o lacrimă amară care cântă

cobzarul orb nu semăna cu orbii

căci culegea cuvintele din stele

ca să privească uneori cu ele

spre văi în care năpădiră corbii

şi nu-i păsa de toate celelalte

abia înghesuite în contur

sau spulberate boare împrejur

spre bolţile adâncului înalte,

cobzarul orb era doar un poet

muşcat încrâncenat de o cântare

desprinsă de prin stele căzătoare

ca amăgirea-ntr-un târziu regret,

iar şoapta lui se desluşeşte sfântă

sub paşii călătorilor din zori

când viaţa însăşi pare uneori

o lacrimă amară care cântă