„Primejdia tâlharilor şi a munţilor, de flămânzire”
Bătălia de la Poltava, din 26 aprilie 1710
*
Personaj remarcabil al vieţii politice şi culturale din vremea lui, Pal Raday a ajuns în munţii Bucovinei, venind din Maramureş, în 3 noiembrie 1709: „Am pornit în zori şi urcând muntele numit Cimbroslava şi coborând muntele Cibou, am poposit, la ora douăsprezece, pentru a prânzi, lângă o apă, unde numai cu mare caznă am putut înainta pe unul din maluri, din cauza copacilor doborâţi de vânturi; am văzut, aici, cât de tare-i mânia lui Dumnezeu, căci, într-o vale, unde mai înainte fusese un drum, câteva mii de brazi au fost frânţi de vânt şi scoşi din rădăcină. Plecând de acolo, pe la ora trei, după-amiaza, am poposit, la ora şase, seara, la poalele unui munte.
*
4 noiembrie. Plecând, de acolo, la ora şase, dimineaţa, am coborât în luncile Câmpulungului; în trecerea prin munţi, am găsit şi cimşir (merişor – n.n.) şi am observat că, pentru nevoile comerciale, ar fi bine să se clădească, în munţii Săliştei (între Maramureş şi Moldova – n.n.), un orăşel sau un sat, deoarece moldovenii, din cauza munţilor groaznic de înalţi ai Maramureşului, nu prea trec, pe la Borşa, în Maramureş; dacă, însă, s-ar face, acolo, un oraş sau un sat, acesta ar ajunge un fel de loc de depozitare a mărfurilor, aduse atât din partea Moldovei, cât şi din partea Maramureşului.
*
Pe la ora unu, am poposit în primele case din Câmpulung, găsind, tot acolo, în apropiere, pe omul locţiitorului generalului francez, care a însoţit, până la Bender, pe curierul suedez, pe nume Briant; de la care am înţeles, mai întâi, că Mihai Racoviţă, voievodul Moldovei, a fost ridicat de serdarul din Babadag. Cu toate că, în seara aceasta, aş fi putut intra în oraş, a trebuit, după îndemnurile străjii, să poposesc şi să dorm acolo, la o cârciumă.
*
Mihail Racoviţă Vodă
5 noiembrie. A doua zi, dis-de-dimineaţă, am intrat în Câmpulung şi am petrecut ziua aceasta ca să las caii obosiţi să se odihnească.
*
6 noiembrie. Am plecat din Câmpulung, a doua zi, la ora zece, mergând mereu pe apa Moldovei, şi am poposit, seara, la ora patru, la o cârciumă şi am dormit acolo.
*
7 noiembrie. A doua zi, plecând la ora opt, dimineaţă, am sosit, la ora două, după-amiază, la Baia şi am dormit acolo, în casa preotului.
*
8 noiembrie. Plecând, de la Baia, la ora 7, dimineaţă, am ajuns la satul numit paşcani, pe la ora şapte, seara” (Călători, VIII, pp. 293, 294).
*
Carol al XII-lea
După bătălia de la Poltava, din 26 aprilie 1710, regele suedez, Carol al XII-lea, s-a retras, cu rămăşiţa de oşti, în Basarabia, în zona Tighinei, plănuind să îşi mute, apoi, trupele în Polonia. „Atunci Mihai Racoviţă Vodă, văzând plimbarea craiului suedez la Tighine şi-nţelegând că vrea să vină la leşi, a făcut ştire Moscului, când a veni, să trimită oaste, în taină, sprinten, şi atunci or prinde pe crai, şi s-a ridica şi el, de s-a duce.
*
Atunci împăratul Moscului, înţelegând, foarte tare s-a bucurat şi marea adeverinţă i s-a adeverit. Şi-a învăţat pe hatmanul Sinavski şi pe generali că-s puşi la margine, pentru ca oricând le-ar scrie Mihai Vodă şi le-ar face ştire, îndată să-i trimită oaste, cât ar pofti, să-l ia pe crai ori pe dânsul, dacă a vrea.
*
Pe craiul suedez, apoi, nu l-au lăsat turcii să vină să şadă la leşi, norocul lui, ci a trimis numai un polcovnic, cu vreo sută şi mai bine de suedezi şi cu vreo două sute de cazaci, la târg, la Cernăuţi, să stea acolo, să adune oaste din Ţara Leşească.
*
Făcând veşti la Împărăţia Moscului, brigadierul Cropot, care era, pe margine, cum acei suedezi s-au apropiat la Cernăuţi, Împărăţia Moscului nu i-a putut răbda, ci au scris lui Cropot bragadier şi lui Turculeţ, de-au încălecat, cu vro trei, patru mii de oşteni, de-au trecut Ceremuşul, în ceastă parte, şi-au lovit, prin codru, şi-au ieşit la Mihalcea, de i-au lovit în Cernăuţi, fără veste.
*
Cazaci, în bătălie
*
Iar cazacii au şi dat, la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toţi, iar suedezii au purces să se suie în vârful dealului Cernăuţiului, să s-apuce de bătaie, dar văzând că-i mulţime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, căci, înconjurându-i, Cropot şi Turculeţ i-au luat pe toţi de grumazi şi-ndată i-au luat şi au purces, cu dânşii, în Ţara Leşească. Iar pe vreo douăzeci, care mai scăpaseră, dintre suedezi, i-au tot ucis la satele Ţurcanii de pe sub munte, la Cupca şi la Rădăuţi, la Suceava.
*
Război ruso-turc, pe teritoriul Moldovei
Venise, atunci, despre acea strajă moschicească, care puseseră nişte steaguri de moldoveni de-ai moscalilor la mănăstirea Putna şi la Câmpulung, dar oblicind Mihai Vodă, îndată a repezit, la dânşii, cu sfat de taină, să se ridice şi să se ducă, să nu oblicească tătarii, să prade ţara. Şi-ndată s-au ridicat şi s-au dus în Ţara Leşească.
*
Mihai Vodă, văzând că pe suedez l-au luat moscalii, din ţara lui, de la Cernăuţi, iar steaguri şi joimiri au venit la Câmpulung şi la Putna, s-a şi împlut de frică, să nu-l priceapă craiul suedez sau alţi neprieteni ai lui, boierii pribegi din Ţara Muntenească, să nu-l pârască la Poartă că-s faptele lui sau meşteşugurile lui. Şi a şi-nceput a se găti, în taină, a-şi face potcoave la cai şi căruţe, la Botoşani. Şi scosese cuvânt că vrea să meargă la un sat a lui, ce-l are de moşie, Cândeştii pe Siret, să-l vadă. Şi trimisese şi pe socru-său, Dedul spătarul, la Cernăuţi, de-i purta trebile dinspre moscali, ca, atunci când va ieşi dintre leşi, să-l şi întâmpine oastea moschicească, să-l ia” (Neculce, pp. 176, 177).
*
Ţarul Petru cel Mare
*
„Mihai Vodă atunce aştepta să-i sosească carte, de la socru-său, că joimirii au trecut Ceremuşul, în această parte, şi el să purceadă, din Iaşi. Şi-ntr-acea zi, au sosit şi turcii, cu mazilia, în Iaşi, a sosit şi carte de la socru-său, Dedul, că joimirii, la Ceremuş, stau gata să treacă, şi le-a dat şi câte un leu, de cheltuială, la 400.
*
Mihai Vodă, văzând că l-au apucat turcii, în Iaşi, a şi repezit ştire, la Dedul, de-a fugit în Ţara Leşească, şi s-au întors şi joimirii, înapoi…
*
Atunci a trecut prin Iaşi, de la Poartă, un agă împărătesc, la margine, la Cernăuţi, cu cai de olac, de-a măsurat locul din mijlocul Prutului, de la Orăşeni. A pus pe un om, pe jos, de-a mers până în târgul Cernăuţi, şi aga turc, alături, cu dânsul, cu ceasornic, ca să vadă câte ceasuri au călcat moscalii hotarul, când au venit de-au luat pe suedez, şi s-au aflat opt ceasuri c-au călcat hotarul” (Neculce, p. 179).
*
Domn în Moldova a fost numit, pentru că Antioh Cantemir, pe care îl preferau turcii, a refuzat să dea un bir mai mare de 300 pungi de galbeni, Nicolae Mavrocordat, care, printre altele, nici nu vorbea româna, dar asta nu-l împiedica să-i jefuiască, pur şi simplu, pe boieri.
*
Dimitrie Cantemir
Antioh Cantemir
Undeva, spre nord-est, o putere înspăimântătoare începuse să crească, sub sceptrul lui Petru Alexievici, rămas în istorie sub numele de Petru I. Mirosea a praf de puşcă în jurul bietei Moldove, iar la Istambul, Sultanul „a şi repezit, fără de ştirea vizirului, de-au adus pe Dumitraşco Cantemir beizadea, de la gazdă, cum mai de sârg. Şi îndată l-a îmbrăcat cu cabaniţă, cu spinare de soboli, în loc de caftan, şi l-a pus domn în Ţara Moldovei. Şi, apoi, l-a dus la vizir, de l-au îmbrăcat în caftan şi i-au dat firman. Şi, nezăbovind decât trei zile, l-au şi pornit, de-a venit la Iaşi, numai cu zece, douăzeci de oameni. Şi n-a cheltuit nici un ban, la Poartă, că şi tuiurile şi sângeacul pe urmă i l-au trimis” (Neculce, p.190).
*
Ţarul Petru I, cucerind Riga
În vremea asta, Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, german, prin naştere, care participase, în oştile lui Carol al XII-lea, la bătălia de Poltava, din 26 aprilie 1710, stil vechi, ajunsese, împreună cu regele său, în Basarabia. Cum regimentul lui se afla în Polonia, Weismantel este trimis să preia comanda, apoi, în 26 aprilie 1710, intră în Bucovina, pe care o descrie în fugă, iar ulterior, la întoarcerea din Basarabia, deşi inegal, şi cu obiceiuri interesante.
*
„26 aprilie. Dimineaţă am coborât de-a lungul Ceremuşului şi am înaintat, cu râul, şi am trecut pe pământul moldovenesc, pe lângă satul Vijniţa; ne-am hrănit caii cu ramuri de fag neînmugurite încă şi am mulţumit lui Dumnezeu că am ajuns pe pământul spre care ne îndreptam, cu aşa primejdie…
*
Prin munţii aceia am băut din cel mai minunat izvor de apă minerală, neştiind că stârneşte o poftă aşa mare de mâncare. Dar cum nici aici nu se putea căpăta deloc pâine, ne-am ospătat cu un fel nou de pâine moldovenească, numită, pe limba lor, „mălai”, care se face doar din făină de mei, fie fiartă sau coaptă, fără drojdie, în spuză sau în cuptor. Totuşi, noi am plătit-o, la început, destul de scump şi am mâncat-o ca şi cum ar fi fost marţipan.
*
În ziua aceea, am străbătut codrul mare de fag, în direcţia oraşului Suceava, pe sub un cot, către Novo Osura, apoi în tabără, la o depărtare doar de trei mile de oraşul polon Sniatyn.
*
29 aprilie. Dimineaţa, am mers în sus, pe mâna dreaptă, de-a lungul râului Siret, pe sub satul Volocineţ (Volcineţ – n.n.), în tabără, şi apoi, mai departe, de-a lungul acestei ape, până în satul Cândeşti.
*
1 mai. Acum ajunsesem, iar, într-o ţară mai bună, măcar că destul de puţin locuită, dar totuşi dintre cele în care oamenii creştini nu mai aveau de înfruntat primejdia tâlharilor şi a munţilor de flămânzire” (Călători, VIII, pp. 315, 316).
*
Vorba lui Lucian Blaga, Bucovina încă trăia, ceas de ceas şi veac de veac, doar cu cenuşa în spuză.