Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Józseffalva sau Tolva

JÓZSEFFALVA sau TOLVA. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii Slatina, o selişte pustie, austriecii au înfiinţat, în 1783, pe vatra vechii Tulova, satul Józseffalva, numit de români Tolva, românii aşezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu şi cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someş, s-au stabilit, în 1778, la Tolva. Numele vechi al Vornicenilor, Tulova (mai recent, Tolva), în care personaje importante ale istoriei Moldovei, precum Drăgoi, vornic de Tulova, şi Oană, vornic de Tulova, sugerează existenţa unei vechi cetăţi, poate că doar din pământ şi întărituri de lemn, pe teritoriul Vornicenilor. Drăgoi Viteazul de la Tulova (Vornicenii de azi), membru al sfatului domnesc din Suceava, între anii 1392-1414), a avut doi copii, pe Teodosie monah, ajuns stareţ al Moldoviţei, cu o moşie din vecinătatea mănăstirii Moldoviţa, şi o fată, Odochia, cu o moşiei din apropierea Tulovei. S-ar părea că ambii copii ai lui Drăgoi Viteazul de la Tulova erau de o frumuseţe desăvârşită, din moment ce moşia monahului Teodosie avea să se numească Frumosul, iar moşia Odochiei, Frumoasa. Lazăr de Tulova, fiul lui Oană vornic, numit şi Lazăr (Lazor) Vornicovici, fratele lui Stanciul Marele şi Costea (1428-1456), tatăl Anei şi al lui Sima păhărnicel din Glodeni sub Dumbrava Înaltă şi Alboteşti, la gura Săratei, pe Prut (menţionat în 1489 şi 1490); întărit stăpân în satele Seliştea lui Dobrin, Homor, Vorniceni, Stănceni şi Glodeni sub Dumbrava Înaltă, Tulova, Stroinţi, Litanouţi, Părteşti, Gâdinţi ş.a. (1428, 1429); dăruieşte mănăstirii Homor satele Vorniceni, Antileşti şi Părteşti (1445); martor în sfatul domnesc între anii 1432-1456[1]. Numele vetrei de sat vine, însă, de la Oană, fost vornic de Suceava şi promovat de Alexandru cel Bun vornic de Tulova, ctitorul mănăstirii Humor, care, în 3 iunie 1429, când moare, lasă „credincioasa visluşenie”, formată şi din satul de „pe Tulova, unde este curtea lor… şi Litanouţi” (Litenii Bucovinei)[2], pe lângă cele vreo douăzeci de sate, risipite prin întreaga Moldovă, fiilor săi Lazăr, Stanciul şi Costea.

1435: La Jurământul față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău”[3]. „Pe vremea lui Alexandru cel Bun încep a fi numiți, ca în Apus, boierii după moșii (Lupnic, Tulova, Voroneț, Toporăuți, Frătăuți, Serețel, Izghearțea, Cuciur, Silișău)”[4].

1742: Cele două sate, Vorniceni şi Liteni, au un destin asemănător, ba de vetre vag populate, ba de selişti pustii, până la ocuparea Bucovinei de către austrieci,, când doar „Litanii lui Bogdan” aveau 1 mazil, 2 popi şi 12 familii de ţărani. Dar starea generală a localităţilor bucovinene era asemănătoare. „At the time of its incorporation into Austria Bukovina numbered scarcely six people per square mile.Populată, în mare majoritate cu ciobani şi ţărani, populaţia indigenă trăia fără a beneficia de serviciile vreunui medic sau farmacist, fără un sistem de securitate internă, pentru apărare din bandiţi, şi fără un sistem judiciar ca o măsură de protecţie împotriva capriciilor arbitrare ale claselor superioare. Paths rather than roads traversed the countryside, the province counted few bridges, and its largest towns of Suczawa, Sereth and Czernowitz had fallen into a state of urban decay after centuries of Ottoman neglect. Drumuri proaste, mai degrabă şleauri imposibil de traversat, poduri puţine şi oraşe mărunte, cele mai însemnate fiind Suceava, Siret şi Cernăuţi, dar deja căzute într-o stare de degradare urbană, după secole de neglijare. Czernowitz, later to become the provincial capital, was a town of some 200 mud huts, lacking even an adequate water supply.Cernăuţi era un orăşel cu aproximativ 200 de bordeie, lipsit chiar şi o aprovizionare corespunzătoare cu apă. Bukovina’s few elementary schools hardly touched the broad basis of illiteracy which extended to the nobility and the clergy.Câteva şcoli elementare, greu de atins în baza largă de analfabetism”[5]. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o selişte pustie[6], austriecii au înfiinţat, pe vatra vechii Tulova, în 1783, satul Ioseffalva, numit de români Tolva, românii aşezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu şi cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someş, s-au stabilit, în 1778, la Tolva.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[7], din 1772-1773, înregistrează la Vorniceni, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „9 – toată suma caselor”, însemnând 3 femei sărace şi 6 birnici.

1783, octombrie 4 şi 8: „Pe timpul răpirii Bucovinei, săliştea Tolova a fost proprietatea mănăstirii Slatina. Tolova a fost unită cu săliştea vecină Vornicenii, la fel a mănăstirii Slatina, formând, astfel, satul Tolova. Fiind sălişte pustie, Austria a colonizat-o cu ceangăi, zicând noului sat Ioseffalva. La 1783, octombrie 4 şi 8, s-a făcut hotarnica săliştei Vorniceni. Ea se hotăreşte cu săliştea Tolova, cu satele Zahareşti, Stupca şi Drăgoeşti. Hotarul începe la Pârâul Tolova, de aici la Pârâul Roşu care se varsă în Părâul Tolova. Aici amândouă săliştele, Vorniceni şi Tolova, intră în Bucovina, tot cu Părâul Roşu în sus, până la Balta Saca zisa Balta arsă, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Tolova şi Zahareşti. Aici Vornicenii părăsesc Tolova şi merg cu Zahareşti, la „Trii movile”, peste valea Vornicenilor până la Movila Neagră, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Zahareşti şi Stupca. De aici cu hotarul Stupchii, peste părâul Stupchei, în Valea cu fântânele zisă şi Jităria, în sus la Părâul Negru, unde sunt hotarele de la Vorniceni, Stupca şi Drăgoieşti, de aici cu Drăgoieşti, Părâul Negru la vale, la valea Drăgoiasca, la vârful Ţapului, care desparte Vornicenii de Drăgoieşti, la Movila Prepeliţei, de aici la hotarul Bucovinei, până unde Părâul Roşu cade în Părâul Tolova”[8].

1783, octombrie 4 şi 8: Săliştea Vorniceni se hotăreşte cu Tolova, Zahareşti, Stupca şi Drăgoieşti. Hotarnica săliştei Tolova: Hotarul începe la frontiera Moldovei, la gura părâului Roşu, aci întră în Bucovina săliştile Vorniceni şi Tolova, pârâul Roşu în sus, la Balta Sacă, zisă şi Balta Arsa, unde se întâlnesc hotarele Vornicenilor, ale Tolovei şi ale Zahareştilor, Trii Movile, pârâul zis Valea Vornicenilor, Movila Neagră, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Zahareşti şi Stupca, pârâul Stupchii, Valea cu fântânile zisă şi Jitari, pârâul Negru, hotarul Drăgoieştilor, pârâul Drăgoiasca, Vârful Ţapu, Movila Prepeliţei, pârâul Roşu şi pârâul Tolova”[9].

1785: „În 20 februarie 1785, Enzenberg și-a exprimat intenția de a plasa pe „valahii transilvăneni” mai mult în Ocolul Ceremuş, dar acest lucru nu s-a întâmplat; dar aflăm că, în septembrie 1785, pe lângă emigranții maghiari, repatriaţi din Moldova, valahii au fost stabiliți și în Joseffalva, motiv pentru care Enzenberg a dorit să construiască o biserică „maghiară” și o biserică „valahă”, pe care preotul maghiar Martonffy nu le-a considerat necesare (!). În 1800, 351 de români și 561 de maghiari locuiau în Joseffalva sau Tolova”[10].

1788, iunie 23: „Fondul Religionar din Bucovina face schimb de moşii, dând moşiile Havorna şi Novoseliţa, din Moldova, şi primind [de la Cantacuzino] moşiile Corlata, Tolova, Teşăuţi şi Ipoteşti”[11].

1905: Biserica Arhanghelilor Mihail şi Gavril din Vorniceni a fost construită în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericeşti Drăgoieşti şi Vorniceni sau Tolva Mică (Józseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.

1621: În „Privilegiul general al Vornicului Coste Bucioc, prin care Gașpar Gratiani îi întărește toate moșiile, în „anul 7129, Apr. 31 de zile”, apar „și satul Horodnicenii, cu heleșteu și cu vadu de moară, pe pârâul Grădăștei, și satul Tulova, cu heleștei și cu mori, pre Șomuzul celu Mare, ce sunt în ținutul Sucevii”[12].

1785, septembrie 25, are loc sfinţirea satului Józseffalva[13].

În 1890, Józseffalva avea 992 locuitori. Primar era ungurul Petru Ferencz, iar învăţători – Andrei Varda şi Pastei Ursachi.

1892: O şcoală cu 2 clase a fost deschisă în Vorniceni în anul 1892[14].

1895: „Multă vreme catolicii din Vorniceni au avut o biserică din lemn, la fel ca celelalte sate maghiare din Bucovina. Datorită donațiilor adunate de către părintele Druzsbáczky, s-a construit biserica actuală, și a fost sfințită în 1895 de către părintele dr. Ferenc Robitsek din Nagymaros, comitatul Pest din Ungaria, care a fost și secretarul Asociatiei Sf. László. După plecarea maghiarilor in 1941, biserica a fost preluată de către ortodocsi. Până în anul 1842, satul nu a beneficiat de un preot numit oficial. În 1842 a fost trimis Botkowsky de către epicopia din Lvov și la întelegere cu guvernul maghiar.[15] Ceilalți preoți cunoscuți de noi au fost următorii: Gyurovits Albert – 1838-1 septembrie 1849 (a decedat la Vorniceni la 1 septembrie 1849, mormântul său se află în cimitirul vechi și a fost preluat în 1868 de către familia preotului Botkowsky); / Botkowsky Márton – 1842-1849 capelan, până-n 1868 preot; / Druzsbáczky György – 1868-1897; / Gál Antal – 1920-tól; / Baron Rónai Antal[16] – 1931-1932; / Dr. Németh Kálmán – 1932-1941”[17].

1900: „Drăgoieşti, comună rurală şi parohie cu Vornicenii sau Tolova mică (Ioseffalva), cu moşie mănăstirească şi boierească în Bucovina, capitala judeţului: Gura Homorului, are 3.110 locuitori (2454 ort., 593 rom. cat., 17 protest. şi 46 mos.), cu 2 şcoale primare, una în Drăgoieşti, de 2 cl., şi alta în Vorniceni, de 1 clasă / [Dr. I. G. Sbiera]”[18].

1905: Biserica ortodoxă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Vorniceni s-a construit în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericeşti Drăgoieşti şi Vorniceni sau Tolva Mică (Józseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ioseffalva (sau Tolova), comună rurală, districtul Gurahumorului, aşezată pe pârâu Stupca, afluent al Hrăniţii. Suprafaţa: 7,06 kmp; populaţia: 992 locuitori, parte români, parte maghiari; religii gr. or. şi rom. cat. Cuprinde, pe lângă vatra satului, şi târla Podul-Tolovei. Este situată lângă drumul districtual Suceava-Gurahumora; are o şcoală populară românească, cu o clasă, şi o alta maghiară, o biserică romano-catolică; s-a asigurat teren pentru construirea unei biserici filiale greco-ortodoxe, atenenţă a parohiei din Drăgoeşti. După vechi tradiţii, această localitate se numea Vorniceni şi era un sat pendinte de vechea comună Drăgoeşti, având sediul un pârcălab (se numea Tulova şi era reşedinţă pentru un vornic de Tulova, precum Drăgoi sau Oană – n. n.). După desfiinţarea acestui sat, a rămas în locu-i un teritoriu, care, la 1776, era în proprietatea Mitropoliei din Iaşi, de la care, un an mai târziu, a trecut în stăpânirea boierulul Ionache Cantacuzen. La 1786, s-au aşezat pe acest teritoriu numeroase colonii de maghiari, care au înfiinţat comuna de azi, Ioseffalva, numită astfel în onoarea împăratului Iosef al II-lea. O mulţime de monede şi arme turceşti, găsite aci, pare a învedera că vechiul sat a fost ocupat odată de turci. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 586 hectare pământ arabil, 73 hectare fânaţuri, 4 hectare 50 ari grădini, 12 hectare imaşuri. Se găsesc 78 cai, 428 vite cornute, 323 oi, 322 porci şi 32 stupi. La Şipot, fermă pendinte de moşia cu administraţie specială Tolova Mică, districtul Gurahumora[19]. Podul-Tolovei, târlă, pendinte de comuna rurală Ioseffalva (Tolova), districtul Gurahumora[20]. Tolova-Mică, moşie cu administraţie specială, districtul Gurahumora. Cuprinde, pe lângă mosia Tolova-Mic propriu-zisă, şi ferma la Şipot. Suprafaţa; 1,91 kmp; populaţia: 23 locuitori, aproape toţi israeliţi. Are 5 case”[21].

1931: „În data de 14 iulie 1931 era o zi toridă. Cu toate acestea omenii erau pe ogoare, acasă rămânând numai copii și bătrânii care-i îngrijeau. Incendiul a izbucnit dupăamiază devreme în vestul satului și în scurt timp a ars biserica reformată monument istoric, parohia reformată și o treime din sat. Németh a fost catolic. Nu a stat mult pe acolo, pentru că în 1932 a fost mutat la Vornicenii Mari. Au trecut câțiva ani, și a izbucnit un incendiu și la Vorniceni (18 mai 1939). Este o coincidență vizibilă că unde mergea el îl urmărea și focul, ca pe un piroman. Németh a scris și o carte (Százezer szív sikolt- O sută de mii de inimi strigă), unde foarte frumos și cu lux de amănunte descrie focul. Problema este cu această carte, că a fost scrisă în stilul romantic al secolului al 19-lea, unde nu adevărul contează, ci influențarea cititorului, în așa fel încât să suspine și să lăcrimeze mai mult. Niciodată nu am mai primit o carte cu o așa mare rezervă, ca a lui. Numărul maxim al maghiarilor din Bucovina dacă atingea cifra de 14 mii, deci consider că Németh a luat în calcul și ceangăii din Moldova când a dat titlul cărții. / El scrie despre focul de la Vorniceni, că a pornit de la un anume Ilie Berar care stătea în josul statului, el fiind singurul român de acolo printre unguri. Și în acest fel încep problemele. În 1939 josul satului era deja amestecat, maghiari-români, cu toate că maghiarii erau majoritari acolo. De acest lucru ne putem da seama din cataloagele școlare, unde pentru anumiți ani au fost înregistrate și numerele de la case. În urmă cu aproximativ 10 ani am vorbit la Vorniceni cu câțiva bătrâni care s-au născut acolo, prin 1933-1938. Iar concluzia în legătură cu josul satului format exclusiv din maghiari nu stă în picioare. Și atunci care ar putea fi originea focului? / Vecină cu casa lui Berar era o alta, sau mai bine zis șura unui maghiar, și de fapt de acolo a pornit focul. Pentru că dacă ar fi pornit de la Berar, nu aveau timp vecinii să-i salveze toate bunurile din casă, înainte să ardă și casa lui. Cel pe care-l arătau cu degetul ca autor al focului era un copil, căci el nu putea fi acuzat de către autorități. Având un handicap sever, acesta nu putea nici să mănânce singur, darămite să se joace cu chibriturile. Cică a vrut să-și facă un fel de popcorn în șură. Dar este curios lucru dacă ținem cont că și focul din Vița a pornit dintr-o șură, acolo se presupune că se jucau de-a pârlitul porcului tot niște copii. Și oricum ar fi fost, a ars jumătate din Vorniceni. A fost un moment bun pentru ca agitatorii naționaliști, poate și șovini, să își înceapă activitatea. Maghiarii erau instruiți să dea vina pe Berar, deci pe români, și și în acest fel vor primi ajutor de la statul maghiar pentru reconstrucția caselor arse. În același timp și locuitorii români erau educați să dea vina pe maghiari, pentru a primi ajutoare de la statul român. Însă după cum a declarat acum câțiva ani regretatul Gergely Szőts din Țibeni, primii care au sărit în ajutorul celor păgubiți au fost cei din celelalte patru sate maghiare. / Registrele bisericesti redactate de Németh sunt cele mai ciudate pe care le-am studiat până acum. S-a întâmplat nu odată, să fie trecută data decesului dar fără numele decedatului, sau data botezului dar fără numele copilului. În alte cazuri a menționat copilul dar pe părinți nu, deci a înregistrat datele foarte superficial. Și toate acestea îi sunt iertate de către urmași, fiindcă el a fost cel care i-a repatriat. / În cartea sa autorul ne informează, că între anii 1867-1875 a fost o epidemie fără semăn în Vorniceni: “între anii 1867-75, deci în decurs de 8 ani, 113 copii au fost uciși la Vorniceni de difterie și rujeolă…la Ferenc Péter iarăși sunt trei copii decedați, Ágoston de șapte ani, Szabina de șase ani și Katica de patru ani.” Însă în registrele decedaților, redactat tot de el, Ágoston, Szabina, Katica și Titusz au decedat între 17-23 septembrie 1877. Cercetând decedații din perioada amintită și copii până la 15 ani, numărul acestora ajunge la 144. Dar și aici intervine un mare semn de întrebare, pentru că preotul a făcut înmormântări nu numai la Vorniceni, ci și la catolicii din localitățile de lângă Vorniceni: Ilisești, Stupca, Cacica, Berchișești, Obcina, Stroiești, Zăhărești, Măzănăești, Corlata, Brăiești, Sileni, Valea Seacă, Miceștim și Drăgoiești. Deci nu este vorba numai de Vorniceni, ci de încă 14 sate, dar toate decesele sunt trecute în registrul decedaților de la Vorniceni. Anul 1875 a fost cel mai catastrofal pentru copii din Vorniceni, atunci au decedat 37 de prunci”[22].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941 – Tribunalul Iaşi[23]: Malcinschi Severin, elev, cu ultimul domiciliu în Suceava, Ştefan cel Mare, născut în comuna Vorniceni, judeţul Suceava, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conf. art. 258, 259, 260 din codul penal”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[24], următorii învăţători şi învăţătoare: Tudose Vasilica, comuna Vorniceni, jud. Suceava, media 7,56, şi Şusca Ioan, comuna Vorniceni, jud. Suceava, media 7,33”.

1947: Este transferat învăţătorul „Tudose Gheorghe, de la Vornicenii Mici, la Ilişeşti”[25].