MĂRTURII EUROPENE | Dragusanul.ro

O călătorie prin Transilvania anului 1836

 

John Paget și Arrin Smith, 1836: Apeductul turcesc

În vara anului 1836, doi englezi, ilustratorul Arrin Smith și publicistul John Paget (1808-1892), au vizitat Transilvania. Din notițele celor doi a rezultat cartea ilustrată „Hungary and Transylvania / with remarks on their condition, social, political and economical”, publicată, la Londra, abia în anul 1855, atunci când Europa în fierbere părea că va renaște din propria ei cenușă. Interesul englezilor pentru Transilvania fusese stârnit, fără îndoială, de Franz Joseph Sulzer (20 mai 1727, Laufenburg – sfârșitul anului 1791, Pitești), cărturarul german care publicase, în 1782, „Geschichte des transalpinischen Daciens” (Istoria Daciei Transalpine), în care figurau și cântece naționale românești ale vremii, pe care „Zicălașii” le-au retrezit la viață, în 2015. Printre români, încă nu se vorbea de dacism, pentru că Hasdeu încă nu introduse tema în discuție (avea să o facă în 1867, printr-o conferință publică, vioi contrariat că își revendicau rădăcini dacice și rușii, și germanii, poftind gurile Dunării).

John Paget și Arrin Smith, 1836: Brașov

Mărturia lui John Paget ia în discuție tezele lui Franz Joseph Sulzer (de aici simpatia netrucată pentru „Wallacks”), pe fondul unei interesante cărți de călătorie, în care desenele lui Arrin Smith deslușesc o surprinzătoare românime. Dacă nu ar fi fost interesul meu pentru templul de la Densuș, cu mult anterior tentativei de istoricizare pe care o numim dacism, probabil că nu aș fi dat de această mărturie engleză niciodată. Dar, dacă tot mi-a ieșit în cale, haideți să vă arăt ilustrațiile, urmând să revin cu o traducere a capitolului V – „Valley of Hatszeg”, în care „Demsus. The Leiter-Wagen. Roman Temple – its Form and probable History. Paintin in Wallack Churches” (pp. 119 şi urm.), care ia în discuţie „forma şi istoricul probabil” al zigguratului de la Densuş.

John Paget și Arrin Smith, 1836: Castelul Huniazilor

John Paget și Arrin Smith, 1836: Templul de la Densuș

John Paget și Arrin Smith, 1836: Dunărea la Cazane

John Paget și Arrin Smith, 1836: Dunărea la Porțile de Fier

John Paget și Arrin Smith, 1836: Pe Dunăre

John Paget și Arrin Smith, 1836: Orșova, reședința Pașei de Orșova

John Paget și Arrin Smith, 1836: Mănăstirea Bucegi

John Paget și Arrin Smith, 1836: Vale în Bucegi

John Paget și Arrin Smith, 1836: Mehadia, valea Cernei

John Paget și Arrin Smith, 1836: Podul lui Traian, pe Dunăre

John Paget și Arrin Smith, 1836: Românce

John Paget și Arrin Smith, 1836: Români (comentariul fanatic, pe exemplar, este târziu)

John Paget și Arrin Smith, 1836: Sat valah

John Paget și Arrin Smith, 1836: Transilvăneni

John Paget și Arrin Smith, 1836: Turnul lui Ovidius

John Paget și Arrin Smith, 1836: Un han singuratic în Transilvania

John Paget și Arrin Smith, 1836: Unguroaică

John Paget și Arrin Smith, 1836: Valea Almașului

John Paget și Arrin Smith, 1836: Valea Arieșului

John Paget și Arrin Smith, 1836: Valea Mureșului, la Deva

John Paget și Arrin Smith, 1836: Vechiul turn din Cluj

John Paget și Arrin Smith, 1836: Zsibo

*


Crăciunul, la alte popoare

Crăciun, în Letonia - Realitatea ilustrată din decembrie 1919

Crăciun, în Letonia – Realitatea ilustrată din decembrie 1919

*

După cum ştiut este, catolicii şi protestanţii, ca şi noi, serbează naşterea lui Cristos, după moravurile şi obiceiurile lor, care s-au schimbat la diferite epoci, în raport cu mersul civilizaţiei.

Aceste obiceiuri se compun din: revelion, buturuga de Crăciun, arborele de Crăciun şi cântecele şi poveştile de ocazie.

*

Revelionul a fost, la început, o serbare curat sufletească. Bărbaţi, femei şi copii se strângeau prin biserici, în jurul unui leagăn, reprezentând ieslele în care s-a născut Iisus Cristos, şi stăteau acolo toată noaptea, dănţuind şi cântând. Din pricină că această veghere era prea obositoare, s-a permis veghetorilor să mănânce şi să bea, ca să-şi întreţină puterile şi entuziasmul. De aci s-a născut revelionul de Crăciun, însoţit de masă şi băutură abundentă.

În sudul Franţei, se obişnuieşte să se facă, în a treia zi de Crăciun, în ziua de Sf. Ştefan, o pâine în formă de ploscă; aceasta are darul de a tămădui măgarii de colici şi câinii de turbare.

*

Crăciun, în Italia - Realitatea ilustrată din decembrie 1929

Crăciun, în Italia – Realitatea ilustrată din decembrie 1929

*

În provincia Abruzze, din sudul Italiei, toţi cântăreţii din cimpoi şi din fluiere se scoboară, din munţi, la vale, şi cântă tot felul de cântece de Crăciun, pe străzile oraşeor. Aceşti cântăreţi se numesc „Zampagnari”.

Calviniştii singuri nu sărbătoresc Crăciunul cu zgomot şi nici n-au o zi fixă pentru sărbătoarea asta; Crăciunul cade, la ei, în ultima Duminică din luna lui Decembrie.

La Curtea Angliei, se obişnuieşte ca, de Crăciun, să se frigă un bou gras, care să fie servit întreg la masa Reginei. Această friptură gigantică este în tradiţiunile monarhiei engleze. Henric VIII, deja în 1540, făcea să se frigă un bou întreg, pentru revelionul său, ce îl sărbătorea la castelul d’Hampton Court, unde curtea sa mânca în mijlocul pieţii. Azi nu e tot aşa. „Baronul boilor”, aşezat pe o masă mare de brad, purtat de 16 bucătari, este numai înfăţişat reginei, care, cu mâna ei, trebuie să taie o bucată. Boul este, apoi, dus jos, în curtea castelului din Osborne, şi împărţit la săracii din ţinut.

*

Crăciun, în Tirol - Universul literar din decembrie 1915

Crăciun, în Tirol – Universul literar din decembrie 1915

*

În Germania şi Austria, mai există următorul obicei de Crăciun: câte un flăcău se îmbracă în vestminte lungi, albe, îşi pune în cap mitră şi ia în mână un toiag. E Sf. Nicolae. El e însoţit de vreo doi îngeri, îmbrăcaţi, de asemenea, în alb, şi de o grămadă de draci negri, încornoraţi. În seara de Ajun, Sf. Nicolae îşi începe turneul. El intră prin case, cu cei doi îngeri, iar dracii aşteaptă afară. Unul câte unul, copiii sunt chemaţi să se apropie de marele Sfânt şi sunt examinaţi asupra cunoştinţelor lor religioase. Dacă reuşesc la examen, Sfântul le dăruieşte nuci şi mere. Daca nu răspund cu succes, sunt daţi pe mâna dracilor, care îi sperie şi îi tachinează. Dar, pe lângă aceste ceremonii păgâne, mai sunt şi altele, care corespund mai bine conţinutului creştin al sărbătorii. Aşa sunt, la noi, „Irozii, trei crai de la răsărit”, „Steaua” etc.

Pomul împodobit cu luminări aprinse şi cu daruri e un obicei împrumutat de la germani şi de la alte popoare nordice. Există o poveste islandeză, în care se spune că, în noaptea de Crăciun, când pământul a scăpat, pe jumătate, de povara iernii, se ivesc lumini sfinte pe toate ramurile copacilor şi aceste lumini nu le poate stinge nici cea mai puternică furtună.

*

În vremuri vechi, în Germania, se aprindeau lumânări pe crengile unui brad. Acesta era simbolul reînvierii naturii. Obiceiul acesta a început, apoi, să se practice în noaptea de Crăciun ca un simbol al naşterii Mântuitorului lumii. Obiceiul cu pomul de Crăciun a fost adoptat de toate popoarele creştine.

În Spania şi, îndeosebi, la Valladolid, se păstrează şi acum un obicei foarte curios de Crăciun. În mijlocul bisericilor se reprezintă misterul Naşterii Domnului. Tinerii se maschează şi cântă, cu chitarele şi cu flautul, fetele şi femeile se prind cu ei în horă şi cu toţii joacă de se zguduie biserica.

În Franţa, sărbătoarea naşterii lui Iisus mai e obiectul unor manifestaţii foarte curioase, care amintesc câteva obiceiuri păgâneşti. Cu o zi înainte de Crăciun, în loc să ajuneze, lumea mănâncă foarte mult. Masa se întinde înaintea căminului şi e împodobită cu saschiu şi cu frunze uscate de oliv, păstrate în decursul anului anume pentru sfintele sărbători.

Înainte de a se pune oamenii la masă, ei binecuvântează focul. Cel mai mic băiat din casă îngenunchează înaintea focului şi-l roagă (vorbele i le dictează tată-său sau mă-sa) ca să încălzească, în timpul iernii, picioarele degerate ale micilor orfani şi ale bătrânilor infirmi, să-şi răspândească lumina şi căldura în toate colibele proletarilor, să nu prefacă în cenuşă casa muncitorului sărman, nici corabia aceluia care cutreieră întinsurile mărilor. Apoi binecuvântează focul, stropindu-l cu vin fiert. După aceea, familia se pune la masă. Pe urmă, membrii familiei petrec, cântând cântece religioase, până la miezul nopţii, când se duc cu toţii la biserică.

*

Noaptea de 24 spre 25 decembrie e o adevărată sărbătoare în Franta de sud. Săracii cutreieră străzile, cerşind şi cântând cântece bisericeşti. Băieţii le aruncă, de pe fereşti, gologani, pe care îi pun, însă, în plicuri, iar de plic agaţă o lumânare aprinsă, ca să se vadă unde cade milostenia.

La ţară, se bea, în noaptea de Crăciun, şi în amintirea morţilor.

Cam acestea sunt obiceiurile de Crăciun la diferitele popoare creştine.

*

(Foaia populară, No. 43 din 27 decembrie 1898).


Mărturii europene: Evliya Çelebi

Asediul Oradei, în anul 1692

Asediul Oradei, în anul 1692

*

Evliya Çelebi (26 martie 1611, Istanbul – 1684, undeva, în Egipt), erudit turc, înrudit cu mulţi dintre demnitarii vremii, inclusiv cu marele vizir Melek Ahmet, dar şi cu marele cărturar Ahmed Yesevi, a publicat, în zece volume, „Seyâhatnâme” („Cartea de călătorii”), cărţi scrise în urma însoţirii sultanului Murad al IV-lea (1623-1640), în expediţiile din Orient, sau a unor viziri prin Asia Mică, prin Creta, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Siria etc. După 1651, Evliya avea să călătorească şi prin ţinuturi europene, contactul cu Ardealul datând din 1657, iar cel cu Moldova şi cu Muntenia, din 1659 (Capitolele despre ţinuturi româneşti pot fi citite în Călători străini despre Ţările Române, VI, Bucureşti, 1976, pp. 311-754). La Viena a ajuns în 1664, dar tot în calitatea de sfetnic al unor conducători militari de expediţii.

*

Evliya Çelebi, pagină de manuscris

Evliya Çelebi, pagină de manuscris

*

Publicate, ulterior, în mai toate limbile europene, cărţile lui Evliya Çelebi au beneficiat de ilustraţii interesante, mai ales în ediţiile apărute în limba turcă, ilustraţii care merită şi atenţia noastră (măcar pentru a trezi dubla nostalgie a călătoriei în timp, dar şi în spaţiu).

*

Evliya Çelebi, metafora călătoriei

Evliya Çelebi, metafora călătoriei

*

Pe urmele lui Evliya Çelebi

Pe urmele lui Evliya Çelebi

*

Harta Transilvaniei

Harta Transilvaniei

*

Evliya Çelebi

Evliya Çelebi

*

Alaşchir, secolul XIX

Alaşchir, secolul XIX

*

Bergama

Bergama

*

Bozca Ada

Bozca Ada

*

Bursa

Bursa

*

Bursa

Bursa

*

Caravană

Caravană

*

Cidde

Cidde

*

Gelibolu

Gelibolu

*

Gortyne

Gortyne

*

Guzelhisar

Guzelhisar

*

Izmir

Izmir

*

Kandiya

Kandiya

*

 Kandiya

Kandiya

*

Kuşadast

Kuşadast

*

Magnisa

Magnisa

*

Metelin

Metelin

*

Patmos, secolul XVIII

Patmos, secolul XVIII

*

Resmo

Resmo

*

Rodos

Rodos

*

Rodos

Rodos

*

Şam Arabia, secolul XIX

Şam Arabia, secolul XIX

*

Şira Kasabast

Şira Kasabast

*

Tătari din Crimeea

Tătari din Crimeea

*

Turci

Turci

*

Evliya Çelebi

Evliya Çelebi

*

Paşale

Paşale

*

Miniatura călătoriei

Miniatura călătoriei

*

O hartă a vremii

O hartă a vremii

*

Evliya Çelebi, cinând cu prietenii

Evliya Çelebi, cinând cu prietenii

*

Evliya Çelebi, călătorul

Evliya Çelebi, călătorul

*

Ediţia cărţii lui Evliya Çelebi din 1938, în care sunt inserate imaginile de mai sus

Ediţia cărţii lui Evliya Çelebi din 1938, în care sunt inserate imaginile de mai sus

*

O ediţie londoneză, din 1834

O ediţie londoneză, din 1834

 


Mărturii europene: Johann Adam Lonicerus

Bătălia de la Târgovişte

Bătălia de la Târgovişte

*

Johann Adam Lonicerus (Teucrius Anaeus, născut la Frankfurt, în 1557, mort după anul 1609, deşi unele surse dau anul 1599 drept cel al morţii sale), fiul doctorului şi botanistului Adam Lonicerus (1528, Marburg – 1586, Frankfurt) şi nepotul teologului Johannes Lonicerus (1499, Artern – 1569, Marburg), a publicat, împreună cu Jean Jacques Boissard (1528-1602,) şi Theodor de Bry (1528-1596), printre altele, „Pannoniae historia chronologica”, „Retoricae Artis Compendium”, „Vitae et Icones Sultanorum Turcicorum. Principum Persarum”, „Icones quinquaginta virorum illustrium, doctrina et eruditione praestantium” etc.

0 Panonia Coperta exterioara*

„Pannoniae historia chronologica”, cu Ungaria şi Transilvania în prim-plan, nu putea ignora, în anul aparţiei (1604), evenimentele europene, pe care le determinase fulgerătoarea apariţie în istorie a lui Mihai Viteazul, aşa că o bună parte din textul cărţii, dar şi din ilustraţii, mărturisesc despre bătăliile gloriosului personaj, dar fără a lăsa şi un portret al voievodului. Apar, în schimb, toate personajele importante ale vremii (sultanii turci, Sinan Paşa, Împăratul Rodolf, Arhiducele Maximilian, Regele Sigismund etc.), toţi cu biografii de două-trei pagini, biografii care ţin loc de istorie (despre bătăliile lui Mihai Viteazul s-a ţinut un adevărat jurnal de front).

*

Cartea lui Johann Adam Lonicerus, cunoscută mai ales pe filiera istorografiei maghiare (Veress), a fost folosită şi de istoricii români, drept substitut de memorie, la un popor fără memorie şi, cel mai adesea (sic!), fără istorie.

*

Pagina cu care începe descrierea bătăliei de la Târgovişte

Pagina cu care începe descrierea bătăliei de la Târgovişte

*

Pagina cu care începe jurnalul de front al bătăliei de la Giurgiu

Pagina cu care începe jurnalul de front al bătăliei de la Giurgiu

*

Coperta de gardă a cărţii

Coperta de gardă a cărţii

*

Personajele importante ale vremii lui Mihai Viteazul (nicidecum vremea lor), desenate, probabil, de Theodor de Bry şi încadrate, apologetic, de simbolistici creştino-medievale şi de devize penibile, în formule de blazon extins peste vremuri, ţin şi nu ţin de istoria noastră. Dacă putem prezinde că noi avem o istorie. Măcar în ziua de astăzi.

*

0 Panonia Rudolf

*

0 Panonia Sigismund

*

0 Panonia Sinan Pasa

*

0 Panonia Murat Sultan

*

0 Panonia Mehmet Sultan

*

0 Panonia Christoph

*

0 Panonia Ioan

*

0 Panonia Maximilian

*

0 Panonia Nicolaus

*

0 Panonia Principele Carol

*

Harta panonică

Harta panonică

*

Cu cărturarii europeni din vremea lui Mihai Viteazul, Johann Adam Lonicerus, Jean Jacques Boissard şi Theodor de Bry ne vom mai reîntâlni. Şi asta, din pricină că ei chiar au şi existat.

*

Ion Drăguşanul


Un mit pe care nu-l merităm: Dracula

Vlad Ţepeş, drept Pilat din Pont

Vlad Ţepeş, drept Pilat din Pont

*

Vlad Ţepeş, "vinovat" de toate crucificările

Vlad Ţepeş, „vinovat” de toate crucificările

*

La drept vorbind, ar trebui să-i fiu recunoscător preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, că m-a scăpat de Calea lui Dracula, deci de o tentativă interzisă de a valorifica, printr-un mit nemeritat, căile, itinerariile. În fond, am scăpat şi de nopţile cu: „Historische Darstellung des Fursten. Vlad III Dracula”, „Geschichte der Woiwode Dracula”, „Geschichte der Menschenmassen genannt Dracula der Walachei”, „Pfählungen – Darstellung aus der Brodoc-Chronik. Vlad III”, „Wappen der Siebenburger Saschen”, „Histoy of Moldavia and Wallachia” (a lui Christian Engel), „Vlad III Prince of Wallachia”, „15th century portrait of Vlad III, Prince of Wallachia”, „History of Voivode Dracula”, „History of the crowds called Dracula of Wallachia”, „The Story of a Bloodthirsty Madman called Dracula of Wallachia”, “Cruelty princes to their subjects”, “Interrogation and torture painful”, “Inhumanity against the sick”, „Vampiric history lesson Was Vlad Tepes the real Dracula”, „Deutsch Geschichten über Dracula Prince”, „Die wahre Geschichte von Dracula”, „Dark Prince: The True Story of Dracula” etc.

*

Povestea reală a legăturii dintre Vlad Ţepeş şi Suceava am mai spus-o, deci nu o mai reau. Semnificaţia şarpelui sau a dragonului  (Constelaţia Dragonului, care arată nordul, deci îngheţul polar, deci Deva Yana – Poarta Zeilor), iarăşi am mai spus-o, deşi ea revine, explicit, şi prin două elemente care ţin de mitul lui Ţepeş: insigna şi mormântul:

*

Insigna celor onoraţi cu Ordinul Dragonului

Insigna celor onoraţi cu Ordinul Dragonului

Mormântul lui... Dracula

Mormântul lui… Dracula

*

Cum nu mai are rost să şi povestesc din ceea ce ştiu, mă despovărez de această scurtă arhivă iconografică, fără explicaţii, fără să mă mai intereseze complementaritatea real-fantezie, pe care dorisem să o abordez, împreună cu câţiva sculptori bucovineni. Pricepeţi ce doriţi, interpretaţi cum vreţi. Eu o să uit totul.

*

0 Dracula Tepes tablou

*

0 Dracula Tablou detaliu

*

0 Dracula portret vechi

*

0 Dracula Portret stiut

*

0 Dracula Portret

*

0 Dracula Iancu de Hunedoara

*

0 Dracula Corvin

*

0 Dracula Stefan

*

0 Dracula Calare

*

0 Dracula Bucuresti

*

0 Dracula Batalie cu turcii

*

0 Dracula Batalie

*

0 Dracula Atacul de noapte

*

0 Dracula Arderea solilor

*

0 Deacula Vlad Calugarul

*

0 Dracula Valahia harta

*

0 Dracula Fantezie

*

0 Dracula Coperta 1

*

0 Dracula coperta 2

*

0 Dracula tepe

*

0 Dracula tras teapa

*

0 Dracula Tablou la masa

*

0 Dracula Portret fantezist 2

*

0 Dracula Om in teapa

*

0 Dracula Moartea

*

0 Dracula Fantezie 3

*

0 Dracula Fantezie 2

*

) Dracula Portret fantezist

*

Un mit pe care nu-l merităm: Dracula. Nu-l merităm, pentru că nici nu-l înţelegem, nici nu-l valorificăm în interesul dezvoltării turismului în România. Vorba cuiva: mai periculoasă decât corupţia e doar prostia.


Pagina 1 din 212