Râdeţi, râdeţi, râdeţi, râdeţi / Râdeţi voi de voi!

*

E îndeobşte, dar tacit recunoscut că românii, atunci când simt nevoia să se autoironizeze, apelează la un soi ciudat de pilde şi de proverbe, în care mută pe umerii altora povara usturimii. De regulă, românul se despovărează de vinovăţii pe seama ţiganului, dar e atât de românească povestioara aceasta din “Tribuna” anului 1899, încât o reproduc, fără alte comentarii, decât cel citat în titlu, din opera poetului Adrian Păunescu.