şi iar e primăvară: a câta oară? şi?

*

atunci un suflet îşi aflase trup

uitând aproape totul despre sine,

dar asculta cum stele se rup

ca să urmeze omeneşti destine

în care totu-ncepe minunat

şi nu dă semne că s-ar mai produce

în mult prea-ndepărtatul scăpătat

noi pironiri de suflete pe cruce,

*

paharu-i plin şi vinu-i cu buchet

de cosmice-ntâmplări şi de mister

şi timpul e o apă ce curge mai încet

doar ca să îi arate potecile spre cer,

apoi se-aude timpul, în pulsu-i ostenit

scrâşneşte galaxia şi îşi arată colţii,

iar sufletul în trupu-i se pipăie grăbit

şi zvârle cu litanii spre necuprinsul bolţii

 *

în semn că-i este teamă, că trupul e cătuşă,

că-a obosit să-l ducă tot înspre-o altă zi

sperând că va deschide spre ce a fost o uşă;

şi iar pe primăvară: a câta oară? şi?