să te întrupi în risipiri de clipe

*

să nu-ţi mai pui atâtea întrebări,

să nu mai baţi cu pumnii în obloane,

ninsorii cere-i noi încătuşări

de fulgii rupţi din cosmice coloane,

oricum nu-ţi este scris nici un răspuns,

chiar de-i lumina semn de întrebare,

căci bezna este veşnicul ascuns

şi-n liniştea desprinsă din ninsoare

 *

cu care te-nfăşori adeseori

ca într-o spaimă-a căilor lactee,

sărută-ţi clipa, caut-o-n ninsori

şi-mbrăţişeaz-o ca pe o femeie,

cu lumânarea stinsă pe prichici

eliberează-ţi sufletul şi-l lasă

în pribegii cu iernile de-aici

până-ai să ştii deplin că nu-ţi mai pasă

*

şi vei muşca din clipe-nfometat

în nepăsarea cosmicei risipe,

deşi doar ţie încă-ţi este dat

să te întrupi în risipiri de clipe