ion drăguşanul: calea strămoşilor lunari

Pădure veche. Zeii gem în piatra lor tăcută,

stejarii freamătă de nouri. Brumi de toamnă lungă.

Vânează regii orbi de seară-n amintiri o ciută,

pe care-ogarii prin frunzişul lunii o alungă.

În fiecare fag, o cruce de luceferi bate;

se-apropie Isus; spre zeii vechi de-a dreptul merge;

le dă lumina de pe umeri de eternitate

şi-apoi cu mânecaru-albastru lacrima le-o şterge.

Îşi lasă capul pe frunziş. E obosit Isus

şi zeii îl veghează peste noapte. Mare, trece

prin codri Dumnezeu – o negură de sus, mai sus

de clarele tării cu mortuar luceafăr rece.

Mircea Streinul, Isus în pădure