Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Rarancea

Bataillonskommando des Honved-Inf-Rgts. Nr.30 in Rarancze-1916

RARANCEA. Pământul sfânt al Rarancei este un imens mausoleu, care adăposteşti sfielnic şi pios români, ucraineni, poloni, ruşi, evrei, germani, turci, tătari şi alţi oameni pe care interesele pripăşiţilor mondiali ai istoriei i-au mânat într-acolo, unde le era ursit necunoscutul şi veşnic tainicul mormânt. La Rarancea, fiecare fir de iarbă e o lumânare aprinsă de bunul Dumnezeu pentru a veghea ţărâna trupurilor din care sufletele au fost smulse de ghiulele, de gloanţe, de săbii şi săgeţi, de mereu implacabila cruzime şi spaimă a fiinţei umane. Rarancea, câmp roditor din megieşia Cernăuţilor, ocrotit prin veacuri de o necuprinsă pădure, şi-a făcut târziu semnalată prezenţa în istorie.

1775: În 10 ianuarie 1757, Constantin Cehan Racoviţă Vodă întărea mănăstirii Slatina moşia Rărence. Stăpânirea călugărească anonimizează, scufundă dincolo de lumina memoriei şi de zvârcolirile istoriei orice aşezare omenească a robilor „lui Dumnezeu”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Rărinţa, moşia lui mănăstirii Slatina, „71 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Mihail, 1 diacon, Grigoraş, 1 dascăl, Grigoraş, 1 jidov, Herşcul, 2 barani, Ştefan SCÂNTEI şi Vasile sin SCÂNTEI, , 3 văduve, Vasilca păscăriţa, Nastasia BURISOAI şi Catrina, 12 case pustii şi 50 birnici, adică: Alecsa vornic, Ursul CARCIA, Macsin NEGURĂ, Iacob sin ANGHELUŢII, Georgii ungurian, Simion, Ion ŢUBULIAC, Mihalachi petecar, Chirilă, Acsintii CÂRNAŢ, Vasile cojocar, Grigoraş CÂRNAŢ, Simion CÂRNAŢ, Costin CÂRNAŢ, Ştefan SULHACU, Ştefan CÂRNAŢ, Grigoraş CORNEŢ, Ion HOLBUL, Grigoraş cioban, Neculaiu LUNGUL, Tănasii, Prodan, Neculaiu nepot LUNGUL, LUNGUL pivariol, Toader sin LUNGUL, Ion sin LUNGUL, POSTOLACHI dulgher, Mihail rus, Mihaiu COCÂRLĂ, Vasile sin CAŞUL, Gavril strugar, Ion SANDOVEIU, Sandul MORĂRAŞ, POSTOLACHI, Ştefan sin MORĂRAŞ, Grigoraş NICA, Grigoraş CHIRONDA, Alecsa, Neculai CHIRONDA, Grigoraş, Nicolaiu rus, Roman RUSNAK, Neculaiu cojocar, Ioniţă croitor, Petre croitor, Iacob olar, Ivan ciobotar, Vasile cojocar, Alecsa morar şi Andrei rus.

1775: Satul de pe malul drept al Hucăului, mai jos de Toporăuţi, Rarancea sau Rărence, cum este menţionat în unele documente, ba chiar Rărinţa, în recensământul lui von Spleny, din 1775, când Rarancea avea 2 popi, 66 ţărani şi 1 baran (controlor fiscal – n. n.).

1786: Biserica Adormirii Maicii Domnului din Rarancea, construită între anii 1786-1787, restaurată în 1886, avea, în 1843, 2.161 enoriaşi, păstoriţi de parohii Simeon NICHITOVICI şi Ioan MITROFANOVICI. În 1876, biserica avea 3.287 enoriaşi, se afla sub patronatul lui Mihail STURDZA şi era slujită de parohul Theodor TARNAVSCHI. În 1907, paroh era acelaşi Teodor TARNAVSCHI, născut în 1825, preot din 1851, paroh din 1860, preot cooperator fiind Ilarion PRELICI, născut în 1872 la Breaza, preot din 1898, iar cantor, din 1876, Ştefan PAULOVICI, născut în 1839.

1788, mai 30: A doua scrisoare a prințului de Coburg, din 21 mai, conține detalii destul de ample despre asediul asupra Hotinului. Aflăm de acolo că, pe 8 mai, acest general şi-a instalat tabăra lângă Rarance, cu toate trupele din subordine; că, pe 10 mai, a înaintat până la Sarochin (Saracin – n. n.), iar pe 11, împotriva lui Ruckzim, în următoarea ordine: batalionul de infanterie Venzel-Colloredo şi două divizii ale Cavaleriei-ușoare din Lowenehr s-au întâlnit la Corpul din Armată din pădurea Bucovinei, în timp ce maiorul Quietowski, cu divizia de husari Burco, cu 2 companii de infanterie Pellegrini, cu 2 tunuri și cu 112 archebuzieri, avansau, de la tabăra din Rohatim, de-a lungul malului drept al Nistrului, prin lunci, pentru a acoperi flancul stâng al armatei. Pe cealaltă parte, generalul-maior Jordis și-a îndreptat marșul, pe malul stâng al Nistrului, cu 4 companii de Pellegrini și 2 divizii de infanterie ale lui Barco, pentru a putea sprijini pe maiorul Quietowski, dacă ar fi fost necesar. Domnul Karaiczay, împreună cu locotenent-colonelul Lovenehr, pentru a acoperi aripa dreaptă a armatei, a trecut Prutul, pe lângă Molinza, cu Batalionul de infanterie Kauniz și 2 divizii de Cavalerie-ușoară ale lui Lowenehr, și a avansat, prin Raia, către Sankoviss (Săncăuţi – n. n.), dincolo de aliniamentul aripii drepte. Întrucât Corpul pe care îl comandase însuși Prințul de Coburg trebuia să fie așezat pe înălțimile lui Ruckzim (Rucşin – n. n.), trupele care făceau parte din avangardă s-au întâlnit cu o mare parte din garnizoana Hotinului; dar un batalion de infanterie și o divizie de cavalerie, avansând să-i sprijine pe ai noștri, au pus tunurile pe inamic, care s-a retras în dezordine; acesta a fost urmărit, până la zidurile Hotinului, asupra căruia s-au mai tras câteva focuri de tun, care au incendiat mai multe locuri din cetate. Turcii uciși au rămas în piață,printre răniții lor; duşmanii au făcut un prizonier. Noi am avut pierderi, în această acţiune, 6 ucişi și 26 de răniți. / Prințul de Coburg, neştiind cât de aproape este tabăra de inamic, s-a retras, seara, dincoace de Ruckzim (Rucşin – n. n.). Pe 12 mai, totul a fost liniștit; dar pe 13 mai, un corp turc, format din 1.000 de infanteriști și 2.000 de cavalerişti, cu tunuri, a atacat trupele locotenent-colonelului Karaiczay, aflate în apropiere de Dolinany. Acest atac a fost și mai fatal pentru inamic, care a fost obligat să se retragă cu pierderi considerabile. Suntem siguri de cel puțin 200 dintre ei, că ai noștri i-au văzut căzând, în timp ce noi avem doar 3 bărbați răniți. Nu s-a întâmplat nimic pe 14 şi pe 15 mai; dar pe 16 mai, ai noștri au început, pe la amiază, o canonadă aprigă împotriva amplasamentelor bateriilor inamice apropiere de lână Braha. Succesul acestei canonade nu este îndoielnic, deoarece a distrus o baterie inamică, a ucis mulți oameni, a deteriorat și a ars multe case. Focul lor ne-a ucis un singur și a rănit alţi doi. / Se spune că Poarta l-a numit pe Prințul Maurojeni (Mavrogheni – n. n.) Hospodar al Moldovei, în locul Prințului Ypsilanti, care avansează spre Iaşi cu o oaste de 40.000 de bărbați. Alexandru Moruzzi l-a înlocuit pe Hospodarul Valahiei”[2].

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, face, adeseori, abstracţie de noul statut imperial al Bucovinei, în favoarea unei anumite identităţi moldave, imposibil de anulat. Moldovenii, inclusiv cei din Bucovina, „sunt oameni frumoşi, zvelţi, voinici şi scunzi, totul la moldoveni arată aptitudini intelectuale încă nefolosite”, iar preoţii lor formează „încă o pătură de oameni cu totul neluminaţi, grosolani şi imorali; chiar şi în Bucovina, din timpul lui Iosif al II-lea, s-a înfiinţat pentru ei o şcoală specială de preoţi”. / Şi, tot aşa, în acelaşi „timbru” moldovenesc, sunt tratate şi căile de comunicaţie, Karacsay considerând că „drumurile cele mai importante ale Moldovei sunt: / 1). De la Cernăuţi şi partea austriacă a Moldovei, la cetatea Hotin, 5 mile. / De la Cernăuţi, peste Sadagura, la satul Rarancea. De aici, duc două drumuri la satul Şirăuţi (în raiaua Hotinului), unde se împreună din nou; unul duce prin Răchitna şi Săncăuţi, altul prin Toporăuţi (încă tot în Bucovina) şi următoarele localităţi din raia: Colincăuţi, Grozinţi, Şilăuţi, Mălinţi, Clişcăuţi şi Zaroşeni. De la Şirăuţi, duce acest drum, prin Necăbăuţi, pe la creasta unui deal, la Hotin; primul este mai scurt, dar mai rău”[3].

1860: Din 1860, funcţiona la Rarancea o şcoală cu 6 clase şi o şcoală secundară, cu 3 clase[4].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Sadagura (târg, cu tribunalul raional): Bila sau Bilka, Boian, Buda, Cernauca, Dobronăuţi, Gogolina sau Stroieştii de Sus, Cotul Ostriţa, Lehucenii Teutului, Lenţeşti Camerale, Lenţeşti Privat, Mahala Biała, Novoseliţa sau Stroieştii de Jos, Rarancea, Slobozia Rarancei, Rohozna, Şerăuţii de Sus, Şerăuţii de Jos sau Slobudka, Şubraneţ, Toporăuţ, Vaslăuţ, Zadobriuwka, Jucica Veche, Jucica Nouă”[5].

1888: În 1888, comuna Rarancea a trecut în grup la legea greco-catolică, nemulţumiţi fiind sătenii de tradiţia păstoritului local greco-ortodox[6]. Ceea ce, de fapt, v-am spus la început.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Rarancea, comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe pârâul Hucău, afluent al Prutului, între comuna Toporăuţi şi Mahala. Suprafaţa: 39,66 kmp; populaţia: 4.275 locuitori ruteni, în majoritate gr. or., restul gr. cat; se găsesc apoi ceva izraeliţi, poloni şi puţini români. Este străbătută de drumul districtual Jucika Veche – Toporăuţi; prin drumuri de ţară comunică cu Jucika Nouă şi cu drumul principal Sadagora-Dobrovăţ. Are o şcoală, cu 4 clase (deci, 120 de şcolari – n. n.) şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de care ţin 5 enorii, şi anume: Rarancea, Cruhliţa, Bălan, Vipceanca şi Cărnaz. La 1776, aparţinea mănăstirii Slatina. La 1739, au fost bătuţi aci turcii de către ruşi. Înainte vreme, această comună îşi avea sediul lângă hotarul ţării, în aproprierea comunei ruseşti Răchitna, de unde locuitorii, spre a fi mai feriţi de invaziunile turceşti, de pe vremea ocupaţiei Hotinului, s-au retras spre pădure şi s-au aşezat pe teritoriul pe care se află şi azi aceasta comună. Populaţia a fost, pe vremuri, românească, probă despre aceasta este că, până la 1851, se făcea slujba, în biserica satului, în limba română. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea de vite. Comuna posedă 2.808 hectare pământ arabil, 344 hectare fânaţuri, 23 hectare grădini, 98 hectare imaşuri, 281 hectare păduri şi 83 hectare heleşteie. Se găsesc 326 cai, 1.224 vite cornute, 241 oi, 717 porci şi 135 stupi de albine. Rarancea, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 11,13 kmp; populaţia: 53 locuitori izraeliţi şi ruteni gr. or. şi gr. cat., români numai 4. Rarancea-Slobozia, comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe partea dreaptă a pârâului Răchita, care formează hotarul între Bucovina şi Basarabia, spre est de Boian. Suprafaţa: 11,26 kmp: populaţia: 1.170 locuitori ruteni, de religie gr. or. Prin drumuri de ţară e legată cu comuna Rarancea şi Boian, precum şi cu drumul principal Noua Suliţă – Cernăuţi – Sadagora. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776 era cătun, pendinte de comuna Rarancea, şi a fost întemeiat de ţărani scutelnici. În această localitate se află o fântână, despre care poporul crede că a fost făcută de turci. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea de vite. Comuna posedă 850 hectare arătură, 132 hectare fânaţuri, 61 hectare grădini, 831 hectare imaşuri, 3 hectare pădure. Se găsesc 167 cai, 372 vite cornute, 332 oi, 290 porci şi 29 stupi de albine”[7].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Vineri, dimineață, a venit noul meu vizitiu, datorat bunătăţii domnului Berariu, un rutean din Franzthal, pe care am fost nevoit să-l accept, în locul fostului meu vizitiu român, care nu ştia să vorbească rusa, atât de necesară în preconizata călătorie prin Basarabia. După amiază, am coborât pe drumul abrupt, până la podul de peste Prut, și apoi am urmat drumul care duce spre Rusia. Am petrecut noaptea, împreună cu protopopul Simiginovici din Mahala, în, Rarancea, care se află la 8 km mai la nord şi este aproape în întregime slav, iar Boianul[8], făcut cunoscut prin poezia lui Eminescu, se află mai la sud și are, de asemenea, o populație mixtă. În dimineața următoare am parcurs cei 24 de km, până la Novoseliţa, fără oprire”[9].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă l-a avut printre donatori pe genistul, din Arbeiter Abtig I/41, Mihailă Ilie, din Rarance, cu 2 coroane”[10].

Pruthbrücke in Czernowitz, 1914

1914: „În 23 august, ruşii au cantonat lângă Rarancea, bătălia fiind angajată în 29 august, când ruşii au atacat, în patru coloane, pe sectorul cuprins între Prut şi Nistru. / În presa română din Ardeal, se scria, despre această primă fază a războiului, cu extaz patriotic, ca despre o strălucită victorie („Românii din Cernăuţi au făcut o minune nemaipomenită în analele luptelor. Numai cu foştii grăniceri de la al II-lea regiment îi mai poţi asemăna, în luptele lui Napoleon. Au bătut o divizie de ruşi, armată regulată. Ai noştri nu au fost decât Regimentul 41 de la Cernăuţi, armată regulată, şi o brigadă de glotaşi. Vă salut Dr. C. Schotl”[11]), apoi se relatează, preluându-se un articol bucovinean, scris în acelaşi ton, şi despre „Lupta de la Cernăuţi”… / Printre atâtea noutăţi, aduse de pe câmpul luptă, soldaţii mai aduc, sub baionetă, din când în când, câte doi, trei şi câte opt indivizi, aduşi de la Rarancea. Aceştia sunt vânzătorii, care au dat moscalilor, pentru vreo câteva ruble, denumirile şi puterea ostaşilor noştri. N-are sufletul nostru destul dispreţ pentru fapta lor. Din toate câte le are războiul, mai crud în sine sunt vânzătorii de patrie. În Rarancea, s-au aflat destui, iar pedeapsa lor cea mai mică e spânzurătoarea . Oare ştiu cei legaţi în lanţuri, cu feţele dogorâte, încotro îi duce? La judecată scurtă şi, de acolo, la spânzurătoare. Păcat că nu-i pedeapsă mai aspră decât aceasta… / Şi aşa trecură cele 3 zile de zbucium, de parcă totul s-ar fi întâmplat într-un ceas. Norocul, care însoţeşte armatele noastre de la graniţa Bosniei şi cea a Galiţiei, nu a lipsit nici la graniţa Bucovinei. Moscalii, car e se îngrămădiră cu putere uriaşă, ca să treacă în Cernăuţi, nu-şi ajunseră ţinta. Vreo opt sute din ei numai avură acest noroc – cei luaţi prinsoare”[12]. // „Trupele noastre, între care şi regimente cu flăcăi de ai noştri, şi toţi bărbaţii miliţieni (Landsturm) le-au dat ruşilor, duminică, în 23 august, pe teritoriul de lângă Boian, Rarancea, Mahala, Toporăuţi şi Noua Suliţă o cumplită bătaie. Ruşii erau în număr de 20.000, aproape de două ori mai numeroşi decât ai noştri, dar vrednicia şi vitejia soldaţilor noştri a înfrânt numărul cel mare de ruşi, care au pierdut 800 de prinşi, mai mulţi ofiţeri superiori, 500 de puşti, 100.000 de gloanţe, patru mitraliere, trei care de muniţii şi o mulţime de alte armamente. Dacă între locuitorii din Rarancea nu s-ar fi găsit trădători ticăloşi, desigur că trupele noastre ar fi făcut prizonieri pe toţi cei 20.000 de ruşi. Pe partea ruşilor, sunt o mulţime de morţi şi răniţi; aceştia din urmă au fost aduşi, în mare parte, la Cernăuţi. La câteva zile după această strălucită victorie a românilor noştri, trupele noastre, aflau că s-au zărit nişte ruşi fugari ascunşi, prin păpuşoaie, unde frigeau cartofi şi păpuşoi. Entuziasmul populaţiei din Cernăuţi era de nedescris, la vederea prinşilor, mai ales că cernăuţenii au stat pe dealuri, cu ocheanele la această luptă, dată în ţarina Boianului şi a Mahalalei. De Boian ne leagă şi amintirea altei victorii româneşti, cea a lui Constantin Cantemir asupra regelui polonez Ioan Sobieski, care a fost înfrânt pe acelaşi loc, unde s-a dat, zilele trecute, lupta între ruşi şi trupele noastre”[13]. // „Preotul Dimitrie Ţopa, din Corneşti, a fost arestat, scuipat în faţă şi lovit cu bastoane… pentru că a vorbit cu foştii săi parohieni, din satul Rarancea. / Preotul Gheorghe Prelici, din Toporăuţi (original, din Breaza – n.n.), a fost arestat, batjocorit şi dus în fiare prin mijlocul Cernăuţilor, pentru că a plecat la drum, în direcţia în care erau soldaţii ruşi. / Preotul Ioan Bucevschi, din Budeni, a fost arestat şi batjocorit, legat şi chinuit, pentru că s-a refugiat, la el, o cumnată a sa, soţia unui preot arestat, a lui Ilarion Prelici din Rarancea. / Preotul Ilarion Prelici, din Rarancea, este arestat şi, se spune, şi executat de mult, pentru că ruşii au împuşcat în soldaţii austrieci (în mare majoritate români bucovineni – n.n.) din turnul bisericii de acolo”[14]. // În Bucovina, apăsa dureros sărăcia, iar în 11 decembrie 1914, după ce-i bătuseră pe imperiali la Rarancea, ruşii re-ocupau Cernăuţii. „De aici, ruşii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuş şi Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu oraşul Sniatin, şi pe malul Siretului, la Berhomet şi Hliboca. Repetatele lor încercări de a înainta, de-a lungul poalelor Carpaţilor, în direcţia Seletin, spre a câştiga trecătorile peste Carpaţi, în Ungaria, au fost respinse, într-un şir de lupte sângeroase, în care au pierdut numeroşi prizonieri şi însemnat material de război”[15].

gettyimages: Austrieci în marș prin Bucovina, februarie 1915

1915: „Înfrângerea ruşilor în Bucovina. Burdujeni. Un funcţionar austriac de la oficiul poştei din Hliboca a adus ştirea, la Suceava, că, după lupta crâncenă, ce s-a dat în ziua de 9 martie. st. n. între austro-ungari şi ruşi, în pădurea Rarancea, din Bucovina, austro-ungarii, primind puternice ajutoare, au reuşit, printr-un asalt viguros de baionetă, să bată pe adversar, luându-i 4.000 prizonieri, 6 mitraliere şi o bogată pradă de material de război. / Restul a fugit în dezordine, lăsând pe câmpul de luptă armele şi muniţiile, bucuroşi că au scăpat cu viaţa. / Situaţia în Bucovina e tot favorabilă austro-ungarilor. Dezmint categoric ştirea, dată de „Universul”, că populaţia din Cernăuţi continuă să părăsească, cu trenuri, oraşul, refugiindu-se în Ungaria, de frica unei noi invazii ruseşti, care e iminentă, după cum afirmă „Universul”. Dimpotrivă, în sânul populaţiei din Bucovina domneşte linişte şi ea aşteaptă cu încredere în noi victorii a austro-ungarilor. / Ruşii suferă pierderi mari în Bucovina. Bucureşti. Ziarele din Bucureşti primesc, din Burdujeni: În zilele din urmă, s-au dat, lângă pădurea Rarancea, lupte disperate între trupele austro-ungare şi cele ruseşti. Trupele austro-ungare i-au împresurat pe ruşi, făcând mai multe mii de prizonieri şi au capturat 6 mitraliere şi mult material de război. Între Ţureni şi Noua Suliţă s-au dat, de asemenea, lupte mari, în cari Ruşii au fost respinşi”[16]. // „Ne despărţim cu amărăciune de anul 1915. El va rămâne, pentru toate vremile, săpat cu slove de sânge în istoria patriei şi în cartea neamului nostru, căci el a îndurerat inima noastră de jale după acei care au pornit, cu miile şi zecile de mii, pe câmpul de luptă sângeroasă, unde au murit moarte de viteaz, lăsându-şi viaţa drept jertfă pentru apărarea patriei şi a moşiei strămoşeşti”[17].

1916: „În intenţia declarată, de a petrece anul nou pe stil vechi în Cernăuţi, ruşii avansau pas cu pas, ignorând parcă urgia „de gloanţe şi mitralii”, trase asupra lor. Austriecii îşi întăriseră forţele, cu trupe venite din Serbia şi încercau să reziste, ca de obicei, pe aliniamentul pădurii Rarancea. Populaţia civilă a Cernăuţilor primise ordin să evacueze oraşul şi, în vreme ce autorităţile militare s-au repoziţionat la Vatra Dornei, mulţimile pribegeau spre Hliboca, Siret şi Rădăuţi[18]. Cea mai sângeroasă zi pare să fi fost cea de 11 ianuarie, când, încă din zori, „de la Boian, în sus, se desfăşoară între beligeranţi lupte gigantice, lupte de exterminare, ale căror rezultate sunt dezastruoase”. Austriecii înconjuraseră Cernăuţii cu tranşee, fortificaţii „şi centuri de garduri construite din sârmă electrică” (toate concepute de colonelul Daniil Pop, român din Apuseni, dar revendicat şi de unguri pentru pricepere), prin care ruşii nu puteau răzbate[19]. // Între timp, la graniţele Bucovinei, contrabanda era, ca de obicei, în floare. Autorităţile sucevene luaseră măsuri ferme „contra îndrăzneţilor contrabandişti, care, înşelând guvernul austriac şi sub motivul că le trebuie aur pentru importul cerealelor, îl speculau, vânzându-l în România, realizând, astfel, averi enorme”. Şi în Bucovina, specula era la fel de mare, dar autorităţile luau măsuri riguroase, prevăzând, prin ordonanţe, preţurile maxime admise, în cazul unor transporturi de produse, precum cel din 13/26 ianuarie 1916, sosit din Ungaria, odată cu trupele de infanterie, de artilerie şi materialele de război, care soseau cu trenurile din ce în ce mai dese, semn că iarăşi urma o confruntare decisivă cu ruşii. Pe de altă parte, comercianţii bucovineni, care importau cereale prin vama Mihăileni, vorbeau de lupte grele, care se dădeau pe aliniamentul Rarancea-Toporăuţi. Comunicatul oficial rusesc, însă, menţiona doar luptele de „la nord de Boian” [20]. Numai că, din pricina înzăpezirilor, confruntările armate aveau să fie întrerupte, vreme de săptămâni, cu excepţia schimburilor de focuri între patrule, care se mai întâlneau, uneori, între Boian şi Rarancea. Abia spre sfârşitul lunii mai, războiul avea să se dezlănţuie, iarăşi, cu adevărat, puternica ofensivă rusă spulberând rezistenţa austriacă pe toate fronturile. / În Bucovina, ruşii ocupaseră Toporăuţii şi Rarancea, încă din 10 iunie 1916, iar în ziua următoare, se îndreptau spre Mahala şi Cernăuţi. De la Boian, tunuri grele japoneze, de 329 mm, coordonate de ofiţeri japonezi şi francezi, bombardau Cernăuţii, iar populaţia Bucovinei o apuca, în grabă, pe calea pribegiei. În timpul ofensivei ruseşti, flancul stâng al armatelor generalului Keller a pătruns pe teritoriul românesc, distrugând Mamorniţa şi ucigându-l pe grănicerul Nicolae Luxandra”[21].

1917 nov: Kaiser Karl in Bukowina

1914-1918: La Rarancea, apărând Bucovina, mulţi ostaşi din întregul cuprins al provinciei, inclusiv din Rarancea, şi-au aflat sfârşitul: „Infanteristul Vasile Babiuc, Rarancea, Regimentul 22, rănit”[22]; „Martin a lui Martin Gerber, născut la 1881, în Roşa a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi a plecat la război. La 23 August, a luat parte la lupta de lângă Rarancea, unde să fi murit, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Elisavetei Gerber, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 11 Iunie 1919; Mihail Tocar a lui Teodor, născut în Camena, la 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 41) şi, la 23 August, în lupta de la Rarancea, grav rănit. La 24 August 1914 să fi murit într-un spital ambulant din Cernăuţi, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Catrinei Tocar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 16 Iunie 1919”[23]; „George Palahniuc a lui Ioan, născut în 1877, în Chiseleu, şi-a început, în anul 1914, serviciul militar la Regimentul 41 şi a plecat în câmp. În luna decembrie 1914, sta la Rarancea, de unde a venit şi ştirea cea din urmă. Acolo să fi murit la 19 ianuarie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se întrumează, la cererea Vasilenei Palahniuc, născută Andrieţ, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut; Ilie Harasim Lukianu, din Rarancea, născut în anul 1890, a mers, în anul 1915, cu Regimentul de Ţintaşi Nr. 22, compania 9, în foc contra Rusiei. După cum afirmă martorii, el să fi căzut, în 10 septembrie 1915, la Poczaje (Polonia Rusască). Fiind deci probabil că a murit, se îndrumează, la cererea soţiei, Sandală Harasym, născută Bileka, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[24]; „Adam Gerber, născut în anul 1875, în Cernăuţi, a fost mobilizat, în august 1914, ca caporal la Regimentul nr. 22 de Miliţieni şi a mers cu regimentul în câmp. În 23 august 1914, să fi picat, după cum afirmă martorii, în lupta de la Rarancea. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Josefina Gerber, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[25]; „La propunerea doamnei Nastasia Tironiec, din Seletin, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Grigori Tironiec. Doamna Nastasia Tironiec susţine că soţul ei, Grigori Tironiec, a căzut mort, în luna mai 1915, în lupta de la Rarance”[26]; „La propunerea doamnei Ileana a lui Grigori Puha, din Frătăuţii Noi, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Grigori Puha. Doamna Ileana Puha susţine că soţul ei, Grigori Puha, a picat mort, la 26 decembrie 1915, în lupta de la Rarance”[27]; „La propunerea domnului Irimie Varvaroi, din Berchişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii lui Ioan a lui Costan Varvaroi. Domnul Irimie Varvaroi susţine că Ioan Varvaroi a căzut, în anul 1914, la Rarancea”[28]; „La propunerea doamnei Catarina Lavric, din Costişa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Dumitru a lui Gheorghe Lavric. Doamna Catarina Lavric susţine că soţul ei, Dumitru a lui Gheorghe Lavric, a murit la Rarancea”[29]; „Israel (Srul) Weisselberger, născut în 1875, în Ostriţa, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 22 şi a plecat cu dânsul în câmp. Deja în august, a luat parte la luptele de la Rarancea. Acolo ar fi picat, la 23 august 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Fany Weisselberger, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[30]; „Manoli Brendzan a lui Ilie, născut în 1886, în Rarance, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste, şi a plecat în campanie. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. În luna octombrie 1914, l-au văzut consăteni de-ai lui, care de asemenea se aflau în campanie. Presupunându-se probabilitatea decesului în mod legal, se dispune, la cererea soţiei sale, Vaselina Brendzan, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[31]; „Israel (Srul) Weisselberger, născut în 1875, în Ostriţa, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 22 Infanterie şi a plecat cu dânsul în câmp. Deja în august a luat parte la luptele de la Rarancea. Acolo ar fi picat, la 23 august 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Fanny Weisselberger, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[32]; „Ioan a lui Grigori Struţi, din Răuseni, a participat la război şi ar fi căzut într-o luptă lângă Rarance, în anul 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Magdalina a lui Ioan Struţi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Nicolai a lui Ştefan Mostiuc, născut în Slobozia Rarancei, la 10 noiembrie 1891, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul nr. 41 de Infanterie şi a plecat, cu acest regiment, pe frontul rusesc. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Domnicei Mostiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Emanuil a lui Gheorghe Scîntei, născut în Rarancea, la 19 august 1879, a fost înrolat, în primăvara anului 1915, în armata austriacă şi a plecat, după două luni, la frontul rusesc, în Galiţia, unde a luat parte la luptele contra ruşilor. De atunci lipseşte orice informaţie despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Vasilca Scîntei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Georgi a lui Nicolai Scântei, născut în Rarancea, la 23 aprilie 1889, a plecat la război şi e dispărut de la finea lunii august 1914, luând parte la lupta de la Zaleşcichi. De atunci şi până în prezent n-a sosit nici o ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Sandei Scântei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ioan a lui Teodor Burdeniuc, născut în Rarancea, la 12 februarie 1890, ar fi picat în primăvara 1915, în munţii Carpaţilor, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Burdeniuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ilie a lui George Cuşniriuc, născut la Rarancea, la 14 august 1872, ar fi murit la Gmünd, la finea lui ianuarie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Vasilkei Cuşniriuc, născută Ungurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[33]; „Trifan Păcurar, din Şcheia, a participat la război şi ar fi căzut într-o luptă lângă Rarance, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eufrosina Păcurar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Nicolai a lui Maxim Mamaligă, născut în Revna, la 13 decembrie 1887, a plecat, la 1 august 1914, la război, luptând, în toamna anului 1914, la Rarancea. De atunci e dispărut, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Irinei Mamaligă, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35]; „Onufrei a lui Macovei Rotar, născut în Poieni, la 4 iulie 1883, a fost angajat, în anul 1916, la lucrările de tranşee de lângă Cernauca-Rarancea. De atunci şi până azi nu e nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Evei a lui Onufrei Rotar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[36]; „Petru a lui Dimitrie Sainciuc, născut în 24 iunie 1875, greco-ortodox, agricultor, fost cu domiciliul în Buda, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul No. 24 Infanterie şi a plecat la luptă. În august 1914, a luat parte la luptele de la Rarance. Acolo ar fi fost greu rănit şi ar fi murit, în 23 august 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Iftima Sainciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[37]; „Vichenti Smereczinski, născut la 9 octombrie 1887, în Zwiniace, ar fi murit, în august 1914, în Rarancea, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Agrapinei Smereczinski, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[38].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Sadagura făceau parte şi „Locţiitor: Vladimir Nicorovici, preot, Rarancea”, şi reprezentantul ţăranilor, „Vasile Lupu, agricultor, Rarancea”[39].

1921: „Deciziune de expropriere No. 118/21. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Sadagura, cu care s-a decis renunţarea la exproprierea corpului rustical fasc. No. 726 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Rarancea, proprietatea dlui Eduard Kazimierz Winiarski, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[40]. „Deciziune de expropriere No. 203/21. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Sadagura, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical 181, Rarancea, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene şi corpul rustical fasc. No. 2257 şi 1123, precum şi corpul dominical fasc. No. 494, Rarancea, şi corpul rustical fasc. No. 2266 şi No. 986 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Rarancea, în suprafaţă de 470 ha 96 a 13 mp, proprietatea dlui Dr. Kajetan baron Stefanovici şi a dnei Theresia Stefanovici, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[41].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[42], următorii învăţători şi învăţătoare: Negraru Felicia, comuna Rarancea, jud. Cernăuţi, media 7,12”.