MORMÂNTUL POEŢILOR NECUNOSCUŢI | Dragusanul.ro - Part 4

1863, Zacharia Boiu: Poeților români

1863 Poetilor romani

*

Nu laurul ce trece, nu gloria ce piere,

Nici aur ce preface a inimii culori

Sunt sacrele impulsuri ce au să dea putere,

Ce au să-nsuflețească un cor de cântători.

*

Poeți ai românimii, de e-ntre voi oricine

Pe care-aceste fumuri mai pot a-l amăgi,

Acela lase hora, căci face mult mai bine

Când lira-și profanată de piatră-o va zdrobi!

*

Poeți ai românimii, voi nu aveți chemare

De jos, de către lume, nu, nu de sus din cer.

Vedeţi de nu schimbaţi dar, seduşi, mărgăritare

Pe lut făr’ de valoare, ce omeni vi-l ofer.

 *

Preoţi ai armoniei, când ora vă sosește,

Când stați pe lâng-altarul la care să jertfiţi,

Spălați-vă-ntâi mâna de tot ce înjosește,

Că-atuncea Maiestăţii supreme voi serviti.

*

Amici legați de popul prin farmecul cântării,

Răsunetul simțirii, ce bate-n largu-i piept,

Apărători ai limbii și guri ale-ntâmplării,

Ce-a moșului virtute în strănepot deștept!

 *

Surcei fideli, pe care nici moartea, nici viața

Nu-i poate din trupina poporului tăia,

Fii buni, ce-atuncea numai simţiţi că beți dulceața,

Când bine, rău cu muma puteți a suporta!

 *

Profeți ai gintei vostre, luptaci ai libertăţii,

Pe calea de-nfrățire suavi conducători,

Pedepsitori ai crimei, răsplătitori dreptăţii,

Ingenui inocențe voioşi apărători!

*

Stegari umanităţii, ce castele dezleagă

Și prinde-n lanț de roze coliba de palat,

Apostoli ai doctrinei ce face lumea-ntreagă

Edenu de fii și fiice, ce Tatăl i-a amat!

 *

Poeţii românimii, acestea sunt comoara

Ce voi, băieși prea nobili, aveți a dezgropa;

Acestea sunt acorduri ce lira-vă, sonora,

Vibrând din Tisa-n Mare îl are-al răsuna.

*

O, când acele tonuri, din cer vouă-nsuflate,

Voru învia-ntr-un popul, ce v-are fii iubiţi,

Când muma pe copilul sătul de sărutate

Îl va-nvăța o strofă ce voi i-o dăruiţi,

*

Când cântul vostru secol la secol îl vestește

Și el va fi în floare, când voi de mult plecați:

Ce laur este-n lume, ce-atâta fericește

Și ce cununi ca asta sunt demne s-apucați?!

*

Iar când iubirea voastră se va-mpiepta cu ura,

Când pieptul vi-l vor bate, cel plin de dulci simţiri,

Nu denegati atuncea cerească-vă natura,

Săltați, cântați în imnuri că v-ați făcut martiri!

 *

(Aurora Română, anul I, nr. nr. 8, Pesta, 15/27 aprilie 1863)


Adrian Forgaci: La Nistru

Christos inaintea lui Pilat M Munkacsy LUCEAFARUL 1 1903

*

Râu măreț din moși străbuni

Plin de ani și plin de gânduri,

Tu pe frunte-mi rânduri-rânduri

Amintirile le-aduni.

*

Tu, hotar din veac și vremuri

Între două vechi popoare,

Vestea lor în lumea mare

Trist o duci și te cutremuri.

*

Dar eu fără spor nici rod

În noianul jalei mute

Caut urmele pierdute

A lui Ştefan Voievod.

*

De pe țărmurile tale

Ce se pierd în cotituri,

Tu cu taina-ți doru-mi furi

Şi cu tine-l duci la vale.

Iar mărirea din străbuni

Trist prin amintire-mi trece,

Numai tu încet și rece

Maiestos din valuri suni.

*

(Luceafărul, II, nr. 8, Budapesta, 15 aprilie nou 1903, p. 154)


1919: Mormântul Poeţilor Necunoscuţi

1919 Rasaritul 0

*

Pentru mine, singura poezie cu adevărat poezie este cea trăită, un altoi din suflet, răsădit în suflete. Şi găsesc o astfel de poezie în rândurile generaţiilor decimate ale anului 1919, generaţii care îşi rosteau rănile şi durerile, prin paginile unei reviste basarabene, de care nu am auzit până acum, „Răsăritul”, un trist mormânt comun al poeţilor necunoscuţi. Şi mă cutremur, înţelegând, nepăsătorule drag contemporan, când înţeleg „că, pe unde-ţi calcă pasul şi pe unde-ai vrea s-apuci, / calci pe sfinţii noştri care dorm uitaţi şi fără cruci”. La fel mi se întâmplase şi mie, dar iau aminte, îngenunchez şi mă închin memoriei româneşti. Cu sfioşenie şi cu încredinţarea că nu-i voi converti şi pe alţii, dar important este să încerc, după puteri, să-mi fac datoria. Ca să mă pot privi în oglindă şi în ochii copiilor şi nepoţilor mei.

*

În 15 ianuarie 1919, când apărea la Chişinău, str. Leovei nr. 90 (după 15 aprilie, în Bulevardul Academiei nr. 6, „casa Mircea, vis-a-vis de Grădina Carpaţi”), numărul 10 al gazetei lunare basarabene „Răsăritul”, nume importante ale culturii române se năpusteau într-o admirabilă solidaritate, cu materiale publicitico-literare şi cu poezie. Printre semnatarii propagandei de cosmetică românească se numărau Lucian Blaga (cugetări din volumul „Pietre pentru templul meu”), Camil Petrescu, Al. Cazaban, Vasile Militaru, G. Tutoveanu, Liviu Marian (cu povestirile „Furnica”, „Zburătoare şi târâtoare” şi poeziile „Revedre”), Henri Stahl, Nichifor Crainic, prefectul Chişinăului D. Bogoş (povestirea „Mărioara şi un urs prost”).

*

Există, însă, ca prin toate paginile uitate de odinioară, şi poezie bună, poezie respirată cu toţi porii, şi pe care, începând de astăzi, o să încerc să o adun de sub necuprinsa şi vinovata noastră nepăsare.


1919, Pan Halippa: Clopotele

Roman Types et Costumes de la Russie Raoult Ivan

*

Din clopotniţa din sat

Sună clopotele, sună,

Vestind lumii vestea bună

Că Hrisos a înviat.

*

Cele mici în cor duios

Sună des, cu voioşie,

Că e zi de bucurie

Pentru mari şi cei de jos.

 *

Iar cel mare, cam dogit,

Sună rar, sună agale,

Că s-a dus vremea de jale

Şi că răul s-a sfârşit.

*

Sunaţi, clopote, sunaţi

Şi vestiţi în lumea toată

Că robia e sfărmată

Şi că toţi de-acum-s fraţi!

*

Şi mai spuneţi tuturor

Că sunt vremile unirii

Şi că-i timpul primenirii

Stărilor bătrânelor!

*

(Răsăritul, nr. 19, 15 mai 1919, p. 7).


1919, Mihail I. Pricopie: Plecarea

1919 Rasaritul 1

*

Sub paza ta, odihnă, mai dorm o seară încă!

Mai pot dar sta de vorbă cu ochii ţintă-n loc,

Bordeiul tot s-ascunde sub negura adâncă

Pe care-o rupe-n vatră un sâmbure de foc.

*

Mi-i plină toată mintea de noapte şi tăcere

Şi mi-am uitat trecutul şi chinurile lui,

Şi mi-am uitat acuma c-am îndurat durere

Cum nu mai fu sortită pe lume nimănui!

*

Mai am o noapte, doară, şi-apoi pornesc spre moarte,

Mă vor urma tovarăşi tăcuţi şi-ncrezători,

O ştim: Plecăm spre ţara celei mai crude soarte,

Dar ne căznim din suflet să fim nepăsători.

 *

În şanţuri simple numai trăind o-ntreagă iarnă

Ne va pătrunde vântul puternic şi-ngheţat,

Iar când tăria vitreg va prinde fulgi să cearnă,

Câţi vor rămâne, oare, din cei ce au plecat?

 *

Valea Caregnei (Răsăritul, nr. 10, 15 ianuarie 1919, p. 3).


Pagina 4 din 7« Prima...23456...Ultima »