1847, Vicenţiu Babeşiu: Cântec despre dare

În 8 mai 1847, în Arad, „Concetăţeanul Babeşiu” scria un „Cântec despre dare”, pe care îl trimitea gazetei „Amicul Poporului”, însoţit de o scrisoare, în 10 august 1848, fiind publicat în numărul din 12/24 august, deci în regim de urgenţă. Cântecul, conform precizărilor viitorului părinte al lui Victor Babeş, Vincenţiu Babeşiu, avea ca temă un subiect „din lumea veche, când ţăranii erau iobagi, supuşi tuturor greutăţilor şi despuiaţi mai de toate drepturile cetăţeneşti”. Cum nu există transcrieri în litere ale acestui „cântec” din vremurile înnoirii lumii, şi cum nu prea mai există ştiutori ai buchiilor chirilice, pun la dispoziţia celor interesaţi acest „amar” al anului 1847, atât de actual şi astăzi („Eu fac drumuri şi punţi grele, / Şi numai vamă dau la ele!”).

Nu am pâine, nici de sare,

Le-a dus toate darea mare.

Darea mare, ce m-apasă

Cât şi sufletu-mi mai iasă.

Când n-am bani să plătesc darea,

Nu ajută-atunci văitarea,

Nu mulţimea, ce-amar plânge

Că domnia rău mă strânge.

Vine judele cu carul,

Duce toate,-mi lasă-amarul:

Duce-mi patul şi buhaiul,

Duce-mi masa şi mălaiul!