Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Stăneşti pe Ceremuş
STĂNEŞTI PE CEREMUŞ. Satul Stăneşti pe Ceremuş, din care se vor desprinde, peste timp, Stăneştii de Sus şi Stăneştii de Jos, proprietate iniţială a răzeşilor din Jadova, este atestat documentar în 9 aprilie 1596, când, în faţa Divanului Domnesc al lui Ieremie Movilă, răzeşii jadovani Costin ot Jadova, Gligorie Tabără, Ştefan şi Andrei Vala, Nichita Scripca şi popa Toma permiteau lui Vasile diac din Stăneşti să ia apă din pârâul Brusniţii.
1612: În 1 mai 1612, Coste Jadovanul vindea lui Grama, starostele de Cernăuţi, pentru 30 de taleri, partea sa din Stăneşti şi pe „vecinul Ion, cu feciorii săi”. Acelaşi Grama va cumpăra, în 20 aprilie 1617, cu 50 taleri, şi partea de moşie din Stăneşti a Ilincăi Iloae şi a feciorului ei, Nicolae, moştenită de la Borodcoaie.
1619: În 17 septembrie 1619, feciorul lui Grama, Vasile Grama, şi copiii lui, Isac diac, Gavril, Toader, Gaftona, Godronia şi Tudora, obţin uric de la Gaşpar Graţiani pentru moşia lor din Stăneşti, sporită, în 1641, şi cu moşia lui Onaca Ropceanul, moştenită după Nastasia şi Gligorie Ropceanul şi vândută, lui Vasile Grama de Călineşti.
1725: În 29 august 1725, descendentul din diacul Isar Grama, Ursachi Isar, cumpără şi părţile de moşie ale lui Grigore Băţul din Stăneşti.
1746: În 5 octombrie 1746, pentru că vecinii din Stăneşti nu plătiseră dijma pe patru ani, mazilii Ursachi Isar, Sandul Brânzanul, Toader Goian şi Nicolai Licperdu rugau pe Ioan Nicolae Mavrocordat Vodă să poruncească plata dijmelor. În 30 octombrie 1746, Vlădeştii, Goieneştii şi Ursache Isar cer stâlpirea părţilor din satul şi moşia Stăneşti pe care le deţin.
1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Stăneşti, moşie răzeşească, „104 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Iftimii şi Ignat, 2 dascăli, Nicolai şi Grigoraş, 2 palamari, COSTIUC şi Alecsa, 3 mazili, Ion GOIAN, Vasili COCE şi Ioniţă COSTRĂŞ, 8 şleahtici, Ion CIORNOHUZ, Giorgii ISAR ruptaş, Vasili GRÂU ruptaş, Ion VERIHA şliahte, Vasili VERIHA şliahte, Mirin PANĂ tij (la fel, şliahte), Toader FISTICA şi Andrieş CERCAZ orb de amândoi ochii, 6 volintiri, Ostafi sorocian, Ştefan ciobotar, Ştefan MĂLAICO, Coste MĂLAICO, Nicolai BEŢÂCU şi Ion VAVITCA, 8 umblători (agenţi fiscali), Sandul CÂRSTE, Ştefan HUŢUL, Ion HUŢUL, Gligori HUŢUL, Mihai HUŢUL, Ion RĂZMERIŢĂ, Giorgie FISTICA şi Andrei MÂŢUL, 8 văduve, Irina, Odochie, Părasca, Aniţa, Odochia, Marinka, Odochia şi Antimia văduva mazilului, 6 jidovi, Aiziku, Iosif, Mihel, Iuduka, Strul şi Zeilik, 17 argaţi şi 41 birnici. Ion GOIAN avea 2 argaţi, pe Vasili Geba şi pe fiul lui, Ion; Vasili COCE avea un argat, pe Pintelei; diaconul Nicolai avea 8 argaţi, pe Vasili COPILIUC, pe Vasili scripcar, pe Dumitru FRENIUC, pe Ichim rus, pe Iacob BIZĂRAIUL, pe Matei MAZUR, pe Fedor MAŢAPURIAC şi pe Iacob MAŢIGA; Vasili GRÂU avea 2 argaţi, pe Vasili rus şi pe Fedor rus, iar Ion COSTRĂŞ avea 4 argaţi, pe Nicolai, Iacob sin Andrei, Cozma şi Petrea ungurian. / Birnicii satului Stăneşti pe Ceremuş erau: Vasilii vornic, Vasilii MĂRIUŢAN, Ilaşco SOPCO, Toader MANOLICI, Toader ZOLOR, Toma brat ego, Andronic HUNCA, Nechita HUNCA, Necolai brat ego, Ion FLORIA, Grigori FLORIA, Ion brat ego, Mihail DANOLICI, Toader DANOLICI, Gligoraş DANOLICI, Nechifor DANOLICI, Ivan KOZMENKA, Pavel ŢARIC, Nicolai DANOLICI, Andronic TUNI, Gavril HUŢUL, Tănasă rus, Giorgie săcrier, Iacob IASUC, Ştefan MALAICO, Vasili SOPCO, Giorgie MIRONIUC, Nicolai MIRONIUC, Vasili STEPANIUK, Pricop BOIKO, Grigoraş SAMOIL, Gligori CIMPOEŞ, Gavril STEPANIUK, Ştefan SAPCO, Vasili BILAVA, Toma FLORIOC, Vasili sin ION, Vasili MOŞCAR, Ion DANOLICI, Ion SAMOIL şi Dumitru TUNI.
1775: În 1775, Stăneştii pe Ceremuş aveau 6 mazili, 8 răzeşi, 2 popi, 61 ţărani şi 5 umblători (strângători de biruri).
1782: Între anii 1782-1787, câteva familii de agricultori şi meşteşugari germani, proveniţi din Franconia şi din Bavaria, s-au stabilit la Stăneştii de Jos.
1794: În 14 iunie 1794, copiii lui Constantin Ianăş căpitan, împart între ei părţi de moşie din Stăneşti şi din Jadova.
1803: În 6 septembrie 1803, Vasile Grecu şi jupâneasa Anica (născută Goian) lasă fetei lor, Ilica, jupâneasa lui Stanislav, moşia Goianeştilor din Stăneşti.
1808: Biserica Sfântului Nicolai din Stăneştii de Jos, fusese construită, în 1808, de Ienachi ISTRATUŢĂ. În 1843, biserica din Stăneştii de Sus, cu 931 enoriaşi, era patronată de Ştefan de VASILCO, paroh fiind Mihail TOMOVICI, iar biserica din Stăneştii de Jos, cu 1.392 enoriaşi, patronată de acelaşi Ştefan de Vasilco, era slujită de parohul Theodor CHIBICI. În 1876, patronul celor două biserici era Constantin de VASILCO, cea din Stăneştii de Sus, cu 899 enoriaşi, fiind slujită de parohul Ilarion GRAMATOVICI, iar cea din Stăneştii de Jos, cu 1.510 enoriaşi, avându-l paroh pe Vasilie TARNAVSCHI. În 1907, patronul celor două biserici era Marie EDER, la Stăneştii de Sus fiind paroh doctorul în teologie Cassian BOHATEREŢ, născut în 1868, preot din 1897, paroh din 1901, iar cantor, din 1900, George FRAZIAN (Frăţian), născut în 1864, iar la Stăneştii de Jos, paroh era Iosif OROBKO, născut în 1833, preot din 1859, paroh din 1863, iar cantor, din 1893, Theodor HLIBKA, născut în 1836.
1835: Biserica Sfântului Nicolai din Stăneştii de Sus fusese construită, în 1835, de Ştefan de VASILCO, sfinţită în 1848 şi dotată cu un nou iconostas în 1877.
1850: În jurul anului 1850, în târguşorul Stăneştii de Jos, în care se stabiliseră şi multe familii evreieşti, David Melzer was a soap and candle manufacxturer. David Melzer deschisese o făbricuţă de săpun şi de lumânări, Meschulen Bleiweiss şi fiii lui – o făbricuţă de sodă, Leiser Hubner – o presă de ulei, David Suessmann – un atelier rudimentar de produs grinzi. Also a doctor by the name of Dr. Peller and a military barber, Jerichim Plutzer whose wife Seide was a midwife lived in the town.Orăşelul avea şi uOooOrăşelul avea şi un medic, Dr. Peller, un frizer militar, Jerichim Plutzer, şi o moaşă, Seide Plutzer, nevasta frizerului. Distileriile de alcool şi morile fuseseră arendate lui Mechel Leb Osterer şi lui Binem Schapira.
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[2].
1872: Din 1872, funcţiona la Stăneştii de Jos o şcoală cu 4 clase, iar din 1885, o alta, tot cu 4 clase, în Stăneştii de Sus, în 1897 urmând să fie deschisă, în Wiwoz, o şcoală cu o clasă[3].
1889: Volumul 15, nota 36, paginile 54 și 55 (Raportul, în continuare). De conservatorul C. A. Romstorfer. „Alte amănunte au fost aduse de domnul dr. A. Hammer, rudă a pădurarului localităţii, T. von Zyczynski, pentru o posibilă cointeresare a Muzeului de Istorie, căruia intenţionează să-i predea următoarele descoperiri: Vârful de lance, cu lungimea totală de 27 cm (vârful efectiv, de 8 cm lungime, 27 mm lățime, cu un ax, în partea inferioară, cu o adâncime de 3 cm lățime, pentru atașare, și unul de fixare pe bara de lance, precum şi o ureche forjată, cu tija pătrată, dezvăluie o lucrare destul de rudimentară, mâncată de rugină, în unele locuri, şi găsită, în urmă cu vreo 15 ani, pe dealul Horodişte (la Stăneşti, pe Ceremuş, unde există rămăşiţele unei tabere abandonate, scoase la iveală de prăbușirile de teren, care s-au format după o inundaţie, cu o adâncime de aproape 3 m“[4].
1890: În 1890, Stăneştii de Jos aveau 3.000 locuitori, primar fiind Franz Hexel, iar învăţători – Ioan Buczkowski şi Victor Bayer. Paroh era Iosif Obroco. Stăneştii de Sus aveau 1.600 locuitori, primar fiind Mihail Constantiniuc. Paroh era Ioan cavaler de Bejan, iar învăţător – Alexandru Cuparenco.
1902: Însoţirea raiffeisiană din Stăneştii de Sus, Stăneştii de Jos şi Poieni s-a înfiinţat în 1902, sub direcţiunea lui Ioan Gribovici, din comitetul de conducere făcând parte Petru Posteucă şi vistiernicul C. Clain.
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Stăneşti, ocol judecătoresc, cuprinde, pe lângă târgul Stăneşti de Jos, unde e judecătoria, încă 10 comune rurale şi 8 administraţii de moşii independente, care reprezintă, la un loc, un total de populaţiune de peste 20.000 de suflete, element mai mult rutean. Stăneşti de Jos pe Ceremuş, târg, districtul Storojineţ, aşezat pe pârâul Brusniţa, afluent al Prutului. Suprafaţa: 8,26 kmp; populaţia: 2.996 locuitori, dintre care mai mult de jumătate ruteni gr. or., restul izraeliţi şi puţini români. Printr-o şosea comunală, este legat de drumul districtual Zeleneu-Jadova; este sediul unei judecătorii de ocol şi al unei percepţii; are un oficiu telegrafo-poştal, o şcoală populară, cu 4 clase (deci, 120 şcolari – n. n.), una particulară, cu 4 clase, şi una particulară cu o singură clasă; o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. La 1776, forma o singură comună cu Stăneştii de Sus pe Ceremuş şi era proprietatea mazilului Ioan Goian. Împrejurul comunei se găsesc pretutindeni gropi foarte mari, aşa-numiţii „Tumuli”, care învederează că aci a fost o veche întăritură (colonie). Populaţia se ocupă cu negoţul, precum şi cu agricultura şi creşterea vitelor. Posedă 1.181 hectare pământ arabil, 95 hectare fânaţuri, 21 hectare grădini, 119 hectare imaşuri, 64 hectare păduri. Se găsesc 114 cai, 756 vite cornute, 14 oi, 330 porci, 94 stupi. Stăneşti de Sus pe Ceremuş, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe malurile pârâului Bruzenca, afluent al pârâului Bruşniţa. Suprafaţa: 17,19 kmp; populaţia: 1.524 locuitori, majoritatea ruteni de religie gr. or. Este legată, prin o şosea comunală, de drumul districtual Zeleneu-Jadova,ce trece prin apropiere; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, ce ţine sub dependenţa sa biserica filială din cătunul Poliana. La 1776, forma o singură comună cu Stăneştii de Jos pe Ceremuş şi era proprietatea mazilului Ioan Goian. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.137 hectare pământ arabil, 23 hectare fânaţuri, 343 hectare imaşuri, 1.880 hectare păduri. Se găsesc 118 cai, 534 vite cornute, 51 de oi, 320 porci, 85 stupi. Stăneşti pe Ceremuş, moşie cu administraţie specială, districtul Storojineţului. Suprafaţa: 29,82 kmp; populaţia: 294 locuitorii germani, ruteni, izraeliţi ş. a.; religiile greco-orientală, greco-catolică, romano-catolică şi mozaică. La 1776, era proprietatea mazilului Ioan Goian”[5].
1911: „Mai mulţi mazili şi răzeşi din Stăneştii de Sus şi împrejurime îşi exprimă regretele lor că dl notar c. r. Dimitrie Popovici îi părăseşte, în luna ianuarie, trecând, în aceeaşi calitate, la Zastavna. Dl Popovici le-a fost răzeşilor un prieten devotat şi un mare sprijinitor. Şi nouă ne pare rău că dl Popovici părăseşte orăşelul Stăneşti pe Ceremuş, dar ştiind că a fost dorinţa sa proprie ca să fie transferat la Zastavna, ne împlinim o datorie plăcută, felicitându-l pe dl Popovici la noul post şi mulţămindu-i, în numele răzeşilor, pentru jertfele ce le-a adus în folosul răzeşimii. Suntem convinşi că dl Popovici ne-a face servicii bune şi în Zastavna. Domnii notari D. Popovici şi V. cav. de Tudan sunt unicii notari români care au fost conştienţi de chemarea lor, în părţile rutene locuite de răzeşi”[6].
1914-1918: „Mihail a lui Georgi Chodan, născut la 4 noiembrie 1879, în Stăneştii de Jos pe Ceremuş, ar fi murit cam la 15 august 1915, în Santa Lucia, Italia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eudochia a lui Mihail Chodan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].
1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[8]: La judecătoria Stăneşti: Markiewicz Valerian, judecător de district cu rangul VIII; Danczul Vladimir, judecător cu rangul IX; Hahon Ioan, judecător la judecătoria Stăneşti, pretor cu rangul VIII – mutat la Sadagura; Flocea Ilie, judecător la judecătoria Solca, pretor cu rangul VIII; Halip Eugenie, pretor la judecătoria Stăneşti, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII – mutat la Vijniţa”.
1919: Comisiunea agrară de ocol Stăneşti: Preşedinte: Ilie Flocea, pretor şi şef al ocolului judecătoresc, Stăneşti. / Locţiitor: Vladimir Danciul, judecător, Stăneşti. / Reprezentant al Administraţiei: Gheorghe Michitovici, prefect, Văşcăuţi. / Locţiitor: Teofil Baloşescul, perceptor, Stăneşti. / Reprezentant al Băncii regionale: Nicolai Tudan, agricultor, Costeşti. / Locţiitor: Ilarion Carbuliţchi, agricultor, Stăneştii de Sus. / Expert agricol: Glicherion Nosievici, referent agricol, Văşcăuţi. / Locţiitor: N. Nicorovici, agricultor, Stăneştii de Jos. / Reprezentant al proprietarilor expropriaţi: Dionis Samson, proprietar mare, Stăneşti. / Locţiitor: Alexandru Flondor, proprietar mare, Hliniţa. / Inginer hotarnic: Otto Deutch, inginer hotarnic de stat, Stăneşti. / Locţiitor: Iosef Müller, inginer civil, Cernăuţi. / Reprezentanţi ai ţăranilor: Nasarie Baloşescul, agricultor, Voloca; N. Sirota, agricultor, Bărbeşti. / Locţiitori: Vasile Dumici, agricultor, Voloca pe Ceremuş; Alexandru Crăciunescu, agricultor, Stăneşti[9].
1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Calmuţchi Alfred cav. de, notar public, Stăneşti pe Ceremuş (Băiaşeşti)”[10].
1922; „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Gavril Bujdeiu la Stăneşti de jos pe Ceremuş”[11].
1926: În august 1926, Regina Maria a României, care vizitase Stăneştii în toamna anului 1924, a trimis comunei Stăneştii de Sus patru fotografii cu autograf. În fotografii, Regina apărea îmbrăcată în costumul popular bucovinean, lucrat „de către doamna Minodora Tofan şi SS Părintele Antonie Tofan din Stăneştii de Sus”[12].
1941: În 27 iunie 1941, populaţia ucraineană din Stăneştii de Jos s-a adunat în biserică, pentru a hotărî condamnarea evreilor. În 28 iulie, 65 de evrei au fost împărţiţi în două grupe şi ucişi cu topoare şi alte unelte. Prima victimă a fost Wagner, apoi, printre ceilalţi, şi rabinul Friedlaender, şi cei doi fii ai lui. După intervenţia Jandarmeriei Române, aflate sub ordinele lui Constantin Hrehorciuc, din Suceviţa, viitor Erou al Umanităţii, ceilalţi evrei din târguşor au fost salvaţi de la cumplitul linşaj, dar, din păcate, supravieţuitorii au fost duşi în lagărele din Transnistria, unde au murit 172 evrei din Stăneştii de Jos.
1942: Colaboraţionişti ai sovieticilor, care, pe timpul ocupaţiei sovietice, au desfăşurat o amplă prigoană împotriva românilor au fost: Hunca Nicolae, din com. Stăneştii de Sus, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, fiind ajutat de primar, a participat la toate adungrile publice, unde a luat cuvântul, spunând că Bucovina va rămâne veşnic sub stapânirea rusească”[13] şi Pentelei Puiu a lui Procop, din com. Stăneştii de Jos, jud. Storojineţ, „a primit cu bucurie trupele ruseşti, în iunie 1940, şi tot atunci s-a exprimat în public că steagul român nu va mai flutura în comuna sa, iar după această dată, ca funcţionar al regimului sovietic, s-a purtat rău cu populaţiunea care nu se supunea ordinelor lui, făcând, în acelaşi timp, intensă propagandă pentru înscrierea locuitorilor în colhoz”[14].
1942: 1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Bucur Mircea, seria 1936, media 7,50, numit în com. Stăneştii de Jos pe Ceremuş, jud. Storojineţ”[15].
1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[16]: Scalat Despina, comuna Stăneştii de Sus, media 8,12”.
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 447
[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 21, 1876 p. 93, 1907 p. 79
[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71
[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 202, 203
[6] Gazeta Mazililor şiRăzeşilor Bucovineni, No. 4, Anul I, 7 ianuarie nou 1911, p. 16
[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49
[8] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4
[9] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66
[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41
[12] CALENDARUL Glasul Bucovinei, Cernăuţi 1927, p. 145
[13] Monitorul Oficial, nr. 132 din 10 iunie 1942, p. 4854
[14] Monitorul Oficial, nr. 162 din 15 iulie 1942, pp. 5864-5867
[15] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele
[16] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.