Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 216

Ghidul înhăţării de doctorate II

 

Ghidul înhăţării de doctorate

(II)

Bercea doctorate

I. ce vrăji a mai făcut constanţa

 

          Arendaşul culturii sucevene, cântăciosul călin brăteanu îşi trage, precum v-am spus deja, doctorat în folclor.
         Numai că un doctorat trebuie conceput şi scris într-un imbecil „limbaj ştiinţific”, aşa că brăteanu a angajat-o ilegal (5 perioade de câte 6 luni, în loc de 2 perioade, şi asta pe când cu reducerea cu 25 % dispusă de Boc, apoi a trucat un concurs cu unic concurent  şi câştigător), în arendăşia lui bugetară, pe constanţa cristescu, o cetăţeancă etnofolclorică toacă de carte şi dobă de incultură.

         Luându-ne pe toţi de proşti (necitiţi ca şi ea), constanţa imbecilizează, în primul volum al „Ghidului…”, dar au mai apărut încă două, pentru că brăteanu trebuie să-şi consolideze o „operă ştiinţifică”, în genul: „Despre folclorul bucovinean se găsesc informaţii importante deja în scrierile cronicarilor, în lucrarea monumentală a lui Dimitrie Cantemir intitulată „Descrierea Moldovei”, în literatură şi în lucrări de specialitate din secolul al XX-lea” (peste cele două veacuri anterioare, doldora de informaţii, trece cu indiferenţa incultului cu ifose).

         Trecând cu îngăduinţă peste prostioara patriotardă („despre folclorul bucovinean”, când vechii cărturari au scris despre folclorul moldovenesc), e bine să ştiţi că nici un cronicar, cu excepţia lui Miron Costin, care menţionează desfrâul „cu cimpoiaşi” de la curtea lui Aron Vodă, care-i compuneau balade şi cântece fără perdea.
         În rest, în cronicari, nici o informaţie, mai ales despre ţărănime, iar chestia asta l-a adus la disperare pe Ilie E. Torouţiu, care, scriind despre „Clasele sociale din Bucovina”, constata că despre ţărănime nu ştim nimic (ca şi constanţa cristescu, nici Torouţiu nu-l citise pe Cantemir).

         Dimitrie Cantemir (de unde ştie cristescu despre monumentalitatea operei lui Cantemir, dacă tot nu a citit-o? Cum de unde: din doctoratele altor inculţi!), deşi nu menţionează decât evaziv populaţia din „ţinutul Sucevei” (în pagina 208, scriind că ei „sunt înverşunaţi aproape până la eres în credinţa lor”), dă notorietate unei realităţi pe care şi documentele de cancelarie voievodală, dar şi relatările călătorilor străini o confirmă: existenţa, în întreaga Moldovă, a celor două culturi rurale, cea răzeşească (până şi în colecţia lui Voievidca o întâlnim, dar în parametri folclorici) şi cea ţărănească, a iobagilor. Care, pentru că erau aduşi din ţările megieşe, se numeau vecini.

         Despre cele două culturi rurale, cu diferenţele de obiceiuri (ca şi la Cantemir), avea să scrie, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi Dimitrie Dan, iar mai târziu, şi Dionisie Bejan, şi toţi publiciştii de la gazeta mazililor şi răzeşilor (dovezi, în Povestea aşezărilor bucovinene ***).

         Nu există imbecilitate mai mare, cumplit de dăunătoare spiritualităţii româneşti (conform formulării lui Xenopol) decât să faci un talmeş-balmeş „ştiinţific” din cele două culturi rurale distincte, iar constanţa şi ceilalţi dohotori universitari, care complicitează la opera curiculară a „ghidurilor iubitorilor de folclor” de teapa brăteanu, asta fac, falsifică adevăruri mărturisite şi le impun prin „prestigiul” autorităţii titlurilor, numai Dumnezeu ştie cum obţinute.

         Să pui, de pildă, baladele de la curtea lui Ştefan cel Mare („însă nu se ştie cine le interpreta şi ce fel de melodii folosea” – nu ştiţi voi, dohotorilor!) în seama ţărănimii (rutenii iobagi) înseamnă un fals istoric ordinar şi păgubos (alte dovezi, în Datina, Biblia Românilor).
         Se ştie cine le interpretau: zicălaşii, acompaniindu-se cu „scripci sârbeşti”, Ştefan alcătuindu-şi singur un cântec, pe care l-a salvat de la uitare mitropolitul Dosoftei. Dar dacă nu citesc nici „Călătorii străini despre Ţările Române”, nici „Contribuirile…” şi „Amintirile…” lui Sbiera, creieraşele etnomuzicologice ale dohotorilor, inclusiv universitari, rămân netede şi goale de adevăruri mărturisite.

         Neadevărurile, de fapt „linguşirile şi înălţările peste ceea ce suntem în adevăr”, cum spunea Xenopol (dar există o formulare asemănătoare şi în Cantemir), „asupra intereselor popoarelor este mişelie”. Pentru că românilor moldoveni „le va fi mai folositor dacă le vom arăta limpede, în faţă, cusururile care-i sluţesc, decât dacă i-am înşela cu linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace, încât să creadă că, în asemenea lucruri, ei se conduc după dreptate” şi adevăr.

                 Precum se vede, în totală contradicţie cu universitarii cristescu, rucsanda, bucescu sau dănilă, şi Cantemir, ca şi Xenopol mai târziu, a refuzat să comită vreo mişelie împotriva propriului popor.

 

VA URMA. Doar şi prostia are… 3 volume


STRĂBUNII LUI VON BRAHA DIN BERLIN

 

 Străbunii bucovineni ai lui

 

Braha Moldova

von Braha din… Berlin

 

         Cum mulţi dintre cititorii din străinătate ai acestui blog îmi tot cer referinţe despre străbunii lor, am de făcut, mai întâi, o precizare, pentru fraţii Maier din America şi, respectiv, din Israel: primul Maier din Bucovina (cel însurat cu o descendentă a familiilor Isar şi Cocea) a fost, de fapt un… Sturza, care şi-a schimbat numele, datorită unei pete, adusă de el pe blazonul străvechiului lui neam.
         A doua precizare: ceea ce mă interesează pe mine, în trecutul Bucovinei (o să vedeţi, dintr-un alt articol, că numele provinciei, atestat ca atare, deci ca nume de provincie, este mult mai vechi) este istoria obştească, deci fundamentul spiritualităţii româneşti din Bucovina.
         Genealogii nu alcătuiesc (cer timp, mai ales pentru menţionările documentare, iar timpul costă bani şi… nimeni nu mi-a făcut vreo ofertă pentru a-i lucra o genealogie), dar voi comite şi mici excepţii, inclusiv pentru domnul von Braha din Berlin, deşi nu voi lucra o genealogie, ci un scurt istoric al neamului domniei sale, întocmit după metoda narativă a lui Octav-George Lecca.

Braha Suceava

         Istoricul fiecărei familii începe cu nişte „stâlpi” sau „bătrâni” (eu prefer primul termen, care marchează ieşirea din indiviziune)

         Primii doi stâlpi ai familiei Braha au fost Vasco Dumitrahovici şi Făror Orăş.

         I). „Stâlpul ONCIUL”: Fiul lui Vasco Dumitrahovici a fost Iuraşco pârcălab (menţionat în 1602).
         Iuraşco pârcălab a avut trei copii, pe Marica, pe Toader şi pe Onciul Iuraşcovini, din care se trag mai multe neamuri bucovinene importante, inclusiv cel al familiei Onciul.

         Onciul Iuraşcovici staroste (637), proprietar peste jumătate de sat Zastavna, partea de jos cu moară şi eleşteu, şi în Toutri (1644), s-a însurat cu cu Anghelina (moartă în 1624), fata marelui vornic Vasilie Orăş” (1636, 17 martie) şi a cneaghinei Mărica, Onciul şi Antimia lăsând după ei doi urmaşi, pe Danovici şi pe Antimia.

         II). „Stâlpul ORĂŞ”: Fădor Orăş a avut un fiu, pe Iurie Orăş, iar urmaşul acestuia, pe linia care ne interesează, a fost Grigore Orăş.

       Orăş Vasilie sau Vascan, a fost aprod (din 1584), vornic (din 1596) şi hatman (1602-1607), ipostază din care a condus oştile lui Simion Movilă împotriva lui Mihai Viteazul).
         Fata lui Vasile Orăş, Maria, s-a măritat cu Eremia Cărc (Cârcu), o altă fată, cu marele vornic Coste Băcioc, iar Antimia, cu Onciul Iuraşcovici.

         I-a). ONCIUL-ORĂŞ: Antimia, fata lui Onciul Iuraşcovici şi al Anghelinei Orăş, a avut o fată, Gafiţa, măritată cu Grigori Danovici.
         Fata Gafiţei, Maria, s-a căsătorit cu Ieremie Cărcu, unul dintre ginerii ei fiind căpitanul Ştefan Străşca.
         Fata lui Ştefan Străşca, Antemiţa, avea să se mărite cu Toader Brahă.

         III). „Stâlpul” BRAHĂ, cu primii Braheni, locuind în Siret (în imagine):

Braha Siret

         1). Nicoriţă Brahă, slujitor domnesc, menţionat în 3 aprilie 1651, „de Româneşti” (nedatat), şi drept „Necoriţă Brahă” (7 septembrie 1656), Necorici (1648, 4 martie), însurat cu Catruşca, fata lui Ionaşco Tolocico şi al Agafiei, este tatăl lui Gheorghie Brahă de Beceşti (1671, mai 15, martor hotarnică Mamorniţa), tatăl lui Toader Brahă, al lui Gavril Brahă paharnic (1 martie 1709) şi al lui Ion Brahă (1711, 12 noiembrie).
         În 25 noiembrie 1740, a şasea parte din satul Româneşti era stâlpită pentru Toader Brahă, cel care îşi va apăra proprietatea la Divanul Domnesc, în 2 februarie 1751, când Mihalache Cuparenco umblase cu zapise false, rupte la Divan, apoi o va dărui, în 11 martie, mănăstirii Humor, în cimitirul căreia urmau să fie îngropaţi Toader şi Antimiţa Brahă.
         În 5 februarie 1750, conform mărturiei lui Mihail Străşca, moşia Româneşti aparţinea lui Onciul Iuraşcovici, care o dăduse zestre ginerelui său Ieremie Cărcu. După moartea lui Cărcu, Româneştii au rămas în proprietatea văduvei lui, Maria, care a dăruit-o nepoatei sale, mama lui Mihail Străşca, cea care a dat-o drept zestre, în 1714, ginerelui ei, Toader Brahă.
         În 9 februarie 1751, cearta dintre Toader Braha şi Andrei Cuparenco pentru satul Româneşti ajunge la Divan, Brahă cerând despăgubiri pentru dijmă şi alte venituri, pierdute în anii în care Cuparenco încercase să-i fure moşia.
         Toader Brahă a avut un frate, Constantin Brahă.
         Fiul lui Toader, Tofan Brahă, s-a călugărit.
         Toader şi Antimiţa Brahă sunt îngropaţi la Humor, lăsând mănăstirii moşia lor din Româneşti.

         2). Stratulat Brahă, fratele lui Nicoriţă, şi soţia lui, Aniţa (6 martie 1664, cumpără Novoseliţa, fostă Urvicoleasa), din Siret (28 ianuarie 1665), iar î n 20 iunie 1665, Filimon diacon şi Strătulat Brahă, cumpărând satul Stroinţi (Buda Mare) de la mănăstirea Putna, fac hotarnica moşiilor lor, în prezenţa martorilor Strătulat Volcinschi de Lucaviţa, Gheorghe Bere-Bună, Gligoraş de Senihău şi Silvestrul Macicăi.

         3). Ionaşco (Ioniţă) Braha (28 ianuarie 1665), căsătorit cu Paraschiva (văduvă şi călugăriţă în 16 iunie 1686), foşti proprietari în Vlădeni, Culiceni şi Rugăşeşti.
         Ionaşco şi Paraschiva au fost părinţii lui Vasilie, Gligoraşco şi Constantin (Vasilie fugise în ţara leşească, apoi se întorsese şi făcuse „multe năpăsti oamenilor”). Paraschiva răscumpără capul fiului ei Vasilie, dăruind moşiile lui Gligorie pârcălab de Neamţ .
         În 15 iulie 1762, „strângându-să toţi răzeşii din Căbeşti, s-au luat sama pe scrisori ce ni-au arătat şi am hotărât satul Căbeşti, pol sat, care s-au afla şapte bătrâni… şi s-au ales un bătrân lui Cărste şi lui Lupulenc, şi lui Vasile Brah şi cu tot niamul lor, ce au de pe moaşa (bunica) lor Solomona, care acea Solomonă doao fete au avut, anume Măriiana, care dintr-ace Măriiană au eşit Lupulenco şi Răptenii, şi Vasile Brah, iar din Sofronie, tij fata Solomonii, au eşit Cârste, şi acel bătrân s-au hotărât cu stălpi de piatră, iar toţi mai sus, adecăte Cărste pe giumătate, iar pe giumătate Lupulenco i Răpteştii i Vasilie Brah, care acel bătrân s-au tras şi cu odgoane doisprezece stănjini de selişte, cinci odgoane şasă stănjeni peste părăul Cabinului, supt dial, tij cinci odgoane şasă stănjeni la cămpu, în dial”.
         Vasilie Brahă, căpitan, se mutase, după păţania cu răscumpărarea capului, în Beceşti (Herţa).
         Feciorii lui Vasile Brahă au fost Sandul şi Ion Brahă din Beceşti (1765, iunie 9).

         4). Din fiul lui Nicoriţă Brahă, Gheorghie Brahă de Beceşti (1671, mai 15, martor hotarnică Mamorniţa), pe linia lui Ion Brahă (1711, 12 noiembrie), urmează, ca fiu al lui Ion, Lupul Brahă, ruptaş în Mihalcea (conform recensământului lui Rumeanţev, din 1772).
         Fiul ruptaşului din Mihalcea, Constantin Braha din Beceşti, însurat cu Maria, fata lui Iordachi Tabără din Mihalcea moşteneşte moşii în Cuciurul Mic, Jadova şi Stăneşti, precum şi Poiana Palanca de pe moşia Mihalcea (1811).
         Urmaşul lui Constantin Brahă a fost Sandul Brahă, care avea o moşioară şi în Drăguşenii Siretului.
         În Beceşti, sat în comuna Hreaţca, în perioada interbelică, acum în comuna Mogoşeşti, din Herţa, pe Molnicioar, Constantin Brahă a ctitorit, în 1754 (nici vorbă în 1500 şi ceva, cum se laudă localnicii, o bisericuţă mică de lemn, zidită în sil moldovenesc, cu hramul Sfântului Nicolai. O bisericuţă asemănătoare celei numite Sfânta Maria (de fapt, Adormirea Maicii Domnului), din Cernăuţi, dărâmată în 1783, de Dositei Herescu, cel care a construit alta, mărturisită doar de I. Schubirtsz, prin desenul următor:

Braha biserica


GHIDUL ÎNHĂŢĂRII DE DOCTORATE

 

GHIDUL ÎNHĂŢĂRII

DE DOCTORATE:

 

Bercea-Regnus

I. cântăciosul brăteanu

îşi trage doctorat!

         cântăciosul călin brăteanu îşi trage doctorat în folclor.
         Există prejudecăţi („ăstuia, chiar dacă-i scrii cu dohot pe frunte, tot nu-i rămâne nimic în cap!”), dar bravul brăteanu, „barbat deştept”, le va birui, făcându-se dohotor.
         În fond, el nu-i cu nimic mai incult decât ceilalţi autori ai „Ghidul iubitorilor de folclor”, dohotorii universitari cristescu, rucsanda, bucescu sau dănilă.

         constanţa cristescu, „dr. consultant artistic muzicolog ccptc” crede (bine face, că doar cultu-i liber; ca şi… incultul!) că folclorul face parte dintre „formele arhetipale de manifestare culturală şi spirituală”.
         În traducere, instinctele împerecherii, zbierătelor, foamei etc. („rădăcinile de origine animală”, ale lui C. G. Jung) înseamnă formele de manifestare prin folclor, iar „folclorul desemnează înţelepciunea poporului”.
         Bravos, aşa este, în cazul folclorului contemporan!

         Mai ales că, „spiritul creator al poporului” mădălinei rucsanda, „dr., conf. univ. la Universitatea Transilvania din Braşov – Facultatea de muzică”, „s-a concretizat de-a lungul istoriei sale multimilenare în nepreţuite valori materiale şi spirituale”.
         Deşteaptă femeie!
         Pariez că ştie şi cât de multimilenare milenii încap într-o istorie de aproape şapte veacuri, vag şi arar mărturisită, a poporului român.

         „În ciuda opresiunii exercitate de imperiul habsburgic”, constată, cu cucernicie patriotică evlavios exaltată, florin bucescu, „pr. conf. univ. dr. etnomuzicolog Iaşi”, „creaţia populară bucovineană” tot a biruit.
         Ai dracului opresori – iertaţi, părinte! – şi austriecii ăştia: au publicat, fără să dea de ştire şi folcloriştilor universitari români, studii despre folclorul din Bucovina (nu bucovinean, ci… din Bucovina), semnate de Sulzer (1781), von Engel (1835), Bendella (1845), Staufe-Simiginowicz (1855), Kaindl, Nosievici, Klausser, Franken („Rumanische Volkslieder und Balladen”, dovadă de opresare a multimilenarei mădălina rucsanda), Dan, Mandicevschi, de Goian, Haberlandt, Miculicz, Polek, Romstorfer, Flondor, Schmeltz, Şotropa (întreg repertoriul lui Vindireu) Weigand, Gassauer etc.
         Ca să nu mai vorbim de iconografie (vedeţi cu ochii proprii porturi naţionale, tarafuri, dansuri ale etniilor în Illustrierte Bukowina: Tradiţii bucovinene, precum şi în capitolul anterior şi cel care urmează), care a fost, făcută anume ca să exercite opresiune habsburgică (prin Schubirtsz, Jaschke, Knapp, Charlemont, Zuber, Bernt) împotriva bravilor patrioţi folclorici brăteanu, cristescu, rucsanda, bucescu, dănilă şi minorica minorică, care nici măcar ce se poate vedea cu ochiul nu pot pricepe.

ACHTUNG: VA URMA!


Nici nu ştiu cum să le mai zic!

Nici nu ştiu cum să le zic!

        

David si Tanase

 

         Dacă i-aş numi prieteni, fraţi sau genii tutelare, tot ar fi prea puţin.
         Pentru că, fără ei, eu nici n-aş fi existat.
         M-ar fi spulberat adierile, foşnetele şi respiraţiile.

         Prin urmare, pentru că nu există cuvinte care să exprime felul în care obişnuiesc eu să-i trăiesc, să le respir aura benefică, vi-i arăt doar cu degetul (cu degetul din care mi s-au prelins aceste portrete).


Săriţi, vine regionalizarea peste noi!

VICEPREŞEDINTELE

ILIE NIŢĂ ŞI

 

 Bercea Nita

 

PAŞOL NA KULTURA,

CIORTÂI!

         Proaspăt numit/ales vicepreşedinte al CJ Suceava cu probleme de cultură („Paşol na kultura, ciortâi!”, gavarise Peneleul), Ilie Niţă îmi povestea, la Gura Humorului, că domnia sa chiar are probleme cu cultura.
         Maliţios înnăscut cum sunt, i-am răspuns că pentru mine ar fi fost o surpriză teribilă dacă ar fi fost numit/ales vicepreşedinte cu cultura chiar un om de cultură; dar, oricum, e bine, pentru că, dacă este conştient că nu se prea pricepe la cultură, atunci chiar are şanse de viitor.
         O bună bucată de vreme, după aceea, tot aflam despre vizitele lui Niţă prin instituţiile judeţene care-i sunt subordonate. Merge omul să-l vadă lumea cât de mare a ajuns – mi-am zis şi eu, precum majoritatea sucevenilor.
         O nouă întâlnire cu vicepreşedintele CJ, dar tot întâmplătoare, m-a convins că şi eu, şi sucevenii, ba chiar şi însuşi Ilie Niţă ne-am înşelat. Niţă, inginer fiind (dacă nu mă înşel, constructor), nu s-a bălăngănit prin sistem, ci a luat la cunoştinţă, cu notesul în mână, de problemele reale, apoi, cu mintea lui inginerească, a început să caute soluţii pragmatice.
         Stând de vorbă, din nou, cu vicepreşedintele Ilie Niţă, am înţeles că omul acesta, dacă i s-ar da mână liberă din partea preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, chiar ar fi de folos culturii temeinice, aptitudinile domniei sale de manager fiind indiscutabile (ascultă, înţelege, cumpăneşte, apoi se implică în luarea unei decizii – nu hotărăşte singur, ci lasă argumentele, adesea provocate voit, să se aşeze într-o matcă decizională).
         Multă vreme (îl cunosc de vreo două decenii), n-am prea pus preţ pe Ilie Niţă. Şi rău am făcut. Adeseori am fost răutăcios cu domnia sa, şi îmi pare rău că am făcut-o.
         Ilie Niţă este un om care merită respect (respectul se dobândeşte, nu se distribuie odată cu funcţiile). Habar nu am dacă vom şi colabora în viitor, dar în mod sigur îl voi respecta întotdeauna. Pentru că Niţă chiar e vrednic de respect!

Săriţi, vine

 

Bercea regionaliyare

 

regionalizarea peste noi!

 

         Deşi România doar de regionalizare nu are nevoie, bravii urmaşi politici ai daco-romaniucilor se calcă orbeşte pe bocanci, ca să facă pe placul înaltei porţi europene.
         Toţi vor regionalizarea şi toţi o vor altfel, vânturând pleavă prin media mai dihai ca batozele ceapeurilor.
         Politrucii, cu gândul să înşface o halcă dolofană din viitorimea românească, au variantele lor.
         Culturnicii, lenevind levitat în extazul patriotard, vor menţinerea Bucovinei ca buric al pământului băştinaş.
         Mulţimile vor ce spun unii, apoi vor ce spun ceilalţi. Că-aşa-s mulţimile, echidistante.
        Între timp, prin inflaţie, USLaşii guvernatori ne-au redus lefurile cu peste 11 %.
        Între timp, România încetează, din ce în ce mai pronunţat, să mai existe.
        Sfârşit! Adevărat s-o sfârşit!


Pagina 216 din 222« Prima...102030...214215216217218...Ultima »