Nicolae IORGA: În Veneţia
Gondola-ncet se plimbă pe valurile verzi,
În umbra de palate, supt razele de lună:
În lumi fără de capăt îţi pare că te pierzi,
Departe, uriaşii de bronz pe turnuri sună.
Albastru-i cerul nopţii de stele ţintuit,
O dungă luminoasă de-argint pe-ntinsa mare
Întinde luna plină şi valu-i încreţit
De vântul ce-l atinge cu dulcea-i dezmierdare;
În umbră vâsla sună, pe ape lunecând,
Vâslaşul cântă leneş în falnica lui limbă,
Cupolele bătrâne s-arată rând pe rând
Colo pe mal. Gondola molatec, lin se plimbă.
Împrejmuit e cerul de cercuri, ce sclipesc:
Pe piazza di San-Marco sunt sute de fânare
Ce raza şi-o afundă în mare, arabesc
Splendid pe care-l mişcă încet o tremurare.
Şi-nalt spunând splendoarea apuselor poveşti,
Cernitul turn se-nalţă în noaptea cea senină
Domnind peste palate cu frunţi împărăteşti,
În lumi de feerie, supt ceruri de lumină.
Iorga, Nicolae, Poezii (1890-1893),
Bucureşti 1893, pp. 5, 6)