Pariul cu Rusu(l)

Fotografia, între real şi prelucrare

*

Astăzi, împreună cu Victor Rusu, priveam nişte fotografii ale altora, iar una dintre ele, realizată dintr-un unghi impersonal, dar cu un apus de soare înmaronit şi întunecat pe computer, înşfăcase titlui “Satul în noapte” şi, ca să se smulgă din banal, iradia, la acoperişuri, de un albasrtru cosmic, uşor străveziu. Pentru că n-am avut ce face, mi-am dat cu părerea că albastrul acela e pensulat, ulterior, pe computer, pentru a da luminozitate unei poze banale.

*

Victor Rusu a scos flăcări pe ochi (nările tocmai evacuau fumul de papieroasă cumpărată din România) şi a început să-mi ţină teoria “luminii reci” şi a “luminii calde”, încercând să mă convingă definitiv că artistul fotograf respectiv, pe lângă Rembrandt, Da Vinci sau Picasso,  este ca un zgârie-nori pe lângă nişte furnici. Cum ştiam că am, acasă, nişte poze nereuşite, pentru că aparatul de fotografiat din dotare e ieftin şi ineficient, am pariat cu Victor că obţin, în ele, şi “lumina rece”, şi “lumina caldă”, deşi nu prea ştiu să folosesc programele de prelucrare a fotografiilor şi, de fiecare dată, merg la nimereală.

*

Prin urmare, vă prezinta, sus, în stânga, poza proastă (unghiul e bun, dar poza…), iar sus, în dreapta, poza falsificată, ca să mă pot da şi eu artist pozaristic (parcă există un asfel de zevzec, prin târg, care, pentru că nu are nume, se prezintă: “Mi se spune Artistul!”). Dacă aş fi avut şi timp, şi pricepere în grafică pe calculator, aş fi lucrat falsul până la capăt, numai ca să pot să le râd şi eu în nas ălora, Rembrandt, Da Vinci, Picaso şi tot neamul lor. Vorba vine…