Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Călineşti Cuparencu şi Enache

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, din Călineştii lui Cuparenco, durată, între anii 1791-1805, de fraţii Michail, Ioan şi Maria de Cuparenco

CĂLINEŞTII lui CUPARENCO şi ai lui IENAKI. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 28-a biserică, la Călineşti, cu popă”.

În 3 octombrie 1614, Ştefan Tomşa al II-lea, ctitorul mănăstirii Solca, dăruia ctitoriei sale „satul Călineşti, cu mori pe Siret, care au fost ale lui Vasile Stroici”, cel care a „pierit în hiclenie, când s-au sculat cu alţi pribegi ca dânşii asupra domniei mele”.

1634: Vasile Lupu repară abuzul săvârşit de Ştefan Tomşa, întărind fosta moşie a lui Stroici, din valea Siretului, ctitoriei sale, mănăstirii Dragomirna, în 25 iulie 1634. Moşia Călineştilor iese de sub stăpânirea călugărească în scurtă vreme, datorită unui schimb de moşii, prin care Solomon Bârlădeanul oferea Mitropoliei Sucevei moşia Căuşeşti pe Prut, pentru Moşia Călineşti pe Siret.

În 1758, s-a stabilit în Călineştii lui Cuparencu plugarul Lupul UNGUREAN, din Rodna, împreună cu soţia şi cei doi feciori ai săi.

În 1 aprilie 1764, Miron Cuparenco dă feciorilor săi, Mihalachi şi Ion, „a patra parte de Călineşti ce sănt pe Hatna”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Călineşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „19 – toată suma caselor”, însemnând 7 scutelnici ai „Mariei, fiica sărdarului Miron” Cuparenco, 3 scutelnici ai postelnicului Ion Gherghel, 2 volintiri, 1 jidov botezat, 5 ţigani şi 1 femeie săracă. Călineştii lui Ianachi aveau 25 de case şi tot atâtea familii de birnici.

În 1775, Călineştii lui Cuparenco aveau 2 mazili, 1 popă şi 29 ţărani, Daniel Werenka menţionând, pentru anul 1774, 22 de familii ţărăneşti, care sporesc, până în 1784, la 122 familii. Călineştii lui Ienaki aveau, în 1775, 3 popi şi 28 ţărani, Werenka menţionând, pentru 1774, 30 familii, iar pentru 1784, 126 familii. Ambele sate, ţinând de Ocolul Vicovurilor, la începuturile Bucovinei istorice, au fost masiv colonizate, după 1779, cu ucraineni.

O mărturie din 21 iulie 1798, dată lui Vasile Cuparenco de „Vasăle Calmuţchi ot Părhăuţi, de Gheorghi Cârste ot Costâna şi de Mihalachi Cuparenco ot Călineşti nobel”, confirmă că Vasile Cuparencu avea a opta parte din jumătatea satului Călineşti din 1758.

În 1825, aşa cum se poate afla dintr-o corespondenţă cu egumenul Putnei, Lavrentie Chirilescu, paroh al satului Călineştii lui Cuparenco era Nicolae Săvescul, cel care-i trimitea egumenului „12 coreţe şi 2 dimerlii de secară curată, (dar) să-i plătească, numai pentru 10 coreţe, 35 lei”.

În 24 mai 1833, Ioan baron Cârste, fiul lui Ilie Cârste, dăruia nepotului său, Ienacachi baron Cârste, jumătate din „Călineştii lui Ienachi, care se cheamă şi Greţca”.

În 1843, exista o biserică ortodoxă în Călineştii lui Cuparenco, aflată sub patronajul baronului Joann von KRISTE, deci Ioan Cârste, preot administrator fiind Grigorie NASTASI, care păstorea peste 959 suflete, din amândouă satele. Comuna bisericească, numită Călineştii lui Cuparenco şi Ienachi, se menţinea şi în 1876, când patroni erau Nicolai baron de CÂRSTE şi Adolf von MARIN, celebrul arhitect bucovinean, şi când paroh era Ştefan SELESCHI, în cele două sate aflându-se 1.516 enoriaşi ortodocşi. În 1907, celor două sate li se alătură, în comuna bisericească, şi Cotul Călineştilor sau Călineştii lui Vasilachi, patroni ai bisericii fiind primarul german al Rădăuţilor, Gustav MARIN, Vasile de CUPARENCO, Vasile de RADCA, Ioan de MALINESCU, Nicolai de WOLCZYNSKI, Ioan şi George URSULEAN, Kalman şi Jankef FISCHER.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[2].

1894: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, din Călineştii lui Cuparenco, fusese construită, între anii 1791-1805, de Michail de Cuparenco şi restaurată în 1894.

1883: Biserica cu hramul Sfântului Dumitru, din Călineştii lui Ienachi a fost construită, din banii Fondului Religionar, între anii 1884-1887, când a fost şi sfinţită, slujitor al altarului fiind parohul Ioan STEFANIUC, născut în 1858, preot din 1882, paroh din 1889, iar cantor, din 1904, Athanasie TOPÂRDĂU, născut în 1883. Biserica din Călineştii lui Cuparenco, care deservea şi Călineştii lui Vasilachi, beneficia de serviciile aceloraşi slujitori ai altarului, Ştefaniuc şi Topârdău[3].

1887: Cimitirul din Călineşti (Kalinestie), Tumulii de la Horodnik) – Volumul 13, nota 120, pagina CLXXXV: „ Conservatorul Klauser a raportat, de la Rădăuți, Comisiei Centrale, că a găsit, cu ocazia unei săpături, un schelet, îngropat într-un cimitir vechi din Călineşti. Urnele funerare sunt dispuse în linii drepte și la intervale regulate. Mormântul a fost dezgropat în prezența Conservatorului, la o adâncime de aproximativ 7 picioare, dar nu a fost găsit decât cenușă de la dezintegrarea oaselor. În Horodnik, s-au găsit cinci tumuli, similari cu cei de la Hliboka“[4].

În 1890, Călineştii lui Cuparenco aveau 1.150 locuitori, paroh fiind Ioan Ştefaniuc, iar cantor bisericesc, Iosif Manolovici. Primar al comunei era Vasilie de Radca. În Călineştii lui Ienaki trăiau 1.706 locuitori, conduşi de primarul George Hostiuc. Călineştii lui Ienache se numeau, pe atunci, Călineştii lui Ienache vel Greaţca.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Ion ŞTEFANIUC, paroch în Calineşcii lui Cuparencu”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ilie de MALINESCU, Vasile RADCA, Ghiorghi URSULEAN, Vasile alui Dimitrie REBENCIUC, Georgi PALANECIUC, Teodor alui Ştefan MAIDAN, Niculaiu MAIDAN, Niculaiu alui Ştefan MĂIDAN, Niculaiu MAIDAN, Niculaiu CHROMIUC, Maria alui Ion COBZIUC şi Eudochia alui Vasile CURELEŢU[5].

În martie 1894, când sătenii din cele două sate, adunaţi în biserică, „au juruit că nu vor mai bea rachiu”, din Călineştii lui Cuparencu şi-au întărit jurământul prin semnătură: cantorul Ioan MANOLOVICI, Dimitrie COSTIUC, Dimitrie TCACIUC, Petre şi Mihai alui Petre CIORNEI, George, Dimitrie, Neculai alui Vasile şi Petre alui Andrei HUŢAN, Ioan OSTAŞIUC, Dimitrie MARUNEAC, Vasile şi Mihai alui Vasile COCEARJIUC, Vasile alui Ioan ONESIM, Dimitrie FILIPCIUC, Nicolai GUMAZELIUC, George LUCAN, Teodor MARTENIUC, George alui Mihai şi Mihai SANDULEAC, George, Andrei a lui Petru şi Petru UNGUREAN, Simeon DAŞCHIEVICI, Vasile IEREMCIUC, Ioan şi Nicolai CORNECIUC, Nicolai şi Ioan COZMEI, Vasile IAROŢCHI, Petre, Ioan şi Teodor HUŢAN, Vasile şi George NEMATCIUC, Vasile CORNETIUC, Ioan şi George alui Ioan IVONAŞCIUC, Vasile, Ioan alui Petre şi Ioan alui Ioan OCRAIUCIUC, Nicolai NICŞAN, Ioan CUCURUZ, Mihai alui Vasile OSTAŞIUC, Petre IURICIUC, Ioan şi Nicolai CERVENCIUC, Vasile SEMENIUC, Vasile COZMACIUC, George TANASICIUC, Ioan alui Petru STEICIUC, Vasile BALAN, Dumitru TIŢA, George alui Gavril IVANOVICI, Dimitrie şi Vasile alui George TARNOVIEŢCHI, Ioan şi Andrei PROCOPIUC, George alui Vasile SERHII, Ioan alui George PENIUC şi Ioan BLAŞCO. Din Călineştii lui Ienachi, au depus jurământul lepădării de holercă („leac pentru holeră”, cum numeau evreii galiţieni rachiul, prin anii 1550-1600): Nicolai BOICIUC, Teodor PALANECIUC, George şi Andrei SENCIUC, Ioan alui Petre şi George CURELEŢ, George, Constantin, Mihai şi Vasile REBENCIUC, George PETRUNEAC, Teodor MAIDAN, Ioan LUCAN, Teodor IEREMCIUC, Ioan BUCINSCHI, George CIOBOTARIU, Dimitrie şi Mihai CORDUBAN, Vasile PÂNZARIU, Dimitrie CRASULEAC şi Teodor ISEPIUC[6].

1902: Banca populară românească din Călineştii lui Cuparencu şi Călineştii lui Enachi s-a înfiinţat în 16 noiembrie 1902, sub preşedinţia preotului Ilie de Mălinescul, director fiind Ioan Ştefaniuc, vistiernic – Nicolai Volcinschi, între membrii comitetului de direcţiune şi control aflându-se George Ursulean, Georg Steinbach şi George Hostiuc.

1908: Petrecere poporală în Calineştii lui Cuparencu. De treci pădurea Pătrăuţului, dai de un sătuleţ mic, de Calineştii lui Cuparencu. Căsuţele cele albe stau presărate în o vale foarte frumoasă şi încântătoare. Cât farmec şi câtă zâmbire ascunde acest cuib de rătăciţi de turma bădiţei lui Trăian. Numai pădurea cea veche, care încoroană acest sat, ştie să spuie, cu glasul ei jalnic, despre povestea cea amară a acestui cuib. Sunt codrii vechi de brazi, care vecinic murmură jalea cea neagră, izvorâtă din pieptul bieţilor poporeni. Şi câmpuri de mătasă sunt, care istorisesc vecinic de limba cea străină, neîndemânatică lor. Şi-atâţia fluturi sclipesc în zarea albăstrie, scăldându-se în parfumul fânaţelor verzi, încât îţi pare că acest cuib e un ce divin, menit anume pentru un popor ales. Dară vai! Jale numai se aude pe la vetrele lui. Şi cine sunt aceştia? E o colonie de români ardeleni, după spusele dlui Dr. Verenca, în opul său; dar limba, care îi leagă, în înţelesul lor, e cea ruteană. Lucru foarte des pe la noi, în Bucovina. Sate de baştină româneşti, acuma cu totul rutenizate. Nu-i mirare de dincolo de Prut, dară în districtul Sucevei, fosta capitală a Moldovei, unde mai multe sate, ca Hatna, Ipoteşti, Mariţei, Calineştii lui Ienache şi Kuparencu şi altele se-nţeleg numai în limba ruteană. Vina aceasta o poartă însuşi românii. Ei, în loc să oprească pohoiul ruşilor din Galiţia, îmblă după interese personale, se ceartă între olaltă şi-şi vând astfel ţara şi neamul pentru vreo câţiva arginţi trecători. De exemplu, Călineştii lui Cuparencu. Români de baştină şi maică, toţi sunt rutenizaţi, afară de unele familii, care luptă pentru naţiunea română; însă nu pot reuşi, din cauză că nime nu le dă mână pe ajutor. Aşa, doamna Carabiovschi, o fiinţă fragedă, îşi jertfeşte toată puterea pe altarul naţiunii româneşti, ca numai şi numai să poată introduce iarăşi datinele, limba şi credinţa strămoşilor noştri; ca ajutor are pe părintele ei, Sfinţia Sa Stefaniuc, paroh în loc, care, de mulţi ani, încoace, luptă pentru salvarea poporului său din ghiarele rutenilor. Nu mai puţină luptă arată şi familia Ursulean, care se zbuciumă în toate părţile pentru binele poporului românesc. Aceste persoane vrednice de laudă merită să atragă atenţiunea tuturor celorlalţi romîni. Buba cea mai mare a acestei comune e lipsa de şcoală. Închipuiţi-vă, în secolul 20, un sat cam mărişor, fără şcoală. Bine zic străinii ţărişoarei noastre „Bärenland” („ţara ursului” – n. n.). Poate că n-au dreptate?! „Mai bine nemică, decît şcoală rusască la noi, în sat!“, vorbesc sus-numitele persoane. Au şi dreptate. Cum să se introducă într-o comună, în care mai toţi ştiu româneşte, o şcoală ruteană?! Doamna Carabiovschi, căpătând ajutor şi de la domnişoara Ursulean, aleargă toată ziulica prin sat, de strânge băieţi şi copile, şi-i învaţă româneşte; şi cât de frumos e, când treci pe stradă şi auzi, din gura copiilor, „Bună ziua“. Şi s-ar fi introdus poate că de mult şcoală, şi anume romînească, după dorinţa poporenilor, dacă n-ar fi fost proprietarul Volcinschi şi Malinescu contrari înverşunaţi ai acestei dorinţe. „Şcoală românească vrem!“, striga poporul şi ce folos veţi avea voi, de nu lăsaţi să se introducă?

Părintele Stefaniuc, dna Carabiovschi şi dl Ursulean au aranjat, Duminică în 19 Iuli st. n. 1908, o serbare poporală, cu scopul ca, participând poporenii din loc, să aibă ocaziune de a conveni cu alţi români, veniţi ca oaspeţi. Mari jertfe au adus aceste persoane la această petrecere. Ea, de n-ar fi fost întreruptă de ploaie, ar fi fost una din cele mai bine reuşite. Deja, la oarele 3 p. m., se rostogoleau bubuituri de săcăluşuri, din pădure, la vale, vestind o zi mare pentru Calineşti, o zi care va rămânea pururea în amintirea poporenilor. Ei, îmbrăcaţi curăţel, se trăgeau încet spre pădure, unde un steag, în trei colori, şi un portal cu „Bine ai venit” îi primea cu bucurie în sânul lor. Chiar şi codrul şoptea, în murmurul său, un cântec dulce, care se închega cu „Deşteaptă-te Române”. Persoanele cele mai marcante, care au luat parte la această serbare naţională şi care au suprasolvit erau următoarele: păr. Morariu din Pătrăuţ, păr. Siretean din Şerbăuţ, păr. Volcinschi din Danila, păr. Percec din Crainiceşti, păr. Fortună din Clit şi păr. Turturean din Calafindeşti. Apoi, controlorul superior din Suceavă Popovici, comisarul superior Chodzokar şi Ioan Hostiuc, oficial de perceptorie din Suceavă, supeeriorul Bărbier din Pătrăuţ şi dl Fogoraş, dl Vilhelm Motka şi proprietarul mare Marin din Calineşti, dl Romaş, învăţător, şi vameşul de la gara din Burdujeni, dl Bondiu. Au fost şi domnişoara Silion, din Siret, şi reprezentanţi ai Societăţii academice „Junimea”. Tuturor acestora li se mulţămeşte, din partea Cabinetului „Deşteptarea” din loc. Au lipsit proprietarul mare Volcinschi şi Malinescu din loc, care n-au binevoit să onoreze poporenii cu prezenţa lor. Ar fi foarte bine, dacă dumnealor nu s-ar arăta, de acum, deloc şi nu s-ar mai interesa nicidecum. Folos nu pot aduce, de pagubă nu suntem doriţi.

După primirea oaspeţilor s-a reprezentat piesa „Harţă Rezeşul“, de Alexandri. Doamna Carabiovschi şi-a dat toată silinţa ca această piesă să reuşească cât de bine. Rolurile au iost împărţite foarte bine. Tarşiţa, domnişoara Deşchievici, învăţătoare din Cîmpulung, a arătat un talent adevărat de artistă, tot aşa şi Mariuca, domnişoara Ursulean, prin gingăşia şi naivitatea ei, a jucat foarte drăguţ şi plăcut. Bine jucat a fost rolul lui Bursuflescu, de dl Carabiovschi, care a produs mult haz în public. După reprezentare, s-a încins o horă între poporeni, de-au dus-o în chiote şi veselie până-n seară. Amintiri dulci şi plăcute a luat cu sine fiecare participant de la această primă petrecere şi toţi oaspeţii se mirau, văzând că, într-un sat atât de uitat, se zbate un sânge românesc”[7].

1914-1918: „Onufrei Hreniuc, din Călineştii lui Cuparencu, a participat la război şi ar fi murit, în anul 1918, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Paulina a lui Onufrei Hreniuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Simion a lui Vasile Crainiciuc, din Călineştii lui Cuparencu, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria a lui Simion Crainiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

1908: „În scrisoarea întitulată „Petrecere poporală în Calineştii lui Cuparencu”, care a apărut în numărul trecut, s-a strecurat o mică greşeală, din cauza unor informaţiuni false. Nu e adevărat că domnii Volcinschi şi Malinescu sunt contrari ai şcolii româneşti, ci, din contra, dumnealor caută din răsputeri ca să se introducă. Contrari sunt nişte învăţătoraşi ruşi, din comuna învecinată, veniţi din fundul Galiţiei tocmai, care bat drumurile, pe furiş, prin Calineşti, smomind pe bieţii locuitori cu fel de fel de şireclicuri şi îndemnându-i ca să ceară şcoală ruteană. Grele timpuri am ajuns! Nişte venetici caută să ne răpească limba şi naţiunea, pe când noi, românii, ne certăm între olaltă şi cătăm numai de departe cum se sting odraslele strămoşilor noştri. În scurt timp, va sosi în Calineşti e comisie, care, examinând copiii din loc, va decide ce şcoală să se introducă, română sau ruteană. Socotim că susnumiţii domni vor arăta, acuma, că greşala strecurată e, în adevăr, o greşeală şi vor sări în ajutor bieţilor poporeni, care strigă după lumină. Ultima sforţare, ca să nu ne înecăm la mal”[8].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Călineştii lui Cuparencu, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe pârâul Hatna, la Nordul districtului. Suprafaţa: 16,75 kmp; popu­laţia: 1.120 locuitori, majori­tate ruteni de religiune gr. or. Sc compune din vatra sa­tului, cu 894 locuitori, şi din satul Călineştii lui Vasilache. E aşezată în apropierea dru­mului districtual Siret-Suceava; are o biserică parohială, cu hra­mul „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril”; şcoală n-are. La 1776, aparţinea lui Miron Cuparencu, de unde se explică şi numele său. La început forma un singur sat cu moşia Călineştii lui Enache. Comuna a fost mărită cu colonii transil­vănene. La clădirea caselor boiereşti, s-au desgropat oale cu cenuşă, probabil urne sepulcrale. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor; o bună parte, însă, trece, în timpul verii, în România, căutând de lucru. Comuna posedă 853 hectare pământ arabil, 134 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 205 hectare izlaz, 436 hectare pădure. Se găsesc 34 cai, 357 vite cornute mari, 220 oi, 282 porci, 137 stupi. Călineştii lui Cuparencu, mo­şie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa 6,06 kmp; popu­laţia: 14 locuitori, dintre care 7 vorbesc limba germană şi restul alte limbi; nici un român. Are o singură casă. La 1776, aparţinea lui Miron Cuparencu, de unde se explică şi numele ei. Forma un sin­gur sat cu moşia de azi, Călineştii lui Cuparencu. Călineştii lui Enachi sau Greaţca, sat, districtul Suceava, aşezat pe pârâul Hatna, între Călineştii lui Cuparencu, la Nord, şi Hatna, la Sud. Suprafaţa: 3,30 kmp; popu­laţia: 548 locuitori, în majori­tate ruteni de religiune gr. or. Este străbătut de drumul districtual Suceava-Siret; are o bi­serică filială, cu hramul „St. Dumitru”, atenenţă a parohiei din Călineştii lui Cuparencu. La început, forma un singur sat cu moşia Călineştii lui Cuparencu, care, la 1776, se găsea împărţită între cei 2 fraţi, Enache şi Cuparencu, cu numirea de Călineştii lui Enache şi Călineştii lui Cuparencu. Populaţia, formată din locui­tori originari, peste care au venit colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura, creş­terea vitelor, precum şi cu munca cu ziua. Posedă 363 hectare pământ arabil, 69 hectare fânaţuri, 2 hectare 50 ari grădini, 100 h hectare izlaz, 445 hectare păduri. Se găsesc 32 cai, 157 vite cornute mari, 110 oi, 82 porci, 42 stupi. Călineştii lui Enache, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie specială Costâna, districtul Suceava. Are 6 case, cu 32 locuitori. Ţinea, odinioară, de satul cu acelaşi nume. Călineştii lui Vasilache sau Cotul Călineştilor lui Vasilache, sat pendinte de comuna rurală Călineştii lui Cuparencu. Are 226 locuitori ruteni, de religiune gr. or. Îşi derivă numele de la pri­mul posesor al său” (Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 54).

1921: „Deciziune de expropriere No. 226/21. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis renunţarea la expro­prierea corpului rustical fasc. No. 337 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Călineştii lui Cuparencu, proprietatea lui Abraharn Hölzel zis şi Rammler, a devenit definitivă”.

1942: „Gutter Sigmund, născut la 3 Mai 1888, în comuna Călineşti-Cuparencu, jud. Suceava, de religiune romano-catolică, soţia sa Valentina, născută Donase, născută la 24 Iunie 1898, în com. Pungeşti, jud. Vaslui, şi fiii: Virgiliu, născut la 3 Aprilie 1919, în Roman, şi Benone, născut la 31 Ianuarie 1929, în Botoşani, se consideră cetăţeni români, potrivit art. 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române şi se vor înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Călineşti, jud. Suceava”[9].

1947: Se transferă învăţătoarea „Manoliu Viorica, de la Călineşti-Cuparencu, la Dolheştii Mari, post Matei O., singura solicitare”[10].

La Călineşti s-a născut, în 8 decembrie 1935, prozatorul de limbă ucraineană Iurii LUCAN.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 339

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 45 1876 p. 35 1907 p. 131

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 29/1891, p. 6

[6] DEŞTEPTAREA, Nr. 7/1894, p. 53

[7] Apărarea Naţională, Nr. 45, Anul III, duminică 26 iulie stil nou 1908, p. 3

[8] Apărarea Naţională, Nr. 46, Anul III, duminică 2 august stil nou 1908, p. 2

[9] Monitorul Oficial, Nr. 134, 12 iunie 1942, p. 4907

[10] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4910