Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Capu Codrului şi Capu Câmpului | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Capu Codrului şi Capu Câmpului

Capu Codrlui – foto: Cristian Oanea

 

CAPU CODRULUI şi CAPU CÂMPULUI. Al doilea sat Bucureşti din istoria României, după Zvoriştea, numită, în uricele lui Roman Vodă, din 30 mai 1392, Bucurăuţi, a fost atestat abia în 21 decembrie 1514, când superbul fecior al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bogdan-Vlad, cunoscut în istorie drept Bogdan cel Orb, după ce-şi pierduse un ochi în bătălie, cumpăra de la Luca Ilişescul, fiul Anei, nepotul lui Ivan Corlat, satul „Bucureşti pe apa Moldovei, mai sus de Berchişeşti”, sat numit, începând din 1783 şi 1784, Capucodului şi „Capucodrului încoace de apa Moldovei”, pentru a se diferenţia de Capu Câmpului, numit, tot pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”.

 

În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul Bucureşti, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneţ, s-a făcut şi o hotarnică, reluată şi de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Topliţa, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Ţarina lui Micle, Ţarina Muncelului şi Moara lui Isac, toponime care încredinţează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneţ, bucureştenii Bucovinei au fost, generaţie de generaţie, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldoviţa, care stăpâneau Berchişeştii (cumpărat de Petru Rareş de la Toader Corlat şi dăruit mănăstirii), şi cei de la Voroneţ, care stăpâneau Capu Codrului. „Certurile mănăstireşti”, cum le numea cărturarul interbelic Procopie Jitariu, în superba monografie folclorică a satului său natal, Berchişeştii, au dominat secolele cu „neînţelegeri, neîntrerupte sfezi, urmate de reclamaţii, de judecăţi, de recursuri, scrieri de apărare şi de fixarea, din nou, a hotarelor”. Ba se plânge Calistru, egumenul de la Voroneţ, de purtarea abuzivă a călugărilor lui Teofan, egumenul de la Moldoviţa, ba se plânge Benedict al Moldoviţei de abuzurile călugărilor egumenului Macari de la Voroneţ, iar domnii Moldovei trimit ispravnici, ba chiar şi un mare căpitan de Soroca, să-i aducă pe calea luminoasă a înţelegerii lumeşti pe înalt prea sfinţiţii negri ai averilor mănăstireşti.

 

1783: Şi-atât s-au tot certat şi pârât călugării între ei, încât nici n-au prea avut cum să bage de seamă că trec veacurile, că vin austriecii şi, mai rău decât atât, averile lumeşti se secularizează, în 1783-1786, adică trec în proprietatea statului, dar şi în proprietatea foştilor obşti de iobagi mănăstireşti. „Astfel, vechiul hotar de pe pârâul Lupoaei, care despărţea Berchişeştiul de Capucodrului, pricina atâtor înverşunate certuri, a fost împins spre apus, până în pârâuţul Codrenilor”, consemna Procopie Jitariu. Scăpaţi de teroare călugărească, dar şi îngrijoraţi de posibila ei revenire, şi la Capu Codrului, ca şi la Berchişeşti, „în scurtă vreme numai, sătenii au împrejmuit satul şi imaşul, la un loc, cu gard înalt de nuiele ori cu şanţuri adânci; au separat şi pădurea de imaşurile corlăţenilor şi codrenilor şi mai acătării… Din sat şi imaş, sătenii au construit o adevărată cetate”.

 

1786: „Datele privind industria forestieră a Bucovinei datează din 1786; o ordonanță împărătească din 16 septembrie 1786 a ordonat o privire de ansamblu generală și au fost, apoi, instalate două gatere. Primul a fost amplasat de majorul Schätz în apropiere de Capu Codrului, cu o lamă de ferăstrău și cu un cost de 574,14 coroane; producția zilnică a fost de 20 de panouri, iar profitul net, de la 1 aprilie, până la 31 octombrie 1786, a fost conform raportului consilierului guvernamental Ainser, de 708 coroane”[1].

 

În 1772, conform izvodului Mănăstirii Voroneţ, satul Bucureşti avea 70 familii, cu 1.232 stânjeni „loc de hrană”, adică teren arabil.

 

În 1774, satul avea, conform Topographiei lui Werenka, doar 56 familii, dar numărul familiilor creşte, până în 1784, la 111, în tabelul parohiilor fiind menţionate „Capucodrului încoace de apa Moldovei” (Capu Codrului) şi „Capucodrului dencolo de apă” (Capu Câmpului). „Sediul trupelor austriece, introduse în Bucovina, se afla la Cernăuţi, iar de aici au fost înaintate departamente individuale până la granița cu Moldova. Puterea acestora a fost de 400 de soldați, la începutul lunii septembrie 1774. La începutul lunii octombrie, Batalionul Siskowitsch a fost direcționat către Suceava pentru a putea oferi mai mult sprijin trupelor avansate, în caz de eventualități neplăcute, şi a primit ordinul de a stabili și menține legătura cu Transilvania, prin Pasul Rodna, prin intermediul poştelor. Astfel de poşte au fost în Dorna, Capu Codrului și Stupca”[2]. „Așa cum era de așteptat la Viena, Romanzow a permis ca noua linie de frontieră între Pokuţia şi Moldova să fie ocupată imediat, iar după plecarea sa de la Iaşi, ​​anunțul a fost „suspendat” acolo. Infanteria și cavaleria din Galiţia au intrat în Bucovina, trăgând un cordon, de la Preworodek, pe Nistru, la Capu Codrului, pe Moldova[3]. La jumătatea lunii octombrie, „expoziția ordonanțelor” din Vama, Câmpulung și Dorna s-a conectat cu cele din Transilvania[4]. Porunca de a ocupa Cordonul a fost înfăptuită de Mieg până în 24 octombrie 1774. În această zi, țara a fost ocupată de un număr mare de trupe și a început să fie comandată de generalul Gabriel Baron von Spleny, iar o administrație militară regulată a fost introdusă în Cernăuţi[5]. Vulturii imperiali au fost înfipți pe graniţă între 16 și 19 septembrie 1774, acţiunea fiind coordonată de Mieg, care alesese, cu puțin timp înainte, cele mai avantajoase puncte, „mai ales pentru unii de la granița Transilvaniei, pentru a aduce munți sau zone utile în cordonul nostru”[6].

 

1778: Din Ardeal, au venit la Capu Codrului, conform Consignaţiunilor lui Enzenberg, din 27 ianuarie 1778, familiile lui Florea MUNTEAN şi Grigore FLOREA din Dumitra, familia lui Şandru BÂRSAN din Budoi, familiile fraţilor Ştefan, Istrati şi Grigore MOROŞAN din Moisei, familia lui Nichita LEŞAN din Leşu Ilvei, holteiul Ştefan MORARIU din Dumbrava, familia lui Grigori I. RUSU din Aragniz, familia lui Doroftei BUTURLĂ din Argalia, familiile lui Iosif UNGUREAN şi Georgiţă ALBU din Herina, familia lui Maftei STRUŢU din Topliţa şi familia lui Sandu BÂRSAN din Caşin.

 

1788, Hacquet: „De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia. La Capul Codrului, unde încep munţii cei îndreptaţi spre sud şi unde ajungi într-o vale parcă închisă, iese din Carpaţi năvalnicul râu al Moldovei, care, însă, aici nu e mare şi poate fi trecut, vara, în tot locul, cu piciorul. De la locul amintit, în urmă, am mers, de-a lungul râului, spre nord-est, pe o vale îngustă, acoperită cu o pădure minunată, prin care a fost croit un drum drept până la satul Humor, ce se află la oarecare depărtare de râu. Acest loc este bine întărit şi îngrădit, de-a lungul întregii văi, şi erau cantonate, aici, două companii ale unui regiment teritorial, care păzeau, cu două tunuri, această trecătoare”[7].

 

În 1843, parohia ortodoxă din Capu Codrului şi Păltinoasa, cu biserică zidită la Capu Codrului, în 1721, de Pulcheria CANTACUZINO şi de familia acesteia, avea 1.186 enoriaşi, preot administrator fiind Constantin GRIGOROVICI. Parohia din Capu Câmpului, cu biserica din 1782, ctitorită de Macarie, egumenul mănăstirii Voroneţ, cu 930 enoriaşi, îl avea paroh pe Grigorie BULIGA. În 1876, comuna bisericească din Capu Codrului şi Păltinoasa, sat în care se înălţase o biserică, în 1857, întestrată cu un iconostas adus de la Fundu Sadovei, avea 1.982 enoriaşi, paroh fiind Constantin GRIGOROVICI, care moare în acel an şi este succedat de Mihail ILIUŢĂ. Preot cooperator era Epaminonda PRELICI. În parohia Capu Câmpului, cu 1.134 enoriaşi, paroh era Ioan TURTURIAN.

 

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, itinerariul cu nr. 61 era cel de la Cernăuţi, la Bistriţa, de 19 poşte şi jumătate… De la Suceava, trăsura de poştă se îndrepta spre Măzănăieşti (o poştă şi jumătate), apoi, prin Capu Codrului, spre Gura Humorului, aflată la o poştă de Măzănăieşti şi la 2 poşte şi jumătate de Suceava“[8].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[9].

 

1890: Şcoala din Capu Codrului şi şcoala din Păltinoasa, cu câte 5 clase, au fost inaugurate în toamna anului 1890, iar şcoala din Capu Câmpului, cu 3 clase, din 1892[10]. În 1890, Capu Codrului avea 2.693 locuitori, păstoriţi de preotul-publicist Mihail Iliuţ. Primar era Gavriil Forfată, învăţător, Trifon Reuţ, iar cantor bisericesc era Dimitrie Donisan.

 

1889: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă: ). Patru bucăți mici de cămăși de zale, realizate în același mod, dar care constau din inele de 8 până la 12 mm, în diametru, cu grosimea de 1 până la 2 mm, au fost găsite, acum câțiva ani, în Capu Câmpului, districtul Gura Humorului, şi la Fundu Moldovei, în districtul Câmpulung; Proprietar: Asociația Arheologică Română din Cernăuți“[11].

 

1901: Dialectologul Gustav Weigand a poposit „la Capu Codrului, unde am lucrat, cu două persoane, una după alta, și apoi mi-am pregătit singur prânzul”, cele două persoane, de la care a cules cântece fiind Dumitru Catargiu, care i-a cântat „Ci stai, leli, suparată”, apoi Ştefan şi Dumitru Catargiu (49 de ani)[12].

 

1907: În 1907, paroh la Capu Codrului şi Păltinoasa era Mihail ILIUŢĂ, născut în 1838, preot din 1861, paroh din 1863, preot cooperator era Isidor PAŞCAN, născut în 1878, preot din 1903, iar cantor, din 1900, Dimitrie DONISAN, născut în 1852. La Capu Câmpului, paroh era Emilian GRIBOVSCHI, născut în 1857, preot din 1888, paroh din 1903, iar cantor era, din 1900, Iraclie BANILEVICI, născut în 1846.

 

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Saveta NEDELE (Capu Codrului, 21 ani în 1908) şi Spiridon CROITOR (Capu Câmpului, 26 ani în 1914).

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Capu Câmpului, comună rurală, districtul Gurahumora, aşezată pe par­tea dreaptă a râului Moldova. Suprafaţa: 51,67 kmp; po­pulaţia: 1.104 locuitori români, de religiune gr. or. Este legată de comuna Capul-Codrului printr-un drum co­munal şi de drumul districtual Suceava-Gurahumora, ce trece prin această comună. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „St. Nicolae”, zidită în anul 1782, de Macarie, egu­men al mănăstirii Voroneţ. Această localitate făcea parte, odinioară, din comuna Capu Codrului. Aci s-au găsit, de repetate ori, monede vechi moldoveneşti. Populaţia, formată din locui­tori originari şi din colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi mai ales cu ex­ploatarea pădurilor. Comuna posedă 273 hectare pământ arabil, 162 hectare fânaţuri, 29 hectare grădini, 314 hectare izlaz, 4.049 hectare pădure. Se găsesc 34 cai, 504 vite cor­nute, 368 oi, 410 porci şi 50 stupi. Capu Câmpului, moşie, ce ţine de corpul moşiei cu administraţie specială Capu Codrului, districtul Gurahu­mora. Are 2 case şi 11 locuitori. Depindea, odată, de satul cu acelaşi nume. Capu Codrului, comună rurală (nu­mită, într-o vreme, şi Bucureşti), districtul Gurahumora, aşezată pe malul stâng al râului Moldova, între Berchişeşti şi Gurahu­mora. Suprafaţa 30,23 kmp; popu­laţia 2.693 locuitori români gr. or., precum şi puţini germani şi câţiva israeliţi. Se compune din vatra sa­tului, cu 1.520 locuitori, şi din satul atenent Păltinoasa. Este străbătută de drumul districtual Suceava-Gurahumora şi legată, prin o şosea comunală, cu comuna învecinată, Berchişeşti. Are un  oficiu  telegrafic-poştal, precum şi o staţie de drum de fier, în Păltinoasa. Are 2 şcoli populare, cu câte o clasă: una în Capu Codrului şi alta în Păltinoasa; o bi­serică parohială, în Capu Co­drului, cu hramul „St. Ioan Botezătorul”, zidită la anul 1731, de Pulheria Cantacuzino, precum şi una filială, în Păl­tinoasa. Pe timpul lui Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, se numea Bucureşti; a fost cumpărată de el, de la Luca Ilişescu, şi dăruită, apoi, la 21 Decembrie 1514, mănăstirii Voroneţ, în posesia căreia se afla şi la 1776. Aci se găseşte o fabrică de scânduri, cu 4 gatere şi cu o linie ferată portativă. Populaţia, formată din lo­cuitori originari şi din colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura, cu creşterea vi­telor şi exploatarea pădurilor. Comuna posedă 711 hectare pământ arabil, 216 hectare fânaturi, 42 hectare grădini, 442 hectare izlaz, 1.346 hectare pădure. Se găsesc 72 cai, 1.060 vite cornute, 214 oi, 629 porci şi 170 stupi. Capu Codrului, moşie, cu administraţie specială, districtul Gurahumora. Suprafaţa: 10,40 kmp; popu­laţia; 49 locuitori, germani, români şi izraeliţi. Se compune din moşiile: Capu Codrului propriu-zisă, cu 3 case şi 14 locuitori, Capu Câmpului, Berchişeşti şi Păltinoasa. Moşia Capu Codrului propriu-zisă depindea, odată, de satul cu acelaşi nume şi era în pose­sia mănăstirii Voroneţ”[14].

 

1910: „Se aprobă schimbul de posturi de învăţători între domnii Nicanor Bumbu, din Berchişeşti, şi Adrian Cernăuţan, din Capucodrului”[15].

1914-1918: „Medalia de bronz pentru vitejie: Dumitru Popovici, sergent major la Regimentul 22 Glotaşi, George Albu, din Capu Câmpului, corporal la Regimentul 22 Glotaşi”[16]. S-au mai jertfit pentru Bucovina şi „rezervistul Ion Dişovan, Capu Codrului, Regimentul 22, prizonier; legionarul (adică voluntar care nu putea fi încorporat – n. n.) George Ieş, Capu Codrului, Comp. 4, rănit; legionarul Toader Catargiu, Capu Codrului, Comp. 4, rănit; infanteristul Ambros Teutul, Capu Codrului, Regimentul 22, rănit”[17].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Gura Homorului, făcea parte, ca locţiitor, Ion Ardelean, agricultor, Capu Codrului”[18].

 

1943: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[19]: Măcărescu Silvia, comuna Capul Codrului – Păltinoasa, media 8,00; Pop Viorica, comuna Capul Satului – Câmpulung, media 9,50”.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Lumina”, comuna Capul Câmpului, judeţul Câmpulung.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[20], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Candel Paulina, de la Dumbrăviţa-Baia, la Capul Câmpului; Damian Ioan, de la Cârlibaba, la Capul Codrului; Huştiuc Eugen, de la Mănăstire Humor, la Capul Codrului”.

 

1947: „Tablou de membrii Corpului didactic care au 20-34 ani serviţi, cu reţineri pentru pensie, şi au cerut punerea în retragere, conform art. 132 din statut: Livescu Varvara, com. Capu Codrului, 26 ani; Levescu Isidor, com. Capu Codrului; Măcărescu Isaia, com. Capu Codrului”[21].

 

1949: Conform ordinul „Nr. 14.170 din 1949, următorii membri ai Corpului didactic (înăţământ elementar, ciclul II) se deleagă directori la şcolile din judeţul Câmpulung-Moldova, după cum se menţionează: Guleac Eufrosina, director la Şcoala elementară Capu Codrului”[22].

 

În al doilea sat Bucureşti din istoria României, a văzut lumina zilei, în 12 decembrie 1908, marele poet iconar, care şi-a vărsat sângele în războiul pentru salvarea României Mari şi, drept consecinţă, a fost condamnat la temniţă politică, la anonimizare şi la uitare de România Mică, Teofil LIANU, care se trăgea din neamul Coştiugenilor de la Hotin şi Soroca. În 5 decembrie 1918, s-a născut Alexandru BIDIREL, ultimul mare lăutar al Bucovinei, vrednic continuator al legendarilor Nicolae Picu şi Grigore Vindireu. Neamul Catargiu din Capu Codrului, a dăruit spiritualităţii româneşti doi redutabili artişti plastici, sculptorul Silviu CATARGIU, născut în 8 ianuarie 1939, şi graficianul Constantin CATARGIU, născut în 25 septembrie 1954.

 

 

[1] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[2] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[3] Polek, Erwerbung der Bukowina durch Oessterreich (Bucovina achiziționată de Austria), pp. 24. Următoarele, şi Werenka, Supliment XXXV.

[4] Werenka, Supliment L şi LI.

[5] Descrierea Bucovinei, de Spleny, ediţia lui J. Polek, Czernowitz 1893. p. XII; Werenka, Supliment LVI.

[6] Thugut lui Kaunitz, 18 martie 1775; Hurmuzaki, Documenta privitoare la Istoria Românilor, Vol. VII, Bucureşti 1876. nr. LXXXVIII.

[7] Călători, X, II, pp. 827-832

[8] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[9] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 51, 1876 p. 52, 55, 1907 p. 95, 96

[11] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[12] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[13] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[14] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 43

[15] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 175

[16] Viaţă Nouă, IV, nr. 169 din 19 decembrie n. 1915, Supliment, p. 7

[17] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[19] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[20] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[21] Monitorul Oficial, Nr. 127, 7 iunie 1947, p. 4583

[22] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, p. 846