László Gergely Pál: Un motiv pentru a pleca

*

Istoria ne-a demonstrat, dacă mai era cazul, că toate neamurile și-au avut proprii bocitori de serviciu: că am fost cei mai falnici, cei mai viteji, cei mai eroi, dar am pierdut toate luptele, și pe câmpurile de luptă, și cu viaţa. De vină, întotdeauna, au fost alții. S-a scris istorie pentru renume sau să fie pe placul politicienilor vremii. Cum am învățat și noi la şcoală, că al doilea război mondial a început în 1939 și a continuat în 23 august 1944. Nimic de Stalingrad, nimic de Cotul Donului sau de Odessa. Și i-am eliberat pe toți, care nu prea au vrut să fie eliberaţi. Norocul nostru că, de câțiva ani, au apărut „lupii tineri” în istorie, care numai la școală au învățat ce înseamnă cuvântul „tovarăș”.

*

László Gergely Pál

Decolonizarea satelor maghiare din Bucovina se împarte pe două perioade: anii 1882-1911 și 1940-1941. Toate s-au făcut cu contribuția statului maghiar, în afară de cele din Streisângeorgiu și Cristur (judeţul Hunedoara), care au fost organizate de către persoane private. Statul a cumpărat pământurile, a promis construcția de case, a oferit credite, dar au fost niște lucruri esenţiale, de care nu a ținut cont: calitatea pământurilor, numărul şi situația persoanelor relocate, clima. Și așa au ajuns viitorii coloniștii de s-au înșelat, de fiecare dată când s-au bazat pe promisiunile  autorităților.

*

  Prima mare plecare din Bucovina a fost în anul 1883, în satul Giurgevo. Localitatea se afla (azi nu mai există) la 800 de kilometri de Bucovina, la aproximativ 40 de kilometri sud de Belgrad. Şi, în acel moment, satul a fost depopulat. S-a afla în lunca Dunării, la 100 de metri de fluviu. Digurile n-au fost terminate și Dunărea, cam la 4-5 ani, își cerea drepturile înapoi. Cei din Bucovina nu au fost puși în temă cu acest aspect, lor li se promiteau hectare întregi, locuri de muncă și că va curge mierea pe ulițe. Autoritățile au vrut, prima dată, forță de muncă pentru terminarea digurilor, deci bărbați. Cum aceștia nu plecau fără familii, au venit în discuție și familiile. Se aşteptau la circa 1.000 de persoane, dar, până la urmă, au fost 4.000. Au ajuns, în aprilie 1883, și deja, la 3 iulie 1883, deci la două luni după sosire, au formulat o cerere către guvernul maghiar, să-i mute de acolo (scrisă de Barabas Márk). Acest aspect va mai fi discutat.

*

  Multi au scris despre colonizarea și condițiile din Giurgevo, despre motivul plecării din Bucovina (cele economice și cele politice), dar prea puțini știu de un aspect important, petrecut la Măneuți, înainte de plecarea în Josul Dunării. De ce s-au grăbit cei din Măneuți, când petenții, care s-au dus la Budapesta, pentru repatriere, au fost din Vorniceni?

*

   Regretatul istoric Solymár Imre, din Bonyhád (1947-1997), bazându-se pe documentele și informările bisericești din Măneuți, din perioada respectivă, demasca corupţia şi delapidarea, premergătoare plecării din 1883.[1]

*

    În 1875, biserica reformată din Măneuți avea o avere de 2.853 florini şi 26 de creițari, care „s-a topit” în doi ani. În acel moment, biserica n-avea preot, dar enoriaşii îl aşteptau să vină pe Láng Károly. Curatorul din prezbiterul Balogh Gergely s-a apucat de renovare: acoperișul, pivnița, gardul, săpatul fântânii, dar „un pic” a calculat greșit manopera. La jumătatea lucrării, deja nu mai aveau bani. Populația fiind săracă, nu puteau cere de la ei. Atunci, șase din cei mai înstăriți gospodari, fiind și membri în prezbiteriu, s-au hotărât ca, în numele bisericii, dar fără știrea enoriașilor, să solicite un împrumut de 1.050 de florini, de le nişte evrei. Enoriașii au fost anunțați de-abia  după șase luni, la ședința din 8 aprilie 1877. Împrumutul nu a fost rambursat, dobânzile se acumulau. Între timp, cei șase au cheltuit și fondul școlii reformate, care era pentru salariul preotului și al dascălului. Încet-încet, dobânzile au depășit suma împrumutată, dar nimeni nu plătea. În toamna anului 1878, evreii au denunțat la căpetenia din Rădăuți tot satul, aici intrând, fără vină, și catolicii, cerând de la autorități recuperarea sumelor datorate. Autoritățile, cu sprijinul jandarmilor, au mers în sat, pentru recuperarea împrumutului, ei confiscând ce se putea: haine, produse agricole etc. A venit iarna și s-a instalat foametea în sat. În vara lui 1880, doar trei familii reformate, din 150, și-au plătit contribuția către biserică.

*

   Cine credeţi că au fost primii, pe listele de plecare din sat? Cei șase.

Cum spune zicala: apără-mă, Doamne, de prieteni….

*

*

[1] Solymár Imre:
Újabb adatok a bukovinai székelyek al-dunai telepítésének gazdasági hátteréhez.

(Források a bukovinai székelyekről; Babits Kiadó, Szekszárd – 2000; pag. 265-270. )