Prin sabia străbunilor se rostesc strămoşii

Piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae şi simbolurile ei

*

Despre piatra mormântală a stră-străbunicului meu Nicolae, primul Gâză născut în Mereni, după retragerea unora dintre răzeşii bucovineni din ţinutul Coţmanilor, am mai povestit şi am să trimit şi acele materiale în această categorie, pe care am numit-o SIMBOLISTICA SACRĂ şi pe care o puteţi afla în coloana din dreapta, mai jos. Dacă forma pietrei mormântale şi a chipului din firidă, care îl simbolizează pe moş-strămoş – în aşa-numita “poziţie sumeriană a zeilor”, deşi reprezentarea ţine de perioada anterioară, cea a religiei naturale, în care nu existau zei, ci doar “strămoşii din Ceruri”, blazonul răzeşilor din Coţmani, care mi-au fost străbuni (strămoşii sunt mult anteriori străbunilor şi încep de dincolo de un “stâlp”), descinde din simbolistica primordială, pe filieră nordică a ornamentaţiei.

*

Stabia străbunilor cu simbolistica liniară a solstiţiului de vară

*

Simbolistica liniară a sabiei de pe piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae Gâză este cea a Căii Părinţilor (Pitr-Yana) – solstiţială de vară, de sub Calea Vieţii, care este echinocţială. Cei doi dragoni din ornamentaţia vikingă, deşi incorect poziţionaţi, simbolizau ieşirea şi, respectiv, intrarea îngheţului în pământ (intrarea şi ieşirea şarpelui din pământ, la daci) sau “lanţurile îngheţului, cum le numeşte creştinismul, atribuindu-le Sfinţilor Gheorghe şi, respectiv, Dumitru. Constelaţia Dragonului, şi “şarpe biblic”, dar şi Şarpe cu Cap de Lup dacic (o să vă probez, spre sfârşitul acestui material), arată nordul, deci sursa îngheţului şi, tocmai de aceea, în toate religiile boreale şi nordice, constelaţia respectivă joacă un rol principal, de la Atlantic, până la Pacific.

*

Simbolistica de mai sus ţine de Pitr-Yana, de Calea Părinţilor, despărţită de Deva-Yana, deci de Calea Zeilor, prin echinocţiala Cale a Vieţii. Când Calea Părinţilor urcă în Calea Zeilor, devenind, la rândul lor, zei, se desăvârşeşte Crucea drept simbolistică solstiţiară a Cerului.

*

Crucea solstiţială a Cerului

*

Cu simbolistică liniară sau vikingă, se conturează cercul, din două jumătăţi (mitul Androginului, cu consecinţa “logodnei cosmice”, atât de prezentă în colindele românilor), dar şi ca simbol al Cerului Tată Ceresc, Cerul Anu, cu cele patru Hore-Anotimpuri, în ciuda faptului că Antotimpurile sunt marcate de cealaltă Cruce Primordială, cea echinocţială, numită, pe Cer, Crucea Nordului (Constelaţia Lebăda), iar în creştinism, Crucea Sfântului Andrei.

*

Crucea solstiţială a Dragonului mai lămureşte o simbolistică: semicercul cu deschiderea în jos este lunar (se află pe Calea Zeilor, în Solstiţiul de Iarnă), iar cel cu deschiderea în sus, aidoma unei cupe, este solar (se află pe Calea Părinţilor, în Solstiţiul de Vară). Dacă alternăm, pe Calea Vieţii, cele două semicercuri, se obţin perechile de contrarii în nesfârşită alternanţă (lunar-solar, bun-rău, cald-rece, plin-deşert, yn-yang etc.).

*

Perechile de contrarii în alternanţă

Perechile de contrarii în alternanţă – desfăşurare explicită

Perechile de contrarii în alternanţă – în simbolistica lineară

*

Sinusoida, deci, care, cum s-a probat în Franţa, reprezintă şi un grafic al fazelor lunare, defineşte viaţa ca o alternanţă de complementarităţi, pentru că, în primele cărţi religioase ale omenirii, contrariile nu erau antagonice, ci perechi, deci complementarităţi.

*

Spuneam că ornamentaţia vikingă, mizând prea mult pe estetic, falsifică grafia ancestrală, care, şi în sugestiile sale lineare, sugestionează tranşant:

*

Crucea Dragonului, în alternanţele vremii

*

Patru dragoni, deşi sugerează două cercuri, reprezintă patru cercuri, dar poziţionate solstiţial, nu mai simbolizează Cerurile Lunare sau Solare, ci Horele, adică anotimpurile. Nu întâmplător, de-a lungul veacurilor, români au avut doar hore în cerc (solare) şi în şir, sinusoidale (lunare).

*

Perimetru Crucii Solstiţiare dezvoltă rombul ca simbol al dublei naturi, pământeşi şi cereşti, a iniţiatului, creştinismul numind rombul, în mod corect, “Inima lui Hristos” sau “Sfântul Graal”. Simbolistica e complexă (desemnează şi Soarele, în care, conform Psalmului XVIII al lui David “Dumnezeu şi-a făcut sălaşul”, dar şi rostul sacru al vremelnicei fiinţe umane, care vine, prin Poarta Părinţilor, din cerurile lunare, şi pleacă, prin Poarta Zeilor, în cerurile solare.

*

Dubla natură a iniţiatului sau Sfântul Graal

Paradesha sau Cetatea Sfântă

Paradesha, drept perimetru al Crucii Echinocţiale

*

Perimetrul solstiţial sugetionează Cerul, iar perimetru echinocţial, Pământul. Tatăl Ceresc şi Mama Glie, care, prin “logodna cosmică binecuvântată” (cea dintre Cer şi Pământ, cea “nebinecuvântată” find între Soare şi Lună), au zămislit viaţa. Prin zămislirea vieţii, se ajunge la Dumnezeire, la simbolul pe care îl aflăm în toate turlele bisericilor, încadrând icoana lui Iisus sau a Sfintei Sale Maice.

*

Dumnezeirea

Columna Infinitului sau Stâlpul Pământului

Coloana sau Hora Vieţii

Steagul… dacic

*

Toate aceste simboluri fac parte din din prima Carte Sacră a omenirii, pe care noi o numim ou încondeiat, deşi e vorba de Oul Cosmic.

*

Oul Cosmic

*

Sunt ani şi ani de când lucrez o carte despre simbolistica sacră primordială, pe care doar românii o mai păstrează, fără iniţieri, în baza unui totemism neaoş, numit “aşa am apucat”. Aici doar v-am povestit şi arătat câte ceva. Cartea despre care spun este în bună parte lucrată, dar nu o să arăt nimănui şi nu o să o public, până ce Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural “Bucovina” nu îmi vor recunoaşte dreptul la semnătură, la propria simbolistică, pe care mi-am ars-o pecete pe suflet:

*