clipita care mi-i ursit să fiu

*

lui Gheorghe David

*

din nu ştiu care crengi desprinsă

alunecă în calea mea clipita

de vremuirea vremilor învinsă,

de caii ce o poartă cu copita

de-a lungul uriaşului galop

cu care universul mă apasă

ca să îmi pară uneori un strop

dintr-o lumină ce-o aştern pe masă

*

doar ca să dea cuvintelor contur

şi să le facă păsări şi cenuşă

când mă pândesc cu ochii unui fur

doar stelele uitate lângă uşă,

deşi-i atâta loc în încăpere

şi-atât pustiu ce l-a durat ursita

doar ca să-mi facă sufletul să spere

că-i aparţine numai lui clipita,

*

dar e târziu, târziul se repetă

de când adun târziu peste târziu

şi drept acoperiş mă mai regretă

clipita care mi-i ursit să fiu