prin gara asta am mai fost cândva

prin gara asta am mai fost cândva,

mi-aduc aminte sălile de dans

în care frunza toamnei în balans

păşea cătând discret pe cineva,

dar numai umbre scrijeleau pereţii

cu fulgerele unui aprig joc

şi eşuau, striviţi de nenoroc,

acolo, printre umbre, şi poeţii,

deşi afară orbi cu piatra-n mână

visau la clipa când or să apuce

să-i urce iarăşi în dureri pe cruce,

iar beznele păreau că îi îngână,

dar fără să le spună că departe

şi pentru orbi s-a născocit un leac

rămas pe trepte-n preajma unui veac

ce răsfoieşte-n tihnă dintr-o carte

şi dintr-odată-aud cum undeva

cobzari însinguraţi încep să cânte

şi-atunci pricep şi îmi aduc aminte:

prin gara asta am mai fost cândva