MORMÂNTUL POEŢILOR NECUNOSCUŢI | Dragusanul.ro - Part 4

1919, Aureliu Farmă: Dreptate

1919 Rasaritul 5

*

Pe unde rătăceşti, Fecioară sfântă,

În care lume ţi-i acum lăcaşul?

Ne-ai părăsit, când marea se frământă,

Când trebuia ca tu să fii vâslaşul

La barca ce mereu se tot loveşte

De patimi ce nu duc înspre pierzare,

Când toată firea plânsul o robeşte

Şi lipsa ta atât de mult ne doare.

*

Te-am căutat atât amar de vreme

Şi glasul slab de chinuri şi de jale

N-a încetat o clipă să te cheme

Să vii, să ne robeşti puterii tale,

Să nu ne spulberi ultima credinţă

Ce mai avem în lupta necurmată,

Să nu ne laşi zdrobiţi de suferinţă,

Fecioară sfântă, pururi adorată!

*

Dar în zadar ne fu mereu strigarea

Căci plânsul nostru jalnic nu te doare,

Din zări senine nu văd întruparea

Fiinţei tale, mult mântuitoare,

Şi nu ne vin nici vremi de izbăvire

Din groaznicele patimi ce frământă

O lume-ntreagă-n oarba ei pieire…

Au ai murit de mult, Dreptate sfântă?!…

*

(Răsăritul, nr. 12, 15 februarie 1919, p. 5).


1919: George Tutoveanu: Mărire Vouă!

1919 Rasaritul 6

*

Din munţii suri, cu vârfuri sclipitoare,

Şi până-n largul Dunării albastre,

Aţi stat în umbra văilor sihastre

Legaţi de brazdă-n grindini şi ninsoare,

*

Dar când au vrut urdii cotropitoare

Să-şi ducă-n zbor pe câmpurile noastre

Fiorul crunt al negrelor dezastre,

V-aţi ridicat ca vulturii în soare…

*

Şi v-au căzut, din cer, la Mărăşeşti,

Cununi de foc pe-armură şi pe căşti

Şi-adânci puteri, să-ncepeţi viaţă nouă

*

Aşa precum de secole v-a dat

Porunca lui un aprig împărat…

Ţărani ostaşi, în veci mărire vouă!

 *

(Răsăritul, nr. 14, 15 martie 1919, p. 3).


1910, Liviu Marian: Revedere

1919 Rasaritul 7

*

Mort m-au crezut cu toţii,

Şi tu, care altădată

Abia-mi zâmbeai trufaşă în visu-ţi fericit!

Din toţi câţi te-au iubit

Şi-au plecat în luptă

Mă-ntorc târziu eu singur

Rănit, slab, palid, o umbră înviată…

*

Făptura-ţi fermecată

Din nou îmi iese-n cale

Şi-un zâmbet diafan,

Ce-ar vrea întreg trecutul

Din mintea mea să-l şteargă,

În preajma mea aleargă

Ca să mă strângă-n braţe…

*

Nu te trudi în van,

Dacă-am putut în iadul

De lupte sângeroase

Să stau făţiş cu moartea

Şi plumbii să-i înfrunt

Cu-o oarbă îndrăzneală,

Tăcuta-ţi milogeală,

Ce vine-aşa târzie

Şi-aşa de laşă-n locul

Iubirii îngropate,

Nu pot ca s-o ascult!

*

(Răsăritul, nr. 14, 15 martie 1919, p. 10).


1919: Vasile Lainiceanu: Cântec

1919 Rasaritul 9

*

Falnic vânt de toamnă lungă,

Trist rapsod rătăcitor,

Vreau să ştii şi tu povestea

Ne-mplinitului meu dor.

*

Vreau să ştii şi tu durerea

Ce mi-a-nfrânt avântul drag,

Risipindu-mi fără milă

Mândrul viselor şirag

*

Şi cu tine frate-n lume

Să mă prind apoi curând,

Eu alin cântând în lacrămi,

Tu salcâmii scuturând

*

Şi pierduţi aşa, pe drumuri,

Doi pribegi, din loc în loc,

Căpătâiul să ni-l facem

Din acelaşi nenoroc.

 *

(Răsăritul, nr. 14, 15 martie 1919, p. 11).


1919, Constantin Asimini: Vis

1919 Rasaritul 10

*

Pe cine-o fi jelind frumoasa noapte

Că-n toate dimineţile anină

Brăţări de lacrămi pe tulpini de iarbă

Şi în splendoarea zorilor se-nchină?

 *

Ca nişte pietre rare-n fund de lacuri

Se odihnesc podoabele de stele

Şi luna ca un bulgăre de ceară

Îşi plimbă ochii galeşi printre ele…

*

În taină stuful fâşâind se-ndoaie

Umbrind oglinda apelor senine

Şi cel iubit, mereu pribeagul soare,

La sânul nopţii dornice nu vine.

*

Păşind pe iarba moale-abia se-aude

Cum trece-un visător îndurerat,

Uşor lovite de zefir şi-n şoapte

De freamăt tainic crengile se bat.

*

Pe margini de cărări îşi fac popasul

Noroadele de fluturi ninşi pe flori,

Cu vâslele înfipte-n roua nopţii,

Copii nevinovaţi şi visători…

*

Tăcerea aşternută prin ponoare

Vrăjeşte struna murmurului lin

Ce smulge somnul florilor şi scoate

Din fiecare val câte-un suspin.

*

O, sfântă noapte, cine poate spune

Cât farmec pui în clipa unui dor?

Duios răsună doina de la stână,

Sfioasă luna se ascunde-n nor…

*

Ce-adesea ne poartă inima pe drumuri,

Ni-i sufletul ocean care frământă

Măreţul vis de zbucium şi ispită

Ce tot mai mult spre alte zări se-avântă!

 *

Tremurătoare candele de veghe

Prin buruiene licuricii prind

Şi-n cinstea celui ce-şi urzeşte visul

Ca-n vechi biserici rând pe rând le-aprind

 *

Să ardă untdelemnul care împle

Potirul sfânt al florilor – iubire,

Înfăşură-mi cu iedera ta viaţa

Şi-ntinde-mi braţul tău de fericire,

*

O noapte-ntreagă să umblăm prin crânguri,

Cărările sunt ninse de lumină,

Cuminţi dorm teii încărcaţi de floare:

De ce nu vii, durere sfântă? Vină!

*

Mi-i dor de-un sân frumos ca brâul lunii,

mi-i dor de-un suflet blând şi visător;

Aprins ca ceru-n vâlvătăi de soare

Aş vrea să frâng zăgazul şi să zbor!

*

(Răsăritul, nr. 16, 1 mai 1919, p. 11).


Pagina 4 din 512345