-un ungher,

mâhnită arde la icoane.

*

Vorbim arar, vorbim încet

căci e bolnavă biata mamă.

În vechiul zid e un portret

ce ne privește dintr-o ramă.

*

E fiul ei. Cu graiul stins

încât abia îi prinzi cuvântul,

ea zice, înecată-n plîns:

„Aș vrea să-i mai revăd mormântul…”.

*

Și vorbele sunt slabe, moi,

topite de dureri și rare

că lacrimile curg șiroi

și-n casă-i liniștea mai mare.

*

Nu îndrăznim nici un cuvânt

de teamă că-i mărim durerea

și, cu privirea în pământ,

plângând, parcă-ascultăm tăcerea…

*

„Departe, părăsit în văi,

pe groapa lui acuma ninge…”,

ea ar dori la căpătâi,

în voie ca să poată plânge,

*

să poată plânge ne-ntrerupt

cu glas de vânt în cimitire,

odorul ei din suflet rupt,

pe veci pierduta ei iubire.

*

… În prada crudelor dureri,

adoarme de vegheri slăbită.

Clipind bolnavă, în ungher,

se stinge candela mâhnită.

*

(Almanah 1909 Adevărul și Dimineața, p. 53)