leru-i, Doamne, leru-i ler

leru-i ler, căci legea-i lege

din adânc spre totdeauna

cât îşi mai cunoaşte neamul

calea sfântă de urmat,

iar ninsorile acopăr

răutatea şi minciuna

şi de-aceea încă ninge

leru-i, Doamne, peste sat,

iar în zări, unde sunt târguri

şi trufii de domni domneşti,

numai candela mutată

în brăduţi încă mai cântă

când ninsoarea copleşeşte

fără veste cu poveşti

şi când sufletul există

leru-i, Doamne, noaptea-i sfântă,

prin troiene, leru-i ler

parcă am păşi pe ape

ca să ne urmăm Păstorul

spre luminile din cer,

vin copiii şi nepoţii

să-i înfăşur cald sub pleoape

şi să-mi aflu rădăcina,

leru-i, Doamne, leru-i ler