Încă un necrolog al lui Ciprian Porumbescu
„Ne împlinim o tristă datorinţă, pe care ne-ar fi plăcut să nu ni se dea ocaziune a o face. Ne împlinim o neplăcută datorinţă, anunţând trecerea din viaţă a neobositului cultivator al muzicii naţionale, Ciprian G. Porumbescu.
Noi, românii, am pierdut foarte mult prin moartea lui Porumbescu, urmată aşa pe neaşteptate, căci de la talentul şi diligenta lui aşteptam roade îmbelşugate pe înţelinatul câmp al muzicii noastre naţionale. Ciprian Porumbescu după, absolvirea studiilor sale filosofice, la Universitatea din Viena, s-a aplicat ca profesor de muzică la gimnaziul nostru din Braşov, fiind totodată şi conducătorul corului vocal de la biserica sântului Nicolae din Braşov. Activitatea lui era nemărginită şi, după cum ne asigură foştii săi colegi, doară aceasta a fost cauza cea mai de aproape a trecerii lui aşa de timpurie.
Atacat la piept, în iarna anului scolastic curente, s-a dus în Italia nordică, spre a-şi repara sănătatea, însă toate în zadar, căci în 25 Mai stil vechi şi-a dat nobilul suflet în mâinile creatorului, sub îngrijirile surorii sale şi a încărunţitului taică, în casa părintească, Stupca, în Bucovina.
În suferinţe mari şi la grele nevoi, ne cade bine dacă vedem că se află oameni care împart cu noi durerea. Regretăm pierderea tânărului Porumbescu, o regretăm din inimă, şi mai tare o regretăm cei ce l-am cunoscut în persoană, căci ştim ce am pierdut. Primească părintele Iracliu Porumbescu şi sora răposatului sincera noastră condoleanţă pentru pierderea ce au suferit, şi dacă condoleanţa noastră îi va putea în câtva mângâia, primească-o ca ultimul tribut pentru răposatul”[1].
[1] Telegraful Român, Nr. 64. Anul XXXI, Sibiu, sâmbătă 4/16 iunie 1883, p. 257