C. Iorgulescu: Viața

*

Te naști la șapte, nouă luni,

părinții tăi sunt oameni buni,

de cum sosești în casa lor

te și declară „scump odor”;

te-mpachetează cu-ngrijire,

deși tu țipi cu îndârjire,

iar mama – tot mai sunt femei –

te pune-n subzistența ei.

*

Trec anii unul după alt,

devii voinic, spătos, înalt

și iată că-ntr-o bună zi

începi o fată a iubi;

din ce în ce mai rău te-aprinzi

pân-ce odată o cuprinzi

și, luând-o cu ea la picior,

rămâne „scumpul tău odor”.

*

Și iarăși anii trec în zbor,

devii bunic nepoților

și-adesea cu păreri de rău

privești la toți, în jurul tău;

te vezi ce ești, te știi ce-ai fost

și, judecând al vieții rost,

constați că ai ajuns, mă rog,

dintr-un odor, un… odor-og.

*

(Almanahul Revistei „Veselia”, 1929, p. 131)