şi soarbe din adâncuri numai umbră!

se închină concertului Zicălaşilor

„Colinde de peste veac”

acolo-au fost dureri şi un alean

pe care s-au durat chiar şi biserici,

iar Dumnezeu a plâns căci sub ninsori

doar ochiul lui ne mai ghiceşte sferici

şi-l doare risipirea de frânturi

a plămădirii sufletelor noastre

chiar şi în noaptea-n care cu cântări

distrugem calea sfântă către astre:

în lumea asta nu mai sunt colinde,

ci ipocrite lumânări în mână,

de-aceea lăcrimează Dumnezeu

şi fără voia lui ni se amână

de parcă-am fi rămas pe sub ninsori,

iar umbrele în lungă rătăcire

ca lacrima se rup din lumânări

şi nu mai au de-adus nici o vestire:

în lumea asta moare leru-i ler

odată cu cenuşile din vatră,

deşi în ceruri plânge Dumnezeu

şi lacrima se-ntrupă într-o piatră

pe care o ridici şi o arunci

în bezna universurilor sumbre,

hai, ia paharul, umbră, şi închină

şi soarbe din adâncu-i numai umbră!