Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Voitinel

Dragoş Vodă, de Constantin Lecca

VOITINEL. Povestea acestui sat începe într-o legendă care poate fi desluşită documentar, legenda întâlnirii lui Dragoş Vodă cu Iaţco din Voitin, despre care încă se mai crede că ar fi fost rusin din sudul Poloniei, deşi Iaţco, tatăl lui Hărman din Voitin şi al lui Iaţco din Voitin, negustor armean de pânzeturi în Suceava, poate fi înţeleasă lesne din mărturiile documentare despre satul Voitinel. Deci, legendarul Iaţco de la Voitin, care era armean, nicidecum rutean, îl întâlneşte pe legendarul Dragoş Vodă, în 1335, căpetenia maramureşeană din oastea comitelui secuilor Andrei Lackffy, comite care va răpune „Bourul Norocos” (Kutlu-Buga), cu trei stele (tuiuri) în frunte, în legendă rămânând doar voievodul maramureşean Dragoş din Bedeu, care l-ar fi răus pe Athalamos sau Atlamîş sau Abdallah, cumnatul lui Kutlu-Buga şi mârzac al tătarilor dobrogeni, „Bourul Norocos” cel adevărat (Kutlu-Buga), aflându-se atunci, împreună cu Bogdan din Cuhea („Fierarul”, „cuhe” însemnând „fierărie), în Lituania, pentru a susţine, în interesul veneţienilor, câteva bătălii cu cei care periclitau drumul comercial al nordului, inclusiv cea definitivă de la Sinie Vody[1]. În documentele Voitinelului, ocină cu mănăstire proprie, chiar şi în 1335, rezultă limpede genealogia despre care vorbesc, Alexandru cel Bun întărind, în 1427, lui Herman şi fratelui său, Iaţco, „ocina lor şi le-am dat satul lor, unde este casa lor, la Voitinu, unde acesta iese din poiană şi unde este mănăstirea lor şi vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Într-un document şi mai târziu, cel din 1490, sunt menţionaţi „Bogdan de la Voitin şi fratele lui Ion Miciorna, şi surorile lui, Ilca şi Muşa, copiii Hărman, nepoţii lui Iaţco”, stăpâni peste „un sat, anume Voitinul, unde a fost casa tatălui lor, Hărman, şi a bunicului lor, Iaţco, unde iese Voitinul din pădure şi din poieni, unde a fost mănăstirea lor şi fânaţul lor cel vechi, sub codru”. Perioada de glorie a lui Iaţco din Iţcani, fiul lui Iaţco din Voitin şi fratele lui Herman, începe în 1392, când dăruia biserica din Iţcani şi „Sfântul Dumitru” din Suceava Patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Antonie, care, la schimb, va face demersurile pe lângă Alexandru cel Bun şi pe lângă cneazul lituanian Vitovt pentru un „scaun la Suceava… al bisericii armeneşti”, acordat abia în 30 iulie 1401, cu Ohanes drept cel dintâi episcop armean[2].

1427: Satul Voitinel a fost atestat documentar în 18 august 1427, când Alexandru cel Bun întărea lui Herman şi fratelui său, Iaţco, „ocina lor şi le-am dat satul lor, unde este casa lor, la Voitinu, unde acesta iese din poiană şi unde este mănăstirea lor şi vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Herman era tatăl lui Bogdan Herman (ginerele lui Ivul Solca), întemeietorul Bogdăneştilor.

1490: În 15 martie 1490, Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Putna, printre alte biserici din ţinutul Sucevei şi Ţinutul Cernăuţi, şi „a III-a, biserica din Voitin, cu popă”. În 16 mai 1490, Ştefan cel Mare cumpăra, de la „Bogdan de la Voitin şi fratele lui Ion Miciorna, şi surorile lui, Ilca şi Muşa, copiii Hărman, nepoţii lui Iaţco” cu 500 zloţi tătăreşti, „un sat, anume Voitinul, unde a fost casa tatălui lor, Hărman, şi a bunicului lor, Iaţco, unde iese Voitinul din pădure şi din poieni, unde a fost mănăstirea lor şi fânaţul lor cel vechi, sub codru”, sat pe care l-a dăruit mănăstirii Putna, ulterior istoria Voitinelului făcând, practic, parte din istoria satului Vicovu de Jos. Bogdan Herman a fost ginerele lui Ivul Solca şi, prin soţie, unchiul de mamă al lui Luca Arbure, care va putea cumpăra „Solca mică” de la văduva şi copiii lui Bogdan tocmai datorită acestei înrudiri.

1818: Biserica Sfântului Profet Ilie din Voitinel a fost construită în anii 1818, 1819, dotată cu un iconostas, în 1825, de Panaita BONTEŞ şi restaurată în 1868. În 1843, biserica avea 976 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Nicolai VASILIEVICI. În 1876, biserica din Voitinel, frecventată şi de enoriaşii din Gălăneşti, avea 2.482 enoriaşi, paroh fiind Alexandru PLEŞCA. În 1907, paroh era David MORARAŞ, născut în 1840, preot din 1872, paroh din 1894, iar cantor, din 1900, Dimitrie VASILOVICI, născut în 1878.

1864: Din 1864, funcţiona la Voitinel o şcoală cu 4 clase[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[4].

1890: „Domnişoara Olga Gramatovici, fiica domnului paroch şi exarch ortodox-oriental din Voitinel, se va cununa, într-a 26 Ianuarie 1890, cu dl teolog absolvant Teodor Bumbac”[5].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Apoi am trecut printr-o zonă bine cultivată, dens populată, până la Voitinel. În casa parohială, am lucrat zadarnic, timp de două ore, cu doi bărbați, apoi am ajuns, în sfârșit, să cunosc dialectul local, în timp scurt, discutând cu o femeie de 60 de ani[6]. În timp ce mergeam pe drum, am întâlnit mulți țărani sfioși, care mergeau pe jos, călare și în căruţe, venind de la o sărbătorire în mănăstirea Suceviţa[7], spre care m-am grăbit și în care am găsit cea mai ospitalieră întâmpinare dintre toate mănăstirile Bucovinei”[8].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Voitinel, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe pârâul cu acelaşi nume, între Vicovul de Jos, Horodnicul de Jos şi Gălăneşti. Suprafaţa: 17,72 kmp, împreună cu Gălăneşti; populaţia: 1.108 locuitori, exclusiv români de religie gr. or. Este străbătută de drumul principal Marginea-Ciudei; printr-un drum de ţară comunică cu Gălăneşti şi cu drumul districtual ce trece pe aci. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Profetul Ilie”. A fost sat din timpurile cele mai vechi. Ştefan cel Mare îl dăruieşte, la 1490, mănăstirii Putna, în posesia căreia se găsea şi la 1776, când era numai cătun, anexat la comuna Vicovul de Jos. În vremurile de demult, se afla aci o mănăstire. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu prăsila de vite. Comuna posedă 1.153 hectare pământ arabil, 386 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 384 hectare imaşuri, 658 hectare păduri. Se găsesc 85 cai, 534 vite cornute, 236 oi, 307 porci. Voitinel, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are 2 case şi 24 locuitori, coprinzând pe lângă sine şi târlele Crivăţ şi Pietroasa. Voitinelul, pârâu, afluent pe dreapta Sucevei, răsare de sub poalele munţilor Poiana Hociungul şi Bâtca Mare, primeşte, mai sus de satul Voitinel, pârâul Slatina şi se varsă în Suceava, în faţa localităţii Gălăneşti, districtul Rădăuţi”[9].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Infanteristul Dumitru Hrişcă, Voitinel, mort; Infanteristul Toader Crăciun, Voitinel, rănit”[10]; „Infanteristul Dumitru Hura, Voitinel, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[11]; „Rezervistul Alexandru Bujinca, Voitinel, Regimentul 22, prizonier; Infanteristul Iosif Coroamă, Voitinel, Regimentul 22, prizonier”[12]; „La propunerea doamnei Ileana a lui Ilarion Russu, din Voitinel, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Ilarion a lui Leonti Russu. Doamna Ileana Russu susţine că soţul ei, Ilarion Russu, a murit în spital, la Debrecin, la finea anului 1914”[13]; „Dumitru a lui Manoli Hrişca, din Voitinel, a participat la război şi ar fi murit într-un spital din Stiria, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea maicii sale, Reveca Hrişca, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]; „Petre a lui Pamfil Coroamă, din Voitinel, a participat la război şi ar fi picat în anul 1915, în Carpaţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea mamei sale, Ana a lui Pamfil Coroamă, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1920: „Deciziune de expropriere No. 323/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Rădăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 314, Voitinel-Gălăneşti, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 296 ha 18 a 53 mp, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[16].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Vasile Chira la Voitinel”[17].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[18]: Galan Ioan, lăcătuş, domiciliat în Voitinel; Ciobotaru Ioan, fierar, domiciliat în Voitinel; Schuster Ştefan, rotar, domiciliat în Voitinel.

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941 – Tribunalul Iaşi[19]: Bujdei Vespasian, brigadier silvic, cu ultimul domiciliu în comuna Voitinel, jud. Rădăuţi, născut în comuna Călineşti, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare şi 200 lei amendă, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal”.

1942: 1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Păcuraru Şt . Petre, seria 1938, media 7,30, numit în comuna Voitinel, postul VII, jud. Rădăuţi”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[20], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Racolţea Elena, de la Voitinel, la Botuşeniţa; Hura Valeria, de la Vicovu de Sus, Laura, la Voitinel; Bujdei Victor, de la Voitinel, la Gălăneşti; Moşoc Domnica, de la Voitinel, la Vicovu de Sus Centru”.