Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Horoşăuţi

HOROŞĂUŢI. Megieş cu Dobronăuţii, Boianciuc, Cuciurul Mic şi Vaslăuţii, satul de pe Pârâul Negru, Horoşăuţi, a fost întărit, în 15 ianuarie 1617, Antimiei, văduva lui Dimitrie Lenţa, şi copiilor ei, Marica, Anghelina, Magda şi Miron.

În 3 iunie 1640, după moartea Antimiei, moşia şi satul se împart între ginerii lui Dumitru Lenţa, Onciul Iuraşcovici, Isac Cocoranul şi Gliguţă, şi nepotul lui Dumitru Lenţa, Dumitraşcu Lenţa.

În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiii lui, Lupa şi Miron, „întreg satul Horoşăuţi… care i-a fost parte cumpărătură, parte baştină, cu un heleşteu bun, cu moară şi cu alte locuri”. Lupa Cocoranul se va căsători cu Turcul, iar copiii lor moştenesc o jumătate de sat, în 25 martie 1704. Unul dintre aceşti fii, Constantin Turcul, s-a căsătorit cu Antimia, cea care primeşte în dar, în 5 aprilie 1723, partea de sat care revenise Ilenei, fata lui Vasile Turcul. O altă parte de sat, care aparţinuse lui Buculei, s-a împărţit, în 5 iulie 1750, între copiii acestuia, Safta, Aniţa şi Angelina Drace.

În 1 aprilie 1680,  când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca,  le revene „giumătate de sat Horoşeuţi”.

1750: Partea de moşii din Horoşăuţi a lui Buculei s-a împărţit, în 5 iulie 1750, între Gheorghi Turcul şi Raifta Vlăiculeasa şi copiii ei, iar sfertul de sat Horoşăuţi al lui Buculei s-a ales „să se împartă în trii părţi, pi surori, Saftii şi Aniţii şi Anghelinii (fetele Vlăiculesii), dar Aniţa au văndut partea ei nipotului său, lui Ilie Drace, ficior Saftii, şi de la Ilie Drace au cumpărat Andrieş Turcul, iar partea Dracii, ce-i de la maică-sa, Safta, au rămas să să înpartă Vlăiculeasa cu Turcul”. Zece ani mai târziu, în 16 martie 1760, când Raifta Vlaiculesii împarte moşiile copiilor ei, „lui Ilie i-a venit a tria parte de Horoşăuţi ca să o stăpânească singur”.

În 3 octombrie 1762, Vlăiculeştii revendică, la Divanul Domnesc, posesia unui sfert de sat, partea lui Buculei, în dauna lui Gheorghe Turcul, şi are câştig de cauză.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Horoşăuţi, moşie a postelnicului TURCULEŢ şi a răzeşilor, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 2 dascăli, Gavril şi Vasile, 2 ruptaşi, Ilie VLAICO şi Costandin VLAICO sin lui Ilie, 1 umblător (agent fiscal), Sofronii FUŞTEI, 4 văduve, Salinca, Nastasia, Catrina şi Maria, 2 jidovi, Davidu şi Froim orândar, 17 case pustii şi 31 birnici, adică: Onofrei MURAVESKI, Ştefan ŢURILO, Dumitraş GRUMEZA, Vasili GRUMEZA, Pântei FUŞTEI, Mihailo sin PÂNTELEI, Toader dulgheriul, Ştefan GAVRILIUC, Mihailo FUŞTEI, Simion GAVRILIUC, Vasili MUSTOVEIU, Prodan MICHICIUK, Ion BINTUL, Macsim rus, Pintelei LUNICI, Vasili MANICU, Andronic CIOBOTARCIUK, Mihailo CIOBOTARCIUK, Sirbin CREŢUL, Giorge DASCALCIUK, Andrieş GRAUR, Vasili CIOSU, Simion zet ŞEPTILICI, Gligoraş CIOBOTARCIUK, Vasili PITHIRNIAK, Nechifor ciobotar, Gavril sin BEICIUK, Vasili CAŞCAVAL, Alecsandru CHIRILIUC, Vasili VACARCIUK şi Iftodi GRUMEZA. Cătunul Dobrinăuţi, moşie a lui Postolachi CÂRSTE, avea 42 „toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasilii, 1 dascăl, Toader, 2 jidovi, Şmilo şi Zălman, şi 38 birnici, adică: Ion RUDIN vornic, Alecsa morar, Fedor brat ego, Georgie sin RABCIUC, Andrei CROCIAC, Hrihor HUŢUL, Vasili DRĂGUŢAN, Sandul sin MACSIM, Ion LAVRINCIUC, Vasilii a moşneguţului, Ignat BRÂNZEI, Petru cumnat lui BRÂNZEI, Necolai sin GAVRIL, Toader brat ego, Moisa CROCIAC, Tănasă BEŞICĂ, Ursul sin BEŞICĂ, Vasilii STARI, Ion zet BĂŞICĂ, Ion RABCIUC, Ursul ŞTEFIUC, Vasilii CIMPOEŞUL, Hrihor ILIUC, Nechita rus, Matei sin GAVRIL, Sofronii sin ZAHARII, Tănasă sin DARII, Petre rus, Ion DREBOT, Toader moldovan, Ion sin ego, Vasili sin ego, Grigoraş LEFTER, Ivan PIANIŢA, Ion SALAPAI, Nichita văcar, Dănilă ŢAMPUL, Iacob TĂTARUL, Ştefan strugar, Mihai DELE, Ion sin CRUCIAN, Macsin STARI, Coste sin ego, Palii rus, Andrei TREBUHINSKI, Ignat RABCIUC, Dumitru sin IGNAT, Tănasă LAVRINCIUC, Ştefan HUŢUL, Vasile GERILĂ, Zaharie, Toader sin ZAHARII şi Fedor morar.

În 1774, Horoşăuţii aveau 67 familii ţărăneşti, iar în 1775, 1 mazil, 2 popi şi 84 ţărani, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 130.

1858: Biserica Naşterii Maicii Domnului din Horoşăuţi a fost ctitorită, în 1858, de Mihail cavaler de WARTARASIEWICZ şi de Micolai de VLAICO, pe locul unei biserici vechi, aflată, în 1843, sub patronatul baronului Wartan WARTARASIEWICZ şi slujită de preotul administrator Constantin TARANGUL, care păstorea 905 suflete. În 1876, patron bisericesc era Severin von WARTARASIEWICZ, paroh fiind Ilie CUŞNIRIUC, numărul enoriaşilor ajungând la 1.456. În 1907, sub acelaşi patronaj, biserica îl avea paroh pe Ilie CUŞNIRIUC, născut în 1837, preot din 1868, paroh din 1871, iar cantor, din 1888, pe Eustachie LASTIUCA, născut în 1859.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[2].

1884: O şcoală cu 4 clase fusese deschisă în comună în anul 1884[3].

În 1890, Horoşăuţii aveau 1.631 locuitori, parohi fiind Ilie Cuşniriuc şi Grigorie Laza, învăţător – Panora Senculeţ, iar primar – Ferdinand Drvota.

1891: O listă de subscripţie pentru biserica ortodoxă din Cacica, încredinţată, în octombrie 1891, lui „Ilie CUŞNIRIUC, paroch în Horoşăuţi”, menţionează următoarele nume de localnici: Dorimedont CUŞNIRIUC, preoteasa văduvă Reghina HNIDEIU, Eufrosina HNIDEIU, proprietarul Constantin de VLAICO, Catinca de VLAICO, antistele comunal Ferdinand DRWOTA, Maria DRWOTA, proprietarul Andronic de VLAICO, răzeşa Maria ZEBACINSCHI, răzeşul Ioan ZOTTA, Pulcheria ZOTTA, răzeşul Petru MISICHIEVICI, răzeşul Niculai VLAICO, răzeşul Vasile TOMIUC, Maria TOMIUC, răzeşa Elisaveta VLAICO, răzeşul Dimitrie BALASINOVICI, răzeşul Iancu BALASINOVICI, răzeşul Teodor COCEALA, Maria COCEALA şi răzeşa Ana MALINESCUL[4].

1899: „În anul 1899, un număr mic de bărbaţi, însufleţiţi de iubirea de neam, şi a hotărât a înfiinţa „Societatea Mazililor şi Răzeşilor bucovineni”, din conducerea căreia făcea parte şi Leon cav. de Vlaico, proprietar în Horoşăuţ”[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Horoşăuţi (Horoszoutz), comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe ambele părţi ale pârâului cu acelaşi nume, între comuna Boianciuc şi hotarul spre districtului Rădăuţi. Suprafaţa: 9,45 kmp; popu­laţia: 1.642 locuitori ruteni, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, şi târla Berdo. Este străbătută de drumul districtual Iurcavăţ-Horoşăuţi, care o leagă cu drumurile princi­pale Cernăuţi – Uście Biskupie (Galiţia) şi Noua Suliţă – Dobronovăţ. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1776, era proprietatea cămăraşilor Mihalachi Bognischi şi Mihail Vlaicu. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 860 hectare pământ arabil, 59 hectare fânaţuri, 47 hectare grădini, 110 hectare imaşuri, 738 hectare păduri, 3 hectare 50 ari heleştee. Se găsesc 95 cai, 492 vite cor­nute, 287 oi, 195 porci şi 44 stupi de albine. Horoşăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 10,46 kmp; po­pulaţia: 101 locuitori, în majo­ritate ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă moşia Horoşăuţ propriu-isă, şi târla Berdo”[6].

În 1910, 90 % din populaţia satului Doroşăuţi era ucraineană.

1911: „În 9 Iulie, s-au ţinut adunări în Horoşăuţ şi Cuciurmic. So­cietatea a fost reprezentată de domnii Dr. Cuparencu, ca vice-prezident, Ioan dc Popescul, ca secretar, şi Iancu Hahon, ca membru al ei. La aceste adunări a participat şi deputatul Cuparencu, pen­tru a mulţămi alegătorilor pentru voturile primite în 2 April a. c. Deschizându-se adunarea, de cătră vicepreşedintele societăţii, dl deputat Cuparencu luă cuvântul şi mulţămi răzeşilor pentru încrederea ce i-au dat aceştia, întrunind la alegere voturile lor pe persoana sa. Le făgădui, în sfârşit, tot sprijinul său răzeşilor din satele acestea şi împrejurime. Reprezentanţii din Cernăuţi au făcut, apoi, raport despre mersul şi starea societăţii răzeşilor, de la înfiinţarea ei, au desfăşurat pe scurt trecutul istoric al răzăşimii din Bucovina şi i-au rugat pe cei prezenţi să se înscrie şi ei ca membri în societate, arătându-le beneficiile de care se pot bucura, apoi răzeşii şi copiii lor, dacă so­cietatea va dispune de mijloace multe. Dnii Dr. Cuparencu şi Po­pescul au relevat însemnătatea şcoalei şi i-au îndemnat pe răzeşi să-şi trimită copiii la şcolile româneşti din Cernăuţi, promiţând sprijinul societăţii pentru cei sărmani. În fine, au făcut apel călduros la răzeşi ca să păstreze cu sfinţenie bunurile strămoşeşti, care sunt limba şi legea românească. Amândouă adunările au reuşit frumos, mulţămită străduinţei domnilor Leon cav. de Vlaicu din Horo­şăuţ şi Leon cav. de Onciul din Cuciurmic, care sunt stâlpi pu­ternici ai răzeşimii de pe acele plaiuri înstrăinate. Constatăm cu satis­facţie că, la adunarea din Horoşăuţ, au participat şi răzeşii din Boianciuc. Oare n-au comis fruntaşii naţiunii un păcat strigător la cer, că nu s-au interesat dc aceşti fii ai neamului, la care mai există şi azi explozie de românism? După spusele răzeşilor bătrâni, a fost în comunele amintite limba română obligată în şcoală, până acum 40 de ani. Amintim următoarele familii româneşti; în Horoşăuţ: Manescul, Pădure, Vlad, Vlaicu; în Boianciuc: Balasinovici, Iacubovici, Motoc, în Cuciurmic: Cucurean, Onciul, Paladi, Poclitar, Popescul, Prodan, Ţopa. Cea mai bună dovadă că aceste ţinuturi au fost, odată, curat româneşti sunt cuvintele întrebuinţate chiar de ruşi, în vorba de toate zilele, ca: chiar, basma, hăi napoi, coadă, gârlă, guler, prăşi etc. Dinspre nord, pe teritoriul galiţian, figurează pe harta spe­cială, până azi, următoarele nume româneşti: Albinufca, Arşiţă, Mă­gura, Miculinţe, Ocna, Serafinţe, Soroceanca, Taborâşte, Târgoviţa, Trifanufca. Ar fi recomandabil să facă, odată, reprezentanţii societăţii o primblare până la Nistru şi altele, la Culeuţ, unde, după spusa răzeşilor de aici, se află încă un număr considerabil de fraţi de-ai lor”[7].

1914-1918: „Dumitru a lui Grigori Huţul, născut în Horoşăuţi, la 17 octombrie 1886 a plecat, în primăvara anului 1915, la război. Rănit în luptă şi adăpostit lungă vreme în spitalul din Frankstadt, în Moravia, a trimis ultima scrisoare soţiei sale în 4 august 1918. De atunci şi până în prezent n-a mai sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Huţul, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; „Nicolai a lui Ioan Gavriliţa, născut în Horoşăuţi, la 22 martie 1880, a plecat, la 1 august 1914, la război şi ar fi căzut în luptă, în septembrie 1914, pe frontul de luptă sârbesc, lângă Foca, Bosnia. Până în prezent n-a mai sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Vasilcei Gavriliţa, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[8].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Zastavna făcea parte, ca „locţiitor, Petre Zeman, agricultor, Horoşăuţi”[9]. „Deciziune de expropriere No. Ag. Vasilău I/19. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Zastavna, cu care decis exproprierea corpului do­minical, fasc. No. 222, Vasilău, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 133 ha 58 ari a corpului dominical, fasc. No. 343, Horoşăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene şi corpul rustical, fasc. No. 577 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Horoşăuţi, în suprafaţă de 178 ha 90 a 16 mp, şi a corpului rustical fasc. No. 4 din registrele fonciare pentru comun cadastrală Dobronăuţi, în suprafaţă de 62 ha 94 a 68 mp, pro­prietatea moştenitorilor lui Severin Warteresievici, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[10].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 423

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 29, 1876 p. 86, 1907 p. 87

[4] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 52/1891, p. 4

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 112

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 16, Anul I, 12 august 1911, pp. 189, 190

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216