Vatra Dornei: Concertul FIOR
*
Un boboc de fată, cu o voce unică şi copleşitoare, reverberând spre stele în acompaniamentul armonios al celor două chitări, dar şi un repertoriu de creaţii proprii care acoperă o largă paletă a expresiilor, de la folk, la blues şi rock, aceasta ar fi, pe scurt, o descriere a trupei ieşene FIOR, trupă deja consacrată de trofeele tuturor festivalurile la care a participat. La doar 20 de ani, solista şi compozitoarea Ştefi Ganea este o certitudine, căreia o casă de producţie din America îi va edita primul album, dacă Ştefi va accepta, atunci când mănunchiul acesta de creaţii proprii va fi gata.
*
La Vatra Dornei, Ştefi Ganea, secondată de chitariştii Cătălin Tarhon şi Vlad Gabriel Lazăr, a fost o minunată surpriză pentru publicul care acoperea toate categoriile de vârstă şi, desigur, pentru muzicienii rock, veniţi special ca să o asculte în formulă de trupă. Acolo, pe scenă, Ştefi Ganea trăieşte viaţa la care tânjeşte şi se simte bucuria trăirii până la cer sau poate că şi mai departe.
*