Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Văşcăuţi pe Siret

Fetiţa cu cofa – tablou de Eugen Maximovici (1857-1926)

VĂŞCĂUŢI PE SIRET. Atestaţi documentar în 15 iunie 1431, când Alexandru cel Bun întărea satul „Vascăuţi, amândouă cuturile, pe care i l-a dat Bogdan înaintea noastră”, lui Cupcici vornic.

1650: Văşcăuţii pe Siret aparţineau parţial, în 5 august 1650, Aniţei Murguleţ, care moştenea, de la tatăl ei, Ştefan, „a patra parte din satul Vaşcăuţii cu vecini, curţi, eleşteu”.

1652:În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… a patra parte din Vascăuţi, ţinutul Suceava”.

1714: În 5 august 1714, a patra parte din satul Văşcăuţi pe Siret era dăruită, de Catrina, văduva lui Solomon Costache, patriarhului Hrisant al Ierusalimului, iar patriarhul dădu acea moşie în administrare mănăstirii Barnovschi din Iaşi.

1719: Mănăstirea Barnovschi cumpără, în 20 iulie 1719, cu 38 lei bătuţi, şi părţile de sat ale nepoatelor lui Gligorie Şeptilici, Vasilca şi Caliţa.

1721: În 12 ianuarie 1721, popa Gavril, fratele lui Ion Popovici, dovedea la Divanul Domnesc, în dauna lui Iordachi Cantacuzino, că un sfert din satul Văşcăuţi îi aparţinea lui.

1724: Iordache Cantacuzino dăruia, în 8 august 1724, mănăstirii Barnovschi „partea mea de ocină din satul Văşcăuţi”, dar, în 29 septembrie 1724, Iordachi Cantacuzino primeşte în dar un sfert de sat de la bunicii lui din partea mamei, Velicico Caţiţchi şi jupâneasa Safta.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Văşcăuţi, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „9 – toată suma caselor”, însemnând 1 marchitan, 1 turc botezat şi 7 birnici.

1774: În 1774, satul Văşcăuţi pe Siret avea doar 6 familii, 2 familii de mazili şi 4 familii de iobagi, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 58.

1781: „Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1781, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”[2].

1782: În 8 aprilie 1782, vechilul Ion Mitescul căpitan, declară, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, că vornicul Nicolae Roset stăpâneşte satul Vaşcăuţi pe Siret.

1796: În 25 ianuarie 1796, Petrache Teliman vindea lui „Ion Preda nobăl de Muşeniţa… partea me de moşie în Vascăuţi, care parte cuprinde 30 stânjeni din a 16 parte din tot satul Vascăuţi, parte din gios”. / Conform unui izvod de moşii, din 20 iulie 1796, Ilinca Dociul, fata lui Ursul Murguleţ stăpânea a patra parte din Vascăuţi, care o cumpărase, în 3 iulie 1795, de la Alexandru Tăutul.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

1890: În 1890, satul Văşcăuţi pe Siret avea 760 locuitori, paroh fiind Ioan Doroftei, iar cantor bisericesc – Mihail Cucera.

1903: În 1903, avea să deschidă la Văşcăuţi o şcoală cu o clasă[4].

1907: Biserica Adormirii Maicii Domnului din Văşcăuţi pe Siret era slujită, în 1907, de parohul Lazar GRIGOROVICI, născut în 1861, preot din 1890, paroh din 1905, cantor fiind, din 1902, George BĂNCESCUL, născut în 1873. Patron al bisericii din Văşcăuţi era evreul Emanuil BAUMANN.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Văşcăuţi pe Siret, comună rurală, districtul Siret, aşezata aproape de malul drept al Siretului, în vecinătatea localităţilor Siret, Sf. Onufrei, Bănceşti şi Muşeniţa. Suprafaţa: 8,69 kmp; populaţia: 752 locuitori ruteni, de religie gr. or., în majoritate, şi ceva rom. cat. Se compune: 1). din satul de reşedinţă, care, împreună cu târla Volcineţca, numără 556 locuitori; şi 2). din cătunul Perzilovca. Este străbătută de drumul districtual Siret-Cerepcăuţi; prin drumuri de ţară comunică cu localităţile sus menţionate şi cu drumul districtual Siret – Fântâna Albă, ce trece prin ele. Are o şcoală populară, cu o clasă; o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; o casă de economie. Această comună este menţionată, pentru prima dată, într-un hrisov din 15 Martie 1666, prin care Solomon Bârlădeanu o cumpără de la familia marelui vornic Şeptelici. La 1776, aparţinea o jumătate mănăstirii Barnovschi, iar cealaltă jumătate mazilului Gheorghe Perjul. La 1784, a fost unită cu Slobozia Perjului, Muşeniţa şi Bănceşti; la 1780, numai cu Slobozia Perjului. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 467 hectare pământ arabil, 40 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 43 hectare imaşuri, 43 hectare păduri. Se găsesc 47 cai, 234 vite cornute, 187 oi, 303 porci. Văşcăuţi pe Siret, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 7,81 kmp; populaţia: 79 locuitori ruteni gr. or. şi gr. cat., precum şi puţini izraeliţi. Cuprinde, pe lângă moşia Văşcăuţi propriu-zisă, şi târla Odaia”[5].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a făcut-o „Infanteristul Nicolae Bureţ, Văşcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[6].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[7], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Băncescu Silvia, de la Straja fete, la Vaşcăuţi. Turleanu Petru, de la Vaşcăuţi, la Negostina”.