Ivan Lungu, locomotiva şi samovarul
*
Cică Ivan Lungu, ca să nu se rătăcească, din Suceava, până în satul lui natal, o lua pedestru, în fiecare seară, pe unde a venit, dimineaţă, adică de-a lungul liniei ferate. Şi n-avea probleme.
Într-o seară, însă, a auzit, pe neaşteptate, “Puf! Puf! Puf!” în spatele său şi, până să se dumirească despre ce ar fi putut fi vorba, numai ce s-a trezit bietul Ivan Lungu cu nasul între traverse, dar fără să păţească nimic, pentru că veghea asupra lui zâna cea bună, Alyna Ghiurghiuliu, cu PNL ei de aur.
*
Ajuns în satul natal, al cărui nume îl tot uita şi, ca să nu se rătăcească, folosea calea ferată, Ivan Lungu a auzit, dinspre plita în aer liber din ogradă, sinistrul “Puf! Puf! Puf” şi, fără a gândi mult, pentru că nu-i stă în obicei şi în natura umană gânditul, a înşfăcat toporul din mâinile tătâne-său, cade desfăcea, cu PNL, o cioată de nuc, şi s-a năpustit în direcţia plitei cu zgomot sinistru, pe care se afla un obiect de alamă, cu formă dolofană şi muştiuc, prin care ieşea aburul: “Puf!, Puf! Puf!”. Până să se dumirească o ţâră tătâne-său, care-şi prinsese un deget între PNL din rădăcina de nuc, bravul Ivan Lungu a făcut ţăndări, cu toporul, piticania pufăitoare.
*
– Ce-ai făcut, Ivane, pentru ce ai distrus bunătate de samovar?, se căină bătrânul, cu degetul încă prins între PNL ajutătoare la muncă.
Ivan Lungu, mulţumit de sine mai dihai decât primarul Ion Lungu în conferinţele de presă, a răspuns, scoţând din cioată PNL, care i-au prins atât de bine în recenta desemnare pentru candidatura peneleilor la Primăria Suceava:
– Pi-aiştea cu “Puf! Puf! Puf!”, dacî nu-i distrugi di mici, cân cresc ti distrug ii pi tini!
*
Bancul acesta mi l-a spus, mie şi lui Gabi Ghincea, ieri, caricaturistul şi arhitectul Radu Iaţco, aflat în trecere prin Suceava, după ce rezolvase, la Chişinău, treburile care ţineau de misiunea firmei italiene pe care o reprezintă şi în calitate de acţionar. Radu povestea despre un Ivan oarecare, dar eu am dedus că bancul respectiv la Ivan Lungu se referă, însă uitând să precizeze că, în cele din urmă, adică odată cu dublarea liniei ferate, bietul Ivan Lungu s-a rătăcit prin Plopeni, unde a rămas şi astăzi, într-o vilă de vreun milion de euro.
*
În deceniile din urmă, Radu Iaţco a făcut Arhitectura, în Franţa, şi încă la zi, iar astăzi este şi un respectat caricaturist francez, dar şi un arhitect european, care, la finalizarea unor lucrări, ciocneşte cupe de şampanie chiar şi cu preşedinţii şi premierii unor state europene. De unde se vede că, dacă a avut ghinionul să nu treacă nici o cale ferată prin satul lui natal, Ipoteşti, de nevoie s-a orientat singur. Şi s-a descurcat, deşi asupra lui nu veghează nici o zână Alynă Ghiurghiuliasă.