Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Vatra Moldoviţei | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Vatra Moldoviţei

 

Moldoviţa, biserica mănăstirii – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

 

 

VATRA MOLDOVIŢEI. Satul Vatra Moldoviţei datează, de când datează mănăstirea, menţionată documentar atunci când a fost înzestrată, pentru prima dată, în 31 octombrie 1402, cu două mori în Baia şi cu patru sălaşe de tătari, dar şi odată cu primele danii de înzestrare consistente, cele din 15 februarie 1410. Satul în sine, plin de robi ţigani şi tătari şi de iobagi, datori să lucreze pentru mănăstire, rămâne anonim şi inconsistent până la începuturile Bucovinei istorice, deşi se stabilesc în vatra lui şi patru familii de emigranţi transilvăneni, cele ale lui Ion UNGUREAN din Maier şi a lui Grigore GUNDRI din Ieud, ambele în 1738, precum şi cele ale lui Ştefan UNGUREAN, din Căila, în 1763, şi a lui Grigore MOROŞAN, din Maramureş, în 1772.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează, „Ruşii ot Moldoviţa”, care nu trebuie confundaţi cu cei din Argel, ei fiind coloniştii din Vatra Moldoviţei, „123 – toată suma caselor”, însemnând 1 panţir, 7 femei sărace şi 115 birnici, aceştia fiind: Ivan ALECSANDRIUC, Mihai nepot lui, Ivan PARIJNIC, Ivan BILOBEREZCHII, Ivan MESLIC, Nicolai MESLIC, Mihai, pânzar, Timofti, pânzar, zet lui, Mihai ROBANIUC, Nistor ROBANIUC, Simion ROBANIUC, Iosip ROBANIUC, Mihailo ANICI, Hrihori PIDACIC, Ivan, brănişter, Tonii BUTRAPIUC, Tănasă POŞTOVNIC, Marco sin ANICIU, Simion DRIOTCĂ, Andrei sin lui, Ştefan CHIRUŢĂ zet lui, Simion RIZAC, Vasile sin lui, Dumitru sin lui, Irimia, butnar, Vasile OBLIZNIUC, Gavril brat lui, Ştefan brat lui, Chiril OBLIZNIUC, bătrân, Dumitru PERVIŞNIC, staroste, Marco, staroste, Dumitru sin lui, Alecsa PONIPAL, Ivan CLAPIŞA, Pintelei sin lui, Vasile sin lui, Ivan SINIUC, Irina cu Vasile holtei, Ivan BUŞITAR, Petrea sin lui, Macsin sin lui, Iurie sin lui, Ştefan MESJI, Gavril ZGUIUC, Nicolai LUPENIUC, Petrea HAIDAMAC, Vasile BURSUC, Mihailo REBEIUC, Drin MALOŞ, Nichita MALOŞ, Mihailo HAUCA, Timofte LECSEI, Nicolai PRINDEI vornicel, Alecsa PRINDEI, Iacob PRINDEI, Ivan brat panţirului, Ivan HLUŞCO, Mihai MESLIK, Vasile KUŢUL, Fodor HOJDA, Pricop SPIVAK, Ştefan sin MELIZNIUK, Ignat BURDUH, Dumitru MIDAK, Matei HARA, Ivan MIDACIUK, Fodor MESDIK, Matei SCHIRKA, Vasile ŞINCAR, Ivan PRILIPKO, Cocerhai KIVER, Simion TRUFAN, Dumitru sin lui, Ştefan zet lui, Alecsa KIRUŢA, Fodor MALOŞ, Tănasă DRANICI zet lui, Precop KIVER, Hrihori SKUNGIA, Andrei sin lui, Fodor HARIA, Vasile CIOROLE, Mihai brat lui, Ivan IURLIUK, Ivan MASIUK, Dănilă FĂRCĂLIUK, Iacob IVANIUK, Fodor KIRAŞ, Timofte KIRAŞ, Iure KIRAŞ, Ivan HONDRIA, Ivan SICIUK, Mihailo LUPAŞCIUK, Pavel LUPAŞCIUK, Vasile DRUMKĂ, Dumitru sin lui, Dănilă SMOLIAK, Ion BALAHORA, Hrihor CIUVERKA, Ignat VEREZAKU, Ştefan POPILIUK, Gligore HABURNIA, Iacob DRUMKĂ, Ivan sin lui, Ostafi CHIRIŢĂ, Petrea HARAGIUK, Alecsa ŞINKAR ot Frasin, Petrea, slovac, argat la MISLIK, Ivan, slovac, argat la ALECSANDRIUK, Tonia PLEVUŢĂ, tij, argat lui, MIHAILIUC, slugă la MISLIK, Iacob FARCALIUK, pescar, Irimia BOICIUK şi Mihailo RALIUK. / Rufeturile erau: Andrei, rusul, panţir, Aniţa, babă săracă, Mariuţa ALECSĂNDROAE, Irina, văduvă, cu fata ei, Catrina, săracă, Zloiha, săracă, şi Aniţa, văduvă, cu fata lui HURDUH. / Liuzii mănăstirii Moldoviţa, oameni aduşi din Galiţia, toţi scutelnici, dar datori să presteze munci în folosul călugărilor, erau: Grigoraş BODRUNĂ, Lupul BODRUNĂ, Lupul NEGURĂ, Chirilă, rus, Ion, cojocar, Ion CANDRIA, Dumitru, rus, Costandin sin CHIRILĂ, Dănilă, rus, Ion BUTNARESCU, Grigori ANDRIIAN, Ion MOSCUL, Savin COCA, Grigori, morar, Ştefan ŞTOLOBAN, Ştefan, ungurian, Măria cu holtei, Ion, crâşmar, Lupul BUTNĂRESCU, baba Floarea cu holtei, Andrieş sin PARASCHIŢII, Precop COMORĂŢAN, Grigore COMORĂŢAN, Iftimi COMORĂŢAN, Vasile COMORĂŢAN, Simion, ungurian, Petrea COZMIUC, Fodor, butnar, Macovei BĂISĂ, Ion BĂISA, Ion, ungurian şi Dumitru sin ION, ungurian. / Rufeturi „ot tam”, deci acolo, sub ascultarea călugărească, fiind prea săraci, erau scutiţi de dări, dar şi de nume, „ţăranii” Petrea, Ion, Iacobu, Lupul, Iacob, Costandin, Acsinte, Vasile, Toader, Toader zet Toader, Nichifor, Chiriţă, Simion, Grigori, Simion, Lupul, Macovei, Andrei, Ion, Ion, Grigori, Costandin, Nichita, Nicolai, Lupul, Toader, Zaharia, Ifrim, Andronic, Ion, Nichita, Toader, Iftime, Vasile şi Grigore.

 

Moldoviţa – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

 

1774: „Cartografierea era în plină evoluție, când, într-o zi – era sfârșitul lui iunie sau începutul lunii iulie 1774 –  generalul comandant al Galiţiei, Mareşalul de Câmp Baronul von Ellrichshausen, a ajuns incognito în Bucovina. El a călărit, împreună cu maiorul von Mieg, prin district, timp de cinci zile. Obiectivul său principal s-a concentrat pe comunicarea care trebuia stabilită între Galiția și Transilvania. Era de părere că acest lucru ar trebui realizat prin „următoarea intrare în munții Moldovei”, adică, din Suceviţa, prin Moldoviţa, iar Hess investiga doar „calea dură”, propusă de Mieg, care leagă aceste două provincii. Rapoartele lui Mieg au oferit mărturii din teren şi convingerea că dorita comunicare, deci cordonul care trebuia tras, trebuia să fie mutata mai spre sud[2]. / La 17 iulie 1774, s-a încheiat, în sfârșit, pacea între Rusia și Turcia. Când vestea acestui eveniment a venit la Lemberg – ştirea a fost trimisă de locotenentul de câmp Vincenz Baron von Barco, care a participat la război ca voluntar în armata rusă – Mieg, care anunțase, cu puțin timp înainte, că va finaliza cartografierea până la sfârșitul lunii august, a primit ordin să accelereze lucrările în toate modurile posibile și să aibă grijă de el însuși şi să se mute la Cernăuţi, „pentru a monitoriza atât plecările rușilor din Moldova, cât și atitudinea supuşilor moldoveni”[3]. O astfel de poruncă nu ar fi fost necesară pentru a inspira râvna maiorului”[4].

 

1775: În 1775, Argel cu Ruşii Moldoviţei  aveau 2 popi şi 95 ţărani, Frumosu  avea 2 popi şi 33 ţărani, iar Liuzii Mănăstirii Moldoviţa numărau 35 ţărani, aceştia fiind, practic, străbunii sătenilor de astăzi din Vatra Moldoviţei.

1814: „Oile Bucovinei au, de obicei, o lână grosieră. Cu toate acestea, rasa a fost perfecționată în fostul Convent din Moldoviţa, unde au fost încrucișate cu berbeci spanioli. Numărul lor a crescut, în 1810, la 99.549. În cele din urmă, vom mai observa că pădurile Bukovinei, ca şi cele din estul Galiției, sunt pline de albine”[5].

 

În 1843, Ciumârna făcea parte din comuna bisericească Rus-Moldoviţa, Argel şi Ciumârna, biserica Arătarea Maicii Domnului având 1.412 enoriaşi, păstoriţi de parohul Manolie MATIAŞCHEVICI. În partea Ciumârnei numită Rus pe Boul, exista biserica Sfânta Varvara, înălţată în 1811, cu 599 enoriaşi, păstoriţi de preotul Ioan GRIGOROVICI. Această biserică avea, în 1876, 735 enoriaşi, cea din Moldoviţa, păstorită de Vasile COCÂRLĂ, având 2.240 enoriaşi. În 1907. altarul bisericii Sfânta Varvara era slujit de George MACOVEI, născut în 1868, preot din 1897, cantor fiind, din 1906, Tit BRUSTUR, născut în 1879. Biserica din Vatra Moldoviţei, cea a mănăstirii din 1401, îl avea paroh pe Teofil DIMITROVICI, născut în 1856, preot din 1880, paroh din 1891, cantor fiind, din 1900, Ioan LUPULENCO, născut în 1847.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[6].

 

1872: La Ciumârna funcţiona, din 1856, o şcoală cu o clasă, iar în Ruşi pe Boul, o alta, tot cu o clasă, din 1872[7].

 

1889: „În comuna Rus-pe-Boul, traserăm la părintele paroch Teofil Dumitrovici… Comuna Rus-pe-Boul se află într-o groapă lungăreaţă, încunjurată de toate părţile de munţi şi având loc deschis, nu prea larg, spre sud-est, pe unde se intră în acel sat, viind despre Vatra-Moldoviţei. Pe partea despre nord, se rădică muntele uriaş Runcul, un munte pleşuv, pe sub care se scurge râuleţul Boul, viind despre nord-vest printr-o parte de sat. / Pe coasta miazăziuală a Runcului, la o înălţime de vreo 20 de metri, se vede un tăpşan de mai multe fălci în lungiş şi de-o lăţime însemnată, deşi pravălatică. Tăpşanul acesta reprezintă o ţarină întreagă, în miniatură, cu tot felul de semănături, aparţinând la sesiunea parochială. În mijlocul acestei ţarini mici, în crierii munţilor, se rădică o căsuţă muntenească, care scuteşte, vara, pe oameni de arşiţa soarelui şi de sloate, iarna, de viscol şi ger. În coliba aceasta, petrecurăm, de câteva ori, de-mpreună cu prea onorabila familie a părintelui Dumitrovici… / Cătră răsărit, se hotăreşte Boul cu munţii Dealul lui Vasile şi Triful; despre amiazăzi, cu Măgura; despre sud-vest, cu munţii Paltinul şi Păuşa… / Poporenii comunei Rus-pe-Boul sunt, în majoritate, Huţani, însă toţi vorbesc şi româneşte, pe lângă idiomul lor cel slav. Ei stau în contact continuu cu comunele române Vatra-Moldoviţei, Frumosul, Vama, de-o parte, iar de altă parte cu Sadova, cu Câmpulungul şi altele”[8].

 

1890: În 1890, comuna Vatra Moldoviţei avea 1.300 locuitori, primar fiind Teodor Chiforeţ. Alexandru Constantinovici era învăţător, Teofilact Dimitrovici era paroh, iar Ioan Lupulenco – cantor bisericesc.

 

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vasile MAGHIOR, preot ajutătoriu în Ruşi-Moldoviţei”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Pinteleiu BOŞUTARIU, Vasile MALCINSCHI, Michail SEROTIUC, Teodor CHEFOREC, Gheorghe BOŞUTARIU, Miculaiu MALEŞU, Vasile HREHOREC, Michail DANCIUC, Maria BURSUC, Petru MELNECIUC, Simion DARIE, Vlasie COMORIŢAN, Leon BALABAŞCIUC, Alecsie DARIE, Michail MALEŞU, Elena MALEŞU şi Sofronie COMORIŢAN[9].

 

Moldoviţa, fresca „Asediul Constantinopolului” – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

1896: O listă de subscripţie pentru „rădicarea unui monument de peatră şi tipărirea scrierilor profesorului Ştefan Ştefureac”, din martie 1896, întocmită de „George MIHĂESCU, administrator parochial în Rus pe boul”, cuprinde următoarele nume de localnici: Vasile HIMIEC, Ioan BOICIUC, Ioan CIUVERCA, Michail LOBA, Costan ANECIU, Nicolai VEREHA, Ioan CIUVERCA, Dimitrie ENDOŞEC, Procopie ZURNIUC, Filip FERCAL, Ioana HIMIEC, Dimitrie LUPAŞ, Dimitrie GIUGOLEA, Luca GHICIU, George CIUVERCA, Ioan BRUSTUR, Arsenie VĂCĂREAN, Nicolai BODNARESCU, Itzig KRUMHOLTZ, Bernhardt METD, Moses GOLDZWEIG, Iosef NEMIENICKI, I. WEINBERGER, Iacob HECHT, M. NEUMAN, MATZURA, Iohann KOTZUR, Ana SPACZEK, Efroim SAND şi Iancu MIHĂESCU[10]. / O altă listă de colectă, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, întocmită, în octombrie 1896, de „George Mihaescu, esposit parochial în Ruşi pe Boul”, reţine următoarele nume de localnici: Iacob HECHT, Neculai BODNARESCU, Iosif KRZEMIENICKI, Isidor WEINBERGER, Salomon KLEIN, Bernhard METH, Iohann KOTZUR, MAZZURA, Herş BERGMANN, Iţic KRUMHOLZ, Moses GOLDENZWEIG, LONDONER, WAMSIEDEL, Leib FISCHBACH, Rubin FISCHBACH, HARTENSTEIN, H. BERGER, George I. FERCAL, Simion BUHALO, Simion COCERHAN, Ştefan CHINEC, Grigori HODENIUC, Teodor LOBA, Arsenie VACAREAN, Procopie IURNIUC, Ioan IURNIUC, Mihai COCERHAN, Luchian GHICIUC, Dumitru LUPAŞ, Filip FERCAL, George GHICIUC, Ioan DRUTCA, Dumitru HREHOREC, Ioan M. CIUVERCA, Dumitru EUDOŞEC, Dumitru SAUCIUC, Mihai FERCAL, Ioan SAUCIUC, Teodor ANICI, Atanas FERCAL, Maria Fercal, Ioan BODNARESCU şi Andrei MEDVEICIUC[11].

 

1898: Fundaţiunea „Vasile Cocârlă”. În unul din numerele din urmă ale acestei foi, am amintit şi noi, în rând cu toate foile noastre naţionale, de nobila donaţie, de 20.000 florini, ce a făcut-o preotul din Ruşi-Moldoviţa, acum protopresbiter Vasile Cocârlă, la Societatea „Şcoala română” din Suceava, pentru înfiinţarea, în timp, a unui internat, în care să se adăpostească şcolarii români de religie ortodoxă din Bucovina. Fapta generoasă, aplaudată de toată presa noastră, merită ca, deşi, la prima vedere, s-au părea de însemnătate mai mult locală, să ne ocupăm de ea ceva mai de aproape; căci este un ce foarte lăudabil, ba dovadă de cea mai cu­rată iubire, nu numai către fraţii săi cei mai de apropiere, ci către tot neamul său, ca cineva să se despartă de toată agonisita unei vieţi pline de osteneli şi să depună acea agonisită pe altarul naţiunii sale, ca din aceea să se dea pâine celor flămânzi şi să se îmbrace cei goi, şi să înveţe cei doritori de învăţătură. / Din biografia nobilului donator, precum o descrie compatriotul său, dl Vasile Bumbac, în „Gazeta Bucovinei”, însemnăm că preotul Vasile Cocârlă s-a născut, la 22 martie 1836, în comuna Costâna, partea Berindeşti (sat dispărut – n. n.), din părinţi ţărani, a învăţat şcoala elementară în sătul natal, apoi a continuata la Suceava, a terminat studiile gimnaziale în Cernăuţi, şi tot acolo şi cursul clerical, în toate clasele cu diligenţă rară, purtare bună, economie lăudabilă. Deose­bit talent arată tânărul student pentru muzica vocală şi instrumentală, pe care le cultiva cu bun succes. / La 1866, se căsători, la 1867 se hirotoni întru diacon şi presbiter şi se rândui preot la Costişa, apoi administrator parohial, şi, la 1870, paroh la Ruşi-Moldoviţa, unde, ca preot model, păstoreşte poporul până în prezent. La 1873, pierdu, prin moarte, pe soţia sa, iar la anul 1882, moartea îi răpi şi pe unica fiică, ce avea. Cât pentru fundaţiunea, de care ne ocupăm, satisfacem cu plăcere apelul ce îl face Comitetul „Şcolii ro­mâne” către toate foile noastre, de a publica procesul verbal al şedinţei ei respective, cu atât mai vârtos, căci fapta nobilă semnalează un nou îmbucurător progres în viaţa fraţilor noştri bucovineni, şi, ca atare, merită a fi inclusă în ana­lele istorice ale poporului nostru. Iată acel proces verbal: / „Nr. 11 ex 1893. / Proces verbal // din şedinţa comitetului „Şcoala română”, ţinută în 23 august (4 septembrie) 1893. // Prezenţi: Toţi membrii comitetului şi, ca oaspe, dl protoprezbiter Samuil Pietroschi. / Vicepreşedintele I, dl Constantin Cosovici, comunică următoarele:  / „Chemaţi fiind de protoprezbiterul, dl Vasile Cocârlă, ca să-l vizităm la Solca, unde se afla spre restaurarea sănătăţii sale, am plecat, Iuni, în 16/28 august 1893, dimpreună cu membrul co­mitetului, dl adjunct Epaminonda Voronca, prin Rădăuţi, unde ni s-a asociat dl adjunct Emilian Isopescu, la Solca, unde am fosta întâmpinaţi de către dl protoprezbiter Vasile Cocârlă. Nesimţindu-se Prea Cucernicia Sa în puteri, ne-a comunicat că, având toată încre­derea în comitetul Societăţii „Şcoala română”, vrea să predea întreaga sumă juruită acestei instituţiuni filantropice, în mâinile comitetului actual, drept ai cărei reprezentanţi ne-am înfăţişat noi. / Primind, deja, în două rânduri, suma de 2.000 florini, pe care am înmânat-o casierului Societăţii, d-lui Animpodist DaşchevicI, Prea Cucernicia Sa ne predă, în cărticele de ale casei parcimoniale din Cernăuţi (casa de economii – n. n.), sumă enormă pentru împrejurările noastre de azi, este menită se formeze baza pentru un internat, în care să afle adăpost studenţii ro­mâni care frecventează gimnaziul din Suceava, aflând aici cu, ba chiar şi fără plată cortel (cazare – n. n.), vict şi privegherea recerută. / Administrarea acestei sume o predă Venerabilitatea Sa co­mitetului Societăţii „Şcoala română” din Suceava, îşi rezervă, însă, numai cât dreptul uzufructului, pe timpul vieţii sale. / Pentru scopurile viitorului internat, ne împuterniceşte Pă­rintele Vasile Cocârlâ să finalizăm negocierile privitoare la cumpăra­rea tuturora realităţilor (terenurile şi construcţiile – n. n.), aşa numite ale lui Volcinschi, care se află, în prezent, în posesia dlui proprietar mare din Stroieşti, George cav. de Popovici, şi anume cu suma de 13.000 florini v. a. (florini vienezi – n. n.), să reparăm şi se adaptăm edificiile de pe acele realităţi şi să le închiriem, până ce se vor afla vrednici imitatori ai Prea Venerabilităţii Sale, care vor strânge un fond atât de mare, ca să poată înfiinţa un internat pe o bază solidă. / Predându-ne suma numită, faţa Prea Cucerniciei Sale s-a în­veselit şi, surâzând, ne-a comunicat: „Mi-e uşor la inimă, ca şi când mi-aş fi înzestrat copiii”. / Multe virtuţi eroice am văzut, am fost prezenţi când bravii noştri români şi-au vărsat sângele pentru ţară şi împărat; ca să se despartă, însă, cineva în viaţă de întreaga sa avere, depunând-o pe un altar sfânt, precum este acela al „Şcolii ro­mâne”, astfel de natură eroică nu am văzut încă. / Depunem această sumă în mâinile casierului Societăţii şi ru­găm comitetul de a lua act despre primirea sumei de 20.067 florini şi a o întrebuinţa conform îndegetărilor (indicaţiilor – n. n.) mărinimosului filantrop, care a urmat cuvintelor Mântuitorului: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi şi vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor, şi vei avea comoară în cer; şi vino şi urmează mie” (Matei, cap. 19, v. 21). / Profesorul, dl Vasile Bumbac, seniorul comitetului Societăţii „Şcoala română” şi prieten, din pruncie, al mărinimosului filantrop, face următoarea propunere: / Comitetul Societăţii „Şcoala română” primeşte, în administrare şi posesiune, suma depusă din partea Prea Venerabilului domn Vasile Cocârlă, promiţând şi obligându-se de a satisface tuturor dorinţelor exprimate din partea Prea Venerabilităţii Sale, cât şi ale acelora care se vor ivi în viitor. Societatea „Şcoala română” ia asupra-şi chivernisirea conştiincioasă a averii depuse în mâinile ei şi a o fructifica astfel încât să o poată întrebuinţa, în scurt timp, pentru acel scop, pentru care este menită. Internatul, care se va deschide la timpul său, va purta numele urzitorului, numele „Internatul protoprezbiterului Vasile Cocârlă”. Această propunere se primeşte unanim. / Spre a arăta atât consimţământul la toate dorinţele exprimate, iar mai ales spre a mulţămi generosului bărbat pentru încrederea ce o are în comitetul actual al Societăţii „Şcoala ro­mână”, cât şi spre a manifesta devoţiunea tuturor acelor tineri studenţi, care vor avea, la timpul lor, parte de instituţiunea Prea Venerabilităţii Sale, dl Vasile Bumbac propune, mai departe, ca membrii comitetului, încântaţi de atâtea impresiuni măreţe, sculându-se, să ureze mult preţuitului bărbat mulţi ani. Sub o emoţiune generală, se corespunde şi acestei propuneri. / Spre a demonstra, că românii pricep a fi mulţămitori, membrul comitetului, dl Simion Florea Marian, propune ca procesul verbal al acestei şedinţe, care cu greu va alia semenii, să se publice în „Gazeta Bucovinei”, din care îl vor reproduce toate gazetele care ne sunt binevoitoare. Fiind spiritele mişcate, se suspendă tratarea tuturor celor­lalte agende pentru şedinţa memorabilă din 23 august 1893. / Suceava, în 23 august (4 septembrie) 1893. / Dimitrie Costin m. p., Constantin Cosovici m. p., Dr. Vasile Tarnavschi m. p.,  Emanuil Ciuntuleac m. p., Gheorghe Buliga m. p., Vasile Bumbac m. p., Ştefan Stefureac m. p., Simion FIorea Marian m. p., Dr. Animpodist Daşchevici m. p., Lazăr Vicol m. p., Epaminonda Voronca m. p., Alexandru Paşcan m. p.”. / Cu drept cuvânt, „Gazeta Bucovinei” aduce, în Nr. 74 al anului curent, portretul generosului binefăcător, precum şi un însufleţit articol de fond întru preţuirea fundaţiei întemeiate de dânsul. Meritul l-a încununat Înalt Prea Sfinţitul mitropolit Silvestru Morariu, când a donat pe fiul său spiritual cu hirotonia de protoprezbiter. Din inima poporului nostru a vorbita toată presa română, aducând elogiile sale vrednicului bărbat, care, cu aşa „dragă inimă”, a depus toată avuţia sa pe altarul luminării iubitului său popor. / „Mi-e uşor la inimă, ca şi când mi-aş fi înzestrat copiii!”, a zis venerabilul preot, când a pus tot avutul său în mâinile comitetului „Şcolii române”. Fie ca generosul dăruitor să ajungă a vedea, cu ochii săi, fructele acestei „înzestrări a copiilor săi” şi ca exemplul cel luminos, ce ni l-a dat preotul Vasile de la Moldoviţa, în toate părţile locuite de poporul nostru să afle preţuitori şi imitatori! / Zaharia BOIU[12].

 

 

1898: „Căile ferate forestiere sunt, cu ecartament standard, pe traseele Rus-Moldoviţa – Varna, de 20 de kilometri, și Mezybrody – Berhomet, de 91 de kilometri, prima pentru transportul materialului de tăiere, provenind din pădurile fondul religios din Vatra Moldoviţei, iar cea de-a doua, pentru transportul lemnului de foc din pădurile ocolului Berhomet. Lungimea totală a căilor ferate din Bucovina este de aproximativ 470 de kilometri”[13].

 

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Pe 8 august 1901, într-o zi ploioasă, am condus, pe valea Moldovei, până la Vama, localitate care și-a luat numele de pe vremea când Câmpulungul era încă independent și taxa a fost ridicată aici (eroare: aici se afla vama mănăstirii Moldoviţa – n. n.). În Vama[14], împreună cu pastorul Lomicovschi, am avut ocazia să studiez dialectul locului și cel al Vetrei Moldoviţei[15]. După-amiază, am trecut de frumoasa așezare a ţipterilor din Eisenau”[16].

 

1903: Banca populară românească, în sistem Raiffeisen, din Vatra Moldoviţei, Ruşi pe Boul şi Ciumârna s-a înfiinţat în 1 martie 1903, sub preşedinţia parohului N. Bodnărescu. Ioan Lupulenco era vicepreşedinte, Teofil Dimitrovici – director, Dimitrie Maliş – vicedirector, iar Alecu Constantinovici – vistiernic.

 

1904: „O cale ferată cu linia îngustă duce, în sus, pe valea Moldoviţii (poporul zice şi Moldogiţa), ceea ce arată cât e de mult de când s-a primit cuvântul, pe când străinii scriu „Moldawitza” şi învăţaţii noştri nu ştiu, pe temeiul actelor slavone, care slavizează şi numele de locuri, decât de Moldaviţa. Această Moldovă mică se varsă, la Vama, în Moldova cea mare, şi Bucovina e faţă d ţara Moldovei, astăzi, un fel de ţară a Moldoviţii, care încă nu se poate revărsa unde s-ar cuveni după firea şi dreptatea lucrurilor. Ea nu e însă un râu de nimic, un râu de nimic, un pârâu de munte, ci, măcar în această parte din an, se înfăţişează ca un larg canal pentru apele strânse în cuprinsul culmilor. Timp de peste un ceas ea-şi va tremura undele în şopot lângă drumul nostru şi linia subţire a căii ferate. / Satele au pe această linie numiri mândre: Frumosul, Dragoşa. Ele sunt bine închegate, cu gospodării hotărâte prin legături de prăjini şi scânduri, cu case de lemn acoperite cu tencuială şi văruite curat în alb. Aşa ceva se mai vede însă şi auirea în părţile bune ale Bucovinei, unde înrâurirea coloniştilor străini a făcut să înainteze mult vechiul tip al casei moldoveneşti. / Mai puţin obişnuită e rara, măreaţa frumuseţă a femeilor, ce trec înfăşurate în cojoace, cu catrinţa prinsă înainte, picioarele înfăşurate în cioareci şi încălţate cu opinci şi ştergarul strâns în jurul capului. Faţa e desăvârşit ovală, nasul potrivit, drept, ochii mari supt sprâncene supţiri arcuite, părul bogat, castaniu-închis. Samănă cu Maica Domnului din vechile icoane şi privirea lor are limpeziciunea privirilor de ciute nevinovate. / Bărbaţii par însă, şi aici, jertfe ale traiului rău şi ale beţiei: toate cârciumile sunt pline în această zi de înfrânare, care e Vinerea Paştelor. De multe ori ei par stafiile voinicilor din vremile bune, ai căror urmaşi adevăraţi sunt. / Trec uneori şi Huţani cu şăpci roşii, cu pantaloni roşii, ca nişte husari împărăteşti… / Valea se lărgeşte într-un cerc de muncele. Acolo e sat nemţesc, cu nume aducător de noroc, Freudenthal. Bisericuţă albă, copii ascunşi în culcuşuri de brad, cari strigă „guten Tag”, scoţându-şi golaşele capete blonde, fete cuminţi, la lucru cu uşa deschisă şi ochii după drumeţi. Un falnic jandarm cu sabie, puşcă şi chivără de postav galben. / Sunt două Moldoviţe. Una era odată mănăstirea însăşi, cu robii şi oamenii ei de slujbă, aşezaţi în multe căsuţe-mprejurul ei; cealaltă, destul de departe-n sus, era Slobozia, locul de adăpostire al sătenilor chemaţi pe pământurile mănăstirii: veniră mai mulţi Ruşi şi firea lor rusească şi-au păstrat-o ei şi până astăzi. Deci ei se numesc încă Ruşii Moldoviţei”[17].

 

1906: Neglijarea monumentelor româneşti din Bucovina. Biserica Sfintei Treimi din Siret, prima capitală a Moldovei, este una din cele mai vechi şi remarcabile monumente ale neamului românesc. Clădită la anii 1353-1358, de voievodul Iancu Sas, întru a cărui amintire se numeşte încă şi astăzi o parte a străvechiului oraş „Sasca” şi de care sunt legate o mulţime de tradiţiuni poporale, era întrebuinţată numai de curtea domnitoare, de aceea se numea şi biserica domnească. Acest locaş sfânt – spune tradiţia – a fost îmbinat cu cetăţuia voievozilor printr-un pod de aramă. După multe tratări, în decurs de aproape un deceniu, s-a restaurat, înainte de şapte ani, clădirea, însă iconostasul, care posedă încă multe icoane preţioase, se află într-o stare de tot deplorabilă. Tratările pentru restaurarea iconostasului – deşi banii s-au preliminat deja – stagnează de mai mulţi ani, din cauza neglijenţei birocratice obişnuite la noi. Amintim încă faptul că şi vechile mănăstiri din ţară, precum biserica din Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului, care sunt zilnic vizitate de istoriografi şi artişti, se află într-o stare de tot neglijată. Fie-vă milă, domnilor deputaţi, de aceste monumente străvechi naţionale – martori încărunţiţi ai eroismului moldovenesc – şi urgentaţi grabnica lor restaurare la consistoriu, guvern şi parlament!”[18].

 

1907, aprilie 18: „La Câmpulung au fost trei candidaţi: Contele Bellegarde, prefectul judeţului, dr. Aurel cav. de Onciul, care reprezintă acest cerc în dieta bucovineană. şi consilierul de la Curtea de apel din Lemberg, Teodor Stefanelli, care a reprezentat odată, prin anii 1890, acest cerc în dietă. S-a ales, cu majoritate mare, contele Bellegarde, cu 4.653 voturi; Onciul a obţinut 2.755, iar Stefanelli, 1.014. În comuna Vatra Moldoviţei, Bellegarde a obţinut 252 voturi, Onciul – doar 11 voturi, iar Stefanelli – 23[19].

 

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[20], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la moldoviţencele Paraschiva a lui Ion NICHIFOR (29 ani în 1908), Eugenia CIOCAN (30 ani în 1908) şi Alexandra BUGA (din Dragoşa, 21 ani în 1913).

 

Intrarea în curtea Mănăstirii Moldoviţa

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Vatra Moldoviţei, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe râul Moldoviţa, la sud de Ruşii Moldoviţei. Suprafaţa: 35,05 kmp; po­pulaţia: 1.283 locuitori români, de religie gr. or. şi puţini ger­mani şi izraeliţi. Se compune din vatra sa­tului, care, împreună cu târla Şesul Mănăstirii, are 1.245 lo­cuitori şi din cătunele Dragoşa şi Gura Boului. Este străbătută de drumul districtual şi de linia ferată locală Vama – Ruşii Moldoviţei, la care este haltă. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu o clasă, şi o bi­serică parohială, cu hramul „Buna Vestire”, fostă mănăstire şi zidită, la anul 1531, de Petru Rareş. Înainte de zi­direa acestei mănăstiri, exista o alta, întemeiată de Alexandru cel Bun, la anul 1401, şi dărâmată în urma unor intem­perii. Se crede, însă, că şi mai înainte de acest an se afla aci o mănăstire. Are 2 case de economie, mori şi ferestee. La 1776, era în posesia mă­năstirii Moldoviţa. Pe teritoriul acestei co­mune s-a întemeiat colonia ger­mană Freudenthal. Tot aci a zidit antreprenorul minier Manz, la 1808, o uzină. Populaţia se ocupă cu prăsila de oi şi cu exploatarea de păduri”[21].

 

1917, august 6: „Comunicatul austriac se exprimă astfel: În punctul de joncţiune a celor trei frontiere (transilvană, română şi bucovineană – n. n.), am înlăturat inamicul din localităţile Broşteni şi Holdiţa. În Bucovina sudică, am progresat spre Vama şi Moldoviţa. Pe Suceava, ruşii se repliază spre Rădăuţi. La sud-est de Cernăuţi, suntem atenţi la frontiere”[22].

 

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Rezervistul George Balahura, Vatra Moldoviţei, Regimentul 22, rănit; Corporalul Toader Popescul, Vatra Moldoviţei, Regimentul 22, rănit”[23]; „Infanteristul Ilie Brustur, Ruşii Moldoviţei, Reg. 80, rănit”[24]; „Infanteristul Gavril Moroşan, Vatra Moldoviţei, Reg. 41, rănit”[25]; „Rezervistul Gavril Cenuşă, Vatra Moldoviţei, Regimentul 22, prizonier; Infanteristul Mihaiu Sestun, Ciumârna, Regimentul 22, prizonier”[26]; „Rezervistul Nicolae Chariuc, Rus-Moldoviţa, Regimentul 22, mort”[27]; „Infanteristul Dumitru Figanescul, Rus-Moldoviţa, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Nicolae Nimciuc, Ruşi Moldoviţa, Regimentul 22, rănit”[28]; „Infanteristul Nicolae Semcu, Moldoviţa, Regimentul 80, rănit”[29]; „La propunerea doamnei Rosa Petrinca, din Vatra Moldoviţei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Friţ Petrinca. Doamna Rosa Petrinca susţine că soţul ei a murit, în 19 februarie 1918, în Kriva”[30]; „Dimitrie a lui Ştefan Hojda, din Ciumârna, a participat la război şi a dispărut din anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Sofronia Hojda, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[31].

 

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 8 August 1919. privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru locuitorii germani din Freudental şi Vatra-Moldoviţei şi împrejurime” („Spar- und Darlehcnskassenverein für die deutschen Einwoh­ner in Freudenthal u. Watrarnoldawitza und Umge­bung“) următoarele schimburi: mem­brii în direcţiune Felix Relikowski, Ludwig Knoblauch şi Friedrich Hendel şterşi; directorul Johann Henriss, vice-directorul Otto Janiczek şi membrii în direcţiune Adolf Knoblauch, Gottfried Knoblauch, Josef Jezenak şi Josef Prokop, introduşi”[32].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Câmpu-Lung  făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Dumitru Maliş, agricultor, Vatra Moldoviţei”[33].

 

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[34] şi a proprietarilor lor: Fabricile din Falcău, jud. Rădăuţi, Putna, jud. Rădăuţi, şi Moldoviţa, jud. Câmpulung, proprietăţi ale Fondului Bisericesc Ortodox-Român din Bucovina, cu sediul în Cernăuţi; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea Întreprinderii Luculescu, cu sediul în Bucureşti; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, în exploatarea Întreprinderii Dinescu, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea dlui Traian Gligă, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, exploatarea dlui Tins Anipodist, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung”

 

1924: Vindecări la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Reproducem din carte a preotului luminat Constanti Morariu, din Suceava, decedat în zilele trecute, câteva bucăţi frumoase şi edificatoare şi sfătuim pe cititorii noştri să-şi împodobească sufletul cu ele… / O femeie din Vatra Moldoviţei. Bucuros aş fi scris, mai pe larg, despre femeia aceasta şi soţul ei, dar părintele Teofilact Dimitrovici, parohul din Vatra Moldoviţei, m-a înştiinţat că ei nu mai sunt în viaţă. Dau, dar, aici, numai istorisirea părintelui Sidorovici: Cam înainte cu 6 ani, o femeie căsătorită, din Vatra Moldoviţei, de statură mică, a venit, împreună cu soţul ei, la Sfântul Ioan. Femeia era legată cu poştoroance şi aşa de îndrăcită, încât soţul ei şi încă doi oameni abia o puteau înfrâna şi, după sfântul maslu, ea aşa şi-a încleştat mâna în barba ieromonahului Eusebie Popovici, încât cei de faţă abia i-au descleştat-o, cu mult păr într-însa. După sfântul maslu, nu i s-a fă­cut bine, deodată, şi soţul a luat-o acasă, zicând, înaintea preoţilor, că nu vrea s-o ştie în veci şi prăpădească-se prin pustiu şi păduri. Aceasta s-a întâmplat într-o marţi. / În duminica următoare, aceeaşi femeie, tot cu saţul ei, a venit iarăşi la Sfânt, dar, acum, teafără şi sănătoasă. Părintele Sidorovici a zărit-o frumos şi curat îmbrăcată, pe când cădea la sfânta liturghie, şi n-a voit să creadă ochilor săi, că aşa ceva se poate întâmpla, în decurs de 5 zile. A întrebat-o, deci, ori de-i ea aceea care, înainte cu 5 zile, a fost bolnavă, şi femeia a răspuns: „Da, şi acum-s sănătoasă deplin!”. Spre mai bună încredinţare, părintele Sidorovici, văzându-l, lângă Sfânt, şi pe soţul acelei femei, care era un bărbat de statură foarte mare, l-a întrebat şi pe dânsul, şi el a adeverit că aceea este soţia sa, vindecată de cumplita boală şi, acum, se bucură”[35].

 

1942: 1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Zichil Horia, seria 1938, media 7.30, numit în comuna Valea Stânei, Vatra Moldoviţei, postul II, jud. Câmpulung”[36].

 

1942: 1942: „Se anulează, pe data de 18 Martie 1941 (retroactiv – n. n.), următoarele cărţi de lucrător şi de meşter, precum şi adeverinţele meseriaţilor evrei: Cartea de meșter măcelar nr. 229 a dlui Stier Strul Menasche din Moldoviţa; Cartea de meșter măcelar nr. 1.101 a dlui Hasenfrat Moritz din Vatra Moldovița; Cartea de meșter măcelar nr. 228 a dlui Minzer Berl Winter din Moldovița”[37].

 

1942: Având în vedere dispoziţiunile art. 55 din legea pentru reorganizarea Centrului Naţional de Românizare Nr. 175, publicată în Monitorul Oficial Nr. 56 din 6 Martie 1942”, se aprobă „ratificarea angajării de personal temporar pentru administrarea, paza conservarea acestor bunuri (păduri, fabrici de cherestea, exploatări, materiale lemnoase etc.), personal numit şi angajat din Noemvrie 1940 şi până la 5 Martie 1942 inclusiv”[38]: Constantin Dariciuc, paznic, bunul expropriat fabrica Jacob Schnap, com. Moldoviţa, jud. Câmpulung, salariul lunar lei 2.000; Lesnic Nicolae, paznic, bunul expropriat fabrica Rafael Sand, com. Moldoviţa, jud. Câmpulung, salariul lunar lei 2.400; Broască Ioan, paznic, bunul expropriat fabrica Rarăul, com. Moldoviţa, jud. Câmpulung, salariul lunar lei 2.400; Prindei Ioan, paznic, bunul expropriat fabrica I. Schnap, com. Moldoviţa, jud. Câmpulung, salarial lunar lei 2.000”.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[39], următorii învăţători şi învăţătoare: Cotlarciuc Artemiza, comuna Argel, jud. Câmpulung, media 7,50; Niţchi Ioan, comuna Ciumârna, jud. Câmpulung, media 7,00; Ciubotarencu Cordelia, comuna Valea Stâncii, Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, media 7,00”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[40], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Popescu Virginia, de la Fundul Moldovei I, la Moldoviţa, Demacusa; Salahor Varvara, de la Vatra Moldoviţei, la Moldoviţa-Reşca; Corlăţan Eulogia, de la Moldoviţa-Demacusa, la Ostra; Gârneaţă Rozalia, de la Moldoviţa, la Stulpicani”.

 

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[41], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Domeniile Bucovina”, cu sediul în Moldoviţa; „Gliga Traian”, cu sediul în Vatra Moldoviţei; Kraft „Rarăul”, cu sediul în Moldoviţa; „Moldova Forestieră”, cu sediul în Moldoviţa; „Wildman Fischler & Co”, cu sediul în Vatra Moldoviţei; „Weissbroth şi Roll”, cu sediul în Vatra Moldoviţei”.

 

1949: Sunt numiţi directori de şcoli, în Învăţământul elementar, ciclul I[42]: Dan Gheorghe, director la Şcoala elementară Vatra Moldoviţei; Lupu Ioan, director la Şcoala elementară Vatra Moldoviţei , Valea Stânei; Oţet Toader, director la Şcoala elementară Vatra Moldoviţei, Ciumârna”, iar în Învăţământul elemenlar, ciclul II: Căpăţână Andrei, director la Şcoala elementară Moldoviţa”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 255

[2] Ellrichshausen către Hadik, Lemberg, 29 iulie 1774. Ibidem. Supliment XXV.

[3] Ellrichshausen către Hadik, Lemberg, 29 iulie 1774. Ibidem. Supliment XXV.

[4] Polek, Dr. J., Topographische Beschreibung der Bukowina mit militärischen Anmerkungen von Major Friedrich von Mieg, în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museum, Fünter Jahrgang, Czernowitz 1897, pp. 3-

[5] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 55, 1876 p. 63, 1907 p. 69, 70

[8]  VASILE BUMBAC, Schiţe de excursiuni feriale. Anul 1889, în „Revista Politică”, Anul V, nr. 16 / 15 august 1890, pp. 7, 8

[9] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 29/1891, p. 6

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 28/1896, p. 4

[11] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 93/1896, p. 1

[12] Transilvania, Anul XXIV, Nr. 12, 15 decembrie 1893

[13] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[14] În Vama, a cântat Catrina a lui Costa Faraon (60 ani)-

[15] La Vatra Moldoviţei, a cântat Parasca Leţche (13 ani).

[16] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[17] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 61, 62

[18] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5

[19] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[20] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 235

[22] L’Ouest Éclair, 7 august 1917

[23] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[24] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[25] Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1916, p. 2

[26] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[27] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[28] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[29] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[30] Monitorul Bucovinei, Fascicula 21, Cernăuţi în 19 Aprilie nou 1919, pp. 6. 7

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, Cernăuţi 21 aprilie nou 1921, pp. 171-173

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, Cernăuţi 30 septembrie nou 1919, p. 6

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[34] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1942, pp. 4872-4874

[35] Biserica şi Şcoala, Anul XLVIII, Nr. 31, duminică 28 iulie / 10 august 1924

[36] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[37] Monitorul Oficial, Nr. 178, 3 august 1942, pp. 6525-6534

[38] Monotorul Oficial, Nr. 154, 6 iulie 1942, pp. 5488 şi următoarele

[39] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[40] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[41] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

[42] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846