și să respire viețile în vers

în trupul meu numai o viață-ncape,

iar altele-n copii și în nepoți,

dar lăutari mi se desprind din pleoape

și se preling înalți în sacerdoți,

iar cântecele zac în risipire

pe calea veșniciei unui veac

pe care îl descopăr cu uimire

pe când învăț în tihnă să îl tac

să nu îmi pese dacă-l văd că pleacă

și se întoarce-apoi încrâncenat,

iar lăutarii umbre mari apleacă

pe cerul dintr-odată înstelat

și-aud nepoții cum adună mere

din crengile acestui univers,

iar trupul meu începe iar să spere

și să respire viețile în vers