Ieri noapte a nins prin oraş,
fiecare secol s-a-nvelit în ninsoare.
Secolul, îmbrăcând singurătatea
ca pe-o cămaşă de sare,

cu sania trasă din vreme la scară
năvăleşte cu chiote-n stradă.
Numai rănile conspiră-n lăuntru
de secol cântând prin zăpadă:

hei-hei, leru-i ler prin odaie colindă
şi ninsorile cresc chiuind în oglindă,
steaua mea urcă sus într-o stea tremurândă
decupată cu sănii în ninsoare plăpândă,
hei-hei, leru-i ler pân’ la cer!,,,.

Pân’ la cer ieri a nins peste câmp,
straşnică iarnă, spun bunicii prin casă,
după război iarna cade pe lume
în ninsoare adâncă, nervoasă,

fructele-ncep prin cămări să transpire,
fânul fumegă-n grajd şi-ntre timp
noi om sta la o oală cu vin,
pân’ la cer ieri a nins peste câmp,

hei-hei, leru-i ler peste câmp se răsfaţă,
creanga-ncinge buimacă o armură de gheaţă,
steaua mea urcă sus şi în ceaţă se-nceaţă
şi cu ceaţa din juru-i mi se-aşterne pe faţă,
hei-hei, leru-i ler cu opinca de fier!…

Cu opinca de fier calcă iarna prin sat,
crâncenă iarnă, spun bunicii, mai an
scormoneam încruntaţi prin ninsori sângeroase,
şi-atunci vinul înalţă caier alb spre tavan,

parcă-ţi vine să-ţi scuturi câte-o iarnă din plete,
parcă-ţi vine să-ţi pui cuşma cea de la nuntă
şi să pleci peste câmp mai aproape de grâu,
spun bunicii cântând şi se-ncruntă:

hei-hei, leru-i ler cât eşti tânăr şi bun,
uită-n oala cu vin câte griji te răpun,
steaua ta urcă sus ca o floare de prun
sau cais sau cireş pe o gură de tun,
hei-hei, leru-i ler pân’ la cer, pân’ la cer!…

Mi-era dor să răsfoiesc zăpadă
şi-mi era să îmi îngheţe muşchii-n
povestiri de Gogol şi de Gorki
şi-n poeme sigure de Puşkin

şi-mi era deasupra lumii vamă
şi-mi era de parcă-ar trece reni-n
nesfârşitul albului din mine
cel vegheat de albul lui Esenin