O. Trafali: Portretele lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş

şi ale familiilor lor de la Voroneţ şi Humor

Printre picturile mănăstirilor bucovinene din Voroneţ şi Humor, o deosebită atenţie merită portretele istorice. La Voroneţ, sunt trei mai însemnate: în interior, ale lui Ştefan cel Mare si ale familiei sale, iar în exterior, al mitropolitului Grigore, al doilea ctitor al mănăstirii, precum şi al ce­lebrului Daniil Sihastru, pictaţi pe peretele me­ridional lângă uşa de intrare. Cele dintâi se află pe peretele din dreapta apusean al corului.

În faţa lui Christos, care stă pe un jeţ, Ştefan cel Mare, indicat prin inscripţia slavonă, prezintă bise­rica, ctitoria sa din Voroneţ, învelită cu un acoperiş cărămiziu, iar cupola sfârşită printr-o învelitoare albastră. El este îmbrăcat într-o haină gălbuie, imitând broderiile în fir de aur, cu duble chenare, jos cu o bordură albastră. Vestmântul acesta este presărat cu ramuri mari şi pietre nestemate, verzi sau albastre.

Maica Domnului conduce pe domnitor, rezemând mâna dreaptă pe umărul lui. Ea are o siluetă mai mare ca a lui, este învestmântată într-o mantie roşcată, purpură, şi cu un chiton albastru, terminat jos printr-un chenar cu măr­găritare sau pietre nestemate.

Îndărătul lui Ştefan cel Mare, urmează doam­na sa, Maria, cum ne arată inscripţia slavonă, în atitudine de orantă. Ea poartă, ca şi domnul său, o mare coroană, ornată cu peruzele. Părul ei este învăluit într-o broboadă cu dungi albastre şi gălbui alternând. La urechi, atârnă trei şuviţe de mărgăritare, care se resfiră şi cad pe lângă gât. Cămaşa ei este înfrumuseţată cu altiţe negre, care alcătuiesc o bandă largă. Mânecile roşii, strânse la mâini, au de asemenea cusături naţionale. O rochie lungă, ornată cu ramuri mari, are o deschiză­tură largă, căptuşită cu o stofă albastră.

În faţa doamnei, se află o domniţă, îmbră­cată în mantie lungă, cu două rânduri de chenare roşcate, ca şi mantia ei, pe care apar ra­muri mari. Se văd aceeaşi deschizătură albastră a hainei, aceleaşi altiţe şi mâneci brodate, aceiaşi cercei cu jurubiţe de mărgăritare. În lo­cul coroanei însă, poartă o diademă fină[1].

Aceste picturi, deşi le-am socotit odinioară[2], ca fiind posterioare, par a fi contemporane cu Ştefan cel Mare, restaurate însă, poate în timpul mitropolitului Grigorie (Roşca – n. n.), dacă nu mai târziu.

La biserica mănăstirii vecine, Humor, ne întâmpină mai multe scene istorice. Pe zidul exterior sudic, ca urmare a celor 24 de icoase ale imnului acatist, se desfăşoară asediul Constantinopolului de către Arabi şi Perşi, despre care am vorbit aiurea[3].

În interior, în sala funerară, se află două por­trete istorice. La dreapta şi la stânga, pe pere­tele celor două morminte ale ctitorilor, sunt zugrăvite figurile lor: la dreapta, Teodor Bubuioc, logofătul, ţinându-şi biserica în mână, pictură deteriorată mult; la stânga, soţia sa, Anastasia. Costumul acesteia este foarte inte­resant, în special pălăria, rotundă, cu borduri largi, identică cu cea a soţiei logofătului Tăutu din biserica satului Bălineşti[4]. Anastasia stă în genunchi, în atitudine de orantă. Are o man­tie greoaie verde cu ramuri galbene, fără mâneci. Dedesubt, poartă o cămaşă naţională, ale cărei mâneci roşcate sunt acoperite cu cusături cadrilate. Părul ei este învăluit într-o maramă scurtă, care cade pe spate şi peste care este aşezată pălăria cu borduri rotunde.

Pe peretele apusean, din dreapta, al corului, este zugrăvită o scenă, ce se întâlneşte în multe alte biserici: Domnitorul, urmat de familia sa, condus de Maica Domnului, oferind Mântui­torului biserica. Aici e vorba de Petru Rareş, care nu-i ctitorul ei. Logofătul său Teodor a voit totuşi să-l cinstească în acest fel, cedându-i locul.

Pe un fond al unui cer sineliu, presărat cu stele aurii, se detaşează toate figurile. La dreapta, stă Christos pe un jeţ rotund, cu perină lunguiaţă liliachie. Este îmbrăcat într-o mantie albastră, cu un hiton roşcat, având mânecile decorate cu o bandă caracteristică, aproape de înălţimea umărului. El binecuvân­tează cu dreapta, iar cu stânga ţine o evan­ghelie roşcată, împodobită cu mărgăritare, rezemată pe genunchi. Sub picioarele lui se vede un hypopodion înalt, cu două trepte, dintre care prima este ornată cu arcuri. Mân­tuitorul se apleacă binevoitor, ca să primească biserica, pe care i-o întinde domnitorul.

Petru Rareş poartă o mantie gălbuie cu mâ­neci largi, cu chenar lat caneliu, care face în­conjurul gâtului, mânecilor, deschizăturii din faţă şi a marginii de jos. Haina aceasta, cu căp­tuşeala albăstrie, n-are dublu chenar ca cea a lui Ştefan cel Mare din Voroneţ.

Biserica, pe care o ţine Petru Rareş în mână, are pridvor, este fără cupolă, cu un acoperiş cărămiziu. Maica Domnului, care stă pe o es­tradă, îşi reazemă o mână pe ea şi se întoarce, într-o atitudine elegantă, spre domnitor. Man­tia ei este de purpură roşie, iar hitonul albastru.

Petru Rareş poartă o barbă scundă şi plete, care îi cad pe spate şi pe lângă gât. Coroana sa seamănă cu cea a lui Ştefan.

Îndărătul său, înaintează ca orantă doamna sa, Elena, purtând pe cap o coroană la fel. Ea poartă şi o broboadă, care cade în zig-zaguri pe spate şi-i încadrează figura. Mantia sa, cu un guler de o coloare închisă, este gălbuie, cu ramuri mari. Dedesubt, se zăreşte o haină canelie, ale cărei mâneci sunt brodate. La urechi se văd trei râuri de mărgăritare, după moda timpului.

În faţa Doamnei, reprezentat în dimensiuni mai mici, stă prinţul Ştefan ca orant, purtând o coroană şi o haină gălbuie, asemănătoare celor ale părintelui său.

Toate personagiile poartă încălţăminte roşii, afară de Mântuitor, care se prezintă cu picioa­rele goale. Pe lângă fiecare, se citeşte o inscripţie cu numele corespunzător. Picturile aceste sunt cele originale, cu colo­rile ravivate întru câtva, într-o perioadă care nu se poate determina.

Planşele în colori, care însoţesc această notă, sunt executate după copiile exacte ale unei artiste de mare talent, doamna Maleceskaia, pro­fesoară la Liceul No. 3 din Chişinău, care a binevoit a le lucra şi dona Muzeului de Anti­chităţi din  Iaşi / O. Tafrali[5].

[1] În Îndrumări Culturale, am arătat că este unul din fiii lui Ştefan. Cercetând însă mai bine pictura, am constatat că e vorba de o domniţă.

[2] Îndrumări Culturale, p. 20

[3] O. Tafrali, Le siège de Constantinople dans les fresques de Bucovine, în Melanges offerts à M. Gustave Schlumberger, Paris, 1924, p. 456; cf. O. Tafrali, Îndrumări Culturale, Bucureşti 1926, pp. 11-13; cf. Grecu, Eine Belagerung K’pels in der rumänischen Kirchenmalerei, în Byzantion, I. 273).

[4] O. Tafrali, Îndrumări Culturale, p. 21

[5] Artă şi Arheologie, Anul I, Fascicolul II, 1928, Bucureşti 1928, pp. 16, 17