Abu-Hassan: Noapte de vară
*
În noaptea asta caldă, liniștită,
când nici o frunză nu sărută vântul,
ai crede că-a încremeni pământul
în clipa ce i-a fost mai fericită.
*
Din jilțul lui din Ceruri, Tatăl Sfântul,
privind mereu minunea adormită,
își simte pleoapa tot mai obosită
și-adoarme Cel ce-a fost întâi: Cuvântul.
*
Bătrâna Lună, respectându-i somnul,
își învelește fața jumătate,
dar stelele, privind furiș la Domnul,
*
clipesc, râzând ca niște pui de lele,
pe când Luceafărul, cu gravitate,
se uită fix și mânios la ele.
*
(Almanahul Revistei „Veselia”, 1929, p. 125)