s-o las apoi prin suflet să-mi colinde

*

ursit să-i aparţin doar unei ţări,

fără plecări şi fără de întoarceri,

refuz mirajul zărilor din zări

când în lăuntrul uriaşei carceri

există munţi care le-au fost altare

străbunilor din ceruri ignorate,

iar rugăciunea lor în fiecare

fir de nisip durează o cetate

*

din despicări drept piatră să m-adun

şi să cuprind lumina şi s-o apăr

ca să descopăr câte un străbun

pe cerul larg în fiecare scapăr

şi-apoi să plec spre focurile vii

să mă înfrupt din sacra lor veghere

purtând cămaşa unei poezii

ce sufletul mi-l poartă în tăcere,

*

eu ştiu: numai tăcerea spune tot

de parcă universul l-ar cuprinde

ca să-nţeleg şi-nţelegând să pot

s-o las apoi prin suflet să-mi colinde