îndepărtatul prometeu
*
în vârf de stâncă uriaşă
îmi pun când lanţul, când aripa
şi sunt şi prada nevoiaşă,
şi clonţul ce-l deschide clipa
atunci când sfârtecă sălbatic
cenuşa marelui mister,
iar noaptea a întins jăratic
să nu mai pot păşi pe cer,
*
să mă scufund ca o părere
cu anotimpul în urmaşi,
în ei aflându-mi înviere
şi cale lungă pentru paşi,
în ei m-oi dezveli icoană
şi fără veste un suspin
pierdut prin cosmica bulboană
ca hăului să mă închin
*
ca sfârtecat şi sfârtecare
în desluşirea unui eu
în care zace sub uitare
îndepărtatul prometeu