să cugeţi dacă chiar mă meriţi, Doamne
*
de-aş fi trăit destinul, împăcat
cu scrierile runelor cereşti,
eu aş fi fost de ierbi însingurat,
iar tu de alte cosmice poveşti
şi-aş fi trecut ca iarba în delir
sub adieri ce mi-au ieşit în cale
pe când păşeam încolonat în şir
disciplinat de irosiri finale;
*
nu-i vorbă, şi aşa m-am irosit
şi-am dus poveri cu mult mai inutile,
iar nopţile odihnei le-am trăit
precum lumina luminoasei zile,
dar clocotirea noastră între zări
ca fulgerul prin neguri a străpuns
cu scapărul acelor întrebări
ce nu aşteaptă vamă şi răspuns,
*
ci doar revoltă-n marele mister
ca-n vălmăşagul frunzelor din toamne
prin care voi urca doar ca să-ţi cer
să cugeţi dacă chiar mă meriţi, Doamne