Sorin Filip, o zi din familie | Dragusanul.ro

Sorin Filip, o zi din familie

 

Sorin Filip, interpret de folclor care amintește, cumva, prin timbrul vocii, prin ținuta scenică, ba chiar și prin conduită socială, de regretatul Aurel Tudose, ne prilejuiește astăzi un prilej de bucurie, pe care nu-l vor rata nici componenții familiei lui de acasă, nici noi, ceilalți, componenți ai familiei Centrul Cultural „Bucovina”. Instituția există de ceva vreme, dar s-a individualizat drept familie abia din anii de când se află sub „bagheta” managerială a lui Sorin Filip.

 

În 31 ianuarie, când lansam cea mai recentă carte a Sofiei Vicoveanca, declaram public, în fața oficialităților județene și municipale, dar și a unui public numeros și plin de căldură, că, din punctul meu de vedere, Sorin Filip este cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată instituția aceasta, indiferent de numele pe care l-a purtat. Nu obișnuiesc să mă joc cu vorbele, iar cu temenelele nici atât. Și nici nu vreau să-i mângâi bucuria acestei zile, ci, salutând-o cu sufletul, spun doar ceea ce simt și gândesc.

 

La mulți ani, Sorin Filip,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!