neguţătorul de tristeţi
*
abia-mi durasem sus, în ceruri, cale
şi-am fost neguţătorul de tristeţi:
vindeam amurguri vii, autumnale,
şi începuturi pentru dimineţi,
aveam păduri şi munţi, aveam şi ape
şi-aveam şi cerul de lumini străpuns,
şi doar un bucium curmeziş sub pleoape
pe care şi acum îl ţin ascuns,
*
ieşeam prin târg şi ofeream tristeţe
s-o bea drumeţii însetaţi din clipă
amarul lor târziu să mă înveţe
cum să-mi durez o singură aripă
şi urmăream cum clipele se sparg
împrăştiind în jur amărăciune
pe când tânjeam după imensul larg
al cerului desprins din rugăciune,
*
din rugăciunea mea desferecată
şi slobozită-n ceruri drept săgeţi,
iar căile lactee dintr-odată
mă copleşeau năprasnic cu tristeţi