Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Vicovu de Sus

VICOVU DE SUS. Aflaţi într-o aparentă împăcare, cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilie Vodă şi Ştefan Vodă, îşi recompensează partizanii, în 23 mai 1436, Ilie întărind zeloşilor săi partizani, fraţii Stan, Ioachim, Andriaş, Simeon şi Iurie Babici, „în ţara noastră a Moldovii, un sat, anume Jicovul-de-sus”, sat pe care Ştefan cel Mare îl va cumpăra, cu 200 zloţi tătăreşti, în 15 septembrie 1466, „cu toate hotarele sale vechi, cu câmpurile şi poienile, cu muncele, fâneţe şi izvoare cu peşti”, şi-l va dărui mănăstirii Putna.

1490: În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare mănăstirii Putna, se afla şi „a 3-a biserică, la Jicovul de Sus, cu popă”. Ca şi la Vicovu de Jos, stăpânirea călugărească aduce după sine nedreptate, evlavioase jelanii la Divanul Domnesc şi prigoană din partea ispravnicilor de Suceava.

1727: În 2 noiembrie 1727, Grigore Ghica Vodă tocmea cu vecinii Putnei din „Vicovile şi Frătăuţii” să dea goştina la oi cu cisla, adică 450 lei turceşti pe an.

1742: În 2 iulie 1742, pentru că se jeluise egumenul Putnei, Nicolae Mavrocordat Vodă poruncea ispravnicilor de Suceava să-i întoarcă pe vecinii Putnei din Vicove şi Frătăuţi „împrăştiaţi”, adică fugiţi pe moşii boiereşti, şi să le ia un bir anual suplimentar de 2 lei de casă cu un membru al familiei fugit.

1750: În 10 ianuarie 1750, egumenul Dositei Herescu se plângea împotriva vecinilor de pe moşiile mănăstireşti ale Putnei, iar Racoviţă Vodă poruncea ispravnicilor „să-i înfrâneze şi să-i supue, ca să slujască cele ce vor fi de trebuinţă mănăstirii, pe obiceiu vechiu”.

1766: În 27 martie 1766, după o altă jeluire a egumenului, ispravnicii mutau în vatra satului pe „Pătraş Urmă, Grigoraş Urmă, Grigore fiul lui Urmă, Chirilă Răuţu cu feciorul său, Ivan Rusu, Ştefan Rusu, Schiporenii şi Motreştii din Vicovul de Sus, care, având case lângă fânaţurile mănăstirii, fac mare pagubă şi stricăciune”.

1767: În 18 iunie 1767, egumenul se jeluia Divanului lui Grigore Callimah Vodă împotriva iobagilor mănăstireşti din Frătăuţi, Gicove şi Straja, „care nu s-au obişnuit a trăi la vatra satului, unde este sălişte şi biserică, ce trăesc împrăştiaţi pe aceste moşii, aducând cu bucatele lor stricăciune şi pagubă mănăstirii”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vicovul de Sus, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „60 – toată suma caselor”, însemnând 7 scutelnici ai „săhăstriei Putnii”, 2 scutelnici ai „săhăstriei ot Ursoaia”, 4 femei sărace, 4 popi, 1 ţigan şi 42 birnici.

1774: În 1774, Vicovul de Sus avea 80 familii (3 popi, 78 ţărani, în 1775), numărul familiilor ajungând, în 1784, la 154. Nici la Vicovu de Sus nu s-au aşezat emigranţi transilvăneni, cu excepţia plugarului Nichită BORŞAN din Borşa, care s-a stabilit la Vicov în anul 1750.

1783: „Enzenberg enumeră următoarele ameliorări: / a). Şoselele pentru comunicații mai lesnicioase cu Transilvania, prin Bârgău, spre Dorna Candreni se intersectează cu cea a Coşnei (adică peste Rodna) și continuă spre Gura Humorului, de unde pleacă, prin Solca, Vicov, Storojineţ și Selenov, în Galiţia”[2].

1784: În 1784, mănăstirea Putna a arendat şi Vicovu de Sus unor lipoveni.

1787: În 1787, câteva familii de agricultori germani, din cele optzeci sosite în Bucovina din Renania, din Bavaria şi din Baden-Württemberg, s-au stabilit la Vicovu de Sus.

1788: Trecând Siretul, pe la Comăreşti, Hacquet poposeşte, „pe ţărmul de est al râului Suceava”, la o herghelie împărătească, numită Mitocu, unde fusese pus un ofiţer, cu câţiva soldaţi. Aici erau grajduri pentru două sute, până la trei sute, de cai şi curţile mari aveau, de jur, împrejurul grajdurilor, mici adăposturi pentru caii tineri şi încă zburdalnici, ca să-i apere de intemperii, când e vremea prea rea, şi, totodată, să poată, necontenit, alerga liber, iarna, prin curte, şi vara, pe munţii înalţi ai lanţului Carpaţilor. Cum am fost, aici, vara, am găsit locul gol, afară doar de câţiva cai bolnavi. / Din acest ţinut, îmbrăcat, în întregime, în cele mai minunate pajişti, m-am îndreptat, în sus, pe râul Suceava, în direcţia vestică, spre Vicovul de Sus şi de Jos, unde sunt, iarăşi, herghelii împărăteşti, dar şi aici grajdurile erau goale, cu excepţia unor cai bolnavi sau prăpădiţi. De cum se ajunge aici, la plaiurile Carpaţilor, începi să afli, ici şi acolo, izvoare sărate, ca Slatina Jicovului, „din gios, la Prilacic”, cea de la Corună, cea de la „Lubonka”, „Slatina de la Runc şi cea de la Bahna… // De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia”[3]. // Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, descrie acest drum drept „Şoseaua ce duce din Sniatyn (în Galiţia), prin Hliniţa, Storojineţ, Budeniţi, Vicov, Horodnic, Marginea, Solca şi Gura Humorului, care este numită drumul acoperit sau militar”[4].

1802: Biserica din Vicovu de Sus a fost ctitorită, în anii 1802-1806, de ieromonahul mănăstirii Putna Calistrat URMĂ, şi restaurată în 1886. În 1843, biserica din Vicovu de Sus avea 2.880 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Vladimir VASILOVICI. În 1876, în Vicovu de Sus erau 4.721 enoriaşi ortodocşi, paroh fiind Dimitrie SERETIAN, iar preot cooperator, Elias CIUNTULIAC (ulterior, în acelaşi an, Athanasius CIUPERCOVICI). În 1907, la Vicovu de Sus, paroh era Dionis HACMAN, născut în 1837, preot din 1865, paroh din 1869, preot cooperator fiind Tit POPESCUL, născut în 1868, paroh din 1896, iar cantori, din 1895 şi, respectiv, 1898, Teofan BARBIER, născut în 1869, şi Samson POPESCUL, născut în 1879.

1809: Cu ocazia mobilizării „volintirilor” bucovineni, pentru a lupta alături de Austria, împotriva lui Napoleon Bonaparte, „Generalul, în acest raport, mai adaugă cum că şi un escadron (întâiul) de arnăuţi nobili este acum gata. Ca ceva curios se spune că, în Vicovu de Sus, se afla un maestru de săbii, la care, pe lângă lipsa ce era de arme, s-au comisionat o sută de săbii”. / „Escadronul 1 şi al 2-lea se numeau escadroanele 1 şi al 2-lea ale arnăuţilor nobili, iar celorlalte două li se zicea simplu 1 şi a 2, escadroane de arnăuţi, înţelegându-se de ţară, adică de târgoveţi, ţărani şi alţi volintiri, care nu erau nobili. La întâiul escadron de nobili s-au propus, spre denumire ca căpitan şi comandant, Mihai sau, după cum pe atunci cu plăcere se numeau pe greceşte, Mihalachi de Calmuţchi, ca sub-căpitan (second Rittmeister) Alois conte Logoteti, ca supra-locotenent Vasile Calmuţchi şi întâi-locotenent Constantin de Ianoş. La al doilea escadron de arnăuţi călări nobili a fost numit supra-locotenent George Dobrowolski de Buchental şi întâi-sublocotenent, Vasile de Goian. Ceilalţi ofiţeri şi şarge (grade – n. n.) inferioare, atât la arnăuţi, cât şi la celelalte trupe de volintiri, s-au numit străini, iar aceasta prea fireşte, căci între ai noştri, pe atunci, nu se aflau oameni care scrie dresura şi regula militară”[5].

1852: Din 1852, a funcţionat la Vicovu de Sus o şcoală cu 5 clase, o alta cu 2 clase urmând să fie deschisă, în 1900, cea din Laura fiind înfiinţată în 1888[6].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[7].

1890: În 1890, Vicovu de Sus avea 5.950 locuitori. Învăţători erau Ioan Moldovan şi Eugenia Alexandrovici, Vasile Turtureanu şi Constantin Popovici erau parohi, iar Teofan Barbier şi Ioan Nistor erau cantori bisericeşti.

1891: La începutul anului 1891, primarul comunei Vicovu de Sus, Teodor IONESI, şi secretarul comunal, Eugen CĂRĂUŞ, au demarat o campanie de ajutorare a copiilor şcolari din Laura, la care au subscris localnicii: Aurora POPOVICI, NAVRATIL, PRIHODA, SCHULZ, S. RUDICH, H. LAUFER, D. RUDICH, I. ZACHMANN, M. MAIDANEK, S. KONIG, A. MAIDANEK, D. MAIDANEK, M. GOTTESMANN, WOLFRAM, F. POSTALM, A. A. KOPPELMAN, S. THEILER, M. BESNER, H. HAHN, GRUBER, A. PETROVICI, PICKER şi KLUGER, S. HERER, I. WEBER, S. LENZER, M. EICHLER, EKNER, KUBAK, URSACHI şi H. HULES[8].

1896: Societatea de cetire „Luceafărul” din Vicovul de Sus a fost înfiinţată, cu 67 membri, în 3/15 martie 1896, sub conducerea preoţilor Simion Piotrovschi şi Constantin Popovici, secretar fiind Eugen Cărăuş. Din comitetul de conducere făceau parte Ion Moldovan şi Teodor Ionesi (controlori), Gavril Nistor (casar) şi George Nistor (bibliotecar), judecători fiind Vasilovici, Alexandru Mandici şi Teodor Dabîcă[9].

1896: O listă de colectă pentru Internatul de studenţi români din Cernăuţi, alcătuită, în octombrie 1896, de vicarul parochial Constantin Popovici, cuprinde următoarele nume de localnici din Vicovul de Sus: antistele comunal Gavril NISTOR, învăţătoarea Eugenia ALEXANDROVICI, Eugen CARAUŞ, Dimitrie REUŢ, dl CALANCEA, George alui Vasile SCHIPOR, Constantin SCHIPOR, cantorul Teofan BARBIER, Dimitrie SCHIPOR, Nicolai URMĂ, Nicolai BODNARIU, George NIŢU, Vasile PĂTRAŞ, Ioan CORNEA, Ioan DABICA, George COSTEA, Teodor POLENCĂ, Simion BELIBOU, Ioan BURUIAN, Dimitrie CHIRILĂ, Constantin alui Spiridon SCHIPOR, Petru CHIRILESCU, Simion COROAMĂ, Teodor LAURIC, Onufrei POLENCĂ, Grigore SCHIPOR, Petrea BODALE, Ioan PLAMADĂ, Teodor ILIUŢ, Constantin SCHIPOR, Petru CORNEA, George alui Niculai URSACHI, George MANDICI, Petru alui George BAHNEAN, Vasile BODNAR şi Pamfil IOANESI[10]. / O a doua listă, a aceluiaşi Constantin Popovici, cu donaţii de produse pentru internatul de băieţi din Cernăuţi, menţionează pe: Nicolai PATRAŞ, Vasile DABÎCĂ, Ioan alui Neculai DABÎCĂ, Vasile alui George TODOSI, Ioan alui Constantin DABÎCĂ, George DABÎCĂ, Ion alui Toader DABÎCĂ, Constantin DABÎCĂ, Vasile POPESCUL, Petrea DABÎCĂ, Aft. DABÎCĂ, Ioan SCHIPOR, George alui Ioan SCHIPOR, Ioan NISTOR, Catrina RĂILEAN, Toader CHIRILĂ, Constantin NISTOR, Petrea NISTOR, Paraschiva NIŢU, Vasile NISTOR, Vasile CHIRILESCUL, George CHIRILĂ, Petru CHIRILESCUL, Constantin CHIRILESCUL, Vasile BELICI, Achelina BELICI, Alexa CHELBĂ, George MIROUŢ, Constantin SANDULEANU, Nicolai BELICI, Ion CÂRDEIU, Ion CHIRILĂ, Mihai CHELBĂ, Eudochia COROAMĂ, Constantin alui George CORNEA, Dumitru DONISAN, Dumitru CORNEA, Vasile IOANESI, George alui George BODALE, George URMĂ, Ion alui Dumitru BURLĂ, Neculai BURLĂ, Simion LAURIC, Alexa HRIŢEAN, Ioan alui Vasile PLAMADĂ, Petru BAHNEAN, Petru RĂILEAN, Dimitrie LAURIC, Teodor LAURIC, Petru BODALE, Toader alui Ioan SCHIPOR, Toader alui Petrea MOTRESCUL, Ioan COSTEA, Andrei TODOSI, Petru TODOSI, Vasile ILIUŢ, Vasile BOGEAN, George CHELBĂ, Constantin alui Petrea BOSTIAG, Mihai CHIRILĂ, Dumitru CÂRDEIU, Constantin ROTARIU, Andrei BOGEAN, Andrei URSACHI, Petru LĂCĂTIŞ, Petrea alui Vasile NIŢU, , Ioan PÂRGHIE, Achelina I. BAHNEAN, Antemia lui Constantin URSACHI, Petrea URSACHI, Constantin şi Vasile BORCAN, George PLAMADĂ, Ilie PLAMADĂ, Petru PLAMADĂ, Vasile IHOLNICIUC, Safta COSTEA, Chionia IHOLNICIUC, Maria CIOBOTARIU, Catrina T. IOANESI, Parascheva BAHNEAN şi Maria URSACHI[11].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Vicovul de Sus, comună rurală, de curând cu titlul de târg, districtul Rădăuţi, aşezată pe o mare întindere, pe malul stâng al Sucevei, lipită, la vest, de Straja şi, la est, de Bilca. Suprafaţa: 63,62 kmp; populaţia: 5.939 locuitori români gr. or. Se compune: 1). din satul de reşedinţă, cu 5.487 locuitori, şi 2). din cătunele Laura, Peste Apă şi Podirei. Este străbătută de drumul districtual Ciudei-Solca, din care pleacă aci un drum districtual spre Seletin. Are 2 şcoli populare, una cu 4 clase (deci, peste 120 şcolari – n. n.), în satul de reşedinţă, şi alta cu o singură clasă, în cătunul Laura; o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi o casă de economie. Această comună a fost dăruită, de către Ştefan cel Mare, prin hrisovul din 15 Septemvrie 1465 (1479 – n. n.), mănăstirii Putna, în posesia căreia se găsea şi la 1776. Pe o porţiune din teritoriul său, s-a întemeiat comuna Bilca. Populaţia, formată din locuitori originari, peste care au survenit colonişti transilvăneni, se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari, cu exploatarea de păduri şi puţin cu agricultura. Comuna posedă 2.204 hectare pământ arabil, 1.898 hectare fânaţuri, 50 hectare grădini, 634 hectare imaşuri, 6.094 hectare păduri. Se găsesc 274 cai, 4.294 vite cornute, 1.388 oi, 2.000 porci, 158 stupi. Vicovul de Sus, moşie, cu administraţie particulară, districtul Rădăuţi. Suprafaţa: 5.037 kmp; populaţia: 263 locuitori germani, romano-catolici şi evanghelişti, români, poloni, ruteni şi alţii; 163 locuitori sunt gr. or. şi numai 15 gr. cat. Se compune: 1). din Vicovul de Sus, moşie atenenţă; 2). din moşiile Bilca, Karlsberg, Putna, Vicovul de Jos. Se găsesc 118 cai, 2I6 vite cornute, 63 porci, 17 stupi. Vicovul de Sus, moşie atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Vicovul de Sus, districtul Rădăuţi. Se compune: 1). din moşia Vicovul de Sus propriu-zisă, care, împreună cu târlele Gura Plaiului, Secătura şi Şvereha, are 8 case şi 31 locuitori; şi 2). din teritoriul Bivolarie”[12]. În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bivolărie, teritoriu pe care se află o herghelie de armăsari de prăsilă şi o fabrică de scânduri cu 5 gatere. Depinde de moşia Vicovul de Sus, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Vicovul de Sus, districtul Rădăuţi. Are 4 case şi 86 locuitori români”[13].

1910: „Iar Iancu Flondor, cel care spulberase un alt mit muntenesc, orchestrând înfrângerea şi ieşirea din politică a deputatului George Popovici – cel care şi-a semnat opera poetică cu calamburul T. Robeanu (Te robea, nu? – îşi întreba George Popovici o fostă iubită, când publica primul poem, pe care i-l dedicase cândva), împingându-l, practic, la sinucidere, îi pregătea un destin asemănător şi contelui Francisc de Bellegarde, pe care îl mai sabotase o dată, când, ca să nu piardă pădurea „Laura”, de la Vicov, dobândită în mod fraudulos, „Iancu Flondor zădărnicise legea ce o pregătise contele, în înţelegere cu stăpânirea pentru scăparea pădurilor şi păşunilor de servitute”[14]. / „Unele dureri ale ţăranilor bucovineni, aduse la ştirea parlamentului. În şedinţa de la 20 aprilie a secţiunii agrare (comisia pentru dezbaterea trebuinţelor gospodăreşti) a parlamentului din Viena, care se ocupă tocmai acum cu sporirea creşterii vitelor, mai cu seamă însă de propunerile în folosul ţăranilor, făcute de deputatul social-democrat tov. Dr. Rentier, a luat şi deputatul tov. Grigorovici cuvântul, scoţând la iveală unele dureri ale ţărănimii din Bucovina. Tov. Grigorovici s-a ocupat de tovărăşiile ţărăneşti de pădure, precum este acea din Vicovul de Sus, şi a arătat în ce fel pradă unii speculanţi, din care cei mai temuţi sunt Eisenkraft, Flondor şi Maidanek, avutul ţăranilor. El a amintit interpelaţiile deputaţilor Bellegarde şi Grigorovici, care au cerut scut pentru ţărani de la stăpânire şi zice că ar fi, în sfârşit, datorinţa stăpânirii să oprească odată speculaţiunile acestea prădalnice, căci dieta ţării nu vrea să facă legi ocrotitoare pentru ţărani, pe semne din pricina de a cruţa pe un „vestit” conducător de partid al majorităţii”[15]. / „Aurel Onciul a avut parte de ajutorul lui Bellegarde, ca să se poată întări legile făgăduite şi primite de dieta ţării, că de altfel nu ar fi putut face nimica şi ar fi fost zdrobit de aliatul şi tovarăşul său de acum, Coco Vasilco. „Căpitanul” nostru Iancu Flondor zădărnicise legea ce o pregătise contele, în înţelegere cu stăpânirea pentru scăparea pădurilor şi păşunilor de servitute. Iancu Flondor se temea că legea îl va păgubi pe dânsul, deoarece a cumpărat şi el, ca şi Eisenkraft şi Druckmann, pădurea de servitute „Laura”, a ţăranilor din Vicovul de Sus. Pentru stârpirea cămătarilor şi jefuitorilor de la sate nu a avut nicidecum ajutorul partidului şi al celorlalţi deputaţi români. Contele se silise să scoată jidanii de prin sate şi deputaţii noştri „antisemiţi” îi aduc şi-i întăresc în gheşefturile ce le au cu jidanii. Gazetele jidoveşti l-au împroşcat întruna şi ale noastre au tăcut chitic. Chiar dl George Tofan susţinea că ar trebui să-l apărăm pe conte, însă se vede că porunca celor mai mari nu i-a îngăduit să facă lucrul acesta”[16].

1912: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[17], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la vicovanii Costea BOGDANIUC (32 ani în 1912), Reveca NISTOR ( cu vârsta neprecizată, în 1912), Irina BĂLICI (19 ani în 1912), Alexandru a lui Vasile BUJDEI (scripcar şi zicălaş sătesc, 77 ani în 1912) şi Dochiţa URSACHI (38 ani în 1912).

1914: Presa română filo-austriacă începu să difuzeze ştiri despre „barbariile ruseşti”, săvârşite în Bucovina, dar acestea erau combătute, pe bună dreptate, chiar şi de unii dintre iredentiştii bucovineni: „Oraşul Storojineţ a fost ocupat de armata rusă, sâmbătă, 12 septembrie 1914… La Cuciurmare, care e cam la 70 km de Iţcani, nu e nici un proprietar Flondor, ale cărui magazii de cereale să fi fost incendiate, iar familiei Flondor din Storojineţ, Ropcea, Comăneşti, Slobozia, Rogojeşti şi Vicov nu i s-a distrus nici o arie de incendiu. / Dr. Emilian Şluşanschi / Avocat în Storijineţ”[18].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a beneficiat şi de obolul genistului Stipor Costan Dumitru (probabil Schipor), din Vicovul de jos, mobilizat în Arbeiter Abtig I/41, şi care a dăruit o coroană, precum şi de cele ale mobilizaţilor în la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18 (batalionul de poliţie), adică „Răuţă Gheorghe, Vicovul de Sus, 60 fileri; Colonciia Gheorghe, Vicovul de Sus, 40 fileri; Russu Ilie, Vicovul de Sus, 20 fileri; Cenuşă Sandu, Vicovul de Sus, 20 fileri”[19].

1914-1918: S-au jertfit pentru Bucovina „Rezervistul Vasile Chelba, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Petrea Chelba, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Infanteristul George Cornea, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Procopie Mandici, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ion Negură, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Rusu, Vicovu de Sus, comp. 9, Regimentul 22, rănit; Infanteristul George Schipor, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Nicolae Ursachi, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit”[20]; „Fruntaşul George Georgiţa, Vicovu de Sus, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul George Pitic, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit”[21]; „Rezervistul Ilie Roşca, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit”[22]; „Infanteristul Vasile Chelba, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Petru Cârciu, Vicovu de Sus, Regimentul 22, prizonier; Corporalul Zaharie Nistor, Vicovu de Sus, Regimentul 22, prizonier; Corporalul Petru Pitic, Vicovu de Sus, Regimentul 22, prizonier; Rezervistul Dimitrie Polevca, Vicovu de Sus, Reg. 22, prizonier”[23]; „Infanteristul Ioan Calancea, Vicovu de Sus, Regimentul 22, rănit”[24]; „La propunerea doamnei Natalia Gheorghiţa, din Vicovul de Sus, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Vasilie a lui Damian Gheorghiţa. Doamna Natalia Gheorghiţa susţine că soţul ei a repausat la 24 septembrie 1914, în lupta de la Ivangorod; La propunerea doamnei Domnica Mutrescul, din Vicovul de Sus, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Nicolai a lui Cosma Mutrescul. Doamna Domnica Mutrescul susţine că soţul ei, Nicolai a lui Cosma Mutrescul, a murit, în luna februarie 1916, ca prizonier în Rosia”[25]; „Vasili a lui Toador Gheorghiţa, din Vicovul de Sus, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1915, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea fratelui său, Dumitru Gheorghiţa, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[26]; „Costan a lui Ilie Russu, din Vicovul de Sus, a participat la război şi ar fi murit, într-un spital, în anul 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Anna Russu, născută Mironovici, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[27]; „Gheorghe a lui Vasile Schipor, din Vicovul de Sus, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Irina a lui Gheorghe Schipor, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[28]; „Ilie a lui Vasile Plamada, din Vicovu de Sus, a participat la război şi ar fi murit, în anul 1919, ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ioana a lui Ilie Plamada, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[29];

1918: „În vara anului 1918, nimeni nu se aştepta, la Suceava, la un viitor bucovinean desprins din contemporaneitatea europeană, pe care o reprezenta Austria. Politica reînviase din letargia marginalizării, biserica îşi căuta strategiile imediate, iar ţărănimea, atâta câtă mai supravieţuise războiului, cerea despăgubiri pentru rechiziţiile forţate, din iunie 1916, când doar din Vicovu de Sus, parohia electorală de deputatului Aurel Ţurcanu, fuseseră luate şi scoase din ţară „câteva mii de capete de vite”, valorând „sume de milioane” de coroane[30]. / „În Lunea Rusaliilor, a ţinut d-nul deputat Aurel Ţurcan o adunare poporală în Vicovul de Sus, la care au luat parte şi reprezentanţi ai comunelor învecinate, Bilca, Vicovul de Jos, Voitinel şi Putna… A petrecut peste trei ore în mijlocul alegătorilor săi, ascultându-li dorinţele şi dându-le sfaturi în chestiunile puse în discuţie”[31].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Rădăuţi făcea parte şi „Locţiitor: Aurel Isopescu, maestru silvic, Vicovul de Sus”[32].

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[33] şi a proprietarilor lor: Fabrica din Vicovul de Sus, jud. Rădăuţi, proprietatea dlor Bodor şi Filipescu, cu sediul în Vicovul de Sus, jud. Rădăuţi.

1924: În 21 septembrie 1924, „pe lanurile foste „împărăteşti” din cătunul Bivolărie… s-au distribuit titlurile de proprietate sătenilor împroprietăriţi din comunele Vicovul-de-sus, Straja, Gura-Punei şi Putna… / La hotarul comunei Vicovul-de-sus, d-l ministru I. Nistor a fost întâmpinat de un impozant şirag de călăreţi cu steaguri tricolore şi condus, în urale nesfârşite, până la locul serbării, unde se găseau, ridicate din cetină şi covoare, un altar şi tribune decorate cu steaguri naţionale. După ce PSS Episcopul Ipolit Vorobchievici, înconjurat de numeros cler, a săvârşit serviciul divin, d-l ministru I. Nistor a rostit o frumoasă cuvântare… / Serbarea s-a sfârşit cu împărţirea brevetelor de proprietate de către d-l ministru I. Nistor. În urmă, d-l ministru Nistor şi deputatul englez Sir Harry Brittain au tras, în entuziasmul de nedescris al sătenilor, prima brazdă în ogorul dat ţăranilor în proprietate pe veci. A urmat o prea frumoasă horă de înfrăţire, în care s-au prins ţăranii laolaltă cu d-l ministru Nistor, Sir Harry Brittain şi ceilalţi oaspeţi distinşi. / În legătură cu serbarea de împroprietărire din Vicovul-de-sus, a avut loc şi sfinţirea unui loc de biserică în cătunul Bivolăria şi sfinţirea noului local al cooperativei „Bradul” din Vicovul-de-sus, care cooperativă, după câţiva ani de activitate intensă şi bine condusă, a reuşit să se instaleze în casă proprie. / La amândouă serbările a asistat popor foarte mult, mai cu seamă ţărani din Vicov”[34].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[35]: Ganz Mendel Benjamin, cizmar, domiciliat în Vicovul de Sus; Drach Abraham, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Drach Leizer, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Dănilă Petrea, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Malik Victor, croitor, domiciliat în Vicovul de Sus; Schipor Silvestru, rotar, domiciliat în Vicovul de Sus; Löbell Meschulem, morar, domiciliat în Vicovul de Sus; Oseoschi Ioan, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Fedeac Iosef, cizmar, domiciliat în Vicovul de Sus; Vaţzlavec Iohann, tâmplar, domiciliat în Vicovul de Sus; Arcadie Niţu, brutar, domiciliat în Vicovul de Sus; Fesler Nuţa, cizmar, domiciliată în Vicovul de Sus; Bondic Alois, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Drach Aron, măcelar, domiciliat în Vicovul de Sus; Vasile Urmă, fierar, domiciliat în Vicovul de Sus; Götel Filip, morar, domiciliat în Vicovul de Sus; Vişan Mihai, tâmplar, domiciliat în Vicovul de Sus; Cremmer Iosef, tâmplar, domiciliat în Vicovul de Sus; Carcea Dumitru, fierar, domiciliat în Vicovul de Sus; Costea Vasile, fierar, domiciliat în Vicovul de Sus.

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[36]: Chira Gheorghe, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, mort la 3 iulie 1941.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Doarna Traian, seria 1938, media 7,48, numit în comuna Vicovul de Sus Vest, postul IX, jud. Rădăuţi; Fărcaşu Petru, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Vicovul de Sus, Laura, postul VI, jud. Rădăuţi; Mazilescu D. Gheorghe, seria 1938, media 7,30, numit în comuna Vicovul de Sus, Laura, postul X, jud. Rădăuţi; Mengher Aurel, seria 1938, media 7,30, numit în comuna Vicovul de Sus, Olărie, postul V, jud. Rădăuţi”[37].

1942: Având în vedere dispoziţiunile art. 55 din legea pentru reorganizarea Centrului Naţional de Românizare Nr. 175, publicată în Monitorul Oficial Nr. 56 din 6 Martie 1942”, se aprobă „ratificarea angajării de personal temporar pentru administrarea, paza conservarea acestor bunuri (păduri, fabrici de cherestea, exploatări, materiale lemnoase etc.), personal numit şi angajat din Noemvrie 1940 şi până la 5 Martie 1942 inclusiv”[38]: Iluţ Teodor, paznic, bunul expropriat pădurea Axelrad, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Iosifescu Traian, paznie, bunul expropriat fabrica N. Surcheş, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Breban Gheorghe, paznic, bunul expropriat fabrica N. Surcheş, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Rusu Constantin, paznic, bunul expropriat fabrica Maidanek, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 2.000 lei; Mleşniţă Gh., paznic, bunul expropriat fabrica Maidanek, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Iosif Lenchiş, paznic, bunul expropriat fabrica Birmbaum şi Schwartz, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 900 lei; Rotaru Ioan, paznic, bunul expropriat fabrica Birmbaum şi Schwartz, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Bolocan Dumitru, paznic, bunul expropriat fabrica Birmbaum şi Schwartz, comuna Vicovul de Sus, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[39], următorii învăţători şi învăţătoare: Cârstian Ioan, comuna Vicovul de Sus, Centru, jud. Rădăuţi, media 7,66; Hotinceanu Ştefania, comuna Vicovul de Sus, jud. Rădăuţi, media 8,12; Munteanu Petru, comuna Vicovul de Sus, Bivolărie, jud. Rădăuţi, media 7,50; Teczeşiu Teodor, comuna Vicovul de Sus, Est, jud. Rădăuţi, media 9,04”.

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Lumina”, comuna Vicovu de Sus – Laura, judeţul Rădăuţi.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[40], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Lagadin Irina, de la Milişăuţi, la Vicovu de Sus Centru; Orendovici Viorica, de la Vicov Sus, Laura, la Bănceşti; Hura Valeria, de la Vicovu de Sus, Laura, la Voitinel; Cuter Virginia, de la Cândeşti, la Vicovu de Sus, Bivolărie; Pârghie Iustin, de la Vicovu de Sus, Centru, la Ulma; Enceanu Olga, de la Vicovu de Sus, Est, la Vicovu de Jos, Centru; Moşoc Domnica, de la Voitinel, la Vicovu de Sus Centru; Roşca Galina, de la Vicovu de Sus, Laura, la Mănăstioara; Danciu Marin, de la Vicovu de Sus, Laura, la Vicşani; Şorodoc Pantelimon, de la Vicovu de Sus, Centru, la Rrădăuţi, băieţi”. „Bucescu Eufrozina, de la Vicovul de Sus, Laura, la Grăniceşti, p. X, apropiere de soţ, preot; Sfârnaciuc Maria, de la Vicovul de Sus, la Marginea, post II, apropiere de soţie, învăţătoare”[41].

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara fostă proprietate a lui Mittel Filip din comuna Vicovul de Sus”[42]. / „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[43], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Filip Gotel”, cu sediul în Vicovul de Sus”.