1915-1916: Vin ruşii! Nu mai vin… | Dragusanul.ro

1915-1916: Vin ruşii! Nu mai vin…

1916 ianuarie 1 ADEVARUL coperta

*

Deşi încă nu trecuse un an, s-au fost dus vremurile când, din târguşoarele Moldovei, comunităţile evreiască şi ortodoxă română aducea pâini la frontieră, ca să le dăruiască flămânzilor. Lumea se înăsprise până la a se hrăni cu suferinţe, înfigând colţi de lup în rănile însângerate ale Bucovinei. Pentru că Bucovina, în ciuda liniştii din ţinuturile ei, încă sângera prin Polonia, acolo unde feciorii ei îşi aflau morminte străine pentru gloria altora.

*

Regatul României, ca şi fiecare român în parte, încerca să stoarcă prinos din suferinţele Bucovinei, guvernanţii întârziind intrarea în acţiune doar pentru a nu rata oportunitatea unei excelente afaceri cu viitorul previzibil adversar. În fond, ostaşii armatelor care îi vor măcelări pe bieţii ţărani români, îmbrăcaţi în uniforme, aveau nevoie de hrană, şi cine altcineva să le-o asigure dacă nu negustoraşii Brătianu şi slugile lor guvernamentale, care, sârguincioase, trudesc de te apucă mila pentru eficientizarea afacerii. „Vineri, seara (24 iulie 1915 – n.n.), directorul Serviciului de mişcare doi Căile Ferate, dl D. Danielescu, a plecat la Burdujeni, însoţit de subinspectorul de la Iaşi, dl Ifrim, pentru a lua, în persoană, toate măsurile pentru accelerarea transporturilor de cereale, desinate exportului, prin acest punct de frontieră”. Eficient, Danielescu avea să declare că „vom expedia, zilnic, câte 80 de vagoane la acest punct de frontieră, şi partea interesantă este că 40 din aceste vagoane vor fi transportate în vagoane austriece, iar 40 vor fi trecute, pentru transbordare, la Iţcani. Marea lipsă de porumb, în special, de care suferă populaţia din Bucovina mă face să cred că, de astă dată, căile ferate austriece vor trimite vagoanele necesare şi că lucrurile ar putea merge mult mai bine ca în trecut”.

1916 ianuarie 1 ADEVARUL Danielescu*

Delegaţii austrieci mai rugaseră să li „se înapoieze 11, din cele 18 maşini, care se găsesc reţinute în România, încă din timpul ocupării Bucovinei de ruşi, pentru ca, în schimb, să se expedieze Căilor Ferate Române 11 locomotive „Pacific”, care se găsesc în Austria”. La conferinţa de presă, Danielescu avea să lămurească problema celor 11 locomotive noi, pe care România le comandase în Germania „şi nesosite încă” (Adevărul, 28, nr. 10193, 29 iulie 1915, p. 4).

Contrabanda continua, când aparent legal, când din iniţiative locale, de-a lungul graniţei Bucovinei, uneori cu succes, alteori cu eşecuri răsunătoare, cum a fost şi cazul celor opt săteni din Zvoriştea, Gheorghe Bărboşel, Gheorghe Rădăşanu, Gheorghe Rusu, Gheorghe Ciornei, Toader Ursulescu, Mihai Bălan şi Vasile Petroaei, care au încercat, într-una din nopţile jumătăţii lunii august, să treacă în Bucovina, la punctul numit „Poieni”, douăzeci de vaci, dar au fost surprinşi de jandarmii din Zvoriştea. „Cei patru dintâi au fost arestaţi, după ce, însă, mai întâi, o adevărată luptă şi un schimb de focuri de revolver s-a încins între jandarmi şi contrabandişti” (Adevărul, 28, nr. 10219, 22 august 1915, p. 4).

*

Războiul era încă departe de Bucovina, dar, odată cu toamna, câteva diversiuni strategice ruseşti aveau să-i tulbure liniştea, sporindu-i neliniştile.

În 28 septembrie 1915, se anunţa, din Petrograd, că aeroplanele ruseşti „au operat un raid peste Cernăuţi, aruncând, asupra gării, depozitelor de muniţii şi trenurilor, mai multe bombe. O coloană de fum şi de văpăi a apărut, de îndată, deasupra gării. Un aeroplan inamic a venit în contra aviaţiei noastre, dar a fost canonat de aviatorii noştri şi silit să aterizeze, repede, lângă oraş” (Adevărul, 28, nr. 10257, 30 septembrie 1915, p. 2).

*

Războiul adevărat nu avea să înceapă nici măcar odată cu gerurile cele mari, atunci când trupele ruseşti, aduse, cu trenul, de la Reni, la Noua Suliţă, ocupau poziţii, încă din 21 noiembrie 1915, pe aliniamentul Boian-Ţureni, cu intenţia de a năvăli spre Cernăuţi. Trupele austriece, cantonate la Mahala şi la Sadagura, se pregăteau să înfrunte tirurile de artilerie rusească, iar cele cantonate prin partea sudică a Bucovinei au fost retrase (Adevărul, 28, nr. 10311, 23 noiembrie 1915, p. 2). Abia în 22 decembrie, când ruşii au bombardat vama din Ţureni, începu, cu adevărat, un nou război în ţinuturile bucovinene. Comunicatul oficial rusesc, din 23 decembrie 1915, preciza că „luptele din Bucovina devin din ce în ce mai înverşunate, şi armata rusă, respingând contraatacurile, înaintează mereu spre Cernăuţi. Duşmanul a suferit, în această regiune, mari pierderi, care se urcă la 800 de prizonieri şi un mare număr de răniţi şi morţi, lăsaţi pe câmpul de luptă” (Adevărul, 28, nr. 10342, 24 decembrie 1915, p. 3).

*

1915 iulie 28 ADEVARUL Rusi la Burdujeni

*

În intenţia declarată, de a petrece anul nou în Cernăuţi, ruşii avansau pas cu pas, ignorând parcă urgia „de gloanţe şi mitralii”, trase asupra lor. Austriecii îşi întăriseră forţele, cu trupe venite din Serbia şi încercau să reziste, ca de obicei, pe aliniamentul pădurii Rarancea. Populaţia civilă a Cernăuţilor primise ordin să evacueze oraşul şi, în vreme ce autorităţile militare s-au repoziţionat la Vatra Dornei, mulţimile pribegeau spre Hliboca, Siret şi Rădăuţi(Adevărul, 28, nr. 10345, 29 decembrie 1915, pp. 2, 3). Cea mai sângeroasă zi pare să fi fost cea de 29 decembrie, când, încă din zori, „de la Boian, în sus, se desfăşoară între beligeranţi lupte gigantice, lupte de exterminare, ale căror rezultate sunt dezastruoase”. Austriecii înconjuraseră Cernăuţii cu tranşee, fortificaţii „şi centuri de garduri construite din sârmă electrică”, prin care ruşii nu puteau răzbate (Adevărul, 28, nr. 10347, 31 decembrie 1915, p. 4).

*

Simultan cu bătăliile din nord, la Burdujeni continua contrabanda statală cu cereale, directorul Serviciului de mişcare doi Căile Ferate, D. Danielescu, anuţând şi posibilităţile de extindere a contrabandei numită export (Adevărul, 28, nr. 10348, 1 ianuarie 1916, p. 3), iar propaganda viră, discret, pe seama aceleiaşi ţărănimi bucovinene, spre cauza rusească. Şi astfel, Regatul României împăca şi capra, şi varza, nemţilor livrându-se cereale, iar slavilor, legende.

*

E atâta stupiditate, cu tendinţe persuasive parşive, în textul de pagină întâi, în care se fabulează pe seama suferinţelor ţărănimii bucovinene, încât se constituie în diametral al stupidităţilor filogermane, de genul „Ţintuirea Buciumului”, care se promovau la Suceava. Ştirile reale din presa românească, de la punctele de frontieră, uneori ilustrate şi cu fotografii, în care erau prezentaţi ţărani bucovineni, şicanaţi doar de autorităţile româneşti, care veneau să cumpere în Burdujeni, îmbrăcaţi frumos, gospodăreşte şi răspunzând cu duh întrebărilor, sunt falsificate grosolan, prin prezentarea unei rudimentare sălbăticii rurale în Bucovina, care nu mai exista nici măcar în cele mai înapoiate sate ale Regatului României. Dar şi o făcătură propagandistică, precum „Patimile ţărănimii din Bucovina”, trebuie prezentată, atunci când îţi propui doar să ajuţi întru cunoaştere, astfel încât concluziile să poată fi trase de fiecare om în parte, în cunoştinţă de cauză.

*

1915 ianuarie 24 ADEVARUL Intregirea Neamului

*

„Dintre toate regiunile locuite de români, Bucovina a suferit cel mai mult de pe urma războiului mondial. De două ori s-au revărsat oştile ruseşti peste jumătatea nordică, iar o dată, peste toată Bucovina, până la Iacobeni, în creasta munţilor. Retragerea ruşilor a avut ca urmare reocuparea ţării de către austrieci, care, pe alocuri, a fost de multe ori mai teribilă decât năvălirea ruşilor. Numai Galiţia, Polonia şi Belgia ar putea sta alături de sărmana Bucovina, în privinţa suferinţelor.

Mobilizarea, tratamentul din partea autorităţilor şi a străinilor, faimoasele recrutări, numeroasele rechiziţii, năvălirile ruseşti şi austriece etc. sunt momente care au zguduit starea sufletească şi materială a celei mai blânde şi oneste ţărănimi şi aceste momente formează triste scene din grozava tragedie, al cărei ultim act va trebui să-l joace, cât de curând, dorobanţul român, intervenind ca un zeu salvator şi răzbunător.

*

Noaptea de 1 august stil vechi 1914 va rămâne în mintea ţărănimii bucovinene ca o icoană tristă a celei mai cumplite furtuni ce s-a abătut, vreodată, asupra capului ei. Clopotele bisericilor strămoşeşti, ctitorii ale evlavioşilor voievozi şi boieri moldoveni, chemau lumea sub arme. Buimăciţi de dangătul clopotelor şi de sunetul muzicilor dirijate de jandarmi, cu inima sfâşiată de bocetul femeilor şi copiilor lor, ţăranii au urmat cu toţii acestei chemări, pentru că erau deprinşi, din moşi-strămoşi, să dea împăratului ce este al împăratului şi, mai ales, pentru că mereu erau amăgiţi cu vorba că România va lupta, alături de ei, contra ruşilor.

*

Abia acum a început a se dezlănţui, asupra celor rămaşi în urmă, toată ura autorităţilor şi a străinilor pripăşiţi în ţară, ură care se îngrămădise asupra ţăranilor, pentru că, în ciuda tuturor maşinaţiunilor viclene, au ştiut, prin 140 de ani, să-şi păstreze neatinse limba, credinţa, obiceiurile şi avutul. Cei urgisiţi ajunseseră la discreţia zbirilor, căci cel ce-ar fi cutezat să le ia apărarea risca să fie spânzurat pentru conspiraţie. Autorităţile săteşti, în frunte cu jandarmii, au început să colinde, prin colibele ţărăneşti, după arme ascunse şi spioni. Toate armele au fost confiscate şi nu trecea zi, în care să nu fie chemată lumea, prin bătăi de tobă, la primărie, unde i se comunica că, în cutare şi cutare sat, au fost spânzuraţi cutare şi cutare ţăran, preot, învăţător etc., pentru că ar fi făcut spionaj sau ar fi încercat să treacă în România. Zeci de studenţi bucovineni au fost executaţi, în modul acesta, în faţa ţăranilor. Publicaţiunile acestea se făceau cu scopul de a teroriza şi martiriza pe ţărani. Tragicomic era faptul că, totdeauna, după o astfel de publicaţiune, se apela la cei adunaţi ca să dăruiască pentru armată, crucea roşie, spitale etc., rufărie, cojoace, obiecte de aramă, bani şi altele. Cine n-ar fi dat bucuros şi cămaşa de pe dânsul, numai să scape de bănuielile jandarmilor! Văduva a dat clopoţelul de la gâtul vacii, iar copiii de şcoală, cuţitaşele cu plăsele de alamă, cataramele de la cingători.

*

O droaie de oameni de afaceri, hiene fără scrupule, erau zilnic oaspeţii nepoftiţi ai satelor, răspândind ştirea că au să vină ruşii şi au să ia tot avutul ţăranilor, apoi cumpărau de la ei, pe preţuri ridicole, tot ce se putea cumpăra. Tot ei îi descriau pe ruşi ca pe nişte monştri, care schilodesc copiii şi îşi bat joc de femei. Aceşti nemernici nu numai că nu erau goniţi, dar erau chiar sprijiniţi de autorităţi, pentru că împărţeau profitul cu dânsele şi pentru că erau, totdeauna, aceia care, pentru observaţii şi gesturi nevinovate, făcute în urma provocărilor venite tot din partea lor, îi denunţau pe ţărani de spionaj şi trădare. O decadenţă sufletească a fost urmarea acestor torturi şi ţăranii au început a-şi căuta consolare în beţie, vrăjitorii şi scamatorii. Mulţi s-au aruncat în braţele sabatismului, ai cărui agenţi erau toleraţi de autorităţi. Poate că şi aceştia erau numai nişte spioni, meniţi să citească ce se petrece în adâncul sufletului ţărănesc” (Adevărul, 28, nr. 10353, 7 ianuarie 1916, p. 1).

*

1915 ianuarie 20 ADEVARUL Compensatia Bratenilor

Panslavismul desuet, aproape popesc, al textului de mai sus este inactivat, în acelaşi număr de ziar, de un comunicat oficial sec al Statului Major austriac, din 5 ianuarie stil vechi 1916: „Deoarece nici ziua de ieri nu a adus nici un eveniment deosebit, bătălia de Anul Nou, din Galiţia Orientală şi de pe frontul basarabean, despre care, din motive lesne de înţeles, rapoartele zilnice nu au putut da amănunte, poate fi socotită ca terminată.

*

Armatele noastre au repurtat, în toate punctele frontului, lung de 130 kilometri, o victorie completă. Infanteria noastră, care e mai presus de orice laudă şi a fost purtătoare tuturor luptelor hotărâtoare, a fost inteligent şi abil susţinută de artilerie, a menţinut toate poziţiile ei, contra unui inamic care, pe alocuri, i-a fost, de mai multe ori, superior.

*

Marea bătălie de Anul Nou, din nord-estul Austriei, a început la 24 decembrie stil nou anul trecut şi a durat, fiind întreruptă numai în unele zile, până la 15 ianuarie stil nou 1916, adică, în total, douăzeci şi patru de zile. Numeroase regimente de ale noastre au fost prinse, timp de şaptesprezece zile, într-o luptă neîntreruptă / Sub-şeful Statului Major / Boeler” (Adevărul, 28, nr. 10353, 7 ianuarie 1916, p. 3).

*

Ruşii nu au mai prins Revelionul la Cernăuţi, deşi s-au străduit din răsputeri. Austriecii, însă, nu se puteau culca pe lauri, pentru că ruşii, chiar şi cu mâinile goale, dacă au votcă pe săturate, tot înşfacă, în cele din urmă, ceea ce-şi doresc.


Comments are closed