Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iabloniţa

IABLONIŢA. Aşezată pe malul drept al Ceremuşului Alb, lângă Coniatin şi aproape de Câmpulung Rusesc, „Iabloniţa românească”, după cum era inserată în hărţile Marelui Stat Major austriac, la 1774, era populată, încă din 20 mai 1762, când egumenul Putnei arendează munţii unor „ruşi din Putila”, cu huţuli, aşa că, în 1774, 69 gospodării, împrăştiate pe coaste de munte, întregeau un sat pitoresc şi în continuă dezvoltare, care va ajunge, în 1784, la 82 gospodării, răspândite în trei cătune, Holoşena, Ialovicioara şi Plaiu, la poalele munţilor Berdo, Hrebeneşti, Maximeţ şi Medjeve.

În 12 iulie 1793, baronul Vasile Balş, care stăpânea Iabloniţa, o vinde lui Iacob Romaşcan.

În 24 iunie 1795, Mihalachi Giurgiuvan, care îşi făcea testamentul, stăpânea „parte din Iabloniţa”.

În 1843, bisericuţa veche din Iabloniţa, cu 937 enoriaşi, avea postul vacant, patroni bisericeşti fiind Mihail de ROMAŞCAN, Georgie de GIURGIUVAN şi Grigore de AIVAS. În 1876, patron bisericesc rămăsese doar Grigore de AIVAS, paroh fiind Miron GRIBOVSCHI, care păstorea 1.105 suflete. În 1907, când patron bisericesc era Ladislaus graf BAWOROWSKI, comuna bisericească Iabloniţa, Holoşena, Ialovicioara şi Plai îl avea paroh pe Ştefan HALIP, născut în 1864, preot din 1894, paroh din 1899, cantor fiind, din 1900, Cornel PATAKOWSKI, născut în 1849.

1877: Biserica Sfântului Mihail din Iabloniţa a fost construită, pe locul unei bisericuţe vechi, în 1877, fiind dotată cu un iconostas în 1901. Capela Naşterii Maicii Domnului avea să fie construită în 1883.

1884: În Iabloniţa funcţiona, din 1884, o şcoală cu o clasă[1].

În 1890, Iabloniţa avea 1.190 locuitori. Primar era Michail Mironeţ, paroh – Constantin Iaworowski, învăţător – Calinic Şcraba, iar cantor bisericesc – Cornelie Potakowski.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iabloniţa (Jablonitza), comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe Ceremuşul Alb, la Sud-Est, şi lipită de Coniatin. Suprafaţa: 65,30 kmp; populaţia: 1.190 locuitori ruteni şi un mic număr de izraeliţi. Se compune: 1). din satul de reşedinţă Iabloniţa, care, împreună cu târla Hrebeneşti, numără 673 locuitori; şi 2). din cătunele: Holoşena, Ialovicioara şi Plai. E străbătut de un drum de munte, care vine de la Vijniţa şi trece prin Coniatin, Dolhopole şi Stebne şi ajunge la Storoneţ-Putila. Are o şcoală populară, cu o singură clasă; o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, în satul de reşedinţă, precum şi o capelă în Ialovicioara. La 1776, era sat pendinte de Câmpulungul Rusesc. Populaţia, formată din huţani gr. or., se ocupă cu prăsila de vite şi cu plutăritul. Comuna posedă 121 hectare pământ arabil, 982 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 841 hectare imaşuri, 226 hectare poeni, 5.569 hectare păduri. Se găsesc 125 cai, 574 vite comute, 1.008 oi, 239 porci şi 54 stupi. Iabloniţa (Jablonitza), cătun, pendinte de moşia cu administraţie particulară Putila, districtul Vijniţa. Are 8 case şi 16 locuitori. Holoşena, cătun pendinte de comuna rurală Iablonişa, are 170 locuitori ruteni. Ialovicioara, cătun, pendinte de comuna rurală Iabloniţa, are 101 locuitori huţani gr. or. Plaiul, cătun, pendinte de comuna Iabloniţa, are 246 locuitori ruteni”[2].

În 1910, „Iabloniţa românească”, în care se stabiliseră şi vreo sută de evrei, era în totalitate o localitate huţulă.

1919: Sunt menţionaţi soţii Fedor a lui Michailo Diczenko şi Akelina Diczenko, născută Dutka, din Iabloniţa[3].

1929: „Este un peisaj de toată frumuseţea. Urmând mereu pe malul drept al Ceremuşului, şoseaua traversează, pe rând, frumoasele sate Răstoace, Pătrăşeni şi Marinişeni, de unde trece imediat în satul Gura Putilei, situat la confluenţa Ceremuşului cu afluentul său drept, Putila, ce izborăşte din vârful Lucava. De la Gura Putilei, o mică şoseluţă în proastă stare, continuând, în sus, pe valea Ceremuşului, duce la Iabloniţa şi mai departe, pe valea Ceremuşului Alb, oferind privelişti şi peisagii dintre cele mai frumoase şi mai încântătoare. Şoseaua principală, pe care am venii de la Vijniţa, o ia în sus, pe valea Putilei, o vale frumoasă, mai strâmtă decât a Ceremuşului, strânsă între munţi mai înalţi, acoperiţi cu frumoase păduri de brad, traversând satele de un remarcabil pitoresc, Dihteniţi, Chişeliţeni, Toroceni, Putila, Foşca, Sârghieni şi Plosca, de unde, părăsind cursul Putilei, aproape de sorgintea ei, scoboară la Seletin, în valea superioară a Sucevei, distanţă de 48-50 km, de la Vijnita. Cam în dreptul satului Chiseliţeni şi spre răsărit, se înalţă fumosul şi falnicul munte Racova, mamelonat şi îmbrăcat cu brad, din vârful căruia, pe timp frumos şi senin, se vede oraşul Cernăuţi. În faţa muntelui Racova, pe stânga Putilei, se înaltă muntele ceva mai mic, dar tot frumos, Grebenul. De la Dihteniţi, înainte, munţii sunt mai mici, în pante mai dulci şi mai puţin împăduriţi. Această regiune muntoasă, întinsă de-a lungul văilor Ceremuşului Mare, Ceremuşului Alb şi Putilei, este în mare parte locuita de „huţani” sau munteni. Aceşti huţani, ca şi moţii, locuiesc răzleţi, împrăştiaţi pe văi şi pe coastele munţilor, însă, prin deosebire de moţi, ei sunt, în general, bine înstăriţi, au pământuri de păşune, vite, oi şi mănâncă bine unt, brânză, carne şi, mai cu seamă, lapte acru – „busling”, cum îi zic ei –, pe care-l pun într-o doniţă (bărâbânţ), din care mănâncă toţi ai casei, cu mămăligă şi cu „pită” de făină de grâu amestecată cu cartofi. Huţanii, ca şi rutenii dinspre şes, vorbesc cam aceeaşi limbă, având aceeaşi fizionomie şi acelaşi port, cu deosebire că ei, ca şi moţii, poartă cioareci, iarna mai mult roşii, iar vara albi, precum şi un fel de jambiere largi, de pâslă roşie, căzând deasupra opincilor – ca bănăţenii – cojoace fără mâneci, pălării verzi sau olivii şi cămeşi cusute cu arnici roşu. Huţanele, femei şi fete, îmbrăcate cu catrinţe, cămeşi înflorite, cojoace şi ghete sau opinci, cu jambiere, ca şi bărbaţii, fiind îmbrobodite cu tulpane roşii cu flori. Sunt foarte sprintene, călărind bărbăteşte în aliurile cele mai vii, bând şi fumând în cârciumi, laolaltă cu bărbaţii şi deopotrivă cu ei!… În zilele de târg, huţanii scoboară în Vijniţa, Berhomete şi Seletin şi vând tot ceea ce au de vândut evreilor, care le cumpără la oreţuri mult sub valoarea lor reală, reţinându-i, apoi, la băutură alcoolică otrăvită orin cârciumile lor, o zi, două, trei, astfel ca să se întoarcă la casele lor cu organismele otrăvite, cu capetele bolnave, năucite şi cu pungile goale”[4].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[5]: Reiser Mortco căsătorit Beder, măcelar, domiciliat în Iabloniţa”.

1942: „Noi, colonel magistrat Cristescu Gheorghe, preşedintele Curtii Martiale a Diviziei 8 Infanterie, / Având în vedere ordinul de trimitere directă în judecată al Comandamentului Militar al Diviziei 8 Infanterie, Nr. 132 din 25 Aprilie 1942, prin care Pantela Crijanovschi şi Tănase Comariţu, cu domiciliul în comuna Iabloniţa, jud. Rădăuţi, au fost trimişi în judecata acestei Curţi Marţiale pentru crima de a fi tras cu armele asupra clădirii unei autorităţi publice”[6].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[7], următorii învăţători şi învăţătoare: Damian Virginia, comuna Iabloniţa Centru, jud. Rădăuţi, media 8,70; Mina Iaroslava, comuna Iabloniţa, Coniatin, jud. Rădăuţi, media, 7,11”.

1949: „Noi, primul procuror al Tribunalului Suceava, / Văzând cererea înregistrată sub Nr. 14.092 din 21 Decemvrie 1948, prin care petenta Keile Schärf, soţie de avocat din Suceava, str. Molotov Nr. 1, născută în comuna Iabloniţa, jud. Rădăuţi, la data de 4 Martie 1898, din prinţii Schloma Schärf şi Perl Schärf, legal căsătoriţi şi din căsătoria legală a părinâilor ei s-au născut încă următorii fraţi şi surori: / Isak Schärf, la 5 Ianuarie 1889, în Iabloniţa, / Iosef Schärf, la 19 August 1892, în Iabloniţa ţi / Jeanette Schärf, la 24 Februarie 1900, în Iabloniţa, cere reconstituirea actului său de naştere, în conformitate cu legea Nr. 4.062 din 1940, publicată în Monitorul Ofcial Nr. 295 din 1940”[8].