spre depărtarea depărtării vaste

frunzișul toamnei lunecă în cer

ca să aprindă candeli de aramă,

iar buciumul din depărtare cheamă

aleanurile-n sacru și mister

ca să vedem dezlănțuite jocuri

împrăștiind în univers cărbunii

doar deslușind lângă acele focuri

și cântecele noastre, și străbunii,

*

și calea rătăcită spre niciunde

și-mpovărată-n colb și în pripas,

deși într-un amar ne-a mai rămas

doar colbul care ferecă secunde,

iar pe clipite stăm bătuți în cuie

cu resemnarea rănilor din coaste,

în ceruri amiroase o gutuie

spre depărtarea depărtării vaste