BUCOVINA – POEŢII POEŢI | Dragusanul.ro - Part 10

Învie, suflete al meu, că doar e primăvară!

„E primăvară! Să-nvie morţii, căci e primăvară!”

E primăvară! Să-nvie morţii, căci e primăvară!

*

Vasile GHERASIM:

*

Sunt om

*

Fugit-am de al vieţii zgomot surd,

Fugit-am când vârteju-i mă chema;

M-am smuls din braţe-i când vedeam că vrea

Vrăjit să râd, să hohotesc, să zburd.

*

Credeam că sunt menit a dezlega

Al veşniciei glas; credeam c-ascult

Cum florile-mi şoptesc şi tot mai mult

Parcă-mi vorbea zefiru-n limba sa.

 *

Şi picuri de-adevăr cădeau din stele,

Şi soare, lună se topeau în minte-mi:

Un zeu eram, căci totul eram Eu…

*

Sunt astăzi om şi-aşa voi fi mereu:

Deschisă-i cartea vieţii dinainte-mi

Şi-n ea citesc istoria vieţii mele…

 *

(1921)

*

Ochii tăi

 *

În cale mi-au ieşit doi ochi albaştri

Şi-atât de trist şi dulce m-au privit

Că sufletu-mi în taină nesfârşită

Cuprins de dor în sine i-a sorbit.

*

Azi, orice vreau şi orice simt c-aş face,

În toate-i vraja ochilor albaştri;

Şi-n mine e lumina fermecată

Ce o primim de la eternii aştri.

 *

Dar ochii cei albaştri nu-i mai văd,

Le simt numai văpaia lor nestinsă;

Şi mii de ani pe lume de-aş trăi,

Fiinţa mea de ea va fi cuprinsă.

*

(Gazeta Poporului, 1926, No. 47)

*

 Fără liman

*

Ca o cupolă nesfârşită de biserică

Se-ntinde cerul cel albastru

Deasupra orizontului gigantic.

E toamnă.

*

Un nour mic şi alb şi străveziu

Pluteşte fără ţintă prin văzduh,

E parcă o corabie pe-o mare fără fund şi fără margini,

Vântrelele-s lăsate-n jos

Şi cârma-i ruptă.

Corabia

Se pierde în adâncuri,

O-nghite Nesfârşitul.

 *

O, câte doruri n-au fost ca norul acela

Corabia, în care a plutit fiinţa mea

Pe-o mare de vise ne-mplinite.

 *

E toamnă

Şi cerul e albastru şi senin;

Şi toate parcă au un dor gigantic, ne-nţeles:

Şi norii şi cocoarele şi funigeii…

 *

Odată, după mii de ani,

Va fi, ca astăzi, toamnă!

*

Un strănepot

Se va uita şi el la nori şi la albastrul cer

Şi va visa ca mine.

Voi mai trăi atunci o clipă-n el,

Adăpostindu-mă din nou

Pe-un val al mării fără de liman

A veşniciei.

 *

(Poporul, 1922, No. 28)

*

Învie, suflete!

*

Văzut-am într-o zi

Cum soarele clipea de după o perdea de nor;

Şi raza ce din ochii lui veni

Era atât de blândă şi atâta dor

Trezea

În sufletul ce-1 atingea!

 *

Din ziua ceea simt

Că-n mine se petrece o minune:

Îmi pare Nesfârşitul că-i prea strâmt,

Neputincios cuvântul pentru-a spune

Ce-n adâncimea minţii se scufundă;

În oceanul bântuit doar ce-i o undă?

*

Şi încolţesc în mine gânduri

Ce parcă niciodată pân-acum nu le-am gândit,

Simţiri nepotolite ce-n viaţa mea nu le-am simţit;

Şi rătăcesc prin locuri unde pân-acuma n-am păşit.

Străini îmi par cocorii, care vin în cârduri.

*

E primăvară,

Şi toate se-nnoiesc şi toate-nvie:

Şi mugurii pe crengi şi iarba de sub glie…

E primăvară.

Prin lume trece Dumnezeu

Şi toate se cutremură când cuvântează glasul său:

„E primăvară!

Să-nvie morţii, căci e primăvară!”.

 *

Învie, suflete al meu, că doar e primăvară!

 *

(Poporul, 1923, No. 44)

*

E primăvară. Prin lume trece Dumnezeu

E primăvară. Prin lume trece Dumnezeu


„Ce taină poate detrona chiar zeii”?

*

Vasile Gherasim, un mare poet uitat

Vasile Gherasim, un mare poet uitat

Ultimul uriaş al culturii bucovinene, Mircea Streinul, visa să realizeze, în numele Bucovinei,

câte o carte de poezie a celorlalţi doi uriaşi: T. Robeanu şi Vasile Gherasim. Dar n-a izbutit, pentru că s-a prăbuşit şi el în uitare, străjuit doar de lacrimile lui Liviu Robeanu. Un prieten.

*

T. Robeanu încă exista în Ardeal, acolo unde îi adunase şi păstrase opera lirică, pecetluită sacru de omagiul lui Nicolae Iorga, vibrantul poet Şt. O. Iosif. Timp de două decenii am tot mers prin Ardeal, dar n-am mai găsit nici urmă din opera primului nostru mare poet.

*

Vasile Gherasim, invocat doar ca inegalabil eminescolog, inclusiv prin realizarea busturilor de la Cernăuţi şi de la Putna, se prăpădise cu totul.

*

Prin vechea presă bucovineană am întâlnit, ba ici, ba colo, câte un loc de popas şi m-am închinat, culegând din rouă urmele desculţe ale poeţilor T. Robeanu şi Vasile Gherasim, încredinţându-le, apoi, rafturilor bibliotecilor drept mărturii şi drept repere cosmice ale scrisului bucovinean.

*

În primăvara aceasta, am avut noroc, aflând, în aceeaşi zi, şi tezaurizarea săvârşită de Şt. O. Iosif, dar şi o penibilă broşură bucovineană, în care fuseseră aruncate dezordonat poemele uriaşului care a văzut lumina zilei la Marginea.

*

Îmi făceam speranţe că, până în Ziua Bucovinei (cea a unirii cu Ţara, nu cea a primei atestări documentare), voi izbuti să lucrez cărţile cu care Bucovina să îşi împlinească datoria faţă de memoria celor doi uriaşi ai identităţii ei. Prin urmare, lucrez, deşi tot mai fără speranţă. Lucrez ŞI încredinţez şi poezia lui Vasile Gherasim spaţiului virtual, convins fiind că în Bucovina Culturală a arendaşilor Varvaroi, Gonda, Brăteanu şi Băiţan nu mai e loc şi pentru memorie şi spiritualitate.

*

Lucrez şi vă încredinţez ceea ce vă aparţine. În fond, Varvaroi, Gonda, Brăteanu şi Băiţan nu sunt veşnici.

*

*

Primăvara

 *

Zvâcneau de zile-n trupul său puteri,

Titanice puteri ce îl mânau pe micul firicel

De iarbă tot în sus, în sus…

Şi capul îl durea de când se tot lovea

De piedica ce i-o punea

În mersul său, în sus, pământul.

*

Şi-a răzbătut… Era o noapte rece

De Martie – cu neguri grele ca de beznă –

Şi bietul firicel ar fi dorit să se întoarcă

De unde a pornit;

Îl străbăteau fiori de groază

Ştiindu-se atât de singur într-o lume

Străină, rea,

Ce l-a ademenit să vie-n ea

Din lumea-n care-a petrecut în nesimţire…

*

A doua zi, pe cer lucea un soare blând

Şi micul firicel

Văzu în jurul său pe alţi tovarăşi.

O, ce minune! Lumea îi păru frumoasă,

Viaţa, un izvor de farmec.

Un frate mai bătrân îi tălmăcea,

În graiul său ce-nseamnă asta, ici, şi ceea colo.

 *

Aşa trecură zile, săptămâni

Şi îi plăcea să zburde, – el spunea

Că viaţa numai astfel are preţ:

Se-mpotrivea chiar vântului

Ce fluiera în bezna nopţii;

Râdea de ploi şi de zăpadă,

Ştiind că iară o să vie soarele

Cu raze calde şi o să-l sărute,

O să-l dezmierde pe el, copilul…

*

Mă tem că într-o bună zi

Voi merge ca să-l văd cât e de mare

Şi nu l-oi mai găsi.

Mă tem…

Şi-n locul unde el a fost, va fi la anul altul. ..

*

(Poporul, 1921, No. 21)

 *

Lăcrimioarele

 *

Al vostru plâns e nevinovăţie,

Durerea vi-i aromă-mbătătoare;

Sunteţi simbolul jalei, lăcrimioare,

Şi veţi rămâne-ntreaga veşnicie.

*

Dar să-mi vorbiţi, să-mi spuneţi ce vă doare,

Să-mi povestiţi ce blestem, ce urgie v-a urmărit,

Încredeţi-vă mie

Nenorocita dragoste de floare!

*

„Suspine de fecioară ne-ntrupară

Şi din albaştri ochi am fost vărsate;

E mult de-atunci, de când întruna plângem

Şi în parfum durerea ne-o răsfrângem…

 *

Şi vrei să ştii ce dor ne mai străbate?

E dorul mare de lumină clară…

*

(Glasul Bucovinei, 1919, No. 126)

*

Iadul

*

Adesea simt în mine-un foc nestins:

Vârtej de patimi, doruri, de puteri

Titanice şi de blestem, de vreri,

De farmece, ce mintea n-a cuprins…

 *

Izvor de suferinţe, de dureri,

Eşti poate setea zeului învins:

O sete de himere – foc aprins

Să mistui gânduri şi simţiri şi vreri?

 *

Doar Lucifer cu mintea sa a vrut

Lumina s-o răpească şi să fie

El singur diavol, înger, Dumnezeu…

 *

Acelaşi demon e şi-n pieptul meu…

Şi-adeseori îmi picură şi mie

În suflet al său dor nepriceput…

*

(Poporul, 1921, No. 22)

 *

 *

Unde?

*

În orice dimineaţă,

O pasăre-mi cânta

Un cântec de iubire,

Şi inima-mi sălta.

*

Mă uit afară-ntruna

S-o văd, dar nu-i, s-a dus

Şi capăt bucuriei

Şi dragostei a pus.

*

Oh, unde-o să te aflu

Şi liniştea mea – unde?

Zburat-aţi amândouă

În depărtări, dar unde?

*

(Poporul, 1921, No. 23)

 *

*

Stânca

*

Stropi de stropi cădeau pe-un vechi granit

Care se credea etern în timp;

Soarele-i lucea din naltul său zenit

Stâncii din Olimp…

*

Ne-ntrerupt picat-a picuri, picuri,

Apa pe înalta piatră rece

Ce-n sumeţ ecou a râs de-aşa nimicuri:

„Eu rămân, iar stropul mic se trece!”.

*

Stropul mic dar s-a săpat în stâncă:

S-a cutremurat Olimpul şi de spaimă

Jupiter fugit-a, Venus, Amor şi încă

Astăzi fug a toate ştiutorii,

Neştiind ce taină
Poate detrona chiar zeii…

 *

Parcă simt în pieptul meu o stâncă

Neclintită-n viscolul nevoii;

Stropii mici de griji n-o mănâncă?

*

(Poporul, 1921, No. 22)

*

*

 Schimbări

 *

Aşa cum toate-au fost, de-acuma n-or mai fi;

Pe altul dară tu ca mâine vei iubi,

Căci frunzele ce cad, la anul, se-nnoiesc

Şi numai amintiri în suflet stăruiesc.

*

Nu clipele mă dor, ce-au fost şi au zburat,

Comete ce-au lucit pe cerul înstelat,

Mă doare doar ştiind că toate sunt aşa…

Şi cine-al vieţii rost să-l schimbe-ar încerca?

 *

(Poporul, 1926, No. 81)


Vasile Gherasim: Vei îndrăzni, gândire omenească!

Prefaţa singurei cărticele, pe care Bucovina a zvârlit-o pe memoria lui Vasile Gherasim

Prefaţa singurei cărticele, pe care Bucovina a zvârlit-o pe memoria lui Vasile Gherasim

*

*

Muzei mele

 *

Struneşte-mi, muză, lira să mai cânt,

Porneşte-n piept orcane de simţiri;

Trezeşte iar speranţe şi-amăgiri

Şi-mi reînvie iar zeiescu-avânt…

*

Puteri îmi dă să-nfrunt nenorociri,

Aşează pe iubire-mi nimbul sfânt,

Dă-i glas de clopot la al meu cuvânt,

În mări prefă-mi stropi mici de fericiri.

*

Dă-mi ne-nfricare de antic erou,

De văd în viaţă chinuri de infern,

Deschide-i minţii mele cer şi iad

* *

Să ştiu cum sori s-aprind şi mări cum scad,
Ori de se mişcă timpul în etern:
Pe strune vechi s-adie-un cântec nou!

(Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1919, No. 80)

*

*

Simţiri de primăvară

 *

Era atâta lună

în lume astă seară ;

Şi-n noi atâta farmec,

Simţiri de primăvară!

*

Era atâta lună:

Noi auzeam cum cresc

Şi crapă micii muguri,

Cum toate se-nnoiesc.

*

Cu sete ne-mpăcată

Sorbeam în noi din plin

Viaţa fermecată

De-atâta cer senin.

 *

Şi-n ochii tăi albaştri

Eu sufletu-mi zării –

Pe-al tău simţii, iubito,

Că-n ochii mei îl ţii.

*

De ce atât de iute

Trec florile de Mai,

De ce ţi-i dat în lume

Numai atât să stai?

(Poporul, Cernăuţi, 1923, Nr. 55)

 *

Gândirea

*

Afară-n picuri ploaia cade-ntruna

Şi vântu-şi plânge jalea zdrobitoare;

Se-nvârt alene ore după ore:

Stropi mici din veşnicie, câte una…

*

Iar gându-n înălţimi tot vrea să zboare,

Să-şi ia în zborul său nebun cununa

De lauri sau de spini. Lui e totuna:

S-a stinge-aşa sau va luci mai tare!

*

Şi Icar s-a suit în zări senine,

Natura astfel vrând s-o biruiască,

Dar s-a zdrobit trufia sa în sine.

 *

Mereu afară ploaia cade-n picuri.

Vei îndrăzni, gândire omenească,

Ca Icar zborul tot după nimicuri?

(Glasul Bucovinei, 1919, No. 81)

*

Te-ai dus

 *

Şi florile sunt triste

Ce tu-n pahar le-ai pus

Pe masa mea, iubito,

Atuncea când te-ai dus.

 *

Le mângâi cu privirea

Şi zilnic le stropesc;

E în zadar, doar zilnic

Văd cum se veştejesc.

*

Şi florile acestea
De dor se vor usca…
Şi, poate, niciodată
Nu te vor mai vedea.

(Poporul, 1923, No. 35)

 *

Vasile Gherasim, primul mare eminescolog român

Vasile Gherasim, primul mare eminescolog român

*

Odată şi acum

 *

Odată, când îmi străluceai

Pe cerul azuriu al dimineţii,

Te admiram, Luceafăr sfânt,

Te admiram din ce în ce mai mult,

Cu cât credeam că eşti mai sus, că eşti învăluit

În vălul Nepătrunsului zeiesc şi mare

De care, parcă, mă temeam…

 *

Si vremea a venit

Ca să pătrund cu mintea mea

Tot mai adânc în taina ta, Luceafăr blând, şi să dezbat Misterul ce, pe vremuri, am crezut că te îmbracă…

Dar, nici o clipă, mintea mea n-a încetat

Să te admire.

Fiinţa mea

Se simte-nemurită cu lutul ce e-n tine

Şi cu puterea ceea ce te mână

Pe căi pe care nimeni, poate, nu se duce…

 *

Şi-acum – de când am început să te-nţeleg

Şi să-ţi pătrund în suflet –

Te pot iubi.

Şi te iubesc mai mult, de când o ştiu

Că nu mai ai nimic

Din Nepătrunsul

De care-odată mă temeam,

Luceafăr blând al vieţii mele.

Şi totuşi parc-aş vrea să ştiu mai mult,

Din ce în ce mai mult,

Ce e ascuns în al tău suflet.

Sunt clipe-n care-aş vrea să ştiu mai mult,

Şi să iubesc mai mult –

Să pot iubi cum nimeni n-a iubit

Sub înstelată boltă – pe pământ…

(Poporul, 1921, No. 17)


Ineditele lui T. Robeanu

T. Robeanu

T. Robeanu

*

Blondă ca grâul

*

O, la ce-ar vesti bătrâna

Poezie-n neagră haină

Cum eşti blondă tu ca spicul

Şi ştii săruta în taină?

*

Şi de ce-s la faţă palid

Ce-are lumea să o ştie?

Numai blondul grâu s-audă

Cântecul de ciocârlie.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

*

Icoana Maicii Domnului

 *

Antreul stă iluminat!

Te văd din cap cum clatini,

Prietenul meu mult stimat,

Că epicele datini

Frivol le-am aruncat deoparte

Şi-aduc pericol castei arte.

*

Vezi, am aşa temperament

Şi sunt sfădit cu-o muză.

Să o invoc? E evident

Că n-a vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că nici la el nu vrea să vie.

*

Antreu – portal de paradis –

Marmorică splendoare.

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare

Oglinzile lucesc feeric,

Afară-i glod şi întuneric.

*

Stau ca fantastice tiviri

Fenici la portiere;

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de-argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

 *

Lacheul cască somnoros,

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată.

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă.

După perdelele de pleoapă,

 *

În orient şi-n occident

E ordinul acesta.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

 *

 *

Agnes

*

(variantă a poemului Icoana Maicii Domnului)

*

Ard candelabrele-n antreu…

Te văd din cap cum clatini

Şi mă numeşti barbar ateu

Că epicile datini

Şi clasicismul castei arte

Frivol l-am aruncat deoparte.

*

Sunt, de când perii suri răsar,

Sfădit cu doamna muză.

Să chem superba? E-n zadar,

Ea nu vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că ea nicicând n-a vrut să-l ştie.

*

Îmi şuier cântu-n orice ceas!

Numiţi-mă chiar cinic.

Nu vreau să moară fără glas

Avântul meu sanguinic:

A’ tinereţei dor şi jale,

Potop rebel, oprit în cale

*

Antreu, portal de paradis,

Marmorică splendoare…

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare.

Oglinzile lucesc feeric.

Afară-i gol şi întuneric.

*

Stau, ca fantastice tiviri,

Fenici la portiere,

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

*

Lacheul cască somnoros.

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată;

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă

După perdelele de pleoapă.

 *

Destinul generos i-a dat,

Din cornul său de haruri,

În leagăn de orfelinat

Aşa drăguţe daruri,

Cu ele-n valea de la Istru

Putea s-ajungă prim-ministru.

*

A cui vina, dacă tont

Nu s-a înălţat în scară?

Ei! cel imparţial ia cont

Fumând a sa ţigară,

Că în livrea sau în mătasă

Ce-i rasă tot rămâne rasă.

*

În orient şi occident

Lacheul dominează:

Vizir şi paşă opulent

Sau cardinal cu vază

Îşi bate joc din înălţime

De lupta palidei mulţime.

*

Scurt şi energic a sunat…

Din gânduri Jean tresare.

Rădică capul parfumat,

Patetic dă intrare

Stăpânilor, ce-n timp hidropic

Vin de la balul filantropic.

*

E-n ţară cel dintâi bancher,

Iar ea o damă cultă

Şi cea mai tristă din muieri

Din cele ce ascultă,

Xantipele în roşe bluze

Din cântecul meu sunt excluse.

*

Dar crinul cel abia-nflorit

E Agnes a lor fată,

E parcă Venus a ieşit

Din valuri încă-odată.

Umbriţi de şalul cu dantele

Ard tainic ochii-unei gazele.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 184)


T. Robeanu: „Cum sufletul lui tânăr moare”

Sfârşitul cărţii, editată de Şt. O. Iosif

Sfârşitul cărţii, editată de Şt. O. Iosif

*

Ultimele două poeme, găsite şi publicate de ardeleanul Şt. O Iosif, în singura tezaurizare a frânturilor de opera lui T. Robeanu, par să reconstituie atmosfera mitologică moldavă, deşi „N-are preţ acum, ca pleava, / Tot castelul de Suceava”. Eu am mai găsit, prin presa veche, alte două poeme, „Blondă ca grâul” şi „Icoana Maicii Domnului”, cu varianta şi mai modernă, „Agnes”. Deocamdată, le reproduc pe cele două din finalul tezaurizării ardelene, reamintind că Bucovina nu a făcut, niciodată, nimic pentru primul ei poet emblematic.

*

*

Cântece

*

I

 *

Era-n Cotnar cândva un diac,

Lui i-a murit iubita

Frumoasă ca ispita.

Ea doarme sub un liliac

Şi casa văduvă, pustie

Se-ntunecă-n melancolie.

 *

El capul îşi îngroapă-n mâini

În piept bat mii acuze.

Ia-n vezi şi doamnei Muze

Se-ntristă ochii dulci, păgâni.

Ca fierul cel fierbinte-o doare

Cum sufletul lui tânăr moare.

*

Şi degetele fine prind

Dezmierdător în strune,

Şi ele-ncep să sune

Ca râuri limpezi de argint,

Ca simfoniile de sfere

Îmblânzitoare de durere.

*

Şi tot mai des, ca fulgii ies

Scântei de-argint şi zboară

Şi demoni se coboară

La-al ariei bachant exces.

Şi inima-i de farmec beată

Ca sclava tânără, uitată.

 *

II

 *

Aseară, gândul meu era,

Iubita mea, la tine.

De-aceea, puiule, ai plâns,

Icoana mea la piept ai strâns.

*

La tine gândul meu era,

Neîncetat la tine.

De-acea ai zâmbit în vis

Când ochişorii ai închis.

*

De-aceea mi-a murit de dor

În miază-noapte somnul.

Uimit m-a salutat din ceţi

Luceafărul de dimineţi.

(Sămănătorul, Numărul de Paşti 1907)

 *

 *

Novela de Castel

*

 Pe podele de-alabastru

Joacă razele de-apus,

Şi gândirile s-au dus

Ca un stol de rândunele

În departele albastru;

N-are preţ acum, ca pleava,

Tot castelul de Suceava.

*

Din Polonia cea albă

Steaguri au plecat în drum;

Au să vină-acum, acum,

Cetele strălucitoare.

Sveltă ca un ram de nalbă,

Tânărul copil de Vodă

Părul galben îşi înnodă.

*

Din Polonia cea albă

Steaguri au plecat în drum;

O să vină-acum, acum,

Mirele frumos ca ziua.

Scânteie mărgele-n salbă,

Dar mai viu lucesc lumine

De sub gene lungi şi fine.

 *

„Radule, copil de casă,

Mierlă veselă de huci!

Unde gândurile-ţi duci?

Stihuri legi, ce mâine, seara,

Vor slăvi pe o mireasă?

Haide, spune cu ghitara

Cântecul de mâine, seara!”.

*

Cum spre argintia lună

Trist pământu-ntunecat

Îşi ridică disperat

În durere-nchisă, mută,

Noaptea, faţa lui cea brună,

Astfel spre-a lui Vodă fiică

Radu ochii săi ridică.

*

Cu privirea-nnourată

Îi dezmiardă chipul el,

Capul blond şi frumuşei,

Umerii cei goi şi candizi,

Silueta delicată;

Şi-i o linişte virgină…

Strunele încet suspină:

*

„Aş vrea să fiu Regele Mai!

Flori albe şi roşii s-ar închina

Şi-n dor şi rouă ar tremura;

Dar numai pe tine, înger bălai,

Numai pe tine te-aş sărută.

 *

Aş vrea să fiu regele Mai!

În raza de lună-n grădina ta

Privighetorile dulce-or cânta,

Dar numai pe tine, înger bălai,

Numai pe tine te-aş asculta.

 *

Aş vrea să fiu Regele Mai!

Şi tânăr să mor, înflorit abia.

Vezi, soare, crini, nimic n-aş lua,

Dar numai pe tine, înger bălai,

Numai pe tine nu te-aş lăsă!”.

*

Buzele lui tremură încă,

Cântul s-a sfârşit de mult.

El, vrăjit în al ei cult,

Tace; în cadenţe de valuri

Mari simţirea lui adâncă

Bate-n piept, cum în pădure

Lovitura de secure.

*

Cum un tainic nor de seară

Trece alb peste un lac

Unde ape-n visuri zac,

Astfel şi prin ochii fetei

Peste luciul de primăvară

Umbritor călătoreşte

Ce ea tulbur bănuieşte

 *

Un moment, apoi senine

Undele azure scald

Iarăşi soarele cel cald.

Şi în dulce bunătate

Sub bărbie mâna-şi ţine

Ea şi îl întreabă fraged:

„Ce să-ţi dau, tu, glas de faged?”

*

Vorba-i ca o melodie,

Ca un cântec de amor;

El înnebuneşte-n dor.

Din ruinele căzute

Iar speranţa lui învie

Ca o fulgerare nouă

Şi-i despică gându-n două.

 *

N-a căzut pe-nchisa floare

Un fior recunoscut?

Şi-o deschide-ncet, tăcut?

Cine poate lui să-i spuie?

Ah, e clipa când sub soare

Numa-s singuri, ea şi dânsul,

Ea şi iadul cel dintr’însul.

*

Şi privirile lui arse

Cad pe sânul ghiocel;

Şi-ar voi în suflet el

Să-i pătrundă ca o pară;

Supt privirile lui arse,

Ce adoră, ce imploră

Bruma ultimă să moară.

*

„Ce să-ţi dau? Alege darul!”

Şi în ochii lui un foc

Luce de suprem noroc.

El din creştet se-nfioară,

Parcă simte cum paharul

Fericirii negrăite

Se apropie-n ispite.

 *

„Ce să-ţi dau? Alege darul!”

De pe turn răspunde-un tun,

Buciumele toate sun’.

„Wladi!”, strigă ea-n delire…

El ţâşneşte-atunci ca varul:

„De pe haina de mireasă,

Dă-mi frânghia de mătasă!”.

(Reprodusă, la 1894, într-o bro­şură din Gazeta Bucovinei, IV, No. 25)


Pagina 10 din 12« Prima...89101112