Abu-Hassan: Noapte de vară

*

În noaptea asta caldă, liniștită,

când nici o frunză nu sărută vântul,

ai crede că-a încremeni pământul

în clipa ce i-a fost mai fericită.

*

Din jilțul lui din Ceruri, Tatăl Sfântul,

privind mereu minunea adormită,

își simte pleoapa tot mai obosită

și-adoarme Cel ce-a fost întâi: Cuvântul.

*

Bătrâna Lună, respectându-i somnul,

își învelește fața jumătate,

dar stelele, privind furiș la Domnul,

*

clipesc, râzând ca niște pui de lele,

pe când Luceafărul, cu gravitate,

se uită fix și mânios la ele.

*

(Almanahul Revistei „Veselia”, 1929, p. 125)