MORMÂNTUL POEŢILOR NECUNOSCUŢI | Dragusanul.ro - Part 4

1919: Vasile Lainiceanu: Cântec

1919 Rasaritul 9

*

Falnic vânt de toamnă lungă,

Trist rapsod rătăcitor,

Vreau să ştii şi tu povestea

Ne-mplinitului meu dor.

*

Vreau să ştii şi tu durerea

Ce mi-a-nfrânt avântul drag,

Risipindu-mi fără milă

Mândrul viselor şirag

*

Şi cu tine frate-n lume

Să mă prind apoi curând,

Eu alin cântând în lacrămi,

Tu salcâmii scuturând

*

Şi pierduţi aşa, pe drumuri,

Doi pribegi, din loc în loc,

Căpătâiul să ni-l facem

Din acelaşi nenoroc.

 *

(Răsăritul, nr. 14, 15 martie 1919, p. 11).


1919, Constantin Asimini: Vis

1919 Rasaritul 10

*

Pe cine-o fi jelind frumoasa noapte

Că-n toate dimineţile anină

Brăţări de lacrămi pe tulpini de iarbă

Şi în splendoarea zorilor se-nchină?

 *

Ca nişte pietre rare-n fund de lacuri

Se odihnesc podoabele de stele

Şi luna ca un bulgăre de ceară

Îşi plimbă ochii galeşi printre ele…

*

În taină stuful fâşâind se-ndoaie

Umbrind oglinda apelor senine

Şi cel iubit, mereu pribeagul soare,

La sânul nopţii dornice nu vine.

*

Păşind pe iarba moale-abia se-aude

Cum trece-un visător îndurerat,

Uşor lovite de zefir şi-n şoapte

De freamăt tainic crengile se bat.

*

Pe margini de cărări îşi fac popasul

Noroadele de fluturi ninşi pe flori,

Cu vâslele înfipte-n roua nopţii,

Copii nevinovaţi şi visători…

*

Tăcerea aşternută prin ponoare

Vrăjeşte struna murmurului lin

Ce smulge somnul florilor şi scoate

Din fiecare val câte-un suspin.

*

O, sfântă noapte, cine poate spune

Cât farmec pui în clipa unui dor?

Duios răsună doina de la stână,

Sfioasă luna se ascunde-n nor…

*

Ce-adesea ne poartă inima pe drumuri,

Ni-i sufletul ocean care frământă

Măreţul vis de zbucium şi ispită

Ce tot mai mult spre alte zări se-avântă!

 *

Tremurătoare candele de veghe

Prin buruiene licuricii prind

Şi-n cinstea celui ce-şi urzeşte visul

Ca-n vechi biserici rând pe rând le-aprind

 *

Să ardă untdelemnul care împle

Potirul sfânt al florilor – iubire,

Înfăşură-mi cu iedera ta viaţa

Şi-ntinde-mi braţul tău de fericire,

*

O noapte-ntreagă să umblăm prin crânguri,

Cărările sunt ninse de lumină,

Cuminţi dorm teii încărcaţi de floare:

De ce nu vii, durere sfântă? Vină!

*

Mi-i dor de-un sân frumos ca brâul lunii,

mi-i dor de-un suflet blând şi visător;

Aprins ca ceru-n vâlvătăi de soare

Aş vrea să frâng zăgazul şi să zbor!

*

(Răsăritul, nr. 16, 1 mai 1919, p. 11).


1919, Mihail Pricopie: Ostaşul

1919 Rasaritul 11

*

Din drum, abia de-i vezi mormântul mic,

Copacii tineri frunza-şi scuturară

Clădind deasupra lui un mic morman

Şi-o cruce joasă-abia răsare-un pic

Cu braţul scris: Ostaşul Gh. Ştefan

Mort pentru ţară.

*

Când ai plecat, era sfârşit de vară

Şi nu-ţi strânsesei rodul muncii tale,

Părinţi şi fraţi avan te lăcrimară,

Dar i-ai certat şi ţi-ai văzut de cale.

*

Cu grele lipsuri tu te-ai dus la luptă

Cu sufletul deschis ca şi-altădată…

Puterea duşmanului fuse ruptă

Şi faima lui prin tine-ntunecată,

*

Dar într-o zi de iarnă liniştită,

Când, stând la pândă fără nici o grijă,

Gândeai la satul tău şi la iubită,

Te-a nimerit în cap un colţ de schijă…

*

Vor trece ierni, la fel va bate vânt,

Copaci bătrâni vor cerne frunza iar

Mărind mormanu-n fiecare an

Şi crucea joasă va intra-n pământ,

Şi cine-l va mai şti pe Gh. Ştefan

Mort pentru ţară?

*

(Răsăritul, nr. 17-18, 15 mai / 1 iunie 1919, p. 12).


1919, Constantin Asimini: Libertate

1919 Rasaritul 12

*

La stână, noaptea-n zări pândeşte,

Ciobanii dau turma pe strungă,

Biciuştile pocnesc şi câinii

Se joacă lângă oi, s-alungă,

*

Şi glumele purced, deodată,

Te miri de unde le mai scot

Ca Năzdrăvanii din poveste,

Ca Stau-Palmă-Barbă-Cot.

 *

Acum stau roată-n jurul mesei,

Atâta viaţă au şi-s dragi,

Sunt tineri ca un sân de fată

Şi rumeni ca un smoc de fragi.

*

Încep să se deschidă ochii

Luceferilor somnoroşi,

La stână fluierul îngână

Uitate doine din strămoşi;

 *

Departe-n lumea tăinuită,

Glas dulce de privighetori

Adoarme grijile vieţii

Şi fluturii culcaţi pe flori…

*

(Răsăritul, nr. 21-22, 1 august 1919, p. 20).


1919, Camil Petrescu: Stanţe

1919 Rasaritul 13

*

În mine-aş vrea să mă închid etern

Ca-ntr-o cetate-asediată, dar

Superbă ca o poartă de infern,

Cetate-asediată în zadar

Aş vrea să-mi fie sufletul etern.

*

Nesocotind sălbatecele-atacuri

Un crunt tiran ar stăpâni acolo,

Ar da serbări feerice pe lacuri

Şi-ar închina în cinstea lui Apolo

Dispreţuind supremele atacuri.

*

(Răsăritul, nr. 21-22, 1 august 1919, p. 20).


Pagina 4 din 512345