Anonimi ai vieţii şi ai istoriei | Dragusanul.ro

Anonimi ai vieţii şi ai istoriei

Bucovineni  1910

*

În 23 martie 1921, au parte de „înaintări în pesonalul secretariatului general de industrie şi comerţ din Bucovina” în ranguri funcționărești prim-consilierii de administraţie: Victor Negruş, Rosin Carol, Wolf Carol, Bonnert Emanuel, Simiginovici Emil, Palitzka Artur, Eugen Mustaţă, Lorber Eduard, Prodaniuc lancu, Luţiu Gheorghe şi Obadă Ion (MO, No. 001 din 1 aprilie 1921, p. 20).  La poliţia gării din Dărmăneşti este numit „Procopovici Romeo, actual subcomisar clasa I, la poliţia gării Rădăuţi, în funcţiunea de comisar clasa I, în locul înfiinţat” (MO, No. 001 din 1 aprilie 1921, p. 24).

*

În 16 aprilie 1921, Dori Popovici, urmând prorocirea lui Iorga despre antiunioniştii care vor fi recompensaţi de România Mare, a fost uns, împreună cu Dr. Petru Groza, prin Decretul regal No. 1695, „ministru de stat fără portofoliu” (MO, No. 014 din 17 aprilie 1921, p. 465). „Dl dr. Traian Brăileanu se numeşte profesor agregat pentru catedra de pedagogie şi sociologie la Facultatea de filosofie a Universităţii din Cernăuţi, pe ziua de 1 martie 1921”, iar „prin înaltul decret regal cu No. 1.471 din 5 aprilie 1921, dl medic veterinar Dusceac Vasile se numeşte provizoriu, pe ziua de 1 aprilie 1921, la judeţul Siret, în postul vacant” (MO, No. 014 din 17 aprilie 1921, p. 466).

*

„Vasile Tudan, actual notar public la Stulpicani, din judeţul Câmpulung, se permută, în aceeaşi calitate, la Coţmani, din judeţul Coţmani, în locul vacant”, iar „Lazăr Markussohn, actual candidat de notar în Cernăuţi, se numeşte notar public la Stulpicani, din judetul Câmpulung, în locul dlui Vasile Tudan, permutat.” (MO, No. 023 din 28 aprilie 1921, p. 750). „Dl. dr. Morăreanu Isac se numeşte provizoriu, pe ziua de 1 mai 1921, în postul vacant de medic secundar la Spitalul central din Cernăuţi”, iar „dl inginer Leon Holca, însărcinat cu conducerea Direcţiunii Refacerii RR din Bucovina” (MO, nr. 109 din 18 august 1921, p. 4300) primeşte puteri discreţionare depline pentru a ruina cea mai frumoasă şi mai bogată provincie a României Mari.

*

Dincolo de numirile în funcţii, domeniu în care apartenenţa politică îşi spunea cuvântul decisiv, există întâmplările mărunte, singurele care mă interesează cu adevărat, pentru că individualizează, într-un context, de cele mai multe ori nefericit, anonimi ai vieţii şi ai istoriei, precum „văduva de război Ana a lui Dumitru Ţurcan, din comuna Camena, judeţul Cernăuţi, în Bucovina”, care „pierzând certificatul de înlesnire de trai No. 222, eliberat de cercul de recrutare din Cernăuţi” (MO, nr. 087 din 23 iulie 1921, p. 3325), îl declara nul, pentru a obţine un alt certificat, care să-i dea acces la raţii de alimente, pe baza sângelui vărsat pentru idealuri sublimate de istorie şi de Dumitru Ţurcan din Camena. Nu trebuie un efort serios de imaginaţie, ca să poţi zări o ţărancă desculţă, bătând „drumurile stăpânirii”, ca să obţină ţidula care să o ajute în a-şi creşte copii, pentru că Dumitru al ei nu se mai întoarce, a devenit părticică infimă în lozincile României Mari. Nu ştiu câţi Ţurcan sau Zurcan supravieţuiesc unei idile ţărăneşti, care i-a unit pe Ana şi pe Dumitru Ţurcan, dar cred în dreptul lor la demnitate şi la identitate, conturat şi de poteca pe care îşi pot descoperi străbunii, dacă îi îndeamnă sufletul să o facă. Tocmai de asta caut, prin stufoşenia „Monitorului Oficial”, repere ale identităţilor ignorate, dar cărora sufletul meu li se închină cu încrâncenare. Istoria Bucovinei nu înseamnă doar Silvestru Morariu, Iancu Flondor sau Ion Nistor, ci mai ales mulţimea tăcută, nu de alţii, ci de ignoranţa noastră şi de absenţa vocaţiei mărturisirii.

*

După război, Bucovina era stoarsă de vlagă, dar România Mare avea nevoie de carne proaspătă de tun, aşa că, prin decret regal, din supravieţuitorii ei din anii 1915-1918, se va constitui, în ordine cronologică inversă, la recrutare, Brigada 57 Infanterie (MO, nr. 089 din 26 iulie 1921, p. 3398). În 1915-1918, când copiii şi tinerii Bucovinei erau spânzuraţi de ruşi, pentru că tinerii fuseseră obligaţi să intre în legiunile de voluntari austriece, regele stupidei formule de cancelarie „La toţi de faţă şi viitori, sănătate” nu mişca un deget, deşi Xenopol găsise formula salvării Bucovinei, şi pe placul Austriei, şi pe placul Rusiei (ocupaţie românească vremelnică, pentru a scoate un teritoriu ne-strategic din aliniamentele însângerate ale războiului), iar acum tocmai tinerii aceia, care mai trăiseră un coşmar, trebuiau să îmbrace uniformele militare, abandonând brazda în grija cine ştie cărei alte văduve de război.

*

Nu am fost niciodată militantul sacrificiului pentru statalităţile care nu vor face niciodată nici cel mai mic dar, nicidecum sacrificiu, fiilor ei. O statalitate trebuie să îşi merite poporul, trebuie să se îndreptăţească, măcar prin dragoste, la sacrificii.

*

În 24 decembrie 1920, se înfiinţa, la Ciocăneşti o cooperativă de consum, „Suhard”, în baza legilor austriece „din 12 aprilie 1905, privitoare constituirea şi controlul societăţilor cooperative săteşti de producţie şi consumaţie, a legii băncilor populare săteşti din 28 martie 1903, cu modificările ulterioare, în baza legii relativă la înfiinţarea casei centrale a cooperaţiei şi împroprietăririi sătenilor” (ultima, lege românească) şi prin hotărârea Judecătoriei Ocolului Vatra Dornei (judecător: Botuşan), care aprobase „actul constitutiv şi statutele societăţii cooperative de aprovizionare şi desfacere în comun, cu numele „Suchard”, din comuna Cioăneşti, judeţul Câmpulung, autentificat de aceeaşi judecătorie la, No. 1/1920”, cu un capital subscris de 36.750 lei, acţionari şi membri ai consiliului de administraţie fiind Ţaran Ichim, Giosean Dimitrie, Giosean Nistor, Giosan Filip, Polovei Ioan, Moroşan Ioan al lui Iacob, Timu Longhin, Moroşan Dumitru al lui Ilie Lazăr şi Puiu Josif, iar cenzori, alţi trei membri acţionari, Dan Emilian, Ursacă Leontie şi Quirsfield Carol. Mai existau trei membri supleanţi, Ceapoi Emanuil, Crăciun Andrei şi Lupescu Maxim (MO, Nr. 141 din 27 septembrie 1921, pp. 5669, 5670). Era, pe atunci, moda cooperativelor săteşti, care să contracareze comerţul evreiesc – la sugestia lui Nicolae Iorga (doar cooperativele orăşeneşti aveau şi evrei printre membrii lor), dar o modă care avea să se soldeze, în curând, datorită lipsei de solidaritate, nepriceperii în afaceri şi suficienţei, într-un antisemitism dur, pentru care milita ortodoxia de câteva decenii, în neostenita ei trudă de a inocula ură şi vrăjmăşie.

*

O cooperativă similară, numită „Renaşterea”, cu 57 de membri, se înfiinţa, la 1 martie 1921, „în oraşul Coţmani”, suma subscrisă fiind de doar 7.850 lei, în mâna casierului Andrei Vihneanu fiind depuşi doar 3.060 lei. Consiliul de administraţie era alcătuit din 7 membri, preşedintele Arcadie Lucescu, vicepreşedintele Oscar Josan şi membrii George Rusu, Mihai Mironovici, Simion Leviţchi, J. Procopovici şi Andrei Vihneanu, comisia de cenzori fiind formată din D. Elenbogen, O. Maer şi M. Cocea, supleanţi fiind Al. Soroceanu, Şt. Singalevici şi Ştefan Rozinschi. Cei 57 de membri ai cooperativei „Renaşterea” erau: A. Lucescu, Dr. O. Josan, O. Maer, Eugen Galenzovschi, J. Catereniuk, M. Ronguş, O. Ursuleac, A. Sorocean, J. Procopovici, E. Strişca, F. Rottenstreich, M. Hassuer, S. Eisenkraft, J. Teodor, R. Gold, C. Riber, D. Elenbogen, J. Cosinschi, N. Gelca, Z. Şefciuc, J. Coverdovici, D. Patapievici, J. Tocariuc, Gh. Rusu, M. Mironovici, J. Vasilovici, M. Cocea, Rozalie Patapievici, Filip Andriac, E. Andrievici, Şt. Petraciuc, M. Gavronschi, A. Borovici, Eugen Păunel, V. Romanovschi, Şt. Leviţchi, Vl. Grigorovici, C. Rongusz, D. Naida, S. Spatiner, J. Berejan, Nicon Scacun, Emil Flaş, Isidor Masichievici, J. Danciul, Valdemar Cratina, M. Mehler, Silviu Boianovschi, P. Ihuc, V. Racoce, Sodinie Links, Şt. Siengalevici, J. Rudich, Rubin Frimet, A. Vihneanu, E. Vlad, J. Spatinschi, Georghe Paladi şi M. Moris (MO, Nr. 141 din 27 septembrie 1921, pp. 5672, 5673).

*

Între timp, Haim Scolnic, din comuna Nouă Suliţe, îşi pierduse adeverinţa de mobilizare nr. 1533 şi o declara „nulă şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi”, iar institutorii Carl Kohn şi Machle Koch îşi pierduseră paşapoartele române, cu No. 98.979 şi, respectiv, 98.987 din 12 iulie 1921 (MO, Nr. 141 din 27 septembrie 1921, p. 5683).