Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Poiana Stampi

POIANA STAMPI. Sat relativ nou al obştii câmpulungene, de după 1848, s-a format, în baza strategiei economice a generalului Enzenberg, încă din anul 1784, cu un han, un punct vamal şi câteva case.

1784: „Pentru a stimula comerțul și traficul, au fost construite, în Zastawna, Kuczurmare, Styrcze, Graniczestie și Wama, dar și în așa-numita Poiana Stampi, de pe noua șosea de comunicație cu Bârgău, hanuri pentru călători, dotate cu camere, grajduri și hambare, care au servit și pentru cazarea trupelor în marș”[1]. „În ceea ce privește administrația de stat, aceasta a fost doar interimară şi formată doar din cei mai necesari funcţionari. Ei se aflau în subordinea a trei auditori superiori și a patru direcții, pe lângă direcția economică superioară (din decembrie 1784), care era responsabilă pentru magistrații numiți în cele trei orașe și în consiliile satului și (pentru direcția economică superioară), birourile economice pentru bunurile camerale și spirituale, prin care au fost observate și implementate diferitele instituții polițienești și îmbunătățiri economice. Enzenberg enumeră următoarele ameliorări: / a). Şoselele pentru comunicații mai lesnicioase cu Transilvania, prin Bârgău, spre Dorna Candreni se intersectează cu cea a Coşnei (adică peste Rodna) și continuă spre Gura Humorului, de unde pleacă, prin Solca, Vicov, Storojineţ și Selenov, în Galiţia. / b). Crearea unui sat nou, pe Şoseaua Bârgaielor (Burgoer Strasse), numit Poiana Stampi, unde a fost deja construit un han spațios. În acest scop, se iau măsurile necesare pentru curăţarea terenului, asanarea mlaştinilor și pentru a face totul adecvat pentru utilizare, astfel încât zona să poată fi populată și să se poată face proviziile pentru întreținerea viitoare a şoselelor. / c). La Vatra Dornei va fi construită o brutărie militară și o moară cu 2 pietre, pentru o întreagă companie care a fost adusă acolo și care va fi încartiruită acolo pentru a asigura siguranța noii colonii și pentru a promova această intenție, fără a o extinde în altă măsură, în afara modului de asigurare a pâinii. În plus, există acele hanuri la şosea, care se află în zonele nepopulate, pentru a oferi călătorilor cazarea necesară și pentru a stabili un motiv al așezării unor colonişti”[2].

1809: „Lungimea Bucovinei, de la nord, la sud, de la Nistru, de lângă Zaleszozyk, până la Poiana Stampi, este de 26 de mile; cea mai mare lățime a sa este 16 mile; și cea mai mică, de la 6, la 8 mile. Este delimitată, la nord, de cercul Znyaty, în Galiția, la răsărit de Marele Ducat al Varșoviei, în sud de Moldova, iar la apus de Transilvania, care se găseşte în estul Ungariei. Are 3 orașe, 3 târguri, 267 sate și 38.890 case”[3].

1822: Vienezul Adolf Schmidl, în intenţia lui de a scrie un amplu ghid de călătorie prin provinciile imperiului habsburgic, a trecut şi prin Bucovina, venind dinspre Bistriţa, prin valea Bârgaielor, staţii de poştă întâlnind la Poiana Stampei, Dorna, Valea Putnei, Pojorâta, Vama, Gura Humorului, Stroieşti şi Suceava. Fără să-şi dateze întâmplările, dar publicând, în revistele vieneze, începând cu anul 1822, fragmente de materiale, Schmidl face, astfel, o datare indirectă, care ţin de începutul secolului al XIX-lea. Călătorind pe valea Bârgaielor, pe „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Iosif al II-lea, Schmidl precizează că „Josenii Bârgăului predă, în fiecare an, 70.000 de lulele de pământ, care merg, în primul rând, în Bucovina” şi că „drumul se ridică, treptat, spre pasul Bârgăului, un defileu îngust în munte, prin care se prăvălea în jos Bistriţa. De aici, drumul a fost tras, în 1812, într-un urcuş lin şi uniform, pe vârful muntelui de la Măgura Calului. Staţia de poştă Tihuţa este o colonie. Odinioară, drumul ducea, de la pas, pe deasupra Dealului Zimbrilor, până la postul de graniţă, de odinioară, Iliuşa, şi, apoi, iarăşi foarte abrupt, pe vârful înalt al Măgurei. Noul drum are numeroase poduri masive, deasupra multor prăpăstii, dintre care ultima este cea mai minunată. Un viaduct de piatră duce, de-a curmezişul, deasupra unei văi largi, şi are, în mijloc, o arcadă înaltă, prin care formează un torent o cascadă însemnată. / Piscul pleşul al Măgurei oferă o privelişte înspăimântătoare şi grandioasă asupra unor munţi nenumăraţi şi a unor defileuri adânci. Ajungi, acum, la posturile de graniţă ale Transilvaniei înspre Bucovina, unde un comandament militar cercetează trecătorile, şi, curând după aceea, se ajunge la Poiana Stampei, prima localitate din Bucovina, formată numai dintr-o casă de poştă şi dintr-o cazarmă mică. / Drumul duce, acum, peste coama lată a unui munte, în valea atrăgătoare a Dornei, la vărsarea Dornei în Bistriţa Aurie. Ţinutul este bogat în minunate izvoare de apă minerală acidă, dintre care mai multe sunt folosite pentru băi”[4].

1846: „Dorna, Watra, Cercul Galiţia, Ţinutul Bukow. Moşia aparține satului, cu o parohie și un oficiu poștal; situat între Waleputni (Valea Putnei) și Bojanastampi (Poiana Stampii) pe Czernow (Neagra). În apropiere, Bistriţa Aurie; are oficiu poștal“ [5].

1848: „Confruntările militare din ţinutul Dornei au fost dure, dese şi fără să consacre o stabilitate sau alta sau măcar o relativă tihnă. „Pe 6 martie, Urban a mutat avanposturile și coloanele cu cantonamentele în Iacobeni, Vatra Dornei (aici, Divizia a VII-a, nr. 41) și Dorna Candreni, avanposturile fiind expuse între Poiana Stampii şi Cârlibaba. Nu mult timp după intrarea în noile cantonamente, diareea și scorbutul au izbucnit în rândul oamenilor, iar febra tifoidă s-a dezvoltat curând, răpunând nu puține victime. Drept urmare, o cazare mai extinsă a trupelor era absolut necesară, iar o parte din trupe a fost mutată la Vama, Câmpulung și Eisenau… / Calmul a predominat, de la sfârșitul lunii februarie, până la 8 aprilie, când colonelul inamic von Dobay a trecut prin Prundu Bârgăului şi Poiana Stampii, atacând și aruncând în aer, apoi s-a întors în pozițiile anterioare. Apoi a venit din nou, până la deschiderea campaniei de vară, din iunie 1849, o perioadă de calm, care, având în vedere că trupele cezaro-crăieşti suferea din pricina unor condiții de sănătate nefavorabile, au început să se îmbunătățească doar odată cu apariția vremii mai calde. Colonelul Urban, care s-a întors la Iacobeni, a preluat din nou comanda trupelor sale, în cursul lunii aprilie, dar s-a îmbolnăvit de tifos, spre sfârșitul lunii mai, astfel că locotenent-colonelul Springensfeld a trebuit să preia din nou comanda”[6].

1849: „Transportul lui Binder a ajuns, seara, la Dealul Senienilor, unde a rămas până dimineaţă, în 4 ianuarie 1849. Mersul era foarte ostenitor; neaua mare, căile neumblate; căpitanii Ioan Păsărariu (născut din ţara Oltului) şi Kohl aveau lângă dânşii un soldat zdravăn din Sfântu Gheorghe, de pe valea Borcutului, cu numele Mihail Sfrangea. Acesta purta un vas de lemn ca de 6 copuri cu vin bun, apoi o traistă cu alimente, în spate. Auzeai, când şi când, pre bunul Păsărariu, ostenit, şezând pe un gros: „Măi Mihai, mai adu cea ploscă!” (de mortuis nil nisi bene). / Plecând de aci, către Tihuţa, vin oameni din Bârgău şi spun că Bem ajunge acuma către Tihuţa, cum că Urban a trecut către Poiana Stampii şi că pe căpitanul Angerer l-au dus ungurii în captivitate. / Acuma nu era oportun a trage către Tihuţa. Binder, cu ai săi, se reîntoarse, iarăşi, la Dealul Senienilor şi dispune ca lăzile cu zünderii să le ascundă în pădure, aşternându-se peste ele brazi şi molizi, iar banii, constând din metal de argint, se împart la ofiţeri şi subofiţeri, pe lângă specificarea făcută de adjutantul Domide. Acestea s-au făcut pentru ca, de aci, încolo, nu mai puteau străbate cu caii. / Trecând prin Poiana lui Toloş, din Prund, ieşi transportul în drumul cel mare, din jos de comanda la Dealul Rusu, şi apucă către Priporul Candrii. Atunci se aud tunurile, în Tihuţa, dovadă că Bem, ajuns acolo, a atacat avanposturile lui Urban, lăsate la Tihuţa. / Mergând transportul către Poiana Stampii, se întâlneşte cu Urban, care, cu Escadronul de dragori Savoyen Nr. 5, grăbeşte spre Tihuţa, întru ajutorul celor atacaţi. Cam peste o oră, sosesc în Poiana Stampii (pe teritoriul Bucovinei), Urban, cu dragonii şi o parte a avanposturilor din Tihuţa, care au scăpat de acolo cu tunurile. Comandant de artilerie era colonelul Franz Hübl, de la Regimentul de artilerie Nr. 5 (astăzi, F. M. L., în activitate). / Încă în acea noapte (3 spre 4 ianuarie 1849), s-a retras Urban, împreună cu despărţământul lui Binder, până la Dorna-Vatra”[7]. // „La invaziunea către Moroşeni, în 6 februarie 1849, a avut colonelul Urban, afară de trupa de linie „Carol Ferdinand”, pe Sivkovicz şi pe cordoniştii din regimentul său propriu, adică al II-lea românesc, vecin, pe următorii ofiţeri şi subofiţeri: căpitanul Simeon Vărăreanu, locotetent prim Franz Storch, adjutant Pantelemon Domide, calopin Carl Urban, sergent Gabriel Pop, corporalii Iacob Gâtia, Michael Orban, Ioan Ilieşiu, tribunii Nicolau Rusu, voluntarul de la Chioar. / Marşul, socotit din Dorna-Vatra, peste Poiana Stampii, Priporul Candrenilor, Dealul Rusu, Poiana lui Taloş, Dealul Senienilor, a durat nu 20, ci 36 ore. Măgura Calului, Tihuţa, Fântâna Iancului sau, cu un cuvânt, tot muntele „Miroslava” s-a înconjurat. Toţi au mers pedestru, de la Urban, până la gregari. / Nea mare, frig, cărări neumblate. Este adevăr că sergentul Gavril Pop, din Feldra, a făcut mult, prin incursiunea către Moroşeni, a fost însă, mai totdeauna, însoţit de corporalii Gâtia, Ilieşiu şi Orban, toţi trei din Bârgău. / Apoi, locotenentul prim Storch servise, mai înainte, în Bârgău-Bistriţa, cunoştea bine terenul. La mandatul lui Urban, făcuse, mai înainte, locotenentul prim adjunct P. Domide, cu o companie de cordonişti, o recunoaştere către Ilva Mare, având a cerca şi a aduce acelea lăzi cu zünderi (gaze?), care s-au fost ascuns în Dealul Senienilor, în 4 ianuarie 1849. Această recunoaştere a urmat în 30-31 ianuarie 1849, şi anume peste Poiana Stampii, Dealul Friu, Dealulul Ivan, apoi Ilva Mare, Dealulul Senienilor, Poiana lui Taloş şi retur. / Spre transportarea lăzilor, s-au recrutat locuitorii din Coşna (deci, în 1849, deşi nu figura în evidenţele administrative, Coşna exista şi era un sat destul de mare, dacă puteau face un astfel de transport – n. n.). Întreprinderea a succes; Domide a raportat, la întoarcere, colonelului Urban toate, cu de-amăruntul, descriind căile, potecile şi starea inamicului în Rodna şi Moroşeni. Acestea considerate toate, au născut ideea în Urban de a întreprinde o năvălire în Borgo-Moroşeni (Mureşenii Bârgăului – n. n.) şi a prinde batalionul lui Kofler. / Locotenentul Silvestru Thomi (acum, în pensie) era comandant de pionieri; avea 100 grăniceri din populaţiunea grănicerească sub mâna sa, în Poiana Stampii; dânsul avea a închide şi a deschide drumurile, a face şi a strica podurile şi a curăţi neaua de pe drum cu lopeţi; de unde s-a şi numita acest despărţământ „Lopatari”. / Iar năvălirea (Ueberfall) în Moroşenii Bârgăului a urmat aşa: Până a nu crăpa de zi, în 6 februarie 1849, Urban se afla, cu ai săi, din jos de Moroşeni (către Tiha). Urban descoperă comandanţilor de trupe, în scurt, planul său, ceea ce, până în acel moment, nu se făcuse, de teamă ca să nu se întâmple vreo trădare”[8].

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, precizând că „Din Vatra Dornei, până la Poiana Stampi, pe o cale de o poştă şi jumătate, se trecea prin Băile Dorna, prin Dorna Candreni şi peste pârâul Coşna. Poiana Stampi însemna frontieră galiţiano-transilvană şi avea un punct de control grăniceresc. De aici, până la Tihuţa, era cale de o poştă şi un sfert”[9].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[10].

1875: Din 1875, funcţiona în sat o şcoală cu două clase[11].

1882: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Poiana Stampii a fost construită între anii 1882-1884, printre ctitori aflându-se, cu contribuţii, alături de Fondul Religionar, Pantelimon VLEJUL, prinţul Rudolf şi prinţesa Stephanie, George MITROFAN, Ioan CHIPERIU, Atanasie VASILUŢA, Dimitrie SPÂNUL, Euthimie PRALEA şi Filemon FERARIU. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1885. În 1907, paroh era Nicolai SIRETEAN, născut în 1863, preot din 1892, paroh din 1903, iar cantor, din 1901, Procopie IVAN, născut în 1864.

1886: În 1886, Dumitru Vasiluţ din Poiana Stampei fusese condamnat, de Tribunalul din Suceava, la 10 luni închisoare pentru furt, dar bietul om şi-a pierdut minţile, aşa că a fost transferat la penitenciarul din Lemberg, unde „se află şi o despărţitură pentru criminali alienaţi”[12].

1890: În 1890, comuna Poiana Stampii avea 1.073 locuitori, primar fiind Tanasie Vasiluţ. Învăţător era Constantin Schipor, Vasile Prelipcean era paroh, iar Procopie Ivan – cantor bisericesc.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vasile PRELIPCEANU, preot exposit din Poiana Stampii”, menţionează, printre familiile comunei, pe: antistele Atanasie VASILUŢU, Ion CHIPERIU, Sava PRALEA, Alexandru VASILUŢU, Irina MOLDOVAN, Leonti ROGOJANU, Iftemi PRALEA, Teodor VASILUŢU, Precopie VASILUŢU, Anastasia IVAN, Gavril PRALEA şi Irimie PRALEA[13].

1896: O altă listă de subscripţie, de data asta pentru „rădicarea unui monument de peatră şi tipărirea scrierilor profesorului Ştefan Ştefureac”, din martie 1896, întocmită de „Vasile PRELIPCEAN, administrator parochial în Poiana Stampi”, cuprinde următoarele nume de localnici: Ioan PROCOPIE, Filimon FIERARU, George PRALEA, Ioan MARCU, Tecla VASILUŢ, Melania PRELIPCEAN şi Mihai VASILUŢ[14].

1901, Gustav Weigand: „În dimineața zilei de 19 august 1901, am vizitat binecunoscuta stațiune balneară Dorna-Vatra[15], cu hoteluri elegante, cu o instalație de băi și facilități, dar în restul sezonului, locația nu este nicăieri atât de drăguță, pe cât ar trebui să vă așteptați. După câteva ore de ședere, am mers pe valea largă, în creștere lentă pe lângă apa Dornei, iar până în seară, am ajuns la hanul din Poiana Stampi, care era foarte singur, lângă biserică. Alături, se află primăria, școala și casa unui țigan. În jur este pajiște și pădure. Casele ţăranilor sunt împrăștiate, unele dintre ele la câteva ore depărtare. În această singurătate cu un climat aspru, cum este de așteptat, la 1.000 m altitudine, oamenii trebuie să petreacă ierni lungi și severe. Preotul, a cărui casă se umpluse cu copiii rudelor sale, care și-au petrecut vacanța acolo, a fost foarte mulțumit de vizita mea și a regretat că voi pleca mai departe, în dimineața următoare,într-o zi de duminică. Înainte de asta, am avut ocazia să fac poze și să studiez limba. La prânz, am ajuns la înălțimea trecătorii Bârgău, de peste 1.200 m înălțime, și ne-am odihnit, la prânz, în cabana patetică a unui supraveghetor al şoselei, unde am avut ocazia să cunosc dialectul din Tihuţa, sat din apropiere”[16].

1904: „A doaua zi, mi-au sosit tovarăşii de la Păltinoasa şi, a treia zi, dimineaţa, ne-am pus într-o birjă şi-am luat-o, peste Măgura, la Bistriţa. Şi de n-ar fi jupânul Pächt pretutindeni, să-ţîi scoată ochii cu urdorile lui, cu perciunii şi cu barba-i neţeselată şi inomisul decor: murdăria de-un deget, ai zice ferice de locuitorii acestor ţinuturi. Cât am mers de-alungul Dornei, a fost răcoare şi bine. După ce am început urcuşul, a-nceput şi dogoreala. Primul popas scurt l-am făcut la Poiana Ştampi, unde-am luat câte un lapte şi caii câte-o troacă de apă. Franzoale (cornuri) ne cumpăraserăm din Dorna. Pentru toate eventualităţile am comandat şi nişte ouă fierte, căci altceva nu era de căpătat în cârciuma aceasta din drum, pe care le-am luat cu noi pe drum. Şi, Doamne, bine ne-o mai prins, în Vârful Tihuţei, unde nu e decât o cârciumă greţoasă şi unde a trebuit să stăm vreo 2 ore, ca să odihnească caii. Ajuns în culmile Măgurei mi-am întors, încă o dată, privirile înlăcrămate spre mândra Bucovină, având în fundul panoramei plină de vrajă muntele Ineu, care se-nalţă în văzduh ca un protest uriaş contra omidelor bietului popor român. Şi cum stam aşa, aiurit, cu ochii duşi în fundul zării, părea că aud o voce de pe lumea cealaltă, spintecând văzdul, spre mormântul din Putna: „Ştefane, Măria Ta, / Tu la Putna nu mai sta! / Las’ Arhimandritului / Toată grija schitului. / Clopotele să le tragă, / Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, / Doar s-a-ndura Dumnezeu / Ca să-ţi mântui neamul tău!”. / Ajunşi în vîrful Tihuţei, intrăm în cârciumă să, îmbucăm ceva… Ne-am mâncat oauăle noastre, luate de la Poiana Ştampi, aşa, din picioare, am cerut o sticlă de bere, pe care am dat-o întreagă birjarului, i-am aruncat banii pe masă şi-am tăbărît pe trăsură”[17].

1907: În apriga confruntare electorală, în care muntenii i-au înfrânt pe domni, alegând pe un om care nici nu şi-a depus candidatura, dar avea să o accepte, legendarul Conte Bellegarde, Poiana Stampei, ratând şansa de a-şi depăşi condiţia, a votat în favoarea lui Aurel Onciul (199), urmat de Bellegarde (28) şi Stefanelli (12)[18].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Poiana-Stampei, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe partea stângă a râului Dorna. Suprafaţa: 68,78 kmp; populaţia: 1.073 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 136 locuitori, aşezată pe pârâul Dornişoara şi din cătunele: Gura Coşnei (111 locuitori), La Runcu (313 locuitori), Muncel (cu 4 case şi 6 locuitori), Pilugani (7 case şi 27 locuitori), Praleni (118 locuitori români), Romaneşti (12 case şi 46 locuitori), Tătarul (25 case şi 98 locuitori; aici se află o ecluză, un hait) şi Teşna (6 case şi 38 locuitori). Este străbătută de drumul principal Vatra Dornei – Poiana Stampei, care trece apoi în Ungaria. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică locală, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, teritoriul pe care se află această comună depindea de Dorna. Spre Sud-Vest de această localitate, pe teritoriul Transilvaniei, se găseşte trecătoarea Bârgăului. Populaţia se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari, cu stânăria şi cu exploatarea pădurilor. Comuna posedă 11 hectare 50 ari pământ arabil, 1.070 hectare fânaţuri, 1 hectar grădini, 540 hectare imaşuri şi 5.116 hectare păduri. Se găsese 145 cai, 1.800 vite cornute, 512 oi, 303 porci şi 18 stupi de albine”[19].

1914: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. / Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[20].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Corporalul Eugen Pentelescu, Poiana Stampii, Regimentul 22, rănit”[21] şi de „Legionarul (tânăr voluntar neîncorporabil – n. n.) George Isopel, Poiana Stampii, Comp. 4, rănit”[22].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra Dornei făcea parte, ca locţiitor, şi „Gavril Vasiluţ, agricultor, Poiana Stampii”[23].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[24]: Pralea Gavril, sergent, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Poiana Stampei, judeţul Câmpulung, mort la 6 iulie 1941”.

1949: Primii directori şcolari pentru Învăţământul elementar, ciclul I[25], în Poiana Stampii, au fost: Obadă Ioachim, director la Şcoala elementară Poiana Stampei; Ursache Teodor, director la Şcoala elementară Poiana Stampei, Gura Coşnei.

[1] K.-A. II, S. 1786-49-2 (Orig.).

[2] Ibidem

[3] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 215-226

[4] Călători, XIX, III, pp. 291, 292

[5] Raffelsperger, Franz, Allgemeines geographisch-statistisches Lexikon aller Österreichischen Staaten : nach ämtlichen Quellen, den besten vaterländischen Hilfswerken und Original-manuscripten, von einer Gesellschaft Geographen, Postmännern und Staats- beamten, Dritter Band, Wien 1846, p. 162

[6] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, pp. 484, 485

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[10] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[11] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 67

[12] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 10, 15 Octombrie 1886, p. 4

[13] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 44/1891, p. 4

[14] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 28/1896, p. 4

[15] În Vatra Dornei, a cântat Sava Pizdeali (56 ani).

[16] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[17] Tamba, S., Impresiuni şi reflexiuni dintr-i călătorie, în Tribuna, Nr. 188, Anul VIII, marţi 5/18 octombrie 1904, pp. 1, 2

[18] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305